Taxpayer and tax authority appeals fail; VAT and expense deductions denied for sham supply transactions.
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as unfounded both appeals (by the taxpayer and the tax authority) against the lower court's judgment, which had partially annulled the tax authority's decision rejecting the taxpayer's administrative challenge as time-barred, but upheld the underlying tax assessment and inspection report that denied VAT deduction and expense deductions for transactions found to be fictitious. The dispute concerned a corporate taxpayer's challenge to a tax assessment of RON 1,635,574 for VAT and corporate tax, based on a tax inspection that recharacterized purchases and services from several suppliers as sham transactions, and the tax authority's administrative decision rejecting the taxpayer's contestation as filed late. The court affirmed that: the 45-day inspection period under Art. 126 of the Fiscal Procedure Code is merely indicative and can be extended for justified reasons; taxpayers must verify the active status of their suppliers through the public Trade Register; invoices alone do not prove the reality of operations where transactions were contrived to obtain improper VAT deductions; and the principle of VAT neutrality does not require accepting fictitious transactions.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 496 C. proc. civ; Taxpayer and tax authority appeals fail; VAT and expense deductions denied for sham supply transactions: Împotriva acestei sentinţe a promovat recurs reclamanta A. S.R.L., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Deliberând asupra recursurilor de faţă, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:
I. Procedura în faţa primei instanţe
1. Cadrul procesual
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vaslui şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generala de Soluţionare a Contestaţiilor, a solicitat, în principal, anularea Deciziei nr. 147 din 9.05.2017 privind soluţionarea contestaţiei prealabile, a Deciziei de impunere nr. x din data de 13.01.2017, precum şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x din data de 13.01.2017.
În subsidiar, a solicitat anularea Deciziei nr. 147/09.05.2017 şi trimiterea cauzei către organul fiscal pentru soluţionarea pe fond a contestaţiei formulată împotriva Deciziei de impunere nr. x din data de 13.01.2017, precum şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x din data de 13.01.2017.
2. Soluţia pronunţată de instanţa de fond
Prin sentinţa nr. 151 din 10 decembrie 2018, Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Iaşi- Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vaslui şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generala de Soluţionare a Contestaţiilor.
A anulat Decizia nr. 147 din 9.05.2017 emisă de Direcţia Generala de Soluţionare a Contestaţiilor.
A respins cererea privind anularea Deciziei de impunere nr. x din data de 13.01.2017 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x din data de 13.01.2017.
A respins cererea de trimitere a cauzei către organul fiscal pentru soluţionarea pe fond a contestaţiei formulată împotriva Deciziei de impunere nr. x din data de 13.01.2017, precum şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x din data de 13.01.2017.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a promovat recurs reclamanta A. S.R.L., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.
A declarat recurs şi pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prevalându-se de cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
II. Analiza cererilor de recurs
1. Motivele de fapt şi de drept relevante
Analizând cu prioritate recursul pârâtei ANAF - Direcţia Generală Juridică a cărei eventuală admitere ar conduce la neanalizarea pe fond a recursului reclamantei şi a pricinii, instanţa de recurs reţine că ANAF a arătat că contrar celor reţinute de instanţa de fond, în speţa titlul de creanţa nu a fost comunicat in data de 6.02.2017, cum greşit a reţinut instanţa, ci în data de 1.02.2017, potrivit confirmării de primire pe care apare semnătura de primire şi data primirii.
Astfel, în mod corect ANAF - Direcţia Generala de Soluţionare a Contestaţiilor a dispus respingerea ca nedepusă în termen a contestaţiei formulată de A. S.R.L. împotriva Deciziei de impunere nr. x/13.01.2017 emisă în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. x/13.01.2017 de organele de inspecţie fiscală din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Vaslui, pentru suma totală de 1.635.574 RON, având in vedere ca aceasta a fost formulată în afara termenului legal de exercitarea a căii administrative de atac.
Aşa cum rezulta din actele de la dosar, organele de inspecţie fiscală au comunicat prin poştă la sediul societăţii din Comuna Cristesti, localitatea Cristesti, jud. laşi, Decizia de impunere nr. x/13.01.2017, titlu de creanţă ce a fost primit la data de 1.02.2017 potrivit confirmării de primire aflată în copie la dosarul cauzei.
Astfel, in mod greşit instanţa şi-a însuşit susţinerea reclamantei ca ar fi primit titlul de creanţa contestat la data de 6.02.2017.
Aceste susţineri nu pot fi primite, diferenţele dintre evidenţele celor două părţii fiind explicitate în considerentele instanţei de fond.
Reavizările poştale purtând ştampila Oficiului Poştal, sunt edificatoare, eventuala/ipotetica lor nerealitate neputând fi analizată de această instanţă.
Astfel faţă de argumentele expuse acest recurs nu poate fi primit.
Recursul reclamantei întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 respectiv pct. 8 din C. proc. civ. nu decelează cele 2 motive deşi extinse pe 26 pagini.
Or, trebuie precizat că recursul poate fi primit numai pentru motive de legalitate nu şi de temeinicie.
În ceea ce priveşte motivele legate de derularea controlului fiscal, criticile vizează începerea inspecţiei fiscale, durata acesteia.
