Disciplinary incompatibility: Conflict between architect's public service status and signing rights under Law 184/2001

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Comisia Teritorială de Disciplină din cadrul Ordinului Arhitecţilor din România - Filiala Transilvania şi Ordinul Arhitecţilor din România - Comisia Naţională de Disciplină, a solicitat anularea Hotărârii nr. 4/05.03.2019 pronunţate de Comisia Naţională de Disciplină a Ordinului Arhitecţilor din România şi a Hotărârii nr. 10/27.02.2018 pronunţate de Comisia Teritorială de Disciplină din cadrul Ordinului Arhitecţilor din România - Filiala Transilvania, prin care s-a admis sesizarea formulată de Consiliul Teritorial al Filialei Transilvania a Ordinului Arhitecţilor din România şi s-a propus sancţionarea reclamantului cu "vot de blam", cu obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 153 din 26 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii petitului 2 al acţiunii, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Comisia Teritorială de Disciplină din cadrul Ordinului Arhitecţilor din România - Filiala Transilvania şi Ordinul Arhitecţilor din România - Comisia Naţională de Disciplină, şi a fost respinsă cererea pârâtei Comisia Naţională de Disciplină a Ordinului Arhitecţilor din România, de acordare a cheltuielilor de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 153 din 26 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în baza cărora s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi în rejudecarea cauzei, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

În dezvoltarea motivului de casare mai sus menţionat, au fost formulate, în esenţă, următoarele critici de nelegalitate în privinţa sentinţei recurate:

Soluţia primei instanţe, prin care s-a dispus respingerea cererii în anulare a Hotărârii nr. 4/05.03.2019, pronunţate de Comisia Naţională de Disciplină, este nelegală.

În mod eronat instanţa de fond a constatat că singura neregularitate procedurală a survenit cu ocazia motivării hotărârii de către pârâta Comisia Naţională de Disciplină şi reţinerii altor considerente de drept în raport cu cele care au fost invocate în sesizarea ce a stat la baza procedurii disciplinare, şi reţinute în hotărârea pârâtei Comisia Teritorială de Disciplină.

În realitate, neregularitatea procedurală vizează întreaga judecată a Comisiei Naţionale de Disciplină, care s-a realizat cu depăşirea vădită a limitelor învestirii instanţei disciplinare şi cu încălcarea principiului contradictorialităţii şi a disponibilităţii părţilor, stând dovadă în acest sens actele de procedură întocmite în dosar şi hotărârea pronunţată de Comisia Naţională de Disciplină.

Contrar celor reţinute de prima instanţă, în ipoteza în care o hotărâre încalcă principiul contradictorialităţii şi disponibilităţii, dreptul la apărare al părţilor, precum şi dispoziţiile legale invocate în acţiunea introductivă, această hotărâre este sancţionată cu nulitatea absolută, vătămarea fiind prezumată.

Deşi instanţa de fond a reţinut în mod corect depăşirea limitelor învestirii şi încălcarea principiilor şi a normelor de drept aplicabile, considerentele pentru care s-au reţinut aceste aspecte sunt eronate, susţinându-se că ar fi trebuit să fie soluţionată cauza strict prin raportare la dispoziţiile art. 67 lit. b) din Regulamentul Ordinului Arhitecţilor din România, fără a se avea în vedere dispoziţiile art. 16 lit. b) din Legea nr. 184/2001 (deşi acestea au fost redate în sesizare şi au fost invocate în apărările formulate de reclamant).

Instanţa de judecată este chemată să analizeze legalitatea hotărârii pronunţate de către Comisia Naţională de Disciplină, prin prisma normelor legale incidente în cauză şi să dispună în consecinţă, fără a fi îndrituită să condiţioneze anularea hotărârii de finalitatea practică a sancţiunii aplicate.

Sunt nefondate reţinerile instanţei de fond privind netemeinicia criticilor formulate la pct. II.2 din acţiune, ce vizează existenţa unor motive contradictorii în cuprinsul Hotărârii nr. 4/2019 a Comisiei Naţionale de Disciplină.

Acest fapt rezultă chiar din considerentele sentinţei recurate în care s-a reţinut că în cuprinsul hotărârii Comisiei Naţionale de Disciplină au fost expuse şi analizate prevederile Legii nr. 188/1999 şi ale Legii nr. 161/2003, dar că aceste prevederi nu au fundamentat concluzia referitoare la existenţa stării de incompatibilitate.

