Extraordinary annulment for material error: miscalculation of appeal deadline due to defective service to unauthorized recipient and failure to account for valid service to counsel.

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 4995 din data de 7 octombrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ a respins recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 257 din 12 decembrie 2017, a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.

Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare contestatoarea A. întemeiată pe prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., invocând în esenţă faptul că hotărârea a fost comunicată la data de 22.01.2018 (ştampila poştei) şi a ajuns la destinaţie la data de 26.01.2018 potrivit datelor de pe ştampilele aplicate de oficiul poştal de expediere şi cel de destinaţie. În atare situaţie, termenul de 15 zile pentru formularea recursului începe să curgă din data de 26.01.2018 şi s-a împlinit în ziua de duminică, 11.02.2018, situaţie care se prorogă de drept în mod valabil până în ziua de 12.02.2018, ultima zi care în care a şi fost depus la Registratura instanţei de fond.

Prin Notele scrise depuse la dosar la data de 18 octombrie 2021, intimata Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a solicitat respingerea contestaţiei în anulare, ca nefondată.

Examinând contestaţia în anulare, în raport cu decizia atacată şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este fondată pentru următoarele considerente:

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, prin care se cere instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile şi în condiţiile limitativ prevăzute de lege, să îşi desfiinţeze propria hotărâre şi să procedeze la o nouă judecată.

Prezenta cale de atac este formulată în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., conform căruia:

"Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare când ... dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale."

Motivele contestaţiei în anulare sunt expres şi limitativ prevăzute de lege, iar textele care o reglementează sunt de strictă interpretare. În cadrul contestaţiei în anulare nu se analizează temeinicia soluţiei cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii, ci se verifică incidenţa vreunuia dintre motivele prevăzute de dispoziţiile procedurale.

Fiind un text de excepţie, noţiunea de "eroare materială" nu poate fi interpretată extensiv. Greşeala instanţei de recurs trebuie să fie una de fapt şi nu una de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispoziţiilor legale.

Ipoteza reglementată de dispoziţiile art. 502 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., se referă la săvârşirea unei erori materiale, în sensul de greşeală de natură procedurală constând în confundarea unor elemente importante sau date materiale, cum ar fi respingerea recursului în mod greşit ca netimbrat, sau ca tardiv formulat, menţiuni greşite referitoare la incidente procedurale, pronunţarea asupra altei hotărâri decât cea recurată, elemente pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor şi care au determinat soluţia pronunţată, iar nu greşeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale.

Din analiza considerentelor deciziei atacate şi a situaţiei existente la dosarul cauzei la momentul pronunţării instanţei de recurs rezultă că instanţa a reţinut eronat data la care contestatoarea A. a primit sentinţa civilă nr. 257 din 12 decembrie 2017, a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

În acest sens, s-a reţinut de către instanţa de recurs că sentinţa civilă nr. 257 din 12 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost comunicată recurentei-reclamante A. la data de 23 ianuarie 2018, conform dovezii de înmânare aflate la fila x din vol. II al dosarului instanţei de fond, iar cererea de recurs a fost depusă la Registratura instanţei de fond la data de 12 februarie 2018.

Ceea ce nu a observat instanţa de recurs este aspectul că toate actele de procedură au fost efectuate de prima instanţă atât la sediul contestatoarei A. cât şi la sediul apărătorului ales, sediu menţionat în antetul cererii de chemare în judecată.

Conform dispoziţiilor art. 194 lit. a) C. proc. civ. cererea de chemare în judecată va cuprinde: numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, pentru persoane juridice, denumirea şi sediul lor, iar conform lit. b) a aceluiaşi articol cererea de chemare în judecată va cuprinde numele, prenumele şi calitatea celui care reprezintă partea în proces, iar în cazul reprezentării prin avocat, numele, prenumele acestuia şi sediul profesional. Dispoziţiile art. 148 alin. (1) teza a II-a sunt aplicabile în mod corespunzător.

Reclamanta A. a îndeplinit cerinţele legii arătând în cuprinsul cererii de chemare în judecată atât sediul acesteia, iar în antet a menţionat atât numele, prenumele apărătorului ales, cât şi sediul acestuia.

În baza acestor dispoziţii legale, instanţa de fond Curtea de Apel Galaţi a procedat la citarea reclamantei A. atât la sediul acesteia cât şi la sediul profesional al apărătorului ales, aşa cum rezultă din actele de procedură aflate la dosarul cauzei, dosar fond.

Instanţa de recurs nu a observat că în dispozitivul sentinţei recurate este menţionat atât domiciliul reclamantei din comuna Cârligele, sat Dalhauţi, judeţul Vrancea cât şi sediul profesional al apărătorului ales, respectiv Galaţi, judeţul Galaţi, iar comunicarea sentinţei recurate nr. 257/2017 din data de 12 decembrie 2017 a fost efectuată la cele două adrese anterior menţionate aşa cum rezultă din filele nr. x şi 34 vol II - dosar fond.

