Contested refusal of authorities to update public domain inventory and grant land access remedies

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Cercetării şi Inovării, Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare în Construcţii, Urbanism şi Dezvoltare Durabilă "B.", C. - Director al Institutului Naţional de Cercetare - Dezvoltare în Construcţii, Urbanism şi Dezvoltare Durabilă "B.", obligarea Ministerului Finanţelor Publice şi a Ministerului Cercetării şi Inovării la finalizarea procedurii de identificare a unei soluţii cu privire la solicitările reclamantului şi la emiterea unor acte administrative (decizii/ordine) privind oricare din soluţiile propuse de acesta (schimb de terenuri, drept de trecere, rectificare limite de hotar) menţionate în Notificarea nr. x/22.01.2019 înregistrată sub nr. x/23.01.2019 la Ministerul Finanţelor Publice şi sub nr. x/23.01.2019 la Ministerul Cercetării şi Inovării, precum şi obligarea Ministerului Finanţelor Publice, a Ministerului Cercetării şi Inovării şi a Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Construcţii, Urbanism şi Dezvoltare Durabilă "B." la finalizarea procedurii de actualizare a inventarului domeniului public privind suprafaţa înscrisă în CF x Iaşi.

Prin capătul al III-lea de cerere reclamantul a solicitat instanţei să constate faptul că, până la data promovării acţiunii se află în situaţia unui refuz al autorităţii de a răspunde, atât cu privire la Notificarea nr. x/22.01.2019 înregistrată sub nr. x/23.01.2019 la Ministerul Finanţelor Publice şi sub nr. x/23.01.2019 la Ministerul Cercetării şi Inovării, cât şi cu privire la finalizarea procedurii de actualizare a inventarului bunurilor din domeniul public al Statului.

Capătul al IV-lea al petitului a vizat obligarea în solidar a pârâţilor, pentru lipsa de folosinţă a terenului de 1124 m.p. pentru perioada 18 septembrie 2017 - 22 iulie 2019 (22 luni) la valoarea de 56.627,12 euro şi pe viitor, până la data dobândirii efective a deplinei proprietăţi şi liniştitei posesii (crearea unei căi de acces, aprobarea schimbului, rectificarea de hotare), la o valoare de 2,29 euro/mp/lună x 1124 mp = 2.573,96 euro/lună.

Prin ultimul petit a solicitat obligarea în solidar a pârâţilor la plata de penalităţi în cuantum de 200 RON pe zi de întârziere, începând cu data expirării termenului legal pentru soluţionarea notificărilor reclamantului, respectiv începând cu data de 23.02.2019 şi până la îndeplinirea integrală a fiecăreia dintre obligaţiile anterior solicitate, respectiv de a comunica un răspuns privind soluţia finală adoptată din cele trei propuse (schimb de terenuri, drept de trecere, rectificare limite de hotar), de a emite actul administrativ de aprobare a cererilor reclamantului şi de a finaliza procedura de actualizare a inventarului domeniului public.

2. Încheierea din data de 11.12.2019 şi hotărârea primei instanţe

Prin încheierea de şedinţă din data de 11 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/2019, s-a disjuns capătul al IV-lea de cerere având ca obiect despăgubiri - contravaloare lipsă de folosinţă, formulat de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Construcţii, urbanism şi Dezvoltare Durabilă "B." şi C., director al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Construcţii, Urbanism şi Dezvoltare Durabilă "B." şi s-a dispus formarea unui nou dosar, repartizat manual către acelaşi complet.

S-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, invocată prin întâmpinare şi s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice prin întâmpinare; a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâtul Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Construcţii, Urbanism şi Dezvoltare Durabilă "B." şi a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâtul C. prin întâmpinarea depusă de pârâtul Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Construcţii, Urbanism şi Dezvoltare Durabilă "B.".

De asemenea, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Cercetării şi Inovării (în prezent Ministerul Educaţiei şi Cercetării) cu privire la capetele de cerere I şi V; a fost repusă cauza pe rol şi a fost fixat termen la data de 22.01.2020, în şedinţă publică, în vederea continuării judecăţii.

Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 7 din 5 februarie 2020 pronunţată în Dosarul nr. x/2019, a admis excepţia inadmisibilităţii capătului al III-lea de cerere, invocată din oficiu; a respins ca inadmisibil capătul al III-lea de cerere formulat de către reclamant, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare în Construcţii, Urbanism şi Dezvoltare Durabilă "B." a respins cererea reclamantului în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă şi a respins în rest, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare în Construcţii, Urbanism şi Dezvoltare Durabilă "B." şi C., Director al Institutului Naţional de Cercetare - Dezvoltare în Construcţii, Urbanism şi Dezvoltare Durabilă "B.".

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri şi a încheierii de şedinţă din data de 11 decembrie 2019 a declarat recurs reclamantul A., criticându-le pentru nelegalitate din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

3.1. Hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, conform art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motiv de casare ce priveşte recursul împotriva încheierii din data de 11.12.2019

Prima instanţă a considerat că Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice nu are calitate procesuală pasivă, însă a reţinut calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanţelor Publice, deşi prevederile art. 223 C. civ., stabilesc că în raporturile civile în care se prezintă nemijlocit, în nume propriu, ca titular de drepturi şi obligaţii, Statul participă prin Ministerul Finanţelor Publice, afară de cazul în care legea stabileşte un alt organ în acest sens.

În plus, disp. art. 2 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. republicată, prevăd că dispoziţiile Codului constituie procedura de drept comun în materie civilă şi se aplică în alte materii în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziţii contrare.

Este şi cazul Legii nr. 554/2004, susţine recurentul-reclamant, care instituie norme de procedură cu caracter special în materia contenciosului administrativ, urmând ca acolo unde aceasta nu reglementează să se completeze cu dispoziţiile C. proc. civ., să se aplice regulile de procedură de drept comun.

Conform art. 36 C. proc. civ., singurul organ care poate reprezenta Statul Român este Ministerul Finanţelor Publice, autoritate căreia, prima instanţă i-a conferit calitate procesuală în dosar, deşi aceasta reprezintă doar Statul Român.

În legătură cu calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanţelor Publice, recurentul-reclamant susţine că prima instanţă nu a observat că a fost chemat în judecată atât Ministerul Finanţelor Publice, în nume propriu, cât şi ca reprezentant al Statului Român, cel puţin pentru capetele de cerere 1 şi 2, pornind de la calitatea acestuia de proprietar al imobilului pentru care au fost formulate cererile administrative şi care vizau soluţionarea chestiunilor litigioase.

Acestea nu pot fi tratate distinct şi în afara competenţelor Statului Român, care dacă acţiunea va fi admisă, nu i-ar putea fi opusă o decizie de actualizare a inventarului ce atestă dreptul de proprietate al cărui titular este însuşi Statul Român.

Calitatea procesuală a Statului român poate fi reţinută şi din cuprinsul disp. art. 1 şi 2 din Legea nr. 554/2004, deoarece în sensul identificării unei soluţii referitoare la petiţia recurentului-reclamant privind cele trei variante propuse (schimb, rectificare limite hotar, stabilire drept de trecere), ambii pârâţi au calitate procesuală pasivă, în sensul că Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de reprezentant al Statului român, poate să dispună asupra soluţiei apte de a stinge diferendul cu administratorul imobilului, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Construcţii, Urbanism şi Dezvoltare Durabilă "B.", deoarece proprietate aparţine statului.

3.2. Cu privire la criticile aduse Sentinţei civile nr. 7/05.02.2020, recurentul-reclamant invocă disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Primul motiv de nelegalitate se referă la admiterea greşită a excepţiei inadmisibilităţii capătului 3 de cerere, întemeiată de prima instanţă pe disp. art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. f) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Prin capătul 3 de cerere, instanţa nu a fost învestită cu analiza vreunui act administrativ, tipic sau asimilat, ci a solicitat să se constate existenţa unui refuz nejustificat al instituţiilor publice pârâte de a răspunde unor cereri formulate şi de a finaliza o procedură legală, deşi acest refuz constituie situaţia de fapt, premisă pe care se fundamentează primele două capete de cerere.

