Syndicate's lack of active procedural standing to challenge audit decision under res judicata

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Sindicatul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, anularea abaterilor menţionate la punctul 8 din Decizia nr. 16/11.05.2015 a Curţii de Conturi, Departamentul nr. IV, anularea măsurilor dispuse la punctul II.10 din Decizia nr. 16/11.05.2015 a Curţii de Conturi-Departamentul nr. IV, pentru înlăturarea abaterilor constatate la punctul 8 din decizia menţionată şi obligarea pârâtei la suportarea cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat şi taxă judiciară de timbru.

1.2. Hotărârile atacate

1.2.1. Prin încheierea din 7 aprilie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondată excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului şi, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., a dispus suspendarea judecăţii cauzei până la soluţionarea definitivă a Dosarului nr. x/2015 în cadrul căruia fusese atacat în contencios administrativ acelaşi act administrativ emis de către Curtea de Conturi, respectiv Decizia nr. 16/11.05.2015.

1.2.2. Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 2355 din 3 octombrie 2019, a admis excepţia rămânerii fără obiect a cererii în anulare pct. 8 (abateri) şi pct. II.10 (măsuri) din conţinutul Deciziei nr. 16/11.05.2015 a Curţii de Conturi a României, ca efect al anulării definitive a acestor măsuri, prin hotărârea judecătorească menţionată în paragraful anterior.

În consecinţă, a respins cererea în anulare pct. 8 (abateri) şi pct. II.10 (măsuri) din conţinutul Deciziei nr. 16/11.05.2015 a Curţii de Conturi a României, formulată de reclamant, ca rămasă fără obiect, şi a obligat pârâta la plata sumei de 4.050 RON, cheltuieli de judecată, respectiv taxă judiciară de timbru şi onorariu de avocat, către reclamantă.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestor două hotărâri (încheierea şi sentinţa menţionate în paragraful anterior), a declarat recurs pârâta Curtea de Conturi a României, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

O primă critică ce face obiectul recursului vizează încheierea de şedinţă din data de 07.04.2016, privind soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a intimatei-reclamante Sindicatul A., în raport de dispoziţiile pct. 204, pct. 223, pct. 227 din R.O.D.A.S. şi ale art. 1 art. 2 alin. (1) lit. a) şi art. 7 din Legea nr. 554/2004, susţinând recurenta că instanţa de fond ar fi făcut o greşită aplicare în cauză a dispoziţiilor art. 1, art. 2 alin. (1) lit. a), art. 7 din Legea nr. 554/2004, în raport de prevederile art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, republicată, în baza cărora s-au dispus măsurile de la pct. II.10 din Decizia nr. 36/2014, coroborate cu pct. 204, pct. 223 şi pct. 227 din R.O.D.A.S., precum şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 451 şi art. 454 C. proc. civ.

În argumentarea acestei critici, titulara căii de atac a susţinut că, în materia contenciosului administrativ, este abilitată să formuleze o acţiune în contencios administrativ persoana care face dovada vătămării unui drept, dacă justifică încălcarea unui drept subiectiv civil recunoscut de lege, ca urmare a emiterii unui act administrativ (nu din alte raporturi juridice, cum ar fi cele contractuale).

În opinia recurentei, în speţa dedusă judecăţii, intimatul-reclamant nu ar fi justificat niciun drept sau interes legitim lezat, atâta timp cât actul ce face obiectul prezentei cauze, nu îi conferă niciun drept material şi nu prevede nicio obligaţie fiscală, financiară sau de altă natură în sarcina celor pe care îi reprezintă; dimpotrivă, actul de control întocmit de Curtea de Conturi în anul 2015, priveşte unele abateri constatate vizând drepturile de natură salarială acordate de entitatea verificată, stabilirea întinderii prejudiciului şi recuperarea acestuia de către S.N. B. S.A.

