Territorial jurisdiction in administrative litigation: public institution plaintiff subject to private party rules for vulnerable party protection

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 07.10.2020, sub nr. x/2020, reclamantul Spitalul Judeţean de Urgenţă Sfântul Ioan cel Nou Suceava a solicitat instanţei anularea mai multor note de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare, precum şi a deciziilor emise de pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei în soluţionarea contestaţiilor administrative.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin Sentinţa nr. 1235 din 17 noiembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Spitalul Judeţean de Urgenţă Sfântul Ioan cel Nou Suceava şi pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.

2.2. Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 4083 din 15 iunie 2021, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa soluţionării cauzei formulată de reclamantul Spitalul Judeţean de Urgenţă Sfântul Ioan cel Nou Suceava, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, în favoarea Tribunalului Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut, în esenţă, incidenţa dispoziţiilor art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, care stabilesc competenţa teritorială exclusivă în favoarea instanţei de la sediul reclamantei, în speţă, părţile contractului dedus judecăţii fiind Spitalul Judeţean de Urgenţă Sfântul Ioan cel Nou Suceava, în calitate de beneficiar, şi Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, în calitate de autoritate contractantă.

2.3. Tribunalul Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 547 din 09 septembrie 2021, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect "constatare nulitate act", formulată de reclamantul Spitalul Judeţean de Urgenţă Sfântul Ioan cel Nou Suceava, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei - Direcţia Generală Programul Operaţional Regional - Serviciul Constatare Nereguli şi Antifraudă, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal. A constatat ivit conflictul de competenţă, în baza art. 134 C. proc. civ. a dispus suspendarea judecării cauzei şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

În esenţă, instanţa a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 10 alin. (3) teza II din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, coroborate cu prevederile art. 10 alin. (1) şi alin. (11) din acelaşi act normativ, apreciind că instanţa competentă în soluţionarea cauzei este tribunalul de la sediul pârâtului, respectiv Tribunalul Bucureşti.

II. Decizia Înaltei Curţi pronunţată în regulator de competenţă.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2, art. 134 şi art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează să pronunţe regulatorul de competenţă în raport de obiectul cauzei şi dispoziţiile legale incidente pricinii, reţinând faptul că nu este vorba despre un conflict negativ de competenţă tipic, ci de ipoteza prevăzută în teza a II-a a art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., respectiv "cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente".

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Demersul judiciar al reclamantului vizează, în esenţă, contestarea mai multor note de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare, precum şi a deciziilor emise de pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei în soluţionarea contestaţiilor administrative.

Problema care a generat conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe priveşte stabilirea competenţei teritoriale procesuale din perspectiva aplicării dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 212/2018, în raport de obiectul cauzei şi de subiectele raportului de drept administrativ dedus judecăţii.

Potrivit art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului."

Chestiunea de drept ce urmează a fi dezlegată în speţă pentru a stabili instanţa competentă din punct de vedere teritorial să soluţioneze cauza de faţă, constă în a analiza care dintre cele două părţi aflate în litigiu acţionează în regim de putere publică în cadrul raportului juridic administrativ dedus judecăţii.

Din interpretarea dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 rezultă că legiuitorul a avut în vedere două ipoteze, respectiv ipoteza în care reclamantul este o persoană fizică sau juridică de drept privat care se consideră vătămată de o autoritate publică şi o a doua ipoteză, cea în care calitatea de reclamant o are o autoritate publică, instituţie publică sau asimilată, care, învestită cu putere publică, se îndreaptă împotriva unei persoane fizice sau juridice de drept privat.

Prin urmare, norma de competenţă teritorială este edictată în favoarea părţii din raportul juridic de drept material care nu are aceleaşi resurse pe care le are autoritatea publică, aceasta din urmă având, în esenţă, un avantaj net superior oricărei persoane fizice sau juridice.

Analizând raportul juridic litigios născut între părţile prezentei cauze, Înalta Curte constată că reclamantul Spitalul Judeţean de Urgenţă Sfântul Ioan cel Nou Suceava, chiar dacă din interpretarea Legii nr. 95/2006 rezultă caracterul său de instituţie publică, în speţă nu acţionează în regim de putere publică, pretenţiile sale juridice derivând dintr-o presupusă vătămare prin acte administrative prin care şi-a manifestat puterea publică pârâtul din speţă, respectiv Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei.

Prin urmare, reclamantul se manifestă în prezentul litigiu ca orice particular vătămat în drepturile sale şi care doreşte să înlăture efectele executorii ale unor acte administrative emise în regim de putere publică de către autoritatea publică pârâtă, astfel că nu autoritatea publică are calitatea de reclamant, ci pe aceea de pârât, fiind incidente în cauză dispoziţiile art. 10 alin. (3) teza I din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în raport de care competenţa aparţine instanţei de la sediul reclamantei.

Întrucât intenţia legiuitorului a fost aceea de a favoriza partea aflată într-o poziţie de inferioritate cu statul, indiferent dacă aceasta este o persoană fizică, juridică de drept privat sau juridică de drept privat asimilată unei autorităţi publice, în speţă, chiar dacă Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei este o autoritate publică şi are calitatea de pârât, partea care se situează pe o poziţie inferioară în cadrul raportului juridic de drept public este reclamantul, interpretarea contrară lipsind de raţiune şi eficienţă intenţia legiuitorului de a stabili o competenţă in favorem.

De altfel, raţiunea stabilirii competenţei în favoarea persoanei fizice sau juridice de drept privat, indiferent dacă este reclamant sau pârât, conduce la concluzia potrivit căreia norma prevăzută în art. 10 alin. (3) trebuie să fie interpretată nu literal, ci în spiritul acesteia, numai într-o astfel de situaţie scopul legii, în speţă protecţia suplimentară acordată părţii vulnerabile, putând fi atins.

Pe cale de consecinţă, în raportul juridic dedus judecăţii în prezenta cauză reclamantul nu acţionează în raport cu statul în regim de putere publică, fiind incidente dispoziţiile art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004.

2. Temeiul legal al regulatorului de competenţă

Faţă de considerentele expuse la pct. II.1. din prezenta decizie, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa soluţionării cauzei în primă instanţă în favoarea Tribunalului Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Spitalul Judeţean de Urgenţă Sfântul Ioan Cel Nou Suceava în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, în favoarea Tribunalului Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 octombrie 2021.

GGC - NN