Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4492/2021 AI generated

Claimant's appeal upheld: annulment of administrative order and land certificate quashed and remanded for retrial.

Case Number Decizia nr. 4492/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the claimant's appeal, annulled the lower court's judgment (no. 355/2019 of the Craiova Court of Appeal), and remanded the case for retrial to the same court, thereby upholding the claimant's challenge and rejecting the lower court's dismissal of the action as unfounded. The underlying dispute concerned the claimant's request for partial annulment of an administrative order and accompanying land ownership certificate issued in 2000–2001 to a state-owned energy company, over a 44 m² plot, on grounds that the claimant held prior, judicially confirmed ownership rights. The High Court found the appealed judgment was both unmotivated under Art. 488(1)(6) of the Civil Procedure Code, because it failed to examine the claimant's arguments and evidence, and based on a wrongful application of Arts. 19–20 of Law no. 15/1990 under Art. 488(1)(8), because it ignored the claimant's assertion that the land was held under a different title; on remand, the lower court must analyze the claimant's title documents, consider their registration at the time the challenged acts were issued, and may order further evidence, including expert testimony.

Legislator headnote

AI generated

art. 11 din Legea nr. 554/2004, art. 488 pct. 8 din C. proc. civ, art. 488 pct. 6 din C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ, art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, art. 488 pct. 6 C. proc. civ; Claimant's appeal upheld: annulment of administrative order and land certificate quashed and remanded for retrial: 355/2019 of the Craiova Court of Appeal), and remanded the case for retrial to the same court, thereby upholding the claimant's challenge and rejecting the lower court's dismissal of the action as unfounded. The underlying dispute concerned the claimant's request for partial annulment of an administrative order and accompanying land ownership certificate issued in 2000–2001 to a state-owned energy company, over a 44 m² plot, on grounds that the claimant held prior, judicially confirmed ownership rights. The High Court found the appealed judgment was both unmotivated under Art. 488(1)(6) of the Civil Procedure Code, because it failed to examine the claimant's arguments and evidence, and based on a wrongful application of Arts. 19–20 of Law no. 15/1990 under Art. 488(1)(8), because it ignored the claimant's assertion that the land was held under a different title; on remand, the lower court must analyze the claimant's title documents, consider their registration at the time the challenged acts were issued, and may order further evidence, including expert testimony.

Keywords

AI generated
action for annulment land law grounds for cassation challenge of administrative decisions civil dispute state property

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Basis for admitting the appeal, quashing the decision, and remanding the case for retrial.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată iniţial la Tribunalul Gorj, secţia contencios administrativ şi fiscal şi ulterior pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca urmare a declinării competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea acestei din urmă instanţe prin sentinţa nr. 305 din 22.02.2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Economiei, Economiei, Comerţului şi Turismului şi Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale "Hidroelectrica" S.A., anularea parţială a Ordinului Ministrului Industriei şi Resurselor nr. 5152 din data de 10.10.2000 şi a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x nr. x emis la data de 15.05.2001 de către Ministerul Industriei şi Resurselor în favoarea S.C. C. S.A., în baza Ordinului Ministrului Industriei şi Resurselor nr. 5152 din data de 10.10.2000 pentru suprafaţa de teren de 44 mp, situată în municipiul Târgu Jiu, strada 14 octombrie, nr. 70, judeţul Gorj, cu numărul cadastral x.

Prin sentinţa nr. 511 din data de 23 noiembrie 2016, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia prescripţiei acţiunii în anulare a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x nr. x emis la data de 15.05.2001 de către Ministerul Industriei şi Resurselor în favoarea S.C. Hidroelectrica S.A, actual SPEEH "Hidroelectrica" S.A. prin administratorul B.. şi a respins acţiunea formulată de reclamant ca prescrisă, faţă de momentul înscrierii dreptului pârâtei în CF.