Or, în hotărârea Comisiei Naţionale de Disciplină, deşi s-a reţinut că nu se va soluţiona contestaţia prin prisma incompatibilităţilor reglementate de Legea nr. 188/1999, ci a dispoziţiilor Legii nr. 184/2001, acest deziderat nu a fost respectat, fiind făcute trimiteri repetate la dispoziţiile Legii nr. 188/1999 şi ale Legii nr. 161/2003.

De asemenea, instanţa de fond a reţinut interpretarea şi aplicarea eronată de către Comisia Naţională de Disciplină a dispoziţiilor art. 16 lit. b) din Legea nr. 184/2001, dar a apreciat în mod eronat că aceste aspecte nu pot conduce la anularea hotărârii, în condiţiile în care legalitatea hotărârii Comisiei Naţionale de Disciplină trebuie să fie analizată prin prisma motivelor de nelegalitate invocate în acţiune, iar în măsura în care s-a constatat că hotărârea este nelegală, se impune sancţionarea acesteia cu nulitatea.

Soluţia primei instanţe, prin care s-a dispus respingerea cererii în anulare a Hotărârii nr. 10/27.02.2018, pronunţate de Comisia Teritorială de Disciplină, este nelegală.

Chiar dacă există obligaţia respectării hotărârilor şi a deciziile forurilor de conducere, această obligaţie subzistă doar în măsura în care prevederile acestora sunt în acord cu dispoziţiile Legii nr. 184/2001 privind organizarea şi exercitarea profesiei de arhitect.

Aceasta deoarece, conform normelor de tehnică legislativă cuprinse în art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, actele normative date în executarea legilor se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă, ţinând seama de principiul ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţie.

În cauză, neconcordanţa legislativă între prevederile art. 67 lit. b) din Regulamentul Ordinului Arhitecţilor din România şi dispoziţiile art. 16 lit. b) din Legea nr. 184/2001, se impune a fi tranşată în favoarea Legii nr. 184/2001, raportat la prevederile art. 4, art. 77 şi art. 78 din Legea nr. 24/2000.

Ca atare, prevederile art. 67 lit. b) din Regulament, care vin în contradicţie cu dispoziţiile art. 16 lit. b) din Legea nr. 184/2001, se impun a fi înlăturate de la soluţionarea prezentei cauze, ca efect al ierarhiei legislative.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-pârât Ordinul Arhitecţilor din România - Comisia Naţională de Disciplină a solicitat respingerea recursului declarat de reclamant, ca nefondat, şi obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată.

Astfel, în ceea ce priveşte soluţia dată cererii în anulare a Hotărârii nr. 4/05.03.2019 pronunţate de Comisia Naţională de Disciplină, în procedura desfăşurată în faţa Comisiei Naţionale de Disciplină şi a Comisiei Teritoriale de Disciplină, nu au fost încălcate principiile contradictorialităţii şi a disponibilităţii părţilor, instanţele disciplinare analizând sesizarea prin prisma actelor invocate în sesizare/contestaţie. De asemenea, recurentul-reclamantul a fost citat, dar a ales să nu se prezinte, instanţele disciplinare soluţionând sesizarea/contestaţia, având în vedere întâmpinarea şi notele de şedinţă depuse de reclamant.

Faptul că în cuprinsul Hotărârii nr. 4/05.03.2019 a Comisiei Naţionale de Disciplină există menţiuni referitoare la Legea nr. 188/1999, menţiuni cărora Comisia Naţională de Disciplină nu le-a dat curs, argumentând situaţia de incompatibilitate pentru care a menţinut sancţiunea aplicată, nu reprezintă o motivare contradictorie, şi cu atât mai mult, nu constituie un motiv de nelegalitate care să conducă la anularea hotărârii.

Comisia Naţională de Disciplină a analizat şi soluţionat contestaţia prin prisma motivelor invocate de recurent, în limitele învestirii, reţinând parţial susţinerile recurentului, în sensul că există o neconcordanţă între art. 16 lit. b) din Legea nr. 184/2001 şi art. 69 lit. b) din Regulamentul Ordinului Arhitecţilor, însă contestaţia a fost soluţionată conform Legii nr. 184/2001,

Referitor la soluţia dată cererii în anulare a Hotărârii nr. 10/27.02.2018 pronunţate de Comisia Teritorială de Disciplină, în mod corect prima instanţă a reţinut că motivele de nelegalitate invocate în privinţa acestei hotărâri, sunt nefondate.