Ceea ce nu a observat instanţa de recurs este şi împrejurarea că procedura de comunicare a sentinţei civile nr. 257 la sediul reclamantei a fost viciată, întrucât pe dovada de comunicare a sentinţei, la rubrica calitatea primitorului, apare menţiunea "fiică". Nu pot exista grade de rudenie între un agent comercial şi persoană fizică.

Conform dispoziţiilor art. 155 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.:

"Vor fi citaţi: 3. Persoanele juridice de drept privat, prin reprezentanţii săi, la sediul principal sau, atunci când este cazul, la sediul dezmembrământului lor". Ca atare, orice altă persoană care semnează, primeşte actul de procedură şi care nu este împuternicită să efectueze o astfel de operaţiune are drept consecinţă vicierea procedurii de citare.

În raport de această situaţie se observă că sentinţa recurată comunicată la sediul profesional al apărătorului ales din Galaţi a fost primită la data de 26 ianuarie 2018, iar sentinţa comunicată la sediul contestatoarei A. a fost primită la data de 23 ianuarie 2018, situaţie în care Înalta Curte va considera că sentinţa civilă recurată a fost în mod legal comunicată la data de 26 ianuarie 2018 la sediul profesional al apărătorului ales.

Instanţa de recurs a reţinut eronat că recursul a fost tardiv formulat fără să observe că sentinţa recurată a fost în mod legal comunicată la data de 26 ianuarie 2016 la sediul profesional al apărătorului ales.

În această situaţie termenul de recurs de 15 zile a început să curgă la data de 27 ianuarie 2018 şi s-a împlinit la data de 12 februarie 2018. Cum cererea de recurs a fost formulată la data de 12 februarie 2018, constată Înalta Curte că instanţa de recurs în mod eronat a reţinut că recursul declarat de A. a fost tardiv formulat.

Această eroare materială săvârşită de instanţa de recurs se circumscrie noţiunii de greşeală materială şi justifică admiterea contestaţiei în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., întrucât sunt erori evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, a căror verificare nu implică reexaminarea elementelor de fond.

Aceste erori rezultă din înscrisurile aflate la dispoziţia instanţei de recurs la momentul pronunţării şi sunt esenţiale, determinante în soluţia de admitere a excepţiei tardivităţii formulării recursului. În lipsa acestora, soluţia instanţei de recurs ar fi fost alta, aceea de respingere a acestei excepţii.

Nu prezintă relevanţă în calificarea erorilor materiale ca fiind greşeli materiale în sensul legii modalitatea în care contestatoarea A. şi-a conceput apărarea în recurs şi dacă, prin aceasta, a determinat săvârşirea erorii materiale de către instanţa de recurs, întrucât o astfel de condiţionare excede prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Toate aceste constatări sunt în acord nu numai cu reglementarea internă a contestaţiei în anulare, dar şi cu principiile general aplicabile stabilite în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (care, pentru România, a început cu cauza Brumărescu).

Principiile generale privind admisibilitatea unei căi extraordinare de atac au fost reiterate de Curte în cauza Mitrea c. României.

Deşi instanţa europeană a afirmat constant că respectarea dreptului la un proces echitabil şi principiul securităţii raporturilor juridice impun exigenţa conform căreia nicio parte nu este îndreptăţită să solicite judecarea unei cauze în care a fost dată o decizie definitivă şi executorie, pentru simplul motiv de a obţine o judecată pe fond şi o nouă hotărâre (cauza Bartos c.României), aceeaşi instanţă a precizat că aceste principii nu au caracter absolut şi că redeschiderea unei proceduri judiciare ar fi compatibilă cu textul Convenţiei doar în anumite circumstanţe excepţionale, situaţii numite de Curte "defecte fundamentale" ale hotărârii.

Curtea însăşi recomandă, uneori, redeschiderea unor procese, ca fiind cea mai potrivită măsură reparatorie, atunci când procedurile derulate în faţa instanţelor naţionale nu au respectat cerinţele art. 6 din Convenţie (de exemplu, cauza Lungoci c.României).

Aplicând aceste principii la circumstanţele cauzei supuse judecăţii, Înalta Curte constată că greşeala materială săvârşită de instanţa de recurs prin neobservarea unor înscrisuri esenţiale calculării termenului de recurs, împrejurare de natură să afecteze în substanţa sa dreptul de acces la justiţie al reclamantei A. se încadrează, ca natură şi gravitate, în noţiunea de "defecte fundamentale" pentru a permite desfiinţarea deciziei şi rejudecarea recursurilor.

Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 2 şi art. 508 C. proc. civ. se va dispune admiterea contestaţiei în anulare formulată de contestatoarea A. anularea Deciziei nr. 4955/07 octombrie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal şi fixează termen pentru rejudecarea recursului la data de 11 martie 2022 cu citarea părţilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A.. împotriva Deciziei nr. 4955 din 07 octombrie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal pronunţată în dosarul nr. x/2015, anulează decizia nr. 4955 din 07 octombrie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Fixează termen în vederea soluţionării recursului la data de 11 martie 2022.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 octombrie 2021.

Procesat de GGC - LM