Motivarea primei instanţe este incorectă şi contradictorie, deoarece aceasta ia act de demersurile făcute, de faptul că nu s-a primit răspuns solicitărilor adresate, că acest capăt de cerere se circumscrie contenciosului administrativ, dar, în final ajunge la concluzia că este inadmisibil.

De asemenea, demersul instanţei de fond de a acorda sfaturi juridice conduce la depăşirea obiectului acţiunii şi conduce la pronunţarea asupra unor lucruri cu care nu a fost investită, motivele fiind străine cauzei.

Acţiunile prin care se solicită să se constate existenţa unui refuz nejustificat de soluţionare a cererii, precum şi cele care au ca obiect tăcerea autorităţii, sunt acţiuni în constatare, iar regula din dreptul comun conform căreia este inadmisibilă acţiunea în constatare, dacă există posibilitatea realizării dreptului, nu are relevanţă în dreptul administrativ.

În speţă, este îndeplinită ipoteza unui refuz al autorităţilor competente de a soluţiona Notificarea nr. x/22.01.2019, motiv pentru care sunt aplicabile ambele teze ale art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Cel de-al doilea motiv de nelegalitate, întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. priveşte fondul cauzei.

Pentru primul capăt de cerere, respins ca neîntemeiat de către prima instanţă, recurentul-reclamant susţine lipsa argumentării soluţiei.

Prin acest prim capăt de cerere s-a solicitat obligarea pârâţilor Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării, în prezent Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, să finalizeze procedura de identificare a unei soluţii cu privire la solicitările reclamantului şi să emită actele administrative prin care să admită oricare din soluţiile propuse, însă cererea a fost respinsă ca neîntemeiată, constatându-se că s-a formulat răspuns la cererile formulate.

Or, susţine recurentul-reclamant, răspunsurile sunt vagi şi nu pot fi asimilate unui răspuns al acestor autorităţi, mai mult, instanţa de fond trebuia să reţină îndeplinirea condiţiilor privitoare la excesul de putere.

Pentru cel de-al doilea capăt de cerere, recurentul-reclamant invocă motive contradictorii în cuprinsul sentinţei atacate, deoarece, pe de o parte, s-a constatat existenţa unei vătămări prin faptul că nu se permite accesul la proprietatea deţinută, iar pe de altă parte a fost respinsă solicitarea pentru inexistenţa vătămării.

Instanţa de fond s-a pronunţat şi asupra unor elemente cu care nu a fost învestită, prin aprecierea asupra faptului că niciuna dintre pârâţi nu a pus în discuţie dreptul de proprietate al reclamantului.

Pentru respingerea acestui capăt de cerere, prima instanţă reţine că nu s-a dovedit afectarea dreptului de proprietate, de vreme ce pârâţii nu l-au contestat, însă cauza are la bază emiterea unui refuz din partea autorităţilor de a-şi îndeplini obligaţiile prevăzute în mod expres de lege, cât timp pârâţii şi-au declinat reciproc atribuţiile, iar apărările acestora sunt neîntemeiate.

Aspectele învederate în susţinerea neactualizării inventarului nu au legătură cu prezenta cauză, iar instanţa de fond a respins în mod greşit acest capăt de cerere, reţinând neîndeplinirea disp. art. 1 din Legea nr. 554/2004 şi art. 52 din Constituţia României, dar şi argumente fără legătură cu dosarul.

Instanţa de fond a omis să observe că faţă de data iniţierii demersului administrativ, octombrie 2017, iar în privinţa solicitării de actualizare a inventarului domeniului public, martie 2018, singurul act normativ aplicabil era H.G. nr. 1705/2006, modificat prin H.G. nr. 76/2011, astfel că din luna mai 2018 nu există justificare legală pentru neiniţierea procedurii de actualizare a inventarului domeniului public.