Regulamentul Ordinului Arhitecţilor din România nu intră în contradicţie cu Legea nr. 184/2001, ci alături de această lege, instituie cadrul legal pentru reglementarea şi exercitarea profesiei de arhitect, astfel că în mod corect instanţa de fond a reţinut că recurentul-reclamant are obligaţia să respecte hotărârile şi deciziile forurilor de conducere, inclusiv Regulamentul menţionat.

Analizarea compatibilităţii dintre Regulamentul Ordinului Arhitecţilor din România şi Legea nr. 184/2001, nu se poate realiza în cadrul procesual în care se analizează legalitatea aplicării sancţiunii disciplinare, de către instanţa de fond învestită cu acţiunea în anulare a celor două hotărâri.

4.2 Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata-pârâtă Comisia Teritorială de Disciplină din cadrul Ordinului Arhitecţilor din România - Filiala Transilvania a solicitat, în principal, respingerea recursului declarat de reclamant, ca nefondat, iar în subsidiar, în situaţia în care urmează a fi anulată hotărârea Comisiei Naţionale de Disciplină, să se dispună menţinerea soluţiei de respingere a cererii în anulare a hotărârii pronunţate de Comisia Teritorială de Disciplină.

Intimata-pârâtă a susţinut, în esenţă, că în mod corect instanţa de fond a reţinut că neregularităţile vizând pronunţarea de către Comisia Naţională de Disciplină a unei hotărâri cu depăşirea limitelor învestirii, nu pot conduce la anularea hotărârii, întrucât neregularităţile sesizate, fiind intrinseci actului de procedură, presupun şi existenţa unei vătămări, care nu există în cauză.

Analiza existenţei stării de incompatibilitate a fost realizată atât de către Comisia Teritorială de Disciplină, cât şi de către Comisia Naţională de Disciplină, din perspectiva reglementărilor care guvernează profesia de arhitect, respectiv Legea nr. 184/2001 şi Regulamentul Ordinului Arhitecţilor din România, aspecte care reies din considerentele ambelor hotărâri atacate.

Ca atare, chiar şi în condiţiile în care Comisia Naţională de Disciplină a analizat starea de incompatibilitate şi din perspectiva Legii nr. 188/1999 sau a Legii nr. 161/2003, este evident că validarea aplicării sancţiunii "vot de blam" nu s-a întemeiat pe prevederile acestor legi, ci s-a întemeiat strict pe prevederile art. 16 lit. b) din Legea nr. 184/2001, raportat la starea de fapt expusă în hotărârea Comisiei Naţionale de Disciplină, dar neregăsită în hotărârea Comisiei Teritoriale de Disciplină.

Propunerea de sancţionare a recurentului-reclamant luată de către Comisia Teritorială de Disciplină s-a întemeiat pe prevederile art. 67 lit. b) din Regulamentul Ordinului Arhitecţilor din România, care reprezintă un act administrativ cu caracter normativ aflat în vigoare, aplicabil tuturor membrilor Ordinului Arhitecţilor din România, regulament prin care sunt stabilite obligaţiile pe care le au membrii ordinului, potrivit art. 51 lit. b) din Regulament şi art. 5 din Codul deontologic al profesiei de arhitect.

Spre deosebire de Legea nr. 184/2001, care are un caracter general, prevederile acesteia fiind obligatorii faţă de toate persoanele fizice sau juridice, indiferent de calitatea sau pregătirea lor profesională, Regulamentul Ordinului Arhitecţilor din România, şi în special Codul Deontologic al profesiei de arhitect, au un caracter special şi se adresează în mod expres persoanelor fizice care au dobândit sau doresc să dobândească calitatea de membri ai ordinului.

Prevederile art. 77 şi art. 78 din Legea nr. 24/2000, nu au aplicabilitate în speţă, în condiţiile în care recurentul-reclamant nu a solicitat anularea prevederilor regulamentare care sunt contrare prevederilor legii speciale în materie.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este fondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Criticile recurentului-reclamant circumscrise motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sunt întemeiate.