Ca atare, instanţa de fond nu ar fi ţinut cont de faptul că, între Curtea de Conturi a României şi Sindicatul A., nu există un raport juridic, pentru a justifica formularea unei plângeri prealabile şi, ulterior, a unei acţiuni în contencios administrativ, actele de control fiind obligatorii doar în raport de conducerea S.N. B. S.A., aceasta fiind, în opinia recurentei, singura care are calitatea să conteste, prin organele de conducere, actele de control emise de Curtea de Conturi.

Aşadar, susţine titulara căii de atac, Sindicatul, în numele membrilor săi, nu are calitatea de subiect al raportului juridic, nefiind titularul drepturilor şi obligaţiilor ce alcătuiesc conţinutul raportului juridic administrativ, deoarece nu este îndatorat juridic la un anumit comportament sau conduită, la o anumită acţiune sau inacţiune, aceste obligaţii revenind integral conducerii entităţii publice verificate.

În baza acestor argumente, recurenta a solicitat admiterea recursului şi rejudecând cauza, Înalta Curte să respingă acţiunea ca fiind introdusă de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.

În subsidiar, recurenta a solicitat casarea în parte a Sentinţei civile nr. 2869/06.10.2017, în ceea ce priveşte soluţia de obligare a Curţii de Conturi a României la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4050 RON, către reclamant, şi rejudecând, pe fond, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, să se dispună respingerea acesteia ca neîntemeiată întrucât prima instanţă ar fi motivat în mod greşit admiterea pretenţiilor reclamantului cu privire la acest aspect, stabilind că temeiul juridic al acordării acestora îl constituie atitudinea procesuală culpabilă a pârâtei care "nu a procedat la revocarea actului litigios în cadrul procedurii prealabile, ci a respins solicitarea părţii reclamante în acest sens, astfel că se găsea de drept în întârziere la momentul introducerii acţiunii în anulare, revenindu-i să suporte sarcina plăţii cheltuielilor de judecată efectuate de partea adversă".

Susţine recurenta că instanţa de fond nu ar fi ţinut cont de faptul că măsura contestată nu era dispusă în sarcina reclamantului, ci în sarcina entităţii auditate, respectiv S.N. B. S.A., pe cale de consecinţă nici plângerea prealabilă făcută de Sindicatul A. nu putea fi soluţionată prin revocarea actului administrativ contestat, în raport de condiţiile strict reglementate de pct. 204 şi pct. 223 din R.O.D.A.S; pe de altă parte, aşa cum rezultă chiar din cererea de chemare în judecată din prezenta cauză, demersurile iniţiate de reprezentantul convenţional al reclamantului au constat în formularea apărărilor specifice oricărui litigiu de contencios administrativ prin care s-au adus critici privind legalitatea deciziei atacate, invocând accesul liber la justiţie şi unele aspecte aparţinând materiei dreptului muncii iar litigiul a fost soluţionat pe parcursul a două termene de judecată, la primul termen fiind suspendată judecata până la finalizarea Dosarului nr. x/2015 şi, ulterior, după repunerea pe rol a cauzei, la termenul din 03.10.2019 instanţa a constatat că acţiunea a rămas fără obiect şi a respins acţiunea.

1.4. Apărările formulate în cauză

Deşi legal citat, intimatul-reclamant Sindicatul A. nu a formulat întâmpinare faţă de prezentul recurs.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa şi încheierea atacate, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, astfel că îl va admite, pentru considerentele ce urmează:

Din actele şi lucrările dosarului se reţine că, prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, intimatul-reclamant Sindicatul A. a chemat în judecată pe pârâta Curtea de Conturi a României, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună: (i) anularea abaterilor menţionate la punctul 8 din Decizia nr. 16/11.05.2015 a Curţii de Conturi, Departamentul nr. IV; (ii) anularea măsurilor dispuse la punctul II.10 din Decizia nr. 16/11.05.2015 a Curţii de Conturi, Departamentul nr. IV, pentru înlăturarea abaterilor constatate la punctul 8 din decizia menţionată; (iii) obligarea recurentei-pârâte Curtea de Conturi la suportarea cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat şi taxă judiciară de timbru.

