Jurisdictional competence for first-instance administrative litigation against a central authority and territorial jurisdiction based on plaintiff’s domicile

Asupra cererii de chemare în judecată de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 07.04.2021 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B. S.R.L. şi Consiliul Naţional pentru Combaterea discriminării, a solicitat:

- obligarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării să depună tot dosarul, documentele şi probele care au stat la baza soluţionării cauzei sale la care s-a admis excepţia necompetenţei materiale şi a fost trimisă cauza instanţei judecătoreşti spre soluţionare

- obligarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării să detalieze clar şi corect faptele invocate şi dacă au fost luate în considerare proba cu martori şi CD, deoarece există şi fapte de natură a discrimina angajatul

- obligarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării să comunice către instanţă de ce nu a comunicat Hotărârea către petent şi de ce urmăreau litigiile aflate pe rol (2810/117/2019, 3174/117/2019, 3173/117/2019 Tribunalul Cluj) în loc să soluţioneze discriminarea

- de ce a trimis în Timişoara (unde petentul nu locuieşte şi nici nu a locuit) în loc să comunice în Cluj-Napoca

- obligarea la despăgubiri 100 RON/zi de la depunerea cererii/plângerii sale către CNCD sau de la punerea cererii în instanţă, pentru întârzieri în mod repetat, muşamalizare, refuz, etc.

Pârâta B. S.R.L. a formulat întâmpinare în cauză prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, excepţia tardivităţii cererii de chemare în judecată, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca fiind neîntemeiată.

II. Decizia Înaltei Curţi asupra cererii de chemare în judecată.

Faţă de dispoziţiile art. 132 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 129 C. proc. civ., examinând, cu prioritate, excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată urmând a o admite, cu consecinţa declinării competenţei de soluţionare a prezentei cereri de chemare în judecată în favoarea Curţii de Apel Oradea, secţia contencios administrativ, având în vedere următoarele considerente:

În conformitate cu prevederile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., "Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate", iar, conform prevederilor art. 132 alin. (1) C. proc. civ., "Când în faţa instanţei de judecată se pune în discuţie competenţa acesteia, din oficiu sau la cererea părţilor, ea este obligată să stabilească instanţa judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicţională competent".

Potrivit dispoziţiilor art. 97 C. proc. civ., dispoziţii legale cu caracter imperativ, de ordine publică, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă:

"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege;

2. recursurile în interesul legii;

3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept;

4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa".

Aşadar, în conformitate cu prevederile art. 97 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., competenţa de judecată a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se referă la recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Totodată, dispoziţiile art. 96 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. prevăd:

"Curţile de apel judecă: în primă instanţă, cererile în materie de contencios administrativ şi fiscal, potrivit legii speciale".

Din punct de vedere material, competenţa soluţionării prezentei cauze aparţine curţii de apel în virtutea următoarelor dispoziţii:

1. Potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (9) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare "Hotărârea Colegiului director poate fi atacată la instanţa de contencios administrativ, potrivit legii"

2. Potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel"

Ca atare, în privinţa competenţei materiale de soluţionare a cauzei, sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar în interpretarea şi aplicarea acestor norme, jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a reţinut cu caracter unitar că aceste dispoziţii instituie două criterii de determinare a competenţei materiale a instanţei de fond, după cum urmează:

- criteriul poziţionării în cadrul sistemului administraţiei publice locale (rangul autorităţii centrale sau locale) a autorităţii publice emitente a actului atacat,

- criteriul valoric stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuţiei sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ atacat.

În cauză, întrucât litigiul nu are caracter fiscal, instanţa competentă se stabileşte în funcţie de rangul central sau local al autorităţii publice emitente a actului administrativ ce formează obiectul litigiului.

Cum unul dintre pârâţi, respectiv Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, este autoritate centrală, rezultă că instanţa competentă să soluţioneze prezenta cauză este curtea de apel.

Din punct de vedere teritorial, competenţa aparţine Curţii de Apel Oradea în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004 în conformitate cu care: "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său".

Urmare demersurilor efectuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în bata de date DEPABD a reieşit că reclamantul A. are domiciliul, judeţul Satu Mare, astfel că instanţa competentă să soluţioneze prezenta cauză este Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Competenţa instanţelor de judecată fiind expres stabilită de lege, are natură imperativă, dispoziţiile cu privire la aceasta nu pot fi înlăturate; nesocotirea dispoziţiilor legale privitoare la competenţă constituie motiv de nulitate a hotărârii pronunţate, chestiunea competenţei fiind esenţială în ce priveşte judecata.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 129 C. proc. civ. raportat la art. 96 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. şi art. 10 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, dispoziţii legale cu caracter imperativ, va admite excepţia necompetenţei materiale şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Oradea, secţia contencios administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în soluţionarea cererii formulată de petentul A., invocată prin întâmpinare de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Declină competenţa de soluţionare a cererii formulată de petentul A. în favoarea Curţii de Apel Oradea, secţia contencios administrativ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 octombrie 2021.

Procesat de GGC - LM