Cu titlu preliminar, analizând contextul factual care a condus la pronunţarea hotărârilor atacate în cauză, se constată că prin sesizarea nr. 269/20.10.2017, formulată de Consiliul Teritorial al Filialei Transilvania a Ordinului Arhitecţilor din România şi înaintată Comisiei Teritoriale de Disciplină din cadrul Ordinului Arhitecţilor din România - Filiala Transilvania, s-a reţinut că recurentul-reclamant se află în starea de incompatibilitate prevăzută de art. 67 lit. b) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Ordinului Arhitecţilor din România.

În ceea ce priveşte situaţia de fapt care ar fi determinat incompatibilitatea recurentului-reclamant, în cuprinsul sesizării s-a arătat că Primăria Municipiului Cluj - Napoca a eliberat mai multe autorizaţii de construire în baza unor documentaţii tehnice elaborate de către reclamant, în calitate de arhitect. Totodată, s-a constatat că la data la care au fost eliberate autorizaţiile de construire, precum şi la data la care documentaţiile au fost înregistrate la Primăria Municipiului Cluj-Napoca, recurentul-reclamant exercita funcţia de arhitect şef în cadrul Primăriei comunei Floreşti, judeţul Cluj.

De asemenea, în conţinutul sesizării au fost redate dispoziţiile art. 16 lit. b) din Legea nr. 184/2001 şi s-a făcut trimitere la adresa nr. x/26.10.2012 emisă de Agenţia Naţională de Integritate, autorul sesizării precizând că îşi însuşeşte poziţia exprimată prin adresa respectivă, în sensul că nu înţelege să facă distincţie în privinţa autorităţilor publice în raport de care intervine starea de incompatibilitate a arhitectului care deţine calitatea de funcţionar public, opinându-se că starea de incompatibilitate este una generală şi nu limitată la administraţia publică angajatoare.

Prin Hotărârea nr. 10/27.02.2018 pronunţată de Comisia Teritorială de Disciplină din cadrul Ordinului Arhitecţilor din România - Filiala Transilvania, contestată în cauză, a fost admisă sesizarea formulată de Consiliul Teritorial al Filialei Transilvania şi s-a propus sancţionarea recurentului-reclamant cu "vot de blam", în temeiul dispoziţiilor art. 39 alin. (2) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 184/2001 şi a prevederilor art. 101 alin. (2) din Regulamentul Ordinului Arhitecţilor din România.

Împotriva Hotărârii nr. 10/27.02.2018, recurentul-reclamant a formulat contestaţie, solicitând desfiinţarea acestei hotărâri şi respingerea, ca neîntemeiată, a sesizării.

Prin Hotărârea nr. 4/05.03.2019, contestată în prezentul litigiu, Comisia Naţională de Disciplină a Ordinului Arhitecţilor din România a respins contestaţia formulată de recurentul-reclamant şi a menţinut aplicarea sancţiunii cu "vot de blam", conform dispozitivului Hotărârii nr. 10/27.02.2018 a Comisiei Teritoriale de Disciplină, şi potrivit dispoziţiilor art. 39 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 184/2001.

În ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii în anulare a Hotărârii nr. 4/05.03.2019, pronunţate de Comisia Naţională de Disciplină a Ordinului Arhitecţilor din România, criticile recurentului-reclamant sunt fondate.

Instanţa de control judiciar nu împărtăşeşte opinia exprimată de judecătorul fondului, potrivit căreia singura neregularitate procedurală a survenit cu ocazia motivării hotărârii de către pârâta Comisia Naţională de Disciplină, prin reţinerea unui alt temei de drept faţă de cel invocat în sesizare şi reţinut, de asemenea, şi în motivarea hotărârii Comisiei Teritoriale de Disciplină.

Înalta Curte apreciază că verificarea legalităţii celor două hotărâri contestate, din perspectiva respectării normelor procedurale, se impune a fi analizată în mod distinct în raport cu fiecare hotărâre. În aceste condiţii, în dezacord cu judecătorul fondului, nu se poate reţine că în măsura în care recurentului-reclamant i-au fost respectate drepturile procesuale în procedura desfăşurată în faţa Comisiei Teritoriale de Disciplină, ar fi acoperite şi viciile de procedură produse pe parcursul soluţionării contestaţiei de către Comisia Naţională de Disciplină, pentru simplul motiv că prin hotărârea pronunţată de această Comisie s-a menţinut soluţia pronunţată de Comisia Teritorială de Disciplină.

