Inadmissibility of appeal against final Judicial Inspection closure resolution under Law 317/2004 due to absence of statutory appeal route

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată la data de 07.07.2014 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Superior al Magistraturii prin Preşedinte B., C., D., E. şi Inspecţia Judiciară, să se constate nulitatea Rezoluţiei din 3 iunie 2014, emise de Inspecţia Judiciară în Dosarul nr. x/2014, prin care s-a dispus clasarea plângerii formulate împotriva judecătoarei E. de la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

2. Primul ciclu procesual

Prin Sentinţa civilă nr. 1166 din 24.04.2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei C. şi a respins cererea faţă de aceasta; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului Superior al Magistraturii şi a respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu această parte; a admis excepţia lipsei procedurii prealabile şi a respins acţiunea pentru lipsa procedurii prealabile.

Împotriva sentinţei civile de mai sus a declarat recurs reclamanta A.

Prin Decizia nr. 549 din 16 februarie 2017, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în cadrul procedurii de filtru, s-a admis recursul declarat de reclamanta A. împotriva Sentinţei nr. 1166 din 24 aprilie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal; s-a casat sentinţa recurată şi s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Instanţa de recurs a apreciat că în cazul rezoluţiei de clasare a sesizării nu este necesară îndeplinirea unei proceduri prealabile.

3. Sentinţa recurată în prezenta cauză

În rejudecare, prin Sentinţa civilă nr. 5307 din 12 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2014, s-a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii E. şi Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

4. Cererea de recurs de faţă

Împotriva Sentinţei civile nr. 5307 din 12 decembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi anularea Rezoluţiei de clasare nr. x/2014.

În motivarea recursului arată că sentinţa este lovită de nulitate, întrucât nu s-a pronunţat cu privire la nulitatea rezoluţiei de clasare, apreciind că instanţa era obligată să constate că Inspecţia Judiciară a încălcat dispoziţiile instanţei şi nu a înaintat integral dosarul în care s-a pronunţat rezoluţia atacată.

De asemenea, consideră că instanţa nu s-a pronunţat cu privire la nediscutarea cererii sale de modificare a acţiunii.

4. Apărările formulate

4.1. Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, solicitând respingerea acestuia ca inadmisibil, având în vedere că prezenta contestaţie a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 2 mai 2017, iar modificarea art. 45 alin. (1)6 din Legea nr. 317/2004, ce prevede că hotărârea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - de secţia contencios administrativ şi fiscal în termen de 15 zile de la comunicare, a intrat în vigoare începând cu data de 11 octombrie 2018.

4.2. Recurenta-reclamantă A. a formulat răspuns la întâmpinare, prin care solicită respingerea excepţiei inadmisibilităţii recursului, arătând că nu a modificat acţiunea în evacuare în acţiune în pretenţii, ci din acţiunea în evacuare în acţiune de constatare a evacuării voluntare.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând cu prioritate condiţiile de admisibilitate a recursului, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Reclamanta A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat să se constate nulitatea Rezoluţiei din 3 iunie 2014, emise de Inspecţia Judiciară în Dosarul nr. x/2014, prin care s-a dispus clasarea plângerii formulate împotriva judecătoarei E. de la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Înalta Curte constată că principiul legalităţii căilor de atac este consacrat în art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti pot fi exercitate în condiţiile legii.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege, nefiind permisă utilizarea altor mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Prin dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a stabilit că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

În speţă, recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune vizând examinarea legalităţii unei rezoluţii de clasare a sesizării disciplinare pe care a formulat-o privind nemulţumirea sa faţă de modalitatea de soluţionare a Dosarului nr. x/2013 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Prin Rezoluţia nr. x/2014 din data de 3 iunie 2014, Inspecţia Judiciară a clasat sesizarea formulată de A..

