Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4736/2021 AI generated

Administrative-territorial unit’s challenge rerouted to Bucharest Court of Appeal under defendant-seat jurisdiction rule.

Case Number Decizia nr. 4736/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted
Court Costs No costs imposed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice resolved a negative jurisdictional conflict in favor of the Bucharest Court of Appeal, Eighth Administrative and Fiscal Section, ruling that this court, not the Oradea Court of Appeal, has territorial competence to hear the case at first instance. The dispute arose from an action filed by a county administrative-territorial unit against a ministry seeking annulment of a non-conformity note and a decision resolving a prior administrative challenge, plus payment of a financial correction amount under an EU-funded road rehabilitation contract. Applying Article 10(3), second sentence, of Law No. 554/2004, as amended by Law No. 212/2018, and Article 24 of the Civil Procedure Code, the Court held that when the claimant is a public authority, institution, or assimilated entity, the exclusive territorial jurisdiction lies with the court at the defendant's seat, regardless of the litigation's object or whether the claimant acted in a public-power capacity; the statutory text draws no distinction based on the defendant's quality, so the claimant's capacity as a contract beneficiary does not alter the rule. The decision is final and definitive.

Legislator headnote

AI generated

art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 135 din C. proc. civ, art. 133 pct. 2 din C. proc. civ, art. 10 din Legea nr. 554/2004, art. 24 din C. proc. civ, Art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ; Administrative-territorial unit’s challenge rerouted to Bucharest Court of Appeal under defendant-seat jurisdiction rule: The dispute arose from an action filed by a county administrative-territorial unit against a ministry seeking annulment of a non-conformity note and a decision resolving a prior administrative challenge, plus payment of a financial correction amount under an EU-funded road rehabilitation contract. Applying Article 10(3), second sentence, of Law No. 554/2004, as amended by Law No. 212/2018, and Article 24 of the Civil Procedure Code, the Court held that when the claimant is a public authority, institution, or assimilated entity, the exclusive territorial jurisdiction lies with the court at the defendant's seat, regardless of the litigation's object or whether the claimant acted in a public-power capacity; the statutory text draws no distinction based on the defendant's quality, so the claimant's capacity as a contract beneficiary does not alter the rule. The decision is final and definitive.

Keywords

AI generated
territorial jurisdiction action for annulment challenge of administrative decisions negative conflict of jurisdiction Civil Procedure Code administrative units

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ.

Basis for the Court's decision to settle the negative conflict of competence and establish the competent court.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 31.12.2019 pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta UAT Judeţul Bihor prin Consiliul Judeţean Bihor a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, anularea Notei de neconformitate nr. x/18.04.2019, emise de pârât cu privire la proiectul cod SMIS 125117 cu titlul "Reabilitare şi modernizare x - Uileacu de Criş (DN1) - Bălaia - Burzuc - Sârbi (DN19), judeţul Bihor" anularea Deciziei nr. 147/08.07.2019, emise de pârât privind soluţionarea contestaţiei prealabile; obligarea pârâtului la virarea sumei de 7.728.021,44 RON, echivalentul corecţiei financiare de 25% din valoarea iniţială a Contractului nr. x/28.02.2012, plus valoarea suplimentară a contractului dată de Actele adiţionale nr. x/18.07.2012, y/29.03.2016, z/05.12.2016, w/19.04.2017, t/18.12.2017, s/21.12.2017, q/20.06.2018 şi 23/13.07.2018; acordarea cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Hotărârea Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal

Prin Sentinţa nr. 29/CA/2020-P.I. din data de 17 martie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2019, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei şi s-a declinat spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta UAT Judeţul Bihor prin Consiliul Judeţean Bihor, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei.

În considerentele sentinţei a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 10 alin. (1), (11), (3) şi (4), respectiv alin. (3) teza ultimă din Legea nr. 554/2004, în raport cu care a apreciat că este competentă să soluţioneze cauza instanţa de la domiciliul pârâtului, atunci când reclamant este o autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora.

2.2. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal

Prin Sentinţa civilă nr. 38 din data de 19.01.2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei teritoriale; a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta UAT Judeţul Bihor prin Consiliul Judeţean Bihor, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, în favoarea Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru soluţionarea conflictului de competenţă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 2 alin. (1) lit. b) din acelaşi act normativ, privind definiţia autorităţii publice, considerând că reclamanta UAT Judeţul Bihor prin Consiliul Judeţean Bihor nu a formulat acţiunea în calitate de autoritate publică, care acţionează în regim de putere publică, ci în calitate de beneficiar al contractului de finanţare, situaţie în care se comportă ca o persoană juridică de drept privat, iar nu în calitate de organ al statului.

II. Decizia ÎCCJ pronunţată în regulator de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce urmează:

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în faţa unui conflict negativ de competenţă tipic, întrucât dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competenţă priveşte norma de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, din perspectiva competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei.

Înalta Curte reţine că potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data sesizării instanţei, respectiv 31.12.2019:

"(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului."

Din perspectiva aplicării în timp a noii reglementări cuprinse în art. 10 din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 212/2018, fiind vorba despre o normă de procedură, pentru determinarea instanţei competente din punct de vedere teritorial să soluţioneze cauza, sunt relevante prevederile art. 24 din C. proc. civ., potrivit cărora "dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

În consecinţă, în cauză sunt incidente prevederile art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, modificate prin Legea nr. 212/2018, în raport cu data introducerii cererii de chemare în judecată - 31.12.2019.

Astfel, textul de lege menţionat instituie o competenţă teritorială exclusivă, stabilind că, în situaţia în care reclamantul din cauză este o autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora, se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului, în speţă sediul pârâtului fiind pe raza Municipiului Bucureşti.

Înalta Curte observă că norma cuprinsă în art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018 nu instituie nicio distincţie în funcţie de obiectul litigiului ori de calitatea pârâtului chemat în judecată, ci elementul esenţial în determinarea competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei îl reprezintă calitatea reclamantului.

În consecinţă, interpretarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, nu poate fi primită, textul de lege fiind clar în această privinţă, în sensul că reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său, iar reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului, indiferent de calitatea pârâtului.

Or, câtă vreme legiuitorului nu instituie vreo distincţie în stabilirea competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei în raport cu calitatea pârâtului ori cu împrejurarea că ar fi acţionat sau nu în regim de putere publică, ci distincţia se face doar în funcţie de calitatea reclamantului, orice altă interpretare în raport cu alte aspecte, ce exced textului de lege aplicabil, nu poate dobândi efecte juridice, cu atât mai mult cu cât competenţa teritorială la care se referă art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 este una exclusivă, de la care nici părţile şi nici instanţa nu pot deroga.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Bihor, prin Consiliul Judeţean Bihor, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 14 octombrie 2021.

GGC - NN