Judge's Transfer Refusal Annulled for Unconstitutional Legal Basis; Claim Otherwise Left for Legislative Remedy

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 25 iunie 2020 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii ("CSM"), a solicitat anularea hotărârii nr. 291/24.03.2020 a CSM, secţia pentru judecători şi obligarea pârâtului la emiterea unei hotărâri prin care să aprobe transferul său de la Tribunalul Harghita la Tribunalul Braşov.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1069 din 30 octombrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A., ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile menţionate în punctul I.2, a declarat recurs reclamantul A., care, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

Învederează recurentul că instanţa de fond a pronunţat hotărârea cu aplicarea greşită a prevederilor art. 4 din H.C.S.M. nr. 1347/2019 din 17 septembrie 2019 pentru aprobarea Regulamentului privind transferul judecătorilor ("Regulamentul"), text normativ ce enumeră criteriile ce se impuneau a fi avute în vedere în soluţionarea cererilor de transfer, fără a institui o ordine de preferinţă sau o pondere a acestora.

Or, în opinia recurentului analiza criteriilor de transfer trebuia realizată prin raportare, în egală măsură, atât de criteriile referitoare la situaţia instanţelor/parchetelor implicate în procedură, cât şi la criteriile de ordin personal, tocmai pentru a asigura un just echilibru între interesul public ce trebuie ocrotit şi drepturile ori interesele legitime private care pot fi lezate prin decizia administrativă.

De asemenea, mai susţin recurentul că soluţia primei instanţe, ce confirmă considerentele reţinute de intimatul-pârât Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători, în demersul de respingere a cererii sale de transfer, a avut în vedere numai interesul Tribunalului Harghita, instanţa de la care recurentul a solicitat transferul, respectiv gradul redus de ocupare a schemei de personal a acestei instanţe. Astfel, apreciază recurentul că, în cauză, nu au fost avute în vedere toate criteriile prevăzute de Regulament, iar trimiterea lapidară la motivele de ordin personal invocate, precum avizele primite, distanţa faţă de locul de muncă, starea de sănătate a membrilor familiei, reşedinţa recurentului, timpul alocat navetei, denotă lipsa unei analize concrete, prin punerea unor astfel de aspecte în balanţă cu respectarea interesului general faţă de cel particular şi cu coroborarea acestora inclusiv cu volumul de activitate al Tribunalului Harghita, care este, chiar şi în condiţiile schemei subdimensionate, sub media naţională.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În esenţă, intimatul - pârât apreciază că, în considerarea dispoziţiilor art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi a dispoziţiilor din Regulamentul privind transferul judecătorilor, aprobat prin H.C.S.M. nr. 1347/2019 din 17 septembrie 2019, în mod judicios instanţa de fond a apreciat că hotărârea nr. 291 din data de 24.03.2020, a secţiei pentru judecători din cadrul CSM, prin care s-a respins cererea reclamantului de transfer de la Tribunalul Harghita la Tribunalul Braşov, este legală şi temeinică, fiind analizate şi corespunzător interpretate toate criteriile prevăzute de art. 4 din Regulament.

A mai arătata intimatul că prezumţia de legalitate a unor acte administrative prin care s-a apreciat asupra oportunităţii unor cereri de transfer nu poate fi răsturnată decât pentru cauze de încălcare a procedurii de transfer şi nicidecum prin analiza oportunităţii transferurilor cu ocazia sesiunilor organizate de Consiliu, în acest scop.

Susţine intimatul că, în cauză, în mod legal prima instanţă a reţinut că nu sunt îndeplinite cerinţele excesului de putere, în condiţiile în care respingerea cererii de transfer s-a realizat prin luarea în considerare a tuturor criteriilor prevăzute de Regulament, iar situaţia personală a recurentului-reclamant nu reprezenta o situaţie excepţională, care să ducă la inversarea raportului de preeminenţă a interesului public faţă de drepturile şi interesele private.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 18 mai 2021 s-a fixat termen de judecată la data de 13 octombrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate şi de apărările din cuprinsul întâmpinării, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este fondat, pentru următoarele considerente:

Din circumstanţele concrete ale cauzei, Înalta Curte reţine că, la data de 25 iunie 2020, recurentul-reclamantul A., judecător în cadrul Tribunalului Harghita, a învestit Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal cu acţiunea în contencios administrativ prin care a contestat hotărârea nr. 291/24.03.2020, emisă de intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii ("CSM"), secţia pentru judecători. Printr-o astfel de hotărâre, intimatul-pârât a respins cererea recurentului-reclamantul de transfer la Tribunalul Braşov, cerere formulată în baza art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, coroborat cu art. 4 din H.C.S.M. nr. 1347/2019 din 17 septembrie 2019 pentru aprobarea Regulamentului privind transferul judecătorilor.

Totodată, din analiza actului administrativ atacat, rezultă că temeiul de drept al hotărârii CSM nr. 291/24.03.2020 a fost reprezentat tot de dispoziţiile art. 60 din Legea nr. 303/2004, text normativ declarat, însă, neconstituţional prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 454/2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 655 din 24 iulie 2020, anterior chiar momentului pronunţării sentinţei civile nr. 1069 din 30 octombrie 2020 (atacată în prezenta cauză).

Pe cale de consecinţă, întrucât la data publicării în Monitorul Oficial a sus indicatei decizii (i.e.24 iulie 2020), prezentul litigiu se afla pe rolul instanţelor de judecată, Înalta Curte reţine că hotărârea instanţei de contencios constituţional producea, la data pronunţării sentinţei atacate, efecte în cauză.

Or, dat fiind că din cuprinsul sentinţei nu rezultă o respectare, de către judecătorul fondului, a caracterului general obligatoriu al deciziei nr. 454/2020, având în vedere şi faptul că un astfel de caracter al deciziei Curţii Constituţionale se plasează în categoria regulilor juridice absolut obligatorii pentru salvgardarea valorilor consacrate sau recunoscute ca fiind de interes general într-o societate democratică (fiind, astfel, de ordine publică), instanţa de recurs, în temeiul art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va analiza, în mod prioritar, motivul de ordine publică, invocat din oficiu şi întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., ce vizează pronunţarea hotărârii atacate cu încălcarea prevederilor art. 147 alin. (4) din Constituţie.

Înalta Curte constată că prin Decizia Curţii Constituţionale în discuţie (nr. 454/24.06.2020) s-a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, în redactarea anterioară Legii nr. 242/2018, dar şi art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, precum şi art. 60 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, sunt neconstituţionale, întrucât cadrul normativ ce reglementează instituţia transferului nu conţine prevederi care să stabilească condiţiile în care se realizează transferul, dispunând doar în sensul adoptării unui act administrativ cu caracter normativ precum Regulamentul privind transferul judecătorilor, ce completează, însă, legea, cu încălcarea art. 1 alin. (4) şi (5), art. 61 alin. (1), art. 73 alin. (3) lit. l), art. 125 alin. (2) şi art. 133 alin. (1) din Constituţie.

Din cuprinsul motivării rezultă faptul că prevederile art. 60 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 303/2004 au fost constatate neconstituţionale pentru lipsa de previzibilitate a textului de lege criticat, care nu precizează condiţiile transferării judecătorilor, fapt care generează o stare de impredictibilitate, fiind încălcate art. 1 alin. (5) din Constituţie, deoarece de la caz la caz, în mod arbitrar, se poate decide în mod subiectiv cu privire la cariera judecătorilor.

S-a mai arătat că, în ceea ce priveşte statutul judecătorilor şi procurorilor, elementele esenţiale ale raporturilor de muncă ale acestora trebuie reglementate prin lege, iar nu printr-un act cu forţă juridică inferioară acestuia, respectiv prin hotărâre cu caracter normativ emisă de autoritatea pârâtă (regulamentul de transfer).

Aşadar, continuă Curtea Constituţională, revine legiuitorului sarcina de a reglementa prin lege, pe de o parte, instituţia transferului şi criteriile care trebuie să fie îndeplinite (în cadrul Legii nr. 303/2004) şi, pe de altă parte, procedura realizării acestuia (în cadrul Legii nr. 317/2004).

Or, aceste dispoziţii legale au stat la baza emiterii hotărârii CSM contestate de recurentul -reclamant în prezenta cauză.

În ceea ce priveşte sentinţa atacată, Înalta Curte observă că, deşi la data pronunţării unei astfel de hotărâri, decizia Curţii Constituţionale nr. 454/24.06.2020 fusese deja publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 655 din 24 iulie 2020, judecătorul fondului a soluţionat cauza cu încălcarea prevederilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, desconsiderând, astfel, caracterul general obligatoriu al acesteia.

În concluzie, Înalta Curte constată că este întemeiat motivul de casare de ordine publică, invocat din oficiu şi, în raport de soluţia preconizată, apreciază că nu se mai impune analizarea criticilor formulate de recurent prin calea de atac promovată, cu atât mai mult cu cât acestea privesc fondul cererii de transfer, iar dispoziţiile deciziei Curţii Constituţionale nr. 454/2020 produc efecte nu doar în privinţa controlului de legalitate al hotărârilor CSM, ci şi în privinţa unor astfel de cereri de transfer.

Astfel, Curtea Constituţională a arătat că dispoziţiile art. 60 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 303/2004, ce reglementează însăşi instituţia transferului, în cadrul raporturilor de muncă ale judecătorilor şi procurorilor, sunt neconstituţionale şi urmează a fi înlăturate de la aplicare în cauzele aflate în curs de judecare la momentul publicării deciziei, dar şi că nu pot fi prevăzute prin Regulament condiţiile transferului, acestea fiind necesar a fi reglementate prin Legea nr. 303/2004.

Totodată, Înalta Curte apreciază că în materia transferului judecătorilor nu se poate apela la alte legi care reglementează instituţia în discuţie (precum dreptul muncii, C. civ., etc) pentru a "împrumuta" de la acestea condiţiile transferului, dat fiind că elementele esenţiale ale raporturilor de muncă ale judecătorilor şi procurorilor sunt reglementate prin lege specială, respectiv Legea nr. 303/2004.

În consecinţă, în respectarea principiului legalităţii, nu se poate dispune de către instanţa de recurs asupra cererilor de transfer, în condiţiile declarării neconstituţionalităţii textului de lege care reglementa o astfel de instituţie, fără însă a cuprinde condiţiile realizării transferului.

Cu toate acestea, legiuitorul având obligaţia de a pune în acord cu Constituţia prevederile art. 60 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 303/2004, iar CSM păstrând atribuţia de a dispune asupra cererilor de transfer, conform art. 40 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 317/2004, Înalta Curte consideră că soluţia din recurs trebuie să se limiteze la anularea hotărârii adoptate asupra cererii de transfer, CSM rămânând învestit cu aceasta şi urmând să o soluţioneze după punerea în acord cu Constituţia a dispoziţiilor art. 60 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 303/2004.

Faţă de considerentele expuse, Curtea în baza art. 496 - 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamantul A., va casa sentinţa atacată şi rejudecând, va admite, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, va dispune anularea hotărârii nr. 291/24.03.2020 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători şi va respinge, în rest, cererea de chemare în judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1069 din 30 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi rejudecând:

Admite, în parte, cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii. Anulează hotărârea nr. 291/24.03.2020 emisă de pârât. Respinge în rest cererea.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 octombrie 2021.

Procesat de GGC - LM