Tax facility upheld: dispatch date controls communication, DGAMC tax decisions annulled; ANAF lacks standing, partial cassation.

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 08.10.2018, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală:

- anularea Deciziei nr. 2380EV2/17.04.2018 emise de DGAMC privind soluţionarea contestaţiei formulate înregistrate la pârâtă sub nr. x/28.12.2016

- anularea Deciziei de respingere a cererii de anulare a obligaţiilor de plată accesorii nr. x/24.11.2016 emise de DGAMC şi, pe cale de consecinţă,

- să se constate că A. S.R.L. îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 4 din O.U.G. nr. 44/2015 aprobată şi modificată prin Legea nr. 4/2016 şi de art. 2 alin. (2) din Ordinul Ministerului Finanţelor Publice nr. 3831/16.11.2015 pentru aprobarea Procedurii de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 44/2015, privind acordarea de facilităţi fiscale în cazul creanţelor administrative de către organul fiscal central, astfel cum a fost modificat prin OMFP nr. 378/24.03.2016 pentru anularea accesoriilor şi, pe cale de consecinţă, anularea accesoriilor aferente Deciziei de impunere nr. x/25.09.2015 solicitate a fi anulate prin cererea înregistrată la Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili sub nr. x/30.03.2016, respectiv a) penalităţile de întârziere, în sumă de 7.030.671 RON, individualizate în Decizia de impunere nr. x/25.09.2015 emisă de DGRFP Cluj Napoca-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor şi b) cota de 54,2% din dobânzi, în sumă de 9.507.403,57 RON, individualizate în Decizia de impunere nr. x/25.09.2015.

2. Soluţia primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 160 din 5 noiembrie 2019, Curtea a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

A admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, a anulat Decizia nr. 2380EV2/17.04.2018 privind soluţionarea contestaţiei şi Decizia de respingere a cererii de anulare a obligaţiilor de plată accesorii nr. x/24.11.2016 ambele emise de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

A anulat obligaţiile de plată accesorii aferente Deciziei de impunere privind obligaţiile de plată fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice nr. x/25.09.2015, respectiv penalităţi de întârziere în cuantum de 7.744.717 RON şi cota de 54,2% din dobânzi, adică suma de 9.355.867,42 RON.

A obligat pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 20.100 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, contravaloarea expertizei judiciare şi onorariul avocaţial parţial.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri, pârâtele Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală au formulat recurs.

3.1. Recurenta-pârâtă Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi, rejudecând cauza, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Recurenta-pârâtă invocă interpretarea şi aplicarea eronată a disp. art. 4 din O.U.G. nr. 44/2015 privind acordarea unor facilităţi fiscale, modificată şi completată prin Legea nr. 4/2015, precum şi a dispoziţiilor OMFP nr. 3831/2015 pentru aprobarea Procedurii de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 44/2015 privind acordarea unor facilităţi fiscale în cazul creanţelor administrate de către organul fiscal central.

Se susţine că instanţa de fond a considerat neîntemeiat că reclamantei îi sunt aplicabile disp. art. I pct. 2 lit. b) din OMFP nr. 378/2016 pentru modificarea şi completarea Procedurii de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 44/2015, aprobată prin OMFP nr. 383/2015.

Prima instanţă nu a avut în vedere că potrivit art. 352 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, "procedurile de administrare începute înainte de intrarea în vigoare a prezentului cod rămân supuse vechii legi".

În speţă, Decizia de impunere nr. x/25.09.2015 şi Raportul de Inspecţie Fiscală nr. x/25.09.2015 au fost emise sub imperiul vechii legi.

Conform dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din OMFP nr. 3831/2015, modificată şi completată, prin OMFP nr. 378/2016, obligaţiile de plată accesorii prevăzute la alin. (2) sunt aferente [...] e) obligaţiilor de plată principale cuprinse în decizii de impunere emise ca urmare a unei inspecţii fiscale şi comunicate în perioada 1 octombrie - 21 octombrie 2016.

Reclamanta nu se încadrează în prevederile lit. e) din actul normativ menţionat, decizia de impunere a fost comunicată acesteia în data de 23.10.2016, ce nu se încadrează în perioada mai sus arătată.

Reclamanta nu poate primi facilităţile fiscale solicitate, însă prin Adresa nr. x/26.01.2016, organul de inspecţie fiscală a comunicat faptul că pentru perioada 19.07.2013 - 20.08.2015, societatea nu datorează accesorii, iar prin Deciziile privind compensarea obligaţiilor fiscale nr. 6103/24.11.2015 şi nr. 6090/24.11.2015, s-a dispus compensarea sumei de 9.660.416 RON, deciziile nu au fost contestate.