Prin Decizia nr. 3148 din 7 iulie 2019, Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de recurs a reţinut că în cauză nu s-au depus dovezi care să susţină împrejurarea că reclamantul a luat cunoştinţă de actul a cărui anulare o solicită la momentul înregistrării acestuia în cartea funciară şi să fundamenteze soluţia primei instanţe, constatând astfel că acţiunea în anulare a actului administrativ a fost formulată cu respectarea termenului impus de art. 11 din Legea nr. 554/2004, iar cauza trebuie examinată pe fond.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2016*.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 355 din 9 octombrie 2019, în fond după casare, a respins acţiunea formulată de reclamant, ca nefondat.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul A., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

Susţine recurentul că sentinţa are o motivare care se sprijină pe motive contradictorii şi străine de natura cauzei, acesta fiind motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1), pct. 6 din C. proc. civ.

În opinia sa, şi după reluarea judecăţii de către aceeaşi instanţă, s-a procedat la o judecată sumară cu neintrarea efectivă în cercetarea fondului, cauza fiind greşit soluţionată pentru motivele expuse şi care justifică întru-totul soluţia de casare de către instanţa de control judiciar unde urmează să fie analizate susţinerile sale cu privire la fondul chestiunii deduse judecăţii.

Precizează recurentul că motivele pentru care solicită anularea parţială a Ordinului Ministrului Industriei şi Resurselor nr. 5152 din data de 10.10.2000 şi a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor Seria x nr. x emis la data de 15.05.2001 de către Ministerul Industriei şi Resurselor în favoarea S.C. C. S.A., cu sediul în localitatea Bucureşti, str. x în baza Ordinului Ministrului Industriei şi Resurselor nr. 5152 din data de 10.10.2000 pentru suprafaţa de teren de 44 m2, situată în municipiul Tg-Jiu, str. 14 octombrie, nr. 70, judeţul Gorj constau în aceea că este proprietarul incontestabil al acestei suprafeţe care face parte dintr-o suprafaţă mai mare de teren, dreptul său de proprietate asupra acesteia rezultând din hotărâri judecătoreşti şi acte notariale a căror valabilitate şi eficienţă juridică nu au fost nicicând puse la îndoială sau contestate; atât data emiterii Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor Seria x nr. x emis la data de 15.05.2001 de către Ministerul Industriei şi Resurselor în favoarea S.C. C. S.A., cât şi data emiterii Ordinului Ministrului industriei şi Resurselor nr. 5152 din data de 10.10.2000 în baza căruia a fost emis Certificatul atacat se situează mult după data recunoaşterii dreptului de proprietate de către instituţiile statului prin hotărâri judecătoreşti definitive şi, cu atât mai mult, după data primelor atestări ale acestui drept de proprietate existent înainte de perioada comunistă.

În aceste condiţii, în opinia recurentului, atât Ordinul Ministrului Industriei şi Resurselor nr. 5152 din data de 10.10.2000 cât şi Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor Seria x nr. x emis la data de 15.05.2001 de către Ministerul Industriei şi Resurselor în favoarea S.C. C. S.A. emis în baza acestuia trebuie anulate parţial pentru suprafaţa de teren de 44 m2 situată în municipiul Tg-Jiu, str. 14 octombrie, nr. 70, judeţul Gorj, intabulat în cartea funciară nr. x a municipiului Tg-Jiu cu numărul cadastral x, fiindu-i încălcat dreptul de proprietate rezultat din înscrisuri care nu au fost avute în vedere cu ocazia emiterii actelor atacate prin prezenta contestaţie şi de care se prevalează ca probă esenţială în susţinerea prezentului demers juridic.

4. Apărările formulate în cauză

În termen legal, au formulat întâmpinare atât intimata-pârâtă Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale "Hidroelectrica" S.A, cât şi intimatul-pârât Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri solicitând respingerea ca nefondat a recursului, deoarece acţiunea promovată este de competenţa instanţelor de contencios administrativ, nu se compară titlurile de proprietate ale părţilor şi nu se dă relevanţă celui mai bine caracterizat, aceste instanţe fiind învestite - potrivit regulilor de judecata în materia dreptului public, sa verifice doar dacă actul administrativ contestat a fost emis cu respectarea procedurilor şi prescripţiilor legale, în speţă, verificarea atestării dreptului de proprietate prin efectul legii, pentru persoanele juridice-societăţi comerciale cu capital de stat, conform H.G. nr. 834/3931, Ordinului comun nr. 5152/2000 şi H.G. nr. 13/2001.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a apărărilor din întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este fondat, întrucât prima instanţă a făcut o greşită aplicare în cauză a dispoziţiilor legale, în sensul motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., hotărârea de primă instanţă fiind şi nemotivată, în sensul motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ. pentru argumentele ce urmează:

Din perspectiva situaţiei de fapt se reţine că recurentul-reclamant a solicitat anularea parţială a Ordinului Ministrului Industriei şi Resurselor nr. 5152 din data de 10.10.2000 şi a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x nr. x emis la data de 15.05.2001 de către Ministerul Industriei şi Resurselor în favoarea S.C. C. S.A., în baza Ordinului Ministrului Industriei şi Resurselor nr. 5152 din data de 10.10.2000 pentru suprafaţa de teren de 44 mp, situată în municipiul Tg-Jiu, strada 14 octombrie, nr. 70, judeţul Gorj, cu numărul cadastral x, întrucât, la data de 23.07.2015, a primit notificarea nr. x din data de 9.07.2015 transmisă de către SC " Hidroelectrica" S.A., societate în reorganizare judiciară, reprezentată de administratorul B.. prin care i s-a solicitat eliberarea terenului în suprafaţă de 44 mp şi demolarea eventualelor construcţii ridicate pe această suprafaţă de teren, transmiţându-i-se în acest sens Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor Seria x nr. x emis la data de 15.05.2001 în baza Ordinului Ministrului Industriei şi Resurselor nr. 5152 din data de 10.10.2000.

Recurentul-reclamant a iniţiat prezentul demers judiciar deoarece, prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, precum şi prin Ordinul Ministrului Industriei şi Resurselor nr. 5152 din data de 10.10.2000 în baza căruia a fost emis acest certificat, în favoarea S.C. C. S.A., a fost vătămat în dreptul său de proprietar, lezându-i-se, totodată, interesul legitim de exercitare a acestui drept.

Curtea de apel, în rejudecarea fondului cauzei, a respins ca neîntemeiată acţiunea, reţinând în esenţă faptul că nu a identificat o încălcare a normelor legale care să conducă la nulitatea actelor contestate.

Înainte de analiza efectivă a motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., se impune a se preciza cu prioritate faptul că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor. În mod necesar, o hotărâre judecătorească trebuie sa cuprindă, în motivarea sa, argumentele pro şi contra care au format, în fapt şi în drept, convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susţinerile şi apărările părţilor, iar, pe de altă parte, la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii, în caz contrar, fiind lipsită de suport probator şi legal şi pronunţată cu nerespectarea prevederilor textului de lege anterior menţionat. Motivarea este, aşadar, un element esenţial al unei hotărâri judecătoreşti, o puternică garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum şi o premisă a exercitării corespunzătoare, de către instanţa superioară, a atribuţiilor de control judiciar, de legalitate şi temeinicie.

În practica instanţei supreme (de ex., Decizia nr. 4362 din 17 oct. 2018, S. a II-a civ., Dec. 1025 din 15 mai 2019, S. a II-a civ. etc.), dar şi în doctrina de specialitate (de ex., "Drept procesual civil-ediţia a 5-a revizuită şi adăugită", G.Boroi, M.Stancu, p.673, editura Hamangiu, 2020), s-a arătat frecvent faptul că motivarea soluţiei, cea mai întinsă parte a unei hotărâri judecătoreşti, trebuie să fie precisă şi necontradictorie, astfel încât din ea să rezulte justeţea soluţiei pronunţate, presupunând răspunsuri precise la toate capetele de cerere şi la toate apărările formulate, pe baza tuturor probelor administrate, a argumentelor şi raţionamentelor juridice, a principiilor şi a regulilor de drept substanţial şi procedural; dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă observaţiile părţilor sunt corect examinate de către instanţă, aceasta având obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa, iar realitatea acestui demers şi efectivitatea lui trebuie să se reflecte în considerente, neputând fi rezultatul unei presupuneri.

Din considerentele sentinţei analizate nu rezultă acest examen efectiv al argumentelor şi probelor administrate, iar hotărârea, în întregul ei, nu corespunde exigenţelor anterior descrise. Aceasta deoarece judecătorul fondului s-a limitat la a analiza situaţia de fapt şi raportul de drept asupra cărora a fost învestită, doar din perspectiva argumentelor şi susţinerilor pârâtei Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale "Hidroelectrica" S.A., dând o eficienţă supradimensionată acestor susţineri şi nefăcând nicio analiză împrejurărilor care au justificat pretenţiile reclamantului.