Pentru aceleaşi motive şi argumente, recurentul-reclamant susţine nelegalitatea respingerii capătului 5 al cererii, prin care a solicitat obligarea pârâţilor, în solidar, la plata de penalităţi în cuantum de 200 RON pe zi de întârziere, începând cu data expirării termenului legal pentru soluţionarea notificărilor, respectiv, începând cu data de 23.02.2019 şi până la îndeplinirea integrală a fiecăreia dintre obligaţiile anterior solicitate, respectiv de a fi comunicat un răspuns privind soluţia finală adoptată din cele trei propuse, de a emite actul administrativ de aprobare a cererilor şi de a finaliza procedura de actualizare a inventarului domeniului public.

Referitor la calitatea procesuală pasivă a directorului B., C., recurentul-reclamant arată că temeiul chemării în judecată îl constituie disp. art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, acesta contribuind la tergiversarea soluţionării cererilor sale.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analiza motivelor de casare

1. Cu privire la criticile aduse încheierii de şedinţă din data de 11.12.2019, întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul-reclamant critică încheierea de şedinţă referitor la admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi la respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice.

Instanţa de fond a reţinut că în speţă nu sunt aplicabile disp. art. 223 din C. civ., deoarece acestea se referă la calitatea de titular de drepturi şi obligaţii a Statului Român în raporturile civile, or, suntem în prezenţa unei acţiuni în contencios administrativ, mai mult, reclamantul nu a formulat o pretenţie principală, concretă, faţă de pârâtul Statul Român.

În ceea ce priveşte calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanţelor Publice, instanţa de fond a arătat că acesta a fost chemat în judecată ca urmare a faptului că a fost sesizată anterior formulării acţiunii cu mai multe solicitări ale reclamantului, care invocă refuzul nejustificat al acestuia de a soluţiona cererile în sensul de a efectua unele operaţiuni administrative şi/sau de a emite acte administrative.

Înalta Curte va constata că motivele de nelegalitate susţinute prin cererea de recurs sunt nefondate.

Pornind chiar de la cuprinsul disp. art. 223 alin. (1) din C. civ., se reţine că în raporturile civile, în care se prezintă nemijlocit, în nume propriu, ca titular de drepturi şi obligaţii, statul participă, prin Ministerul Finanţelor Publice, afară de cazul în care legea stabileşte un alt organ în acest sens.

Dispoziţia legală a fost interpretată şi aplicată corect de prima instanţă, avându-se în vedere că norma stabileşte în termeni clari că este incidentă numai în raporturile civile.

În prezenta cauză, se analizează raporturi de drept administrativ, aşadar este exclusă aplicarea disp. art. 223 alin. (1) C. civ., în detrimentul prevederilor Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Argumentul adus de recurentul-reclamant prin indicarea prevederilor art. 2 din C. civ., conform cărora dispoziţiile codului constituie procedura de drept comun în materie civilă, care se aplică şi în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziţii contrare, nu conduce la o altă interpretare a prevederilor art. 223 alin. (1) C. civ.

Se constată că însăşi norma analizată are în vedere numai raporturile civile, astfel că este greşită raportarea la disp. art. 2, din moment ce însuşi codul limitează aplicabilitatea art. 223 în alte raporturi decât civile, iar indicarea disp. art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 este nerelevantă, deoarece nu se pune în discuţie completarea prevederilor legii cu dispoziţiile art. 223 din C. civ.

În ceea ce priveşte calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanţelor Publice, prin acţiunea introductivă, recurentul-reclamant a solicitat obligarea şi a acestui pârât la finalizarea procedurii de identificare a unei soluţii menţionate prin Notificarea nr. x/22.01.2019 înregistrată la MFP sub nr. x/23.01.2019 şi constatarea refuzului autorităţii de a răspunde la cerere.

Prin urmare, calitatea procesuală pasivă este conferită de identitatea dintre autoritatea sesizată prealabil cu o cerere, în temeiul Legii nr. 554/2004, aceasta putând sta în judecată în calitate de pârâtă în cadrul acţiunii în contencios administrativ.

Temerea recurentului-reclamant în sensul că, în ipoteza admiterii acţiunii hotărârii nu ar fi opozabilă Statului Român, este neîntemeiată, deoarece exercitarea dreptului de proprietate publică se realizează de către autorităţile desemnate prin prevederile Codului administrativ, în prezent, dată fiind abrogarea Legii nr. 213/1998, iar inventarierea bunurilor din domeniul public al statului aparţine, de asemenea, ministerelor şi altor organe de specialitate, pentru bunurile aflate în administrare şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

2. În ceea ce priveşte motivele de nelegalitate aduse hotărârii instanţei de fond

Pentru soluţia de admitere a excepţiei inadmisibilităţii capătului 3 al cererii, recurentul-reclamant a invocat critici întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Prin capătul 3 de cerere, recurentul-reclamant a solicitat să se constate că, până la data promovării acţiunii, se află în situaţia unui refuz al autorităţii de a răspunde atât cu privire la Notificarea nr. x/2019 înregistrată la Ministerul Finanţelor Publice şi la Ministerul Cercetării şi Inovării, cât şi cu privire la finalizarea procedurii de actualizare a inventarului bunurilor din domeniul public al Statului.

Instanţa de fond, reţinând disp. art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. f) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a apreciat că pe calea contenciosului administrativ pot fi soluţionate doar trei categorii de litigii: cele prin care se atacă un act administrativ propriu-zis; cele care privesc nesoluţionarea în termen a unei cereri; cele care privesc un refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri sau de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative, pe când capătul 3 al cererii nu are un atare obiect.

A mai reţinut prima instanţă că cererea nu este admisibilă nici pe calea acţiunii în constatare reglementate de art. 35 C. proc. civ., deoarece este vorba despre constatarea unei situaţii de fapt şi nu a unei situaţii de drept.

Din perspectiva motivului de casare întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., respectiv existenţa unor motive contradictorii şi unor motive străine de natura pricinii, Înalta Curte urmează să îl respingă ca nefondat.

Faptul că instanţa de fond a reţinut că reclamantul a întreprins mai multe demersuri soldate fără un răspuns pozitiv nu este în contradicţie cu inadmisibilitatea capătului 3 al cererii, ce nu se circumscrie dispoziţiilor Legii nr. 554/2004.

Aşa-zisele "sfaturi juridice" acordate de prima instanţă, cum susţine recurentul-reclamant, reprezintă argumentaţia pertinentă ce poate fi făcută în situaţia inadmisibilităţii unei acţiuni în constatare, reversul unei astfel de acţiuni fiind o acţiune în realizarea dreptului, cum în mod corect a şi introdus partea prin primele două capete de cerere.

În ceea ce priveşte motivele de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine neîntrunirea acestuia, prima instanţă efectuând o calificare corectă a cererii în raport de dispoziţiile Legii nr. 554/2004.

Constatarea refuzului nejustificat de soluţionare a unei cereri referitoare la un drept sau la un interes legitim este consecinţa analizei pe care o face instanţa de contencios administrativ în privinţa legalităţii actului administrativ atipic, iar dispoziţia instanţei este în sensul ca autoritatea publică pârâtă să fie obligată să emită actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă, potrivit disp. art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă, recurentul-reclamant prin primele două capete de cerere a solicitat analizarea refuzului autorităţii pentru a se aprecia/constata dacă acesta este unul justificat sau nejustificat.

Or, constatarea că până la promovarea acţiunii există un refuz nejustificat al autorităţii, alături de analizarea legalităţii refuzului excede prevederilor Legii nr. 554/2004, iar în plan procesual cererea este superfluă.

Pe fondul pricinii, recurentul-reclamant a invocat motive de casare întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Pentru primul capăt de cerere, recurentul-reclamant susţine aplicarea greşită a disp. art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 referitoare la excesul de putere care are semnificaţia exercitării dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.