În etapa procedurii scrise, fiindu-i comunicată cererea de chemare în judecată, Curtea de Conturi a României a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, pe cale de excepţie, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă, iar pe fond ca neîntemeiată, cu menţinerea în consecinţă a măsurilor de la pct. II.10 din Decizia nr. 16/11.05.2015 emisă de Curtea de Conturi a României - Departamentul IV.

Prin încheiere din data de 07.04.2016, Curtea a respins ca nefondată excepţia lipsei calităţii procesuale active, invocată de către recurenta-pârâtă, şi în condiţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a suspendat judecata în cauză, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2015

În altă ordine de idei, în Dosarul nr. x/2015, până la soluţionarea căruia a fost suspendată judecata, la data de 17.12.2015 a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, Sentinţa civilă nr. 3419, prin care acea instanţă a admis cererea principală şi cererea conexă formulate de reclamanta Societatea Naţională B. S.A. în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, anulând în parte încheierea nr. 59/17.07.2015 şi Decizia nr. 16/11.05.2015, inclusiv în ceea ce priveşte pct. 8 din încheiere, respectiv măsurile de la pct. II.10 din decizie; sentinţa amintită a devenit definitivă prin respingerea recursului formulat de recurenta-pârâtă Curtea de Conturi a României, ca urmare a Deciziei nr. 3353/16.10.2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2015.

Astfel, se observă că, atât în Dosarul nr. x/2015, cât şi în prezenta cauză, a fost atacată în anulare măsura de la pct. II.10 din dispozitivul Deciziei nr. 16/11.05.2015 a Curţii de Conturi a României, diferind persoana reclamantului, respectiv în primul dosar calitatea de reclamant revenind Societăţii Naţionale B. S.A., în timp ce, în dosarul de faţă, reclamant este Sindicatul A.

În aceste condiţii, dispunând repunerea pe rol după suspendare a prezentului dosar, instanţa de fond, prin Sentinţa nr. 2355 din 3 octombrie 2019, a admis excepţia rămânerii fără obiect a cererii pe care a respins-o ca rămasă fără obiect, şi a obligat pârâta la plata sumei de 4050 RON, cheltuieli de judecată, respectiv taxă judiciară de timbru şi onorariu de avocat, către reclamantă.

Atât împotriva încheierii interlocutorie prin care instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantului, cât şi împotriva sentinţei prin care cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca fiind rămasă fără obiect, recurenta-pârâtă a promovat prezentul recurs, criticând, în esenţă, prin invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., atât greşita respingere de către instanţa de fond a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantului Sindicatul A. în prezenta cauză, cât şi greşita obligare a sa la suportarea cheltuielilor de judecată, prin sentinţa ce face obiectul prezentei căi de atac.

Se impune a se preciza cu prioritate, înainte de a trece la analiza criticilor ce privesc încheierea interlocutorie din data de 7.04.2016, că, pentru a se invoca obligativitatea unei hotărâri judecătoreşti definitive privind soluţionarea unei probleme juridice, nu este necesară existenţa triplei identităţi de părţi, cauză şi obiect, ci este necesară doar probarea identităţii între problema soluţionată definitiv şi problema dedusă judecăţii, instanţa de judecată fiind ţinută să pronunţe aceeaşi soluţie, deoarece, în caz contrar, s-ar ajunge la situaţia încălcării componentei res judicata a puterii de lucru judecat.

Cu alte cuvinte, existenţa hotărârii judecătoreşti dată în soluţionarea unui proces precedent poate fi invocată cu putere de lucru judecat sub aspectul obligativităţii sale, esenţial pentru securitatea circuitului civil fiind faptul că nu se poate recunoaşte, în favoarea unei părţi, printr-o hotărâre subsecventă, un drept ce i s-a refuzat printr-o hotărâre anterioară, chiar dacă, în al doilea proces, nu se discută acelaşi obiect şi nici aceeaşi cauză juridică.