Instanţa de recurs constată că neregularitatea de ordin procedural reţinută de prima instanţă în raport cu motivarea hotărârii Comisiei Naţionale de Disciplină, afectează, în realitate, întreaga procedură disciplinară desfăşurată în faţa acestei comisii de disciplină.

Astfel, soluţionarea sesizării şi implicit a contestaţiei, trebuie să se limiteze la obiectul sesizării cu care a fost învestită comisia de disciplină, obiect definit la art. 123 alin. (3) din Regulamentul Ordinului Arhitecţilor din România, respectiv la situaţia de fapt şi de drept din cuprinsul sesizării şi la probele pe care se întemeiază sesizarea, elemente indicate de alin. (3) lit. c) şi d) ale art. 123, comisia de disciplină având obligaţia de a analiza temeinicia sesizării prin prisma temeiurilor de fapt şi de drept expuse în sesizare, precum şi a apărărilor formulate, şi de a se pronunţa în consecinţă.

Aceste exigenţe procedurale se impun a fi respectate pe tot parcursul procedurii disciplinare, inclusiv cu ocazia soluţionării contestaţiei formulate împotriva hotărârii pronunţate de comisia teritorială de disciplină, ceea ce înseamnă că în calea de atac a contestaţiei nu se poate pronunţa o hotărâre care să se întemeieze pe elemente noi, invocate din oficiu, care exced cadrului fixat prin sesizare şi apărărilor formulate în procedura disciplinară.

Or, în speţă, sunt fondate argumentele recurentului-reclamant potrivit cărora prin Hotărârea nr. 4/05.03.2019, Comisia Naţională de Disciplină nu a respectat cerinţele procedurale mai sus menţionate, procedând la modificarea obiectului sesizării, sub aspectul temeiului de drept expus în sesizare.

Astfel, din conţinutul Hotărârii nr. 4/05.03.2019, rezultă că deşi iniţial Comisia Naţională de Disciplină a reţinut a fi corectă împrejurarea că există neconcordanţă între prevederile art. 16 lit. b) din Legea nr. 184/2001 şi cele ale art. 67 lit. b) din Regulamentul Ordinului Arhitecţilor din România, apreciind că Legea nr. 184/2001 se aplică prioritar, în continuarea motivării hotărârii, Comisia Naţională de Disciplină a precizat că statutul funcţionarului public este reglementat de Legea nr. 188/1999 iar legea organică se aplică cu prioritate în faţa legii ordinare, susţinând că din perspectiva Legii nr. 188/1999 şi a Legii nr. 161/2003, recurentul-reclamant, în calitate de arhitect, este incompatibil cu exercitarea dreptului de semnătură, fiind funcţionar public în cadrul Primăriei comunei Floreşti, judeţul Cluj.

Totodată, analizând situaţia unităţii administrativ-teritoriale a comunei Floreşti în raport cu cea a municipiului Cluj-Napoca, Comisia Naţională de Disciplină a reţinut că depunerea unor documentaţii tehnice de proiectare la Primăria municipiului Cluj-Napoca de către recurentul-reclamant (prin exercitarea dreptului de semnătură), induce o situaţie de incompatibilitate, chiar dacă competenţa de avizare/autorizare a respectivelor documentaţii nu îi revine direct reclamantului, în calitate de arhitect şef, invocându-se existenţa B., din care fac parte ambele unităţi administrativ-teritoriale. În acest context, Comisia Naţională de Disciplină a susţinut că reclamantul, în calitate de arhitect cu drept de semnătură care solicită Primăriei Cluj-Napoca o autorizaţie de construcţie, este incompatibil cu poziţia de arhitect şef al comunei Floreşti, putând dobândi preferenţial avize/autorizaţii în contrapartidă cu diligenţele personale din cadrul înţelegerilor parafate sau nu din cadrul zonei metropolitane, rezultând un conflict de interese potenţial determinat de grupul economic reprezentat de zona metropolitană.

