Material jurisdiction in administrative disputes: Classification of subordinate academy institutes as local public authorities

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Circumstanţele cauzei

Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 1.10.2020 sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Şcoala de Studii Avansate a Academiei Române - Departamentul de Ştiinţe economice, sociale şi juridice al Academiei Române şi Institutul de Cercetări Juridice Acad. B. al Academiei Române anularea actului administrativ înregistrat cu nr. x din 12.11.2019 prin care a fost aprobata exmatricularea sa, act administrativ emis de către Preşedintele SCOSAAR din cadrul Academiei Române, anularea actului administrativ nr. x din 31.10.2019 emis de către Departamentul de Ştiinţe economice, sociale şi juridice, Institutul de Cercetări Juridice Acad. B., act administrativ prin care conducătorul de doctorat a solicitat exmatricularea sa şi anularea actului administrativ nr. 23 din 3.03.2020 emis de către directorul Institutului de Cercetări Juridice, act administrativ care a menţinut Decizia nr. 4993 din 12.11.2019 a SCOSAAR a Academiei Române prin care a fost aprobata cererea de exmatriculare a acestuia. De asemenea, reclamantul a solicitat şi suspendarea actului până la soluţionarea acţiunii în anulare şi obligarea pârâţilor la cheltuieli de judecată.

La primul termen de judecată fixat în cauză, respectiv la data de 27 octombrie 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, din oficiu, a invocat excepţia necompetenţei teritoriale, luând act şi de invocarea, de către cei doi pârâţi a excepţiei necompetenţei materiale. A fixat un nou termen pentru ca reclamantul să se apere pe acest aspect.

La termenul fixat în acest scop, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, soluţionând excepţiile invocate în cauză, a respins excepţia necompetenţei materiale, invocată de pârâţi, admiţând excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, declinând competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.

Astfel, dosarul a fost înregistrat la data de 24 decembrie 2020 pe rolul Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi Fiscal sub acelaşi nr. de dosar, respectiv x/2020

Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

Hotărârea Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa civilă nr. 223 din data de 11.03.2021 Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de pârâtul Institutul de Cercetări Juridice Acad. B. al Academiei Române şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti.

Pentru a pronunţa această sentinţă Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a reţinut, în esenţă că Institutul de Cercetări Juridice "Acad. B." al Academiei Române este înfiinţat în baza art. 7, lit. b) şi c) din O.G. nr. 57/2002, subordonat Academiei Române, având personalitate juridică şi dispune de autonomie financiară şi managerială, reţinându-se astfel că emitentul actelor administrative este Academia Română instituţie de interes public autoritate centrală.

Raportat la art. 1 alin. (3) din Legea nr. 752/2001 şi la art. 3 alin. (3) şi (4) acelaşi act normativ a fost admisă excepţia de necompetenţă materială şi declinată competenţa materială în favoarea Curţii de Apel Ploieşti.

Ca urmare a declinării competenţei, dosarul a fost înregistrat la data de 1.04.2021 pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub acelaşi număr.

Hotărârea Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Prin sentinţa nr. 88 de la 18.05.2021, Curtea de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis la rându-i excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în vederea soluţionării acestuia.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal a reţinut, în esenţă, că emitentul celor două acte sunt autorităţi publice locale, aflate în subordinea Academiei Române, ceea ce nu le conferă statutul de autoritate publică centrală, în cadrul Academiei Române aflându-se numeroase institute atât în Bucureşti cât şi în ţară.

S-a reţinut, astfel că cei doi pârâţi au rangul de autoritate locală, astfel încât competenţa de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi Fiscal, competentă şi teritorial având în vedere domiciliul reclamantului.

Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă.

Verificând mai întâi regularitatea învestirii sale cu conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte apreciază că este competentă să îl soluţioneze, în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ., republicat, în calitate de instanţă ierarhic superioară şi comună instanţelor aflate în conflict.

Analizând obiectul cauzei deduse judecăţii, în regulator de competenţă, precum şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va stabili competenţa de soluţionare a prezentului litigiu în favoarea Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Argumente de fapt şi de drept relevante

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competenţă priveşte norma de drept aplicabilă situaţiei deduse judecăţii, din perspectiva competenţei materiale de soluţionare a cauzei, instanţele aflate în conflict exprimând opinii diferite cu privire la rangul celor două autorităţi pârâte chemate în proces, în calitate de pârâţi.