Revenind la cauza de faţă, se constată că, prin Decizia nr. 2869, pronunţată în Dosarul nr. x/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, într-o cauză având ca obiect cererea de suspendare a actului administrativ a cărui anulare se solicită în cauza pendinte, a stabilit cu caracter definitiv şi cu putere de lucru judecat faptul că reclamanta Sindicatul A. nu are calitate procesuală activă, astfel că a respins cererea de suspendare prin admiterea respectivei excepţii.

Astfel, Înalta Curte a stabilit că, în legătură cu cererea de suspendare a Deciziei nr. 16 din 11.05.2015 emisă de Curtea de Conturi, reclamantul Sindicat nu justifică niciun drept sau interes legitim lezat atâta timp cât actul ce face obiectul cauzei nu îi conferă nici un drept material şi nu prevede nicio obligaţie fiscală, financiară sau de altă natură în sarcina celor pe care îi reprezintă; aceasta deoarece actele de control sunt obligatorii doar în raport cu conducerea SN B. S.A., aceasta fiind şi singura entitate care are calitate să conteste, prin organele de conducere, actele de control emise de Curtea de Conturi. Potrivit Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi şi Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 155/2014, ca urmare a actelor de control emise de Curtea de Conturi ia naştere un raport juridic de drept administrativ, subiecţi ai acestui raport juridic fiind entitatea verificată şi Curtea de Conturi.

În consecinţă, instanţa supremă a constatat, în considerentele deciziei menţionate, că "Sindicatul, în numele membrilor săi, nu are calitatea de subiect al raportului juridic, nefiind titularul drepturilor şi obligaţiilor ce alcătuiesc conţinutul raportului juridic administrativ, deoarece nu este îndatorat juridic la un anumit comportament sau conduită, la o anumită acţiune sau inacţiune, aceste obligaţii revenind integral conducerii entităţii publice verificate".

Este fără putere de tăgadă că aceste argumente se bucură de puterea lucrului judecat în cauza de faţă, neputându-se stabili în contra acestor considerente în sensul că s-ar putea aprecia în direcţia existenţei calităţii procesuale active a reclamantului Sindicat în acţiunea în anularea unui act administrativ, în condiţiile în care, în acţiunea în suspendarea aceluiaşi act administrativ, s-a stabilit cu caracter definitiv, lipsa calităţii sale procesuale, argumentele susţinerii unei asemenea soluţii fiind aceleaşi, în ambele demersuri judiciare.

Se mai impune a se preciza şi faptul că, în prezenta cauză, nu prezintă importanţă împrejurarea că cererea introductivă ar fi rămas fără obiect întrucât, într-o altă cauză, aceleaşi măsuri din actul contestat ar fi fost anulate definitiv; aceasta deoarece calitatea procesuală, ca una dintre condiţiile de exerciţiu ale acţiunii civile, impune analiza existenţei sau lipsei sale prioritar faţă de orice alt aspect legat de obiectul cererii cu care instanţa a fost învestită.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) raportat la articolul 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa atât sentinţa, cât şi încheierea recurate şi, rejudecând, va admite excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului şi, în consecinţă, va respinge acţiunea ca fiind promovată de o persoană fără calitate procesuală activă; în mod evident, faţă de această soluţie, va înlătura obligaţia pârâtei privind cheltuielile de judecată, obligaţie stabilită în sarcina sa prin sentinţa ce a făcut obiectul recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta Curtea de Conturi a României împotriva încheierii din 7 aprilie 2016 şi Sentinţei nr. 2355 din 3 octombrie 2019 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa şi încheierea atacate şi, rejudecând:

Admite excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului şi, în consecinţă, respinge acţiunea ca fiind promovată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Respinge cererea de obligare a pârâtei la cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 7 octombrie, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

GGC - CT