De asemenea, în cuprinsul aceleiaşi hotărâri, Comisia Naţională de Disciplină a făcut trimitere la Legea nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare, care, la art. 94 din Secţiunea a 5-a, prevede că funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate, în calitate de membri ai unui grup de interes economic.

Din parcurgerea considerentelor Hotărârii nr. 4/05.03.2019, redate anterior, rezultă, cu evidenţă, depăşirea limitelor învestirii comisiei de disciplină faţă de obiectul sesizării care a stat la baza procedurii disciplinare, sub aspectul temeiului de drept, care a vizat cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 67 lit. b) din Regulamentul Ordinului Arhitecţilor din România, raportat la art. 16 lit. b) din Legea nr. 184/2001.

Astfel, depăşirea limitelor învestirii se constată în ceea ce priveşte considerentele hotărârii Comisiei Naţionale de Disciplină, întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 188/1999 şi ale Legii nr. 161/2003, în condiţiile în care, în cuprinsul sesizării nu s-a invocat starea de incompatibilitate a recurentului-reclamant raportat la dispoziţiile acestor legi.

În contextul evidenţiat, Comisia Naţională de Disciplină a pronunţat Hotărârea nr. 4/05.03.2019 cu depăşirea limitelor învestirii, contrar dispoziţiilor art. 9 alin. (2) şi art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., aplicabile în procedura judecării abaterilor disciplinare, astfel cum stabilesc în mod expres dispoziţiile art. 40 alin. (5) din Legea nr. 184/2001 şi prevederile art. 108 alin. (2) şi art. 134 din Regulamentul Ordinului Arhitecţilor din România.

Modalitatea în care a procedat Comisia Naţională de Disciplină încalcă, în condiţiile arătate, atât principiul dreptului de dispoziţie al părţilor, cât şi principiile contradictorialităţii şi a dreptului la apărare, reglementate de art. 14 şi art. 13 din C. proc. civ.

Aceasta întrucât, aşa cum s-a arătat anterior, comisia de disciplină, inclusiv în calea de atac a contestaţiei, are obligaţia de a se pronunţa numai asupra situaţiei de fapt şi de drept expuse în sesizare, şi în privinţa cărora au fost formulate apărări în procedura disciplinară.

Totodată, faţă de considerentele reţinute în motivarea hotărârii pronunţate de Comisia Naţională de Disciplină, total diferite în raport de obiectul sesizării şi de considerentele reţinute în cuprinsul hotărârii Comisiei Teritoriale de Disciplină, se constată că recurentului-reclamant i-a fost încălcat dreptul la apărare, întrucât aspectele reţinute de Comisia Naţională de Disciplină nu au fost puse în discuţia contradictorie a părţilor şi reclamantul nu a avut posibilitatea să formuleze apărări în privinţa acestora.

În acord cu susţinerile recurentului-reclamant, instanţa de control judiciar constată că nerespectarea principiilor mai sus enunţate, care guvernează dreptul procesual civil, a produs o vătămare a drepturilor reclamantului, care se sancţionează cu nulitatea actelor procedurale îndeplinite în aceste condiţii, nulitate care intervine fără ca partea să fie obligată să facă dovada vătămării.

Instanţa de recurs apreciază că sunt fondate şi criticile recurentului-reclamant referitoare la aprecierile instanţei de fond vizând inexistenţa unor motive contradictorii în cuprinsul Hotărârii nr. 4/05.03.2019, pronunţate de Comisia Naţională de Disciplină.

Contrar judecătorului fondului, se constată că, deşi iniţial Comisia Naţională de Disciplină a reţinut că nu va proceda la soluţionarea contestaţiei prin prisma incompatibilităţilor prevăzute de Legea nr. 188/1999, ci numai a celor prevăzute de Legea nr. 184/2001, ulterior, în motivarea hotărârii există trimiteri la dispoziţiile Legii nr. 161/2003 şi ale Legii nr. 188/1999, considerente care, aşa cum s-a arătat anterior, exced limitelor învestirii comisiei de disciplină şi prezintă un caracter contradictoriu, împrejurare de natură a atrage caracterul nelegal al hotărârii în litigiu.

