Jurisdictional conflict: salary reclassification claims as labor disputes vs. administrative challenges to specific salary-setting acts

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale la data de 25.08.2020 sub nr. x/2020, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W. şi X. au chemat în judecată pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Consiliul Superior al Magistraturii şi Institutul Naţional al Magistraturii solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună reîncadrarea şi recalcularea indemnizaţiei de încadrare brute lunare şi a celorlalte drepturi salariale pentru perioada 01 august 2016 - la zi şi pe viitor, pană la recunoaşterea efectivă a dreptului pe baza unei valori de referinţă sectorială (VRS) de 605,225 RON (cuantum ce reprezintă VRS de 484018 RON la care se adaugă majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016), obligarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru perioada 01.08.2016 la zi şi pentru viitor pentru reclamanţii A., E., G., H., I., P., Q., U., V., Y., W., respectiv pentru perioada 01.08.2016 - pană la ieşirea la pensie pentru reclamanţii O., K., L., M., J., D., F., B., C., R., S., T., iar pentru X. pentru perioada 15.02.2019 - la zi şi pentru viitor, la plata pentru fiecare lună, începând cu 01.08.2016 - la zi şi pentru viitor, pană la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul la care sunt îndreptăţiţi şi venitul efectiv plătit, sumă care să fie actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va calcula dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi pană la data plăţii efective; obligarea paraţilor Consiliul Superior al Magistraturii şi Institutul Naţional al Magistraturii pentru perioada 01.08.2016 - 14.02.2019 la plata către reclamanta X. pentru fiecare lună a diferenţei dintre venitul la care este îndreptăţită şi venitul efectiv plătit, sumă care să fie actualizată cu indicele de inflaţie şi la care să se calculeze dobânda legală penalizatoare, de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi pană la data plăţii efective.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Hotărârea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale

Prin sentinţa civilă nr. 6722 din 25 noiembrie 2020, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale materiale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut în esenţă că, prin cererea de chemare în judecată reclamanţii invocă faptul că încadrarea lor nu este corectă, solicitând reîncadrarea pe baza unei valori de referinţă sectorială de 605,225 RON în raport de funcţiile deţinute potrivit legii, criticând practic ordonatorul de credite pentru refuzul de a emite o decizie de salarizare.

Ca atare, apreciază Tribunalul Bucureşti că din raţiuni de simetrie juridică acţiunea prin care se reclamă refuzul ordonatorului de credite de a emite un nou ordin de salarizare ar trebui sa aibă acelaşi regim juridic ca şi acţiunea prin care se contestă ordinul de salarizare emis şi care este considerat ilegal. Drept urmare, apreciază Tribunalul că sunt aplicabile şi în această pricină dispoziţiile art. 7 din Capitolul VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017, având în vedere că aceste prevederi sunt speciale în ceea ce priveşte modalitatea de stabilire a salariilor pentru personalul din justiţie.

Reţinea, de asemenea, Tribunalul Bucureşti că în raport de considerentele de la punctele 44 - 49 din Decizia nr. 9/2017 din 29.05.2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din punct de vedere al competenţei materiale, întrucât pretenţiile reclamanţilor rezultă dintr-o încadrare/reîncadrare pretins nelegală, competenţa soluţionării cauzei aparţine Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.

2.2. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal

Pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, cauza a fost înregistrată la data de 29.01.2021 sub acelaşi număr de dosar.

Prin sentinţa civilă nr. 529 din 09 aprilie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale invocate din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a, conflicte de muncă şi asigurări sociale, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut cu prioritate că reclamanţii sunt nemulţumiţi de modul de calcul al drepturilor salariale, iar solicitarea acestora nu vizează anularea unui ordin sau a unei horărâri de Colegiu de Conducere în sensul Legii nr. 1537/2017 la care face referire hotărârea Tribunalului Bucureşti de declinare a competenţei materiale. Petitul cererii de chemare în judecată nu este centrat pe anularea unor ordine sau derularea anterioară a procedurii de sesizare a Colegiului de Conducere indicată în Legea nr. 153/2017.

