Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4878/2021 AI generated

Cumulation of legal interest and late payment penalties for delayed reimbursement of EU project funds under the Fiscal Procedure Code

Case Number Decizia nr. 4878/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the defendant intermediating body, thereby upholding the lower court's final order compelling the defendant to pay the plaintiff approximately 323,121 RON, comprising unpaid debts, legal interest, and late payment penalties for delayed settlements under European Union-funded project contracts. The dispute centered on whether late payment penalties and interest could be legally cumulated and enforced in administrative litigation for breaches of payment terms within a public funding contract, with the defendant challenging the legal qualification of the contract and arguing that the terms were not decisive for establishing exigible debts. The court determined that the claim was certain, liquid, and exigible following the contractual 45-day payment period, and that the cumulation of legal interest with late payment penalties was permissible under the Fiscal Procedure Code because the parties had not stipulated a contractual penalty clause; consequently, the appeal arguments regarding incorrect legal qualification and inadmissible cumulation were rejected as unfounded.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 485 C. proc. civ, art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 130 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ, art. 60 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011; Cumulation of legal interest and late payment penalties for delayed reimbursement of EU project funds under the Fiscal Procedure Code: The dispute centered on whether late payment penalties and interest could be legally cumulated and enforced in administrative litigation for breaches of payment terms within a public funding contract, with the defendant challenging the legal qualification of the contract and arguing that the terms were not decisive for establishing exigible debts. The court determined that the claim was certain, liquid, and exigible following the contractual 45-day payment period, and that the cumulation of legal interest with late payment penalties was permissible under the Fiscal Procedure Code because the parties had not stipulated a contractual penalty clause; consequently, the appeal arguments regarding incorrect legal qualification and inadmissible cumulation were rejected as unfounded.

Keywords

AI generated
european order for payment procedure payment of interest contractual penalty clause administrative contract settlement of dispute project funding

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ
art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nemotivarea sentinţei recurate, se constată că recurenta-pârâtă se arată, în realitate, nemulţumită de soluţia adoptată de prima instanţă, care nu a îmbrăţişat punctul său de vedere.
art. 485 C. proc. civ
art. 485 C. proc. civ., coroborat cu disp.
art. 20 din Legea nr. 554/2004
The procedural rule applied in conjunction with the Civil Procedure Code to issue the final decision in administrative litigation.
art. 130 C. proc. civ
art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ
art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.
art. 60 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011
21 şi art. 60 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011.
art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011
Recurenta-pârâtă a exemplificat cele susţinute prin indicarea disp. art. 21 şi art. 60 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011.
art. 451 alin. (2) C. proc. civ
art. 451 alin. (2) C. proc. civ.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 C. proc. civ.

The main ground for the verdict, used to dismiss the appeal as unfounded.

art. 20 din Legea nr. 554/2004

The procedural rule applied in conjunction with the Civil Procedure Code to issue the final decision in administrative litigation.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, iniţial, pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 28.01.2015, sub nr. x/2015, reclamantul Oficiul Patronal Judeţean Iaşi a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic, obligarea pârâtului la plata sumei de 280.762,36 RON, reprezentând datorii restante din cadrul proiectelor europene, obligarea pârâtului la plata sumei de 20.179 RON, reprezentând penalităţi şi dobânzi achitate nejustificat de către reclamantă la bugetul de stat ca urmare a întârzierilor la plată rezultate din culpa pârâtului şi obligarea pârâtului la plata sumei de 419.412,013 RON cu titlu de penalităţi de întârziere, conform algoritmului de calcul aplicat de ANAF pentru creanţele bugetare, din care direct la bugetul de stat 150.115 RON pentru OPJ Iaşi şi 289.476,013 RON către reclamantă.

Prin Sentinţa civilă nr. 827 din 16 iunie 2015, Tribunalul Iaşi a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

2. Soluţia primei instanţe

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi la data de 30.09.2015, sub nr. x/2015.

Prin Sentinţa civilă nr. 120 din 7 octombrie 2019, Curtea a admis cererea formulată de reclamant, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 323.121,64 RON, din care 126.563,10 RON cu titlu de dobânzi şi 196.558,54 RON cu titlu de penalităţi de întârziere, aferente plăţilor efectuate în baza contractelor încheiate pentru proiectele ID 41286 şi ID 80850.

A obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 6.200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri, pârâta Direcţia Organismul Intermediar Programul Operaţional Capital Uman a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi, pe fond, respingerea cererii formulate de reclamant, ca inadmisibilă.

