Reclassification of IT Specialist Salaries in Prosecution Offices: Appeal Dismissed as Unfounded

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea introdusă pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal la data de 11.05.2018, reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi şi Ministerul Finanţelor Publice, au solicitat:

- anularea rezoluţiei Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi nr. x/VIII/1/2018 din data de 30.03.2018 prin care s-a dispus respingerea contestaţiei formulată împotriva deciziei nr. 11 din 31.01.2018 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi şi subsecvent, admiterea contestaţiei astfel cum aceasta a fost formulată şi anularea deciziei nr. 11 din 31.01.2018 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi;

- emiterea unei noi dispoziţii de salarizare, începând cu data de 1.01.2018, cu încadrarea în grila de salarizare prin luarea în considerare a prevederilor art. 22 din Legea nr. 153/2017, respectiv stabilirea salariului de bază corespondent specialiştilor din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, inclusiv ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, conform capitolului I, lit. B), nr. crt. 4 din Anexa 5 din Legea nr. 153/2017, până la încetarea raportului de serviciu;

- emiterea unei noi dispoziţii privind stabilirea drepturilor salariale pentru specialiştii IT în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, începând cu data de 1.01.2018, cu stabilirea salariului de bază brut prin acordarea majorării de 25%, faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, conform dispoziţiilor art. 7 alin. (2) din O.U.G. nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, sau aplicarea unui mecanism similar celui stabilit prin O.U.G. nr. 3/2018, astfel încât să se asigure în plată acelaşi venit net realizat în anul 2017, prin suportarea de la bugetul de stat a sumelor reprezentând contribuţiile sociale trecute de la angajator la angajat; luarea în considerare a dispoziţiilor art. 4, 5 din secţiunea I a Capitolului VIII a Legii nr. 153/2017, până la încetarea raportului de serviciu, în sensul acordării, începând cu data de 1.01.2018, a sporurilor în cuantumul total de 45% raportat la salariul de bază lunar corespondent specialiştilor din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, inclusiv ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, conform capitolului I, lit. B), nr. crt. 4 din Anexa 5 din Legea nr. 153/2017,conform solicitării anterioare (sporul de 15% pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de 25%, sporul pentru păstrarea confidenţialităţii de 5%);

- plata diferenţei dintre venitul calculat potrivit solicitărilor menţionate anterior şi venitul efectiv plătit, diferenţă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi plata dobânzii legale aferente, de la data scadenţei fiecărui venit lunar, începând cu data de 1.01.2018 până la data plăţii efective;

- obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice să asigure pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi sumele necesare acordării acestor drepturi salariale;

- obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4459 pronunţată în data de 2 noiembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiate, excepţiile invocate de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice şi a respins cererea, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Reclamanţii A., B. şi C. au formulat recurs împotriva sentinţei de mai sus, prin care au solicitat casarea acesteia, cu admiterea acţiunii.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

În fapt, reclamanţii deţin funcţia de specialişti IT în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.

Din perspectiva evoluţiei legislative, începând cu Legea nr. 97/2008 privind aprobarea O.U.G. nr. 100/2007, corespondent modificării statutului în specialist IT am beneficiat de o modalitate distinctă de salarizare în categoria generală a personalului auxiliar de specialitate, conform specificului muncii noastre şi importanţei activităţii de implementare a sistemului informatic la nivelul instanţelor şi parchetelor.

După intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice, au fost eliberate decizii de încadrare prin care au fost reîncadraţi, începând cu data de 1 iulie 2017, pe noua grilă de salarizare, păstrându-se temporar acelaşi nivel de salarizare, în conformitate cu prevederile art. 38 alin. (1) lit. a) din lege.

Începând cu data de 1 ianuarie 2018 a fost emisă o altă decizie de încadrare în baza Legii nr. 153/2017, respectiv decizia 11 din 31.01.2018, care stabileşte un alt nivel salarial specific pentru a doua fază de aplicare a legii, faţă de cel aferent perioadei 1 iulie - 31 decembrie2017. Astfel, dacă pentru toate celelalte categorii de personal care îşi desfăşoară activitatea în cadrul sistemului judiciar, aplicarea art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 153/2017 a atras majorări salariale, chiar şi în condiţiile trecerii contribuţiilor sociale de la angajat la angajator, în ceea ce îi priveşte efectul a fost unul invers de diminuare consistentă a salariilor, începând cu luna ianuarie 2018 în cuantum de aproximativ 35 - 40%, conform anexelor ataşate.

Aşa cum a arătat, decizia 11 din 31.01.2018, încalcă dispoziţii legale de dreptul muncii, principii prevăzute în Legea nr. 153/2017, prevederi de natură constituţională şi jurisprudenţa CEDO, de natură a atrage nulitatea acesteia.

3. I.În ceea ce priveşte modalitatea de stabilire a salariului de bază, prin încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 153/2017 şi a dispoziţiilor Constituţiei României

1. Decizia a fost emisă cu încălcarea principiului securităţii juridice, reglementat de dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, din perspectiva lipsei de claritate, accesibilitate şi previbilizitate.

2. Decizia a fost emisă cu încălcarea principiului nediscriminării, care stabileşte eliminarea oricăror forme de discriminare şi instituirea unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeaşi activitate şi are aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie prevăzut de art. 6 lit. b) din Legea nr. 153/2017.

3. Decizia contestată a fost emisă cu încălcarea principiului egalităţii, prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală, prevăzut de dispoziţiile art. 6 lit. c) din Legea nr. 153/2017.

4. Decizia a fost emisă cu încălcarea principiului importanţei sociale a muncii, în sensul că salarizarea personalului din sectorul bugetar se face în funcţie de responsabilitatea, complexitatea, riscurile activităţii şi nivelul studiilor prevăzut la art. 6 lit. d) din Legea nr. 153/2017.

5. Decizia a fost emisă cu încălcarea principiului ierarhizării, atât pe verticală cât şi pe orizontală, în cadrul aceluiaşi domeniu, prevăzut de art. 6 lit. f) din Legea nr. 153/2017.

6. Decizia a fost emisă cu încălcarea principiului transparenţei mecanismului de stabilire a drepturilor salariale, în sensul asigurării predictibilităţii salariale pentru personalul din sistemul bugetar, prevăzut de 6 lit. g) din Legea nr. 153/2017.

7. Decizia a fost emisă cu încălcarea principiului drepturilor câştigate; plecând de la ideea că dreptul la salariu derivă din dreptul la muncă şi la un nivel de trai decent, prevăzute de art. 41 şi art. 47 din Constituţie5, modalitatea de acordare a salariului pentru specialiştii IT are ca efect nu doar reducerea cuantumului ci afectarea însăşi a calităţii deţinute. Astfel, se realizează desfiinţarea statutului juridic distinct acordat în baza specializării şi consolidat prin Legea nr. 97/2008, un drept subiectiv câştigat, ce viza egalizarea întregii categorii de specialişti, prin modificarea realizată prin încadrarea acestora în grila grefierilor.

8. Decizia a fