Insolvency disciplinary challenge fails; appeal annulled for inadequate legal grounds.

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea primei instanţe

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 08.04.2019, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România-Instanţa Superioară de Disciplină, Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România-Instanţa Locală de Disciplină Alba şi practician de insolvenţă B., anularea Deciziei nr. 06/16.02.2018 a UNPIR-ISD, admiterea contestaţiei pe care a formulat-o împotriva Deciziei nr. 09/29.11.2017, cu consecinţa admiterii plângerii pe care a formulat-o împotriva practicianului în insolvenţă B. şi aplicarea unei sancţiuni disciplinare practicianului în insolvenţă.

1.2. Cauza a fost înregistrată, în rejudecare după casare, pe rolul Curţii de Apel Craiova la data de 07.06.2019.

Prin Sentinţa civilă nr. 391 din 29 octombrie 2019, Curtea a admis acţiunea.

A anulat în parte Decizia de plată cu sancţiuni multianuale nr. x/2015 cu privire la suma de 514.805,77 RON şi a dispus plata acestei sume către reclamantă.

A luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta A. a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în tot a sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

A susţinut recurenta-reclamantă că ambele instanţe de disciplină consideră că aspectele la care a făcut referire nu vizează în mod concret conduita lichidatorului, nu constituie încălcări ale Statutului şi Codului de etică profesională şi nu reprezintă săvârşirea în mod deficitar a unor acte de procedură. Se află în situaţia în care lichidatorul judiciar poate întreprinde orice în dauna societăţii falite, deoarece nimeni nu cenzurează activitatea acestuia, instanţele de disciplină pasează răspunderea către judecătorul sindic, iar acesta, sub argumentul imparţialităţii, înţelege activitatea lichidatorului judiciar ca fiind "managerială".

Hotărârea recurată este nelegală dacă respingerea contestaţiei se întemeiază doar pe împrejurarea că nu ar fi indicat un articol din Legea nr. 85/2006, care se referă la remuneraţia lichidatorului judiciar, în condiţiile în care instanţa însăşi face referire în considerentele sentinţei la Legea nr. 85/2006.

Curtea susţine că nu ar fi precizat care este legislaţia aplicabilă activităţii încălcate de practicianul în insolvenţă, însă, în situaţia concretă expusă, împrejurarea că nu a indicat art. 22 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 nu poate constitui motiv legal de respingere a contestaţiei. Era vorba despre încălcări ale Legii nr. 85/2006 aplicabile în situaţia S.C. C.-în faliment.

Chiar dacă plângerea iniţială s-ar fi referit doar la încasarea nelegală a onorariul de succes, era suficient să se constate că cele 3 principii indicate în precizarea plângerii, al integrităţii morale, al respectării prevederilor legale şi al competenţei profesionale, au fost încălcate.

În continuarea susţinerilor sale, recurenta a prezentat situaţia de fapt referitoare la procedura de faliment privind S.C. C. S.A., precizând că societatea a încasat în procedura falimentului aproximativ 1.800.000 RON, creanţele tabelare definitive fiind de circa 576.000 RON, iar diferenţa a fost cheltuită de lichidatorul judiciar cu şi/sau fără aprobările creditorului AJFP Alba. Suma încasată la masa credală a fost distribuită integral încă din luna mai 2017, dată de la care societatea falită nu mai are creditori, dar lichidatorul judiciar încasează în continuare remuneraţia şi onorariul de succes.

Toate aspectele pe care le-a învederat în plângere sunt corecte, vizează conduita lichidatorului judiciar şi constau în săvârşirea în mod deficitar a unor acte de procedură cu consecinţa vătămării intereselor acţionarilor, reprezentând încălcări ale Statutului şi Codului de etică profesională.

3. Apărările formulate

3.1. Intimata-pârâtă Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România-Instanţa Superioară de Disciplină a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

3.2. Şi intimata-pârâtă B. a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

4. Decizia instanţei de recurs

Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condiţiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului ridicată din oficiu.

4.1. Astfel, instanţa de control judiciar constată că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Din lecturarea susţinerilor recurentei-reclamante, rezultă că aceasta a invocat formal motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără, însă, a evidenţia niciun element de nelegalitate a sentinţei atacate care să se poată încadra în motivul de casare menţionat.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispoziţiile art. 489 C. proc. civ. se sancţionează cu nulitatea nemotivarea recursului, înţeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menţionat) dar şi în situaţia în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului).

Înalta Curte are în vedere faptul că noţiunea de motivare a recursului trebuie înţeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac şi continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres şi limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele 1 - 8 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanţei de control judiciar competente examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligaţia de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluţia instanţei de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancţiunea nulităţii recursului, în condiţiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

4.2. Raportat cu cele reţinute, analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că deşi, la nivel formal, recurenta-reclamantă A. a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor pentru reglementarea acestui motiv de casare.

Recurenta, după cum s-a expus la pct. 2 al prezentei decizii, s-a limitat la a reitera situaţia de fapt, aspecte avute în vedere de comisiile de disciplină pârâte şi la a prezenta demersurile sale, fără, însă, a circumstanţia în niciun mod critica sa şi fără a motiva de ce instanţa de fond ar fi încălcat sau ar fi aplicat greşit normele de drept material incidente cauzei.

Această critică ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei şi apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanţa fondului încalcă sau reprezintă o greşită aplicare a acestor norme de drept material.

Or, recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, ci asigură numai un control de legalitate asupra hotărârii judecătoreşti atacate. Nu este menit a corecta eventualele greşeli de apreciere a situaţiei de fapt deduse judecăţii şi nu poate conduce la o nouă judecată în fond. Instanţa de recurs este competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual.

O astfel de abordare nu satisface exigenţele art. 486 C. proc. civ., astfel că devin aplicabile dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

4.3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de recurenta-reclamantă A. împotriva Sentinţei nr. 574 din 11 octombrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 21 octombrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

GGC - NN