Recurentul-reclamant susţine că instanţa de contencios administrativ are competenţa să oblige autorităţile pârâte să adopte una dintre soluţiile propuse de acesta, respectiv schimb de terenuri, drept de trecere, rectificare limite de hotar.

În vederea soluţionării acestei critici, Înalta Curte reaminteşte situaţia de fapt, din înscrisurile depuse la dosar reiese că recurentul-reclamant deţine în proprietate un teren în suprafaţă de 1292 m.p. amplasat în incinta pârâtei B. S.A., din Iaşi.

Pentru a fi îndeplinită existenţa excesului de putere, exercitarea dreptului de apreciere trebuie să îmbrace, în cauza de faţă, încălcarea drepturilor şi libertăţilor recurentului-reclamant.

Este cert că autorităţile intimate au un drept de apreciere foarte larg în privinţa adoptării sau neadoptării soluţiilor propuse de reclamant, acesta nu poate impune însă autorităţilor punctul său de vedere, cum nici instanţa nu poate să le oblige să urmeze vreuna dintre rezolvările avute în vedere de reclamant.

În această situaţie, intimatele pot fi obligate să emită acte administrative sau să efectueze operaţiuni administrative numai dacă dreptul de apreciere încalcă drepturile şi libertăţile reclamantului, ceea ce în speţă nu s-a dovedit, problemele susţinute de reclamant fiind de natură civilă, precum: schimbul de terenuri, dreptul de trecere, rectificarea de carte funciară, cumpărarea terenului de către B. S.A., nefiind astfel întrunite disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În privinţa celui de-al doilea capăt de cerere, recurentul-reclamant susţine existenţa unor motive contradictorii, însă acestea nu sunt întrunite, prima instanţă reţinând că nu există nicio vătămare a dreptului de proprietate al acestuia, conform considerentelor de la pag. 19 din sentinţa recurată.

Nici pronunţarea asupra unor aspecte care nu fac obiectul acţiunii nu poate fi reţinută, deoarece constatarea primei instanţe în sensul necontestării dreptului său de proprietate nu are semnificaţia investirii cu un atare capăt de cerere, ci reprezintă un argument adus în sprijinul soluţiei adoptate.

Prin urmare, motivul de nelegalitate întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., va fi respins ca nefondat.

Cu privire la criticile întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se pune în discuţie aplicarea greşită a disp. art. 1 din Legea nr. 554/2004 - existenţa unei vătămări a unui drept sau interes legitim invocat de reclamant, ca urmare a nefinalizării procedurii de actualizare a inventarului domeniului public al statului.

Înalta Curte, în acord cu prima instanţă, observă că deşi în cuprinsul H.G. nr. 1398/2009, la pct. 11 figurează suprafaţa inventariată iniţial, de 20.109,13 m.p., în Cartea Funciară intimata B. S.A. a intabulat suprafaţa de 18.002 m.p., proprietar Statul Român şi administrator societate.

Prin urmare, recurentul-reclamant nu a dovedit vătămarea dreptului său de proprietate, astfel că o acţiune în contencios administrativ, în lipsa acestei vătămări, este neîntemeiată.

În condiţiile sus-arătate, capătul 5 al cererii principale, ce are ca obiect plata unor penalităţi de întârziere, în temeiul disp. art. 18 din Legea nr. 554/2004, a fost în mod corect respins ca neîntemeiat, iar recurentul-reclamant nu aduce nicio critică ce poate fi încadrată la motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., reiterându-se acţiunea depusă la instanţa de fond.

Aceleaşi considerente se reţin şi cu privire la cererea de obligare a directorului intimatului B., în solidar cu autorităţile pârâte, la plata unor penalităţi de întârziere întemeiate pe disp. art. 18 din Legea nr. 554/2004.

Faţă de acestea, reţinând disp. art. 496 C. proc. civ., coroborate cu disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva încheierii din data de 11 decembrie 2019 şi a Sentinţei nr. 7 din 5 februarie 2020 ale Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 21 octombrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

GGC - NN