Recurenta-pârâtă susţine şi nelegalitatea hotărârii primei instanţe în ceea ce priveşte obligarea sa la plata sumei de 20.100 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, către reclamantă, arătând că nu se află în culpă, iar suma pretinsă este nejustificat de mare în raport cu valoarea şi complexitatea cauzei.

3.2. Recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive şi respingerea acţiunii în ceea ce o priveşte ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Recurenta-pârâtă susţine nelegalitatea respingerii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive în ceea ce o priveşte, invocând interpretarea greşită a disp. art. 1 alin. (1) coroborat cu disp. art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată.

Potrivit dispoziţiilor legale sus-menţionate, raportul juridic de drept administrativ se naşte între persoana pretins vătămată şi autoritatea emitentă a actului administrativ.

De asemenea, prevederile art. 36 din C. proc. civ. reglementează calitatea procesuală ca reprezentând identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic în litigiu, astfel cum acesta este dedus judecăţii.

În cauză, ambele acte a căror anulare se solicită, şi anume, Decizia nr. 2380EV2/17.04.2016 şi Decizia nr. 6649/24.11.2016, sunt emise de către Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi nu de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, astfel încât raportul de drept administrativ se desfăşoară între A. S.R.L. şi DGAMC.

Este irelevant faptul că ANAF figurează în antetul actelor atacate, din moment ce ANAF şi DGAMC sunt instituţii publice distincte.

De asemenea, împrejurarea că DGAMC se află în subordinea ANAF nu schimbă cu nimic calitatea de emitentă de către DGAMC a actelor administrativ-fiscale atacate.

4. Apărările formulate în cauză

Prin notele de şedinţă depuse la dosar, intimata-reclamantă susţine respingerea recursurilor formulate de DGAMC şi ANAF, arătând că decizia de impunere a fost comunicată la 21.10.2015, iar actele atacate au fost emise de DGAMC, autoritate ce se află în subordinea ANAF.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor formulate de recurentele-pârâte Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală

Analiza motivelor de casare

1. Cu privire la recursul formulat de recurenta-pârâtă Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili

Recurenta-pârâtă susţine nerespectarea prevederilor art. 4 din O.U.G. nr. 44/2015, însă potrivit acestor dispoziţii legale, penalităţile de întârziere, precum şi o cotă de 54,2% din dobânzile aferente obligaţiilor de plată principale administrate de organul fiscal central, cu termene de plată până la 30.09.2015, inclusiv, şi individualizate în decizii de impunere emise urmare a unei inspecţii fiscale în derulare la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, se anulează sub condiţia îndeplinirii cerinţelor prevăzute la art. 4 lit. b) şi c).

Prin art. II din Legea nr. 4/2016 pentru aprobarea O.U.G. nr. 44/2015 s-a modificat şi completat art. 4 prin acordarea unor facilităţi fiscale şi în situaţia în care intervine comunicarea deciziei de impunere, în perioada 1.10.2015 şi data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 44/2015.

OMFP nr. 3831/2015, modificat prin OMFP nr. 378/2016 a precizat că prin inspecţii fiscale în derulare la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă se înţelege inspecţiile începute anterior acestei date şi pentru care decizia de impunere, fie s-a emis şi comunicat începând cu ziua următoare intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, fie s-a emis înainte de data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă şi s-a comunicat începând cu ziua următoare acestei date.

Astfel, obligaţiile de plată principale cuprinse în decizii de impunere emise ca urmare a unei inspecţii fiscale şi comunicate în perioada 1 octombrie - 21 octombrie 2015, intră sub incidenţa ordonanţei de urgenţă.

Din actele dosarului reiese faptul că Decizia de impunere nr. x/25.09.2016 a fost expediată de organul fiscal în data de 21.10.2015 şi primită de reclamantă la 23.10.2015.

Recurenta-pârâtă susţine că data primirii efective a deciziei de impunere reprezintă data comunicării şi nu data expedierii acesteia.

Înalta Curte reţine că o astfel de apărare nu s-a formulat în faţa instanţei de fond şi nici cu ocazia soluţionării contestaţiei administrativ-fiscale.

Invocarea motivului direct în calea de atac a recursului este neavenită, iar pe fondul criticii, susţinerea este contrară dispoziţiilor legale aplicabile, respectiv cu cele prevăzute de art. 183 C. proc. civ., conform cărora actele depuse înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poştal este socotit a fi în termen.