În soluţionarea conflictului negativ de competenţă, Înalta Curte, verificând cererea de chemare în judecată reţine că prin cererea de chemare în judecată reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Şcoala de Studii Avansate a Academiei Române - Departamentul de Ştiinţe economice, sociale şi juridice al Academiei Române şi Institutul de Cercetări Juridice Acad. B. al Academiei Române:

- anularea actului administrativ înregistrat cu nr. x/12.11.2019 prin care a fost aprobata exmatricularea sa, act administrativ emis de către Preşedintele SCOSAAR din cadrul Academiei Române,

- anularea actului administrativ nr. 200/31.10.2019 emis de către Departamentul de Ştiinţe economice, sociale şi juridice, Institutul de Cercetări Juridice Acad. B., prin care conducătorul de doctorat a solicitat exmatricularea sa şi

- anularea actului administrativ nr. 23 din 3.03.2020 emis de către directorul Institutului de Cercetări Juridice, ce a menţinut Decizia nr. 4993 din 12.11.2019 a SCOSAAR a Academiei Române prin care a fost aprobata cererea de exmatriculare a acestuia.

De asemenea, reclamantul a mai solicitat suspendarea actului până la soluţionarea acţiunii în anulare şi obligarea pârăţilor la cheltuieli de judecată.

Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acţiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Potrivit art. 10 alin. (1) şi alin. (11) din Legea nr. 554/2004, "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel. (11) Toate cererile privind actele administrative emise de autorităţile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanţarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel."

Deci, art. 10 alin. (1) şi alin. (11) din Legea nr. 554/2004, reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal în raport cu organul emitent al actului şi în funcţie de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

În raport de obiectul litigiului dedus judecăţii este aplicabil primul criteriu enunţat, astfel că, în mod temeinic şi legal Curtea de Apel Ploieşti a statuat că, în cauză, competenţa materială se stabileşte după poziţia organului emitent al actelor contestate, respectiv, trebuie stabilit dacă emitentul acestora este o autoritate publică centrală sau locală.

Înalta Curte reţine că, prin autoritate centrală, se înţelege acea entitate care este poziţionată la vârful ierarhiei sistemului autorităţilor publice sau a unui subsistem al sistemului autorităţilor publice (cum este cazul ministerelor, al autorităţilor publice centrale de specialitate) şi care este învestită cu competenţe de coordonare şi conducere a celorlalte autorităţi din sistem/subsistem.

În cauza dedusă judecăţii, cele două autorităţi chemate în proces, ca pârâte, sunt: Şcoala de Studii Avansate a Academiei Române - Departamentul de Ştiinţe Economice, Sociale şi Juridice al Academiei Române şi Institutul de Cercetări Juridice Academician B. al Academiei Române.

Se constată, aşadar, că, în prezenta cauză, nu Academia Română, ca instituţie de sine stătătoare, este chemată în proces, ci două instituţii aflate în subordinea Academiei Române, ce funcţionează în conformitate cu art. 3 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 752/2001, dispoziţii reţinute, de altfel, de ambele instanţe aflate în conflict, precum şi în conformitate cu art. 7 lit. b) şi c) din O.G. nr. 57/2002, ce prevăd că " În sistemul naţional de cercetare-dezvoltare sunt cuprinse următoarele categorii de unităţi şi instituţii de drept public:

b) institute, centre sau staţiuni de cercetare-dezvoltare din subordinea Academiei Române, Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România sau a academiilor de ramură;

c) alte institute, centre sau staţiuni de cercetare-dezvoltare organizate ca instituţii publice ori de drept public, inclusiv institutele de cercetare-dezvoltare cu personalitate juridică ale instituţiilor de învăţământ superior de stat acreditate;"

Potrivit art. 1 din Legea nr. 752 din 27 decembrie 2001 republicată:

(1) Academia Română este cel mai înalt for naţional de consacrare ştiinţifică şi culturală, care reuneşte personalităţi din ţară şi străinătate cu realizări deosebite în ştiinţe, litere, arte şi în alte domenii ale spiritului.

