Salary classification challenge abandoned on appeal; first-instance judgment annulled in full.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice took note of the claimant's abandonment of the action in the appeal (recurs) and annulled in its entirety the first-instance judgment (Civil Sentence no. 209 of 22 January 2019 of the Bucharest Court of Appeal, VIIIth administrative and fiscal section), which had dismissed the action against the Ministry of Justice for lack of passive procedural quality and against the Craiova Court of Appeal as unfounded. The dispute concerned the claimant's challenge to a salary classification decision and a management board decision, seeking higher base salary and allowances; on appeal, the claimant filed a written renunciation under art. 406 of the Civil Procedure Code, which the court accepted, noting the express consent of one respondent and the tacit consent of the other under art. 406(4), and applied art. 406(5) to annul the lower court's decision, rendering the final outcome that the claimant prevailed by voluntary dismissal, with no examination of the merits of the appeal.
Legislator headnote
AI generatedart. 499 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 493 din C. proc. civ, art. 201 din C. proc. civ, art. 406 din C. proc. civ; Salary classification challenge abandoned on appeal; first-instance judgment annulled in full: 209 of 22 January 2019 of the Bucharest Court of Appeal, VIIIth administrative and fiscal section), which had dismissed the action against the Ministry of Justice for lack of passive procedural quality and against the Craiova Court of Appeal as unfounded. The dispute concerned the claimant's challenge to a salary classification decision and a management board decision, seeking higher base salary and allowances; on appeal, the claimant filed a written renunciation under art. 406 of the Civil Procedure Code, which the court accepted, noting the express consent of one respondent and the tacit consent of the other under art. 406(4), and applied art. 406(5) to annul the lower court's decision, rendering the final outcome that the claimant prevailed by voluntary dismissal, with no examination of the merits of the appeal.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis for taking note of the claimant's renunciation of the action and annulling the appealed judgment.
Full text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".
Circumstanţele cauzei
Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2018 la data de 26.06.2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Craiova şi Ministerul Justiţiei a solicitat:
- obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de încadrare prin care, începând cu data de 1 ianuarie 2018 să i se stabilească salariul de bază şi toate sporurile aferente (sporul de risc şi suprasolicitare, sporul de confidenţialitate şi sporul de condiţii vătămătoare) raportat la nivelul maxim aflat în plată în cadrul Curţii de Apel Bacău, Curţii de Apel Galaţi;
- obligarea pârâtului la alocarea fondurilor necesare efectuării plăţii drepturilor solicitate.
La data de 28.12.2018 reclamantul a precizat că înţelege să conteste şi Hotărârea nr. 18 din 15.05.2018 a Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Craiova, prin care i-a fost soluţionată contestaţia administrativă.
Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 209 din 22 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii, fiind admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
Astfel, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul A. împotriva pârâtului Ministerul Justiţiei, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Deopotrivă, a fost respinsă acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Craiova, ca neîntemeiată.
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 209 din 22 ianuarir 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea sentinţei recurate şi, rejudecând, să se admită acţiunea astfel cum a fost formulată şi precizată.
Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Apărările formulate în recurs
Ambele autorităţi intimate - pârâte, respectiv Curtea de Apel Craiova şi Ministerul Justiţiei, au formulat întâmpinări la recursul promovat de reclamant, solicitând respingerea acestuia, ca nefondat, hotărârea pronunţată de instanţa de fond fiind temeinică şi legală.
Răspunsul la întâmpinare
Recurentul-reclamant A. a formulat "Răspuns la întâmpinare", în cadrul căruia a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi, rejudecându-se litigiul, să se admită acţiunea, aşa cum a fost formulată şi precizată.
Procedura de soluţionare a recursului
Cu privire la examinarea recursului în completul filtru
În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.
Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin Rezoluţia din 18.06.2020, s-a fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 20 aprilie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 4 mai 2021, apoi la 11 mai 2021 şi, în aceeaşi compunere, a repus cauza pe rol şi a fixat termen pentru continuarea judecăţii la data de 5 octombrie 2021, în vederea discutării incidenţei soluţiei ce va fi pronunţată în dosarul nr. x/2021 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţii Unite - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, cu termen de judecatî la data de 28 iunie 2021.
La data de 22 septembrie 2021, recurentul-reclamant a înaintat la instanţă pe fax cererea sa de renunţare la judecata acţiunii, întemeiată pe dispoziţiile art. 406 din C. proc. civ.. În cadrul cererii recurentul - reclamant solicită admiterea recursului şi anularea sentinţei.
Faţă de momentul depunerii cererii de renunţare, instanţa, raportat la dispoziţiile art. 406 alin. (4) din C. proc. civ. a comunicat-o intimaţilor - pârâţi, solicitându-le acestora şi punct de vedere cu privire la cererea de renunţare.
Doar intimatul - pârât Ministerul Justiţiei a răspuns la solicitarea instanţei, comunicând o Notă, în cuprinsul căreia solicită a se lua act de cererea recurentului - reclamant.
Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
Cu privire la cererea de renunţare la judecată. Soluţia instanţei de recurs.
Înalta Curte, sesizată fiind cu soluţionarea recursului, constată faptul că recurentul - reclamant a depus la dosarul cauzei, cerere de renunţare la judecata acţiunii, întemeiată pe dispoziţiile art. 406 din C. proc. civ.
Deliberând asupra cererii de renunţare la judecată, astfel cum a fost formulată în scris de către recurentul - reclamant A., Înalta Curte reţine aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 9 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, cu privire la dreptul de dispoziţie al părţilor, dispoziţii în conformitate cu care obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor, iar partea poate oricând renunţa la judecarea cererii sale sau la însuşi dreptul pretins, în condiţiile legii.
Instanţa de control judiciar are în vedere şi dispoziţiile art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., republicat, care prevăd următoarele: "Judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel".
În conformitate cu prevederile art. 406 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în şedinţă de judecată, fie prin cerere scrisă, iar conform alin. (5), când renunţarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanţa va lua act de renunţare şi va dispune şi anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunţate în cauză.
Constată astfel instanţa de control judiciar că manifestarea de voinţă, în sensul de a se renunţa la judecată, reprezintă o desistare, un act de dispoziţie al recurentului-reclamant, care nu este supus cenzurii instanţei, conform principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil, prevăzut de art. 9 din C. proc. civ.
Prin urmare, având în vedere acordul expres al intimatului - pârât Ministerul Justiţiei, manifestat prin Nota transmisă iniţial prin fax la data de 4.10.2021 (dosar) şi acordul tacit al intimatei - pârâte Curtea de Apel Craiova, reţinut conform dispoziţiilor art. 406 alin. (4) teza finală C. proc. civ., Înalta Curte urmează a lua act de act de cererea recurentului - reclamant A., de renunţare la judecarea acţiunii formulate în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Craiova şi, în conformitate cu dispoziţiile art. 406 alin. (5) din C. proc. civ., dat fiind faptul că renunţarea s-a făcut în calea extraordină de atac a recursului, va dispune şi anularea în tot a sentinţei de fond.
Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Faţă de cererea recurentului-reclamant, de renunţare la judecata acţiunii formulate în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Craiova, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) coroborat cu art. 406 alin. (1), (3) şi (5) din C. proc. civ., Înalta Curte, constată că nu se mai impune examinarea motivelor de recurs, urmând a lua act de această cerere şi a anula hotărârea recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
În temeiul art. 406 alin. (5) din C. proc. civ. ia act de cererea recurentului - reclamant A., de renunţare la judecarea acţiunii formulate în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Craiova.
Anulează în tot sentinţa civilă nr. 209 din data de 22 ianuarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 5 octombrie 2021.
GGC - MM