De asemenea, instanţa de control judiciar reţine că este greşit raţionamentul primei instanţe, care, deşi a constatat că hotărârea Comisiei Naţionale de Disciplină nu respectă temeiul de drept ce a reprezentat fundamentul legal al sesizării, ulterior, a apreciat că această neregularitate de ordin procedural nu poate conduce la anularea hotărârii, opinându-se că în măsura în care hotărârea Comisiei Teritoriale de Disciplină este legală, acelaşi caracter îl prezintă şi hotărârea Comisiei Naţionale de Disciplină, prin care a fost respinsă contestaţia şi a fost menţinută sancţiunea aplicată de către Comisia Teritorială de Disciplină.

Înalta Curte constată că în conformitate cu dispoziţiile C. proc. civ., aplicabile în procedura judecării abaterilor disciplinare, hotărârea pronunţată de Comisia Naţională de Disciplină cuprinde atât considerentele hotărârii, cât şi dispozitivul acesteia, iar caracterul fondat al motivelor de nelegalitate invocate de recurentul-reclamantul afectează hotărârea în întregul său, neputându-se reţine că dispozitivul hotărârii comisiei de disciplină corespunde cerinţelor legale, în contextul în care acesta este rezultatul unei proceduri de judecată efectuate cu depăşirea limitelor învestirii şi cu nerespectarea principiilor care guvernează dreptul procesual civil.

În ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii în anulare a Hotărârii nr. 10/27.02.2018 pronunţate de Comisia Teritorială de Disciplină, este fondată critica recurentului-reclamant privind neexaminarea de către instanţa de fond a concordanţei prevederilor art. 67 lit. b) din Regulamentul Ordinului Arhitecţilor din România, cu dispoziţiile art. 16 lit. b) din Legea nr. 184/2001 privind organizarea şi exercitarea profesiei de arhitect, act normativ cu forţă juridică superioară, în temeiul şi în executarea căruia au fost emise prevederile regulamentare mai sus menţionate.

Necesitatea examinării legalităţii normei prevăzute la art. 67 lit. b) din Regulamentul Ordinului Arhitecţilor din România, prin raportare la actul normativ de rang superior în aplicarea căruia a fost emisă norma contestată, rezultă din principiul ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţia României şi art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Astfel, în cauză, prevederile art. 67 lit. b) din Regulamentul Ordinului Arhitecţilor din România, stabilesc: "Exercitarea dreptului de semnătură, potrivit legii, este incompatibilă cu situaţiile în care: (...) b) arhitectul este funcţionar public."

Distinct de aceste prevederi regulamentare, dispoziţiile art. 16 lit. b) din Legea nr. 184/2001, stipulează: "Exercitarea dreptului de semnătură, potrivit prezentei legi, este incompatibilă cu situaţiile în care: (...) b) arhitectul este funcţionar public în cadrul autorităţii administraţiei publice centrale sau locale care are în competenţă avizarea, autorizarea şi controlul lucrării în cauză."

Înalta Curte constată că potrivit dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 24/2000: "(1) Actele normative se elaborează în funcţie de ierarhia lor, de categoria acestora şi de autoritatea publică competentă să le adopte. (2) Categoriile de acte normative şi normele de competenţă privind adoptarea acestora sunt stabilite prin Constituţia României, republicată, şi prin celelalte legi. (3) Actele normative date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă."

De asemenea, conform art. 77 din legea menţionată, "Ordinele cu caracter normativ, instrucţiunile şi alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale de specialitate sau ale autorităţilor administrative autonome se emit numai pe baza şi în executarea legilor, a hotărârilor şi a ordonanţelor Guvernului. În formula introductivă a acestor acte normative vor fi cuprinse toate temeiurile juridice prevăzute la art. 42 alin. (4)."

Totodată, art. 78 din aceeaşi lege prevede: "Ordinele, instrucţiunile şi alte asemenea acte trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza şi în executarea cărora au fost emise şi nu pot conţine soluţii care să contravină prevederilor acestora."

Or, în cauză, prin Regulamentul Ordinului Arhitecţilor din România, emis de Conferinţa naţională extraordinară a ordinului menţionat în temeiul art. 28 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 184/2001, nu se poate modifica conţinutul acestei legi.