(2) Academia Română este continuatorul şi unicul legatar al Societăţii Literare Române înfiinţate în 1866, reorganizată în anul 1867 în Societatea Academică Română şi în anul 1879 în Academia Română.

(3) Academia Română este instituţie de interes public naţional de cercetare în domeniile fundamentale ale ştiinţei, autonomă, cu personalitate juridică de drept public.

ART. 3

(1) Academia Română are în structură secţii ştiinţifice alcătuite din membri titulari, membri corespondenţi şi membri de onoare.

(2) Atribuţiile secţiilor ştiinţifice se stabilesc prin statut.

(3) În subordinea Academiei Române funcţionează, în condiţiile legii, institute şi centre de cercetare ştiinţifică.

(4) Institutele de cercetare ştiinţifică din subordinea Academiei Române se înfiinţează şi se organizează prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Adunării generale a Academiei Române.

Potrivit menţiunilor de pe site-ul Academiei Române (https:/acad.ro/), Academia Română are în sistemul său 60 de institute şi centre de cercetare care contribuie la dezvoltarea ştiinţei, literelor şi artelor în ţară, prin realizarea programelor de interes naţional, a programelor fundamentale şi prioritare, atât în Bucureşti cât şi în alte oraşe ale ţării iar în subordinea sa funcţionează Şcoala Doctorală numită "Şcoala de Studii Avansate a Academiei Române" (SCOSAAR), care are mai multe departamente, respectiv Departamentul de ştiinţe exacte, Departamentul de ştiinţele vieţii, medicale şi agricole, Departamentul de ştiinţe umaniste, Departamentul de ştiinţe economice, sociale şi juridice, Departamentul de ştiinţe inginereşti, mecanice, calculatoare, Departamentul Filiala Cluj-Napoca, Departamentul Filiala Iaşi, Departamentul Filiala Timişoara.

Cum în prezenta cauză nu Academia Română este chemată în proces, ci două autorităţi cu personalitate juridică şi autonomie, ce se află în subordinea sa, actele administrative contestate fiind emise de acestea, Înalta Curte reţine că ele nu se pot identifica, totuşi, cu însăşi Academia Română, fiind irelevant rangul acesteia, de autoritate publică centrală.

Faptul că cele două autorităţi se află în subordinea Academiei Române, având personalitate juridică şi dispunând de "autonomie financiară şi managerială", conform art. 7 lit. b) şi c) din O.G. nr. 57/2002, aplicabile pârâtului Institutul de Cercetări Juridice " Academia B.", nu le conferă statutul de autoritate publică centrală, în sensul prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în lipsa unui act normativ care să califice expres entităţile în discuţie, ca organe ale autorităţii publice centrale, neprezentând importanţă din perspectiva determinării rangului autorităţii publice, personalitatea juridică a Academiei Române, în subordinea căreia funcţionează cei doi pârâţi din prezenta cauză.

În condiţiile în care, în cauză cei doi pârâţi chemaţi în judecată sunt Şcoala de Studii Avansate a Academiei Romane- Departamentul de Ştiinţe economice, sociale şi juridice al Academiei Romane şi Institutul de Cercetări Juridice Acad. B. al Academiei Romane, ambii aflaţi, deci, în subordinea Academiei Române, conform dispoziţiilor legale mai sus menţionate şi nu există nici o altă normă legală care să le confere acestora, expres, statutul de autorităţi publice centrale, Înalta Curte, reţine că pârâţii au rangul de autoritate locală, neputându-se identica, totuşi, cu însăşi Academia Română.

Faţă de aceste considerente, reţinând că pârâţii chemaţi în proces au rangul de autoritate locală, Înalta Curte, având în vedere dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, constată că, în prezenta cauză, competenţa materială de soluţionare revine tribunalului, în speţă Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Temeiul legal al regulatorului de competenţă

În consecinţă, având în vedere considerentele arătate, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa materială de soluţionare a cauzei având ca obiect cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Şcoala de Studii Avansate a Academiei Române - Departamentul de Ştiinţe Economice, Sociale şi Juridice al Academiei Române şi Institutul de Cercetări Juridice Acad. B. al Academiei Române în favoarea Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 5 octombrie 2021.

GGC - MM