Astfel, din analiza sentinţei recurate, se constată, fără niciun dubiu, faptul că primul judecător s-a limitat, în conţinutul câtorva fraze, doar la a preciza că în cauză ar fi îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, în sensul că terenul în cauză este proprietatea pârâtei, câtă vreme se afla în patrimoniul acesteia, la momentul înfiinţării şi că, sub aspect formal, etapele şi obligaţiile prevăzute de H.G. nr. 834/1991 şi H.G. nr. 19/2001 ar fi fost respectate.

În aceste condiţii, instanţa de fond nu a analizat în niciun fel şi, ca atare, nu a înlăturat niciunul dintre argumentele şi susţinerile reclamantului, nu a motivat de ce nu a acordat nicio eficienţă acestor susţineri, astfel că nu se poate admite că în cauză ar fi avut loc o reală cercetare a fondului pretenţiilor deduse judecăţii sau un examen serios şi real al acestor pretenţii; prin dezechilibrul procesual creat, este fără dubiu faptul că recurentului i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, hotărârea fiind nemotivată, ceea ce atrage incidenţa în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Pe de altă parte, recursul este fondat şi din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., soluţia fiind rezultatul unei aplicări greşite în cauză a dispoziţiilor art. 19 şi 20 din Legea nr. 15/1990.

Astfel, deşi judecătorul de primă instanţă reţine faptul că, în lumina acestor texte de lege, bunurile aflate în patrimoniul societăţii comerciale la data înfiinţării, devin proprietatea acesteia, doar dacă bunul respectiv nu este deţinut cu un alt titlu, ulterior analiza sa se reduce exclusiv la existenţa terenului în cauză în deţinerea societăţii comerciale, la momentul înfiinţării ei, şi la analiza sumară a respectării etapelor şi obligaţiilor prevăzute de H.G. nr. 834/1991 şi H.G. nr. 19/2001.

Aceasta în condiţiile în care, atât în cererea introductivă, pe tot parcursul procesului, dar şi în recurs, reclamantul a susţinut faptul că dreptul său de proprietate asupra terenului în cauză rezultă din hotărâri judecătoreşti şi acte notariale anterioare şi a căror valabilitate şi eficienţă juridică nu au fost puse la îndoială sau contestate; de asemenea, recurentul a susţinut şi faptul că a exercitat acest drept de proprietate permanent şi nestingherit şi a îndeplinit toate formalităţile de cadastru şi publicitate imobiliară.

În aceste condiţii, urmează ca instanţa, în rejudecare, să ceară reclamantului să pună la dispoziţie acele acte de care se prevalează, să le analizeze din perspectiva existenţei dreptului şi a intabulării lui la data emiterii actelor administrative contestate, putând dispune administrarea oricăror probe, inclusiv proba cu martori sau realizarea în cauză a unei expertize de specialitate care să identifice terenul în cauză, să-l delimiteze şi să îl analizeze din perspectiva actelor deţinute de către reclamant, raportat la actele administrative a căror anulare se solicită.

Se mai impune a se preciza că, deşi în cauză s-a mai dispus anterior casarea cu trimitere spre rejudecare pentru că, iniţial, instanţa de fond soluţionase în mod greşit cauza prin admiterea excepţiei prescripţiei, ulterior, în rejudecare, după casare, în condiţiile anterior arătate, curtea de apel să judece cauza fără o reală analiză şi cercetare a fondului cererii, soluţionarea direct în recurs a unor aspecte de fond esenţiale pentru dezlegarea pricinii determinând lipsirea părţii nemulţumită de soluţie de a supune instanţei de reformare analiza acestor aspecte şi soluţia instanţei de fond asupra lor.

Faţă de toate considerentele expuse, întrucât instanţa de fond nu a realizat o reală cercetare a fondului cauzei, hotărârea fiind nemotivată sub toate aspectele evidenţiate şi fiind rezultatul unei greşite aplicări în cauză a textelor legale incidente, Înalta Curte, potrivit dispoziţiilor art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 355 din 9 octombrie 2019 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 7 octombrie, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

GGC - MM