În ceea ce priveşte durata inspecţiei fiscale de maxim 45 de zile prevăzute de art. 126 Codul de procedură fiscală s-a stabilit în mod constant pe cale jurisprudenţială faptul că acest termen, în lipsa prevederii unei sancţiuni exprese se poate prelungi peste acest termen atunci când sunt motive întemeiate.
Instanţa consideră că aceste motive pot fi controalele încrucişate la firmele despre care s-a afirmat a fi inactive.
Termenul de 45 de zile apare astfel ca fiind ultimul de recomandare.
Pe de altă parte aspectele invocate de recurentă precum că anterior începerii efective a inspecţiei fiscale - dată relevantă pentru intervalul de 45 de zile, s-au solicitat acte contabile nu înseamnă nicicum, precum corect a reţinut şi instanţa de fond, nici faptul că respectivul control ar fi început mai devreme şi nici faptul că perioada de suspendare nu ar fi fost reală.
Legat de suspendarea şi reluarea inspecţiei fiscale aspectele criticate de recurentă sunt fără efect din punctul de vede al legalităţii actului de control.
În ceea ce priveşte aspectele de fond reţinute prin actul de control, acestea se raportează la caracterul fictiv al achiziţiilor de bunuri şi servicii precum şi prestări de servicii către:
- S.C. B. SRL
- S.C. C. SRL
- S.C. D. SRL
- S.C. E. SRL
- S.C. F. SRL
- S.C. G. SRL
- S.C. H. SRL
Criticile din recurs, o reluare a celor de la fond, în fapt pot fi conchise în aceea că societatea nu avea posibilitatea şi nici atribuţia de a verifica dacă furnizorii noştri au sau nu au documente justificative pentru bunurile livrate şi dacă au sau nu au salariaţi, dreptul la rambursare neputând fi afectat dacă societăţile furnizoare au folosit sau nu documente conforme cu prevederile legale şi dacă şi-au angajat sau nu cu forme legale salariaţi.
Instanţa de recurs subliniază că în cadrul controlului de legalitate nu are a relua analiza fiecărei facturi în parte, aceste aspecte fiind detaliate de către instanţa de fond.
Se impune însă sublinierea că jurisprudenţa Înaltei Curţi în cazul existenţei unor tranzacţii pretins nereale din cauză că societăţile erau inactive prevede că era atribuţia cocontractanţilor de a verifica acest aspect. Cât despre posibilitatea de a realiza aceasta nici nu mai poate fi vorba, câtă vreme accesarea Registrului Comerţului este publică.
Mai mult, în cazul S.C. E. S.R.L. şi S.C. G. S.R.L. acestea aveau aceleaşi asociat şi administrator precum societatea reclamantă, respectiv I..
În concret, inexistenţa mijloacelor pretins a fi închiriate precum utilaje, precum şi operaţiunile de stornare şi refacturare în trei, menţin opinia primei instanţe asupra caracterului nereal al operaţiunilor în scopul creării condiţiilor pentru deducerea TVA.
Similar, în ceea ce priveşte realitatea operaţiunilor rezultând din tranzacţiile S.C. C. S.R.L. rezultând din existenţa utilajelor şi din aceea că această societate şi S.C. B. S.R.L. apar ca societate afiliate, aspect necontestat de părţi în mod real.
Cât priveşte facturile emise de S.C. D. S.R.L. modalitatea de facturare a lucrărilor de construcţie în mod succesiv către societăţi aparţinând sau administrate de către reprezentantul reclamantei a ridicat de asemenea suspiciuni.
Acestea nu au privit de această dată realitatea,ci utilitatea lucrărilor raportat bineînţeles la existenţa unor documente justificative.
Cheltuielile vizând motorina reprezintă facturi emise de S.C. H. S.R.L. vizează doar facturile din anul 2012, au fost tratate ca suspecte pentru lipsa dovezii mijloacelor de transport, câtă vreme delegat era menţionat doar I., evident faţă de cantităţilor mari achiziţionate şi de regulile privind transportul combustibililor fiind nevoie de utilaje speciale.
Mai mult nu s-a făcut dovada necesităţii consumului.
În concluzie nu sunt incidente hotărârile CJUE întrucât nu este vorba doar despre neîndeplinirea condiţiilor de formă ale înscrisurilor justificative ci despre realitatea operaţiunilor.
Invocarea în finalul recursului, a încălcării de către organele fiscale a principiului neutralităţii TVA în sensul că acesta impunea organelor de inspecţie fiscala sa respingă TVA colectata de A. S.R.L. în temeiul livrărilor ulterioare, pentru a nu crea discrepante sub aspectul tratamentului aplicabil celor două tranzacţii nu poate fi primită iar o astfel de interpretare neîntâlnită niciunde ar conduce la concluzia că tranzacţiile "fictive" ar trebuie să fie de facto acceptate.
Cât priveşte înlăturarea "probei cu expertiza fiscală", aceasta nu reprezintă decât o probă egală cu orice înscris depus de părţi în dosar.
Mai mult, judecătorul fondului a înlăturat motivat concluziile acestuia.
În concluzie faţă de analiza de mai sus, soluţia instanţei de fond apare ca legală.
2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs
Cum în raport de motivele invocate în recursul reclamantei nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 sau pct. 8 C. proc. civ. iar cel al pârâtei în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. urmează a le respinge pe celelalte ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile formulate de reclamanta A. S.R.L. şi de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor împotriva sentinţei nr. 151 din 10 decembrie 2018 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 octombrie 2021.
GGC - MM