Data primirii de către destinatar a actului reprezintă începutul curgerii termenului de contestare a acestuia, însă organul fiscal nu poate nega dreptul reclamantei de a obţine scutirea de la plata unor accesorii fiscale, prin interpretarea unei prevederi legale contrar scopului pentru care a fost edictată .

Recurenta-pârâtă susţine că instanţa de fond a interpretat greşit şi disp. art. 352 alin. (2) din Legea nr. 207/2015, conform cărora procedurile de administrare începute înainte de intrarea în vigoare a prezentului cod rămân supuse legii vechi.

Cu alte cuvinte, recurenta-pârâtă invocă faptul că la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 44/2015, inspecţia fiscală nu era în derulare, organul fiscal ignoră prevederile legale prin care s-au modificat şi completat dispoziţiile O.U.G. nr. 44/2015, respectiv art. II din Legea nr. 4/2016, care au permis acordarea de facilităţi şi în cazul în care inspecţia fiscală a avut loc în perioada 01.10.2015 şi data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 44/2015, care este data de 21.10.2015.

Înalta Curte reţine şi îndeplinirea prevederilor art. 2 alin. (8) lit. a) din OMFP nr. 3831/2015 modificat prin OMFP nr. 378/2016, în sensul că obligaţiile fiscale principale au fost achitate în termen de 30 zile de la data intrării în vigoare a Legii nr. 4/2016, până la 16.02.2016, mai precis erau deja achitate în data de 11.02.2016.

Şi condiţia înscrisă la art. 2 alin. (8) lit. b) din ordinul sus-menţionat este îndeplinită, cum în mod corect a arătat şi prima instanţă, cota de 45,8% din dobânzile aferente obligaţiilor principale este stinsă prin orice modalitate de plată prevăzută de lege în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a Legii nr. 4/2015, la 17.04.2016.

Prin urmare, sunt îndeplinite condiţiile impuse de lege, de aceste facilităţi pot beneficia şi contribuabilii cărora li se emisese o decizie de impunere anterior datei de 21.10.2015, dar decizia a fost comunicată în perioada 01.10. - 21.10.2015, urmând ca motivul de nelegalitate să fie respins ca nefondat.

Cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul cuvenit apărătorului ales, Înalta Curte reaminteşte Decizia nr. 3/2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, conform căreia motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

2. Cu privire la recursul formulat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală

Recurenta-pârâtă critică respingerea excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive, invocând interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1 şi 8 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată.

Din actele dosarului reiese că prima instanţă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a ANAF, motivând că aceasta a emis ambele acte atacate, respectiv Decizia nr. 2380EV2/17.04.2018 şi Decizia nr. 6649/24.11.2016, deşi prin dispozitiv s-a reţinut că actele sunt emise de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

Motivul de nelegalitate este fondat, din lecturarea celor două acte administrativ-fiscale se constată cu uşurinţă că actele atacate sunt emise de DGAMC, respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive fiind pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 1 şi 8 din Legea nr. 554/2004, care impun existenţa unei identităţi între emitentul actului şi autoritatea chemată în judecată în calitate de pârâtă.

Faţă de acestea, în temeiul disp. art. 496 C. proc. civ., coroborate cu disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul formulat de pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

Urmează să se dispună admiterea recursului declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, casarea în parte a sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a ANAF şi respingerea acţiunii reclamantei faţă de această pârâtă pentru lipsa calităţii procesuale pasive, precum şi respingerea cererii reclamantei de obligare a ANAF la plata cheltuielilor de judecată.

În temeiul disp. art. 451 C. proc. civ., se va obliga recurenta-pârâtă Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili la plata către intimata-reclamantă a sumei de 23.800 RON, reprezentând cheltuieli de judecată pentru recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva Sentinţei nr. 160 din 5 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Admite recursul formulat de recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva aceleiaşi sentinţe.

Casează în parte sentinţa recurată şi, în rejudecare,

Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi respinge acţiunea reclamantei S.C. A. S.R.L. faţă de această pârâtă pentru lipsa calităţii procesuale pasive, precum şi cererea reclamantei de obligare a ANAF la plata cheltuielilor de judecată.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Obligă recurenta-pârâtă Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili la plata către intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a sumei de 23.800 RON, reprezentând cheltuieli de judecată pentru recurs.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 21 octombrie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

GGC - NN