Arată Curtea de Apel Bucureşti că voinţa reală a reclamanţilor a fost explicitată prin cererea de chemare în judecată care nu este argumentată în sensul anulării/emiterii unor ordine de salarizare şi nici a unor hotărâri emise de organele de conducere consecutiv procedurii prealabile indicate de Legea nr. 153/2017.

Reţine instanţa că în raport de obiectul cererii de chemare în judecată aşa cum a fost explicitat de reclamanţi prin acţiune, nu sunt incidente prezentei cauze dispoziţiile speciale ale art. 7, Capitolul VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017, dispoziţii legale ce nu pot fi extinse prin analogie la orice litigii având ca obiect drepturile salariale ale magistraţilor.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2 şi art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin cererea dedusă judecăţii, observă Înalta Curte că reclamanţii au solicitat obligarea pârâţilor la acordarea unor drepturi salariale - reîncadrarea şi recalcularea indemnizaţiei de încadrare brute lunare şi a celorlalte drepturi salariale, aşa cum în mod corect a reţinut Curtea de Apel Bucureşti.

În atare situaţie, reţine Înalta Curte că solicitarea reclamanţilor reprezintă un litigiu privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi nu unul de contencios administrativ, prin cererea de chemare în judecată ceea ce se urmăreşte de către reclamanţi constă în recunoaşterea unor drepturi salariale. O astfel de acţiune ce are ca obiect principal acordarea de drepturi salariale este o acţiune ce izvorăşte din raportul de activitate al reclamanţilor procurori, deci un litigiu de dreptul muncii, tot astfel ca şi alte litigii de dreptul muncii generate de pretenţiile salariale ale magistraţilor.

Dispoziţiile art. 7 Capitolul VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017 dispun: "(1) Prin derogare de la art. 37 din lege, personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie, în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecţiei Judiciare, Institutului Naţional al Magistraturii şi Şcolii Naţionale de Grefieri, Parchetului de pe lângă înalta buhe de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea sau la organele de conducere ale celorlalte instituţii din sistem care au stabilit drepturile salariale, după caz. Contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile calendaristice.

(2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti."

Din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că legiuitorul a stabilit o competenţa specială a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ în situaţia în care litigiul dedus judecăţii are ca obiect plângerea formulată împotriva hotărârilor prin care se soluţionează contestaţia împotriva actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale.

Analizând înscrisurile aflate la dosarul cauzei constată Înalta Curte că la dosar nu au fost depuse hotărâri ale Colegiului de Conducere sau ordine, şi nici hotărârile prin care a fost soluţionată plângerea formulată împotriva hotărârilor emise de Colegiul de Conducere, înscrisuri care ar fi putut genera ipoteza că prezentului litigiu îi sunt aplicabile dispoziţiile speciale prevăzute de legea salarizării, norme speciale mai sus arătate.

Normele juridice prin care este stabilită competenţa Curţii de Apel Bucureşti sunt de strictă interpretare, ele nu pot fi aplicate nici prin analogie sau simetrie juridică.

Constată Înalta Curte că reclamanţii nu au contestat un act administrativ tipic - ordinul Procurorului General de stabilire a drepturilor salariale şi nici nu au dedus judecăţii un act administrativ asimilat, în condiţiile în care din actele dosarului nu rezultă ca s-au adresat ordonatorilor de credite pârâţi, iar aceştia nu au respins sau nu au soluţionat eventualele cereri, situaţie în care prezentul litigiu nu are natura unui litigiu de contencios administrativ.

Ceea ce se urmăreşte de către reclamanţi prin prezenta cerere de chemare în judecată este recunoaşterea unor drepturi salariale, şi drept urmare o astfel de acţiune izvorăşte din raportul de activitate al reclamanţilor ce au calitatea de procurori la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Prin urmare, în condiţiile în care obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă acordarea unor drepturi salariale, Înalta Curte constată că instanţa competentă din punct de vedere material să soluţioneze prezenta cauză, în fond, este Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru aceste considerente, în condiţiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W. şi X. şi pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Consiliul Superior al Magistraturii şi Institutul Naţional al Magistraturii, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 octombrie 2021.

Procesat de GGC - LM