Potrivit dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, în forma în vigoare la data sesizării instanţei, 07.07.2014, rezoluţia de clasare dispusă în urma efectuării verificărilor prealabile efectuate de Inspecţia Judiciară din oficiu sau la sesizarea persoanei interesate şi în cadrul căreia se constată că nu există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare, era definitivă.

Înalta Curte mai reţine că, prin Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 397 din 3 iulie 2014, publicată în M. Of. nr. 529/16.07.2014, s-a constatat că sintagma "rezoluţia de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 este neconstituţională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeaşi lege.

În considerentele deciziei sus-citate, instanţa constituţională a arătat că, potrivit art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil.

Astfel, instanţa de recurs constată că în cazul rezoluţiei de clasare a sesizării s-a declarat neconstituţionalitatea sintagmei "rezoluţia de clasare este definitivă", reţinându-se că partea este lipsită de accesul la o instanţă judecătorească, însă textul de lege nu a fost modificat şi pus în acord cu cele statuate de instanţa de control constituţional.

În lipsa unei reglementări care să pună legea în acord cu decizia Curţii Constituţionale, Înalta Curte reţine că devine aplicabil principiul prevăzut de art. 5 alin. (3) din C. proc. civ., potrivit căruia:

"(3) În cazul în care o pricină nu poate fi soluţionată nici în baza legii, nici a uzanţelor, iar în lipsa acestora din urmă, nici în baza dispoziţiilor legale privitoare la situaţii asemănătoare, ea va trebui judecată în baza principiilor generale ale dreptului, având în vedere toate circumstanţele acesteia şi ţinând seama de cerinţele echităţii."

În consecinţă, devin aplicabile dispoziţiile legale privitoare la situaţii asemănătoare, respectiv la acţiunea exercitată împotriva rezoluţiei de respingere a sesizării, conform art. 47 alin. (5) - (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Or, potrivit art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 în forma în vigoare la data sesizării instanţei: rezoluţia de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c) şi alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

Conform alin. (7) al art. 47 din aceeaşi lege: Hotărârea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti este irevocabilă. (definitivă, potrivit corelării cu Legea nr. 76/2012 de punere în aplicare a C. proc. civ.).

În realizarea rolului ce revine instanţei supreme de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii, în primul rând prin promovarea unei jurisprudenţe unitare, ca modalitate de respectare a principiului securităţii juridice, prevăzut implicit în totalitatea articolelor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (CEDO, Decizia din 6 decembrie 2007, cererea nr. x/05, Beian împotriva României, §39), Înalta Curte s-a pronunţat în acelaşi sens în şedinţa din 9 octombrie 2017 a Plenului secţiei de contencios administrativ şi fiscal, fiind adoptată soluţia de unificare a practicii judiciare, în sensul că: "în ipoteza în care contestaţia formulată împotriva rezoluţiei de clasare a sesizării (..) în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 a fost soluţionată pe fond de prima instanţă prin prisma dispoziţiilor de procedură din Legea nr. 317/2004, recursul este inadmisibil."

Din această perspectivă se impune a se observa faptul că, în primul ciclu procesual, recurenta-reclamantă a avut deschisă calea de atac a recursului, având în vedere că în primă instanţă cauza nu a fost soluţionată pe fond, prin prisma dispoziţiilor de procedură din Legea nr. 317/2004, ci s-a respins ca inadmisibilă pentru neîndeplinirea procedurii prealabile.

Însă, în rejudecare, prima instanţă a analizat cauza pe fond, în baza Legii nr. 317/2004, ceea ce a făcut ca recursul promovat împotriva acestei hotărâri să fie inadmisibil.

Având în vedere cele mai sus redate, în condiţiile în care recurentul a formulat recurs împotriva unei sentinţe care, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 317/2004 în forma în vigoare la momentul sesizării instanţei (07.07.2014), este definitivă, se constată că recursul formulat este inadmisibil.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinţei civile nr. 5307 din 12 decembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinţei civile nr. 5307 din 12 decembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 14 octombrie 2021.

GGC - NN