3.1. Referitor la motivul de nelegalitate întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susţine că prima instanţă reiterează susţinerile reclamantei din cuprinsul cererii de chemare în judecată, fără să analizeze apărările sale, nu ţine cont de probatoriul depus la dosar din care reiese efectuarea plăţilor, astfel că o sumă achitată nu poate înregistra o penalitate de întârziere sau de neplată, dispoziţiile instanţei fiind neîntemeiate.

3.2. Referitor la motivele de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 3 şi pct. 8 C. proc. civ., se susţine că prima instanţă a calificat nelegal contractul de finanţare, contract eminamente administrativ, ca un contract civil.

Promovarea unei acţiuni în contencios administrativ privind întârzierea executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte civile sau între profesionişti este inadmisibilă, deoarece întârzierile de care se face vorbire se pot solicita numai în cazul în care sunt întârzieri ale plăţilor în tranzacţii comerciale în baza unor contracte civile/între profesionişti, fie între aceştia şi o autoritate contractantă având ca obiect furnizarea unor bunuri sau prestarea de servicii contra unui preţ ce constă într-o sumă de bani, iar întârzierea plăţii reprezintă depăşirea termenului contractual sau legal stabilit pentru executarea obligaţiei de plată a preţului.

Sumele care reprezintă cheltuieli efectuate în cadrul contractului de finanţare sunt verificate dacă corespund ordinului privind cheltuielile eligibile pe Programul POSDRU şi după aceea sunt validate/invalidate.

Aceste sume nu intră în categoria creanţelor certe, lichide şi exigibile, se solicită la rambursare de către beneficiarul contractului de finanţare şi se supun regulilor contractului administrativ şi legislaţiei în domeniu, fie naţională, fie europeană.

Recurenta-pârâtă nu este întreprindere/profesionist, nu şi-a asumat nicio obligaţie din care să rezulte plata unui preţ, iar susţinerea primei instanţe în sensul aplicării efectelor unor contracte civile ar fi impus ca instanţa competentă în soluţionarea cauzei să fie cea civilă.

Raportul juridic dedus judecăţii este unul contractual, cu izvor în contractul de finanţare, în caz de concurs între norma delictuală şi norma contractuală, are întâietate norma contractuală, iar în contractul de finanţare nu sunt prevăzute penalităţi sau dobânzi pentru întârzierile de plată, pretenţiile excluzând cadrului contractual.

Din prevederile O.U.G. nr. 66/2011 reiese că termenele stipulate nu sunt de decădere, sumele nu erau declarate exigibile, instanţa de fond a confundat data validării de către Organismul Intermediar şi data plăţii aprobată de către Autoritatea de Management POSDRU.

Mai susţine recurenta-pârâtă că este nelegală cumularea dobânzii legale cu penalităţile de întârziere, deoarece clauza penală şi dobânda legală reprezintă daune interese pentru exercitarea cu întârziere a obligaţiilor contractuale, deci daune interese moratorii.

Dobânda legală nu poate fi cumulată cu acele penalităţi care au un caracter de daune moratorii menite a sancţiona executarea cu întârziere, cumulul echivalând cu aplicarea a două sancţiuni de acelaşi fel pentru aceeaşi faptă.

Recurenta-pârâtă solicită şi respingerea cererii de obligare a sa la cheltuieli de judecată, în temeiul disp. art. 451 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., având în vedere că acţiunea este formulată de reprezentantul legal al OPJ Iaşi şi nu de un avocat definitiv.

Prin răspunsul la întâmpinarea depusă la dosar de către intimatul-reclamant, recurenta arată că potrivit Protocolului de predare-primire nr. 10028/07.09.2017 nu a primit delegare din partea Ministerului Educaţiei şi Cercetării privind aspectele patrimoniale şi reprezentarea în faţa instanţelor judecătoreşti a Centrului Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic CNDIPT.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analiza motivelor de casare

Prealabil, Înalta Curte subliniază că, în prezenta cauză, vor fi examinate numai motivele de nelegalitate depuse în cadrul termenului de exercitare a recursului, respectiv cele invocate prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Iaşi în data de 29.11.2019, constatând astfel că orice completare a acestor motive este socotită a fi tardivă, în raport de disp. art. 485 C. proc. civ., coroborat cu disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată.

Cu privire la motivele de casare întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nemotivarea sentinţei recurate, se constată că recurenta-pârâtă se arată, în realitate, nemulţumită de soluţia adoptată de prima instanţă, care nu a îmbrăţişat punctul său de vedere.

Casarea unei hotărâri prin invocarea pct. 6, poate fi dispusă atunci când considerentele nu conţin argumentele pe care se sprijină şi nu atunci când sunt îndepărtate construcţiile juridice realizate de una dintre părţi.

De asemenea, faptul că instanţa de fond nu a ţinut seama de anumite probe administrate de recurenta-pârâtă nu conduce la întrunirea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Cu privire la motivele de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 şi pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recurenta-pârâtă invocă greşita calificare juridică a contractului de finanţare, o greşită aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 66/2011 şi inadmisibilităţii cumulului dintre dobânda legală şi penalităţile care au un caracter de daune moratorii.

Înalta Curte reţine că în cuprinsul considerentelor expuse de prima instanţă nu se regăseşte afirmaţia făcută de recurenta-pârâtă în sensul că aceasta a calificat contractul de finanţare încheiat între părţi ca un contract civil sau un contract între profesionişti, pentru a fi aplicate dispoziţiile C. civ.

Instanţa de fond constată că sunt incidente dispoziţiile Codului de procedură fiscală, respectiv art. 1 pct. 20 şi 33, conform cărora dobânda este echivalentul prejudiciului creat titularului creanţei fiscale, ca urmare a neachitării la scadenţă de către debitor a obligaţiilor principale, iar penalităţile de întârziere reprezintă sancţiunea pentru neîndeplinirea obligaţiilor de plată la scadenţă, dobânzile putându-se cumula cu penalităţile.

În susţinerea punctului său de vedere, instanţa de fond a indicat jurisprudenţa CJUE (pag. 6 şi 7 din sentinţă), iar recurenta-pârâtă nu a susţinut critici în privinţa acesteia.

Prin urmare, motivul de nelegalitate analizat nu este întrunit, aceeaşi concluzie existând şi în privinţa competenţei instanţei civile, excepţie care, potrivit disp. art. 130 C. proc. civ. trebuia invocată în faţa primei instanţe pentru a putea să fie incident motivul de nelegalitate întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

În continuare, în legătură cu nerespectarea de către instanţa de fond a prevederilor O.U.G. nr. 66/2011 referitoare la calificarea termenelor stipulate, se reţine că recurenta susţine că legiuitorul nu a prevăzut expres sancţiunea decăderii pentru nerespectarea termenelor.

Recurenta-pârâtă a exemplificat cele susţinute prin indicarea disp. art. 21 şi art. 60 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011.

Prevederile art. 60 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011 stabilesc şi sancţionează abaterile personalului de la procedurile de gestionare a fondurilor europene, iar prevederile art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011 se referă la termenul de 90 de zile pentru efectuarea verificării şi emiterea proceselor-verbale de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, care nu au relevanţă în prezenta cauză.

În speţă, este vorba despre neplata unor sume de bani în termenul stipulat de 45 de zile de la înregistrarea cererii de rambursare, conform art. 9 pct. 13 din contractul de finanţare; mai mult, pentru recuperarea sumelor s-a pronunţat o hotărâre judecătorească definitivă.

Prin urmare, suma era certă, lichidă şi exigibilă la expirarea celor 45 de zile, în caz de neplată, intervenind dispoziţiile Codului de procedură fiscală referitoare la dobânzi şi penalităţi de întârziere.

În fine, ultima critică ce are în vedere o imposibilitate de cumulare a dobânzii legale cu penalităţi ce au caracter de daune moratorii, urmează să fie respinsă ca nefondată.

Înalta Curte reţine că teoria cumulului dobânzii legale cu penalităţi care au caracter de daune moratorii este aplicabilă atunci când părţile au stipulat în contract o clauză penală, prin anticiparea unor daune interese compensatorii în cazul neexecutării totale sau parţiale ori daune moratorii pentru exercitarea cu întârziere a obligaţiilor.

Aceasta nu este ipoteza din prezenta cauză, deoarece părţile nu au prevăzut în contract nicio clauză penală, fiind aplicabile dispoziţiile Codului de procedură fiscală, care permit cumulul dobânzii cu penalităţile de întârziere.

Ţinând seama şi de prevederile Deciziei nr. 3/2002 pronunţată de Înalta Curte - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, conform cărora motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport de disp. art. 451 alin. (2) C. proc. civ. asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. .

Înalta Curte va reţine neîntrunirea motivelor de recurs invocate, iar în temeiul disp. art. 496 C. proc. civ. coroborate cu disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, calea de atac va fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă Direcţia Organismul Intermediar Programul Operaţional Capital Uman împotriva Sentinţei nr. 120 din 7 octombrie 2019 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 21 octombrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

GGC - NN