Instanţa de control judiciar reţine că dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 184/2001 reglementează expres şi limitativ cazurile de incompatibilitate, fără a se indica că acestea sunt cu titlu exemplificativ şi că pot fi completate prin acte normative de punere în aplicare a legii respective. În măsura în care legiuitorul a stabilit cu titlu general anumite aspecte ale organizării profesiei de arhitect, a precizat expres faptul că procedura este prevăzută prin Regulamentul Ordinului Arhitecţilor din România (a se vedea în acest sens, art. 40 alin. (5) din Legea nr. 184/2001), ipoteză care nu se regăseşte în privinţa cazurilor de incompatibilitate prevăzute de art. 16 din Legea nr. 184/2001.

În consecinţă, întrucât prevederile art. 67 lit. b) din Regulament vin în contradicţie cu dispoziţiile art. 16 lit. b) din Legea nr. 184/2001, act normativ de rang superior în baza căruia au fost emise prevederile regulamentare în discuţie, urmează ca acestea din urmă să fie înlăturate de la soluţionarea prezentei cauze, ca efect al principiului ierarhiei şi forţei juridice superioare a legii cu care respectivele prevederi regulamentare vin în contradicţie.

Astfel, analizând fapta imputată recurentului-reclamant raportat la situaţia de fapt descrisă în sesizare şi la temeiul de drept reprezentat de art. 16 lit. b) din Legea nr. 184/2001, Înalta Curte constată că nu este incident cazul de incompatibilitate reglementat de aceste dispoziţii legale.

Împrejurarea că recurentul-reclamant, în calitate de arhitect şef în cadrul Primăriei comunei Floreşti, judeţul Cluj, a întocmit documentaţii tehnice care au stat la baza eliberării unor autorizaţii de construire de către Primăria Municipiului Cluj-Napoca, nu conduce la reţinerea în sarcina recurentului-reclamant a stării de incompatibilitate prevăzute de art. 16 lit. b) din Legea nr. 184/2001, având în vedere că dreptul de semnătură a fost exercitat într-o anumită localitate, iar competenţa de avizare, autorizare şi control a lucrării în cauză a aparţinut unei alte autorităţi administrative.

Poziţia exprimată de Agenţia Naţională de Integritate prin adresa nr. x/26.10.2012, la care se face referire în motivarea Hotărârii nr. 10/27.02.2018, pronunţate de Comisia Teritorială de Disciplină, nu prezintă forţă probantă în soluţionarea cauzei, în condiţiile în care conţinutul acestei adrese a fost invocat de către Comisia Teritorială de Disciplină în susţinerea incidenţei în speţă a prevederilor art. 67 lit. b) din Regulamentul Ordinului Arhitecţilor din România.

Distinct de argumentele arătate anterior, se constată că sentinţa civilă nr. 7 din 27 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2019, nu este de natură a infirma aspectele de nelegalitate reţinute în privinţa hotărârilor contestate în litigiul de faţă, întrucât în cauza invocată de intimaţi a fost examinată o situaţie de fapt diferită, comparativ cu starea de fapt expusă în sesizarea care face obiectul prezentei analize.

Faţă de argumentele de fapt şi de drept reţinute în cuprinsul prezentei decizii, Înalta Curte constată că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor legale incidente la circumstanţele de fapt ale cauzei, motiv pentru care se impune casarea, în parte, a sentinţei recurate.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, reţinând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat de reclamantul A., casarea, în parte, a sentinţei atacate şi, rejudecând, va admite acţiunea formulată de reclamant, va anula Hotărârea nr. 4/05.03.2019 pronunţată de pârâta Comisia Naţională de Disciplină a Ordinului Arhitecţilor din România şi Hotărârea nr. 10/27.02.2018 pronunţată de pârâta Comisia Teritorială de Disciplină din cadrul Ordinului Arhitecţilor din România - Filiala Transilvania, urmând a fi menţinută soluţia pronunţată asupra excepţiei inadmisibilităţii petitului doi al acţiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 153 din 26 iunie 2019 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi, rejudecând:

Admite acţiunea formulată de reclamantul A. şi anulează hotărârea nr. 4/05.03.2019 pronunţată de pârâta Comisia Naţională de Disciplină a Ordinului Arhitecţilor din România şi hotărârea nr. 10/27.02.2018 pronunţată de pârâta Comisia Teritorială de Disciplină din cadrul Ordinului Arhitecţilor din România - Filiala Transilvania.

Menţine soluţia pronunţată asupra excepţiei inadmisibilităţii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 octombrie 2021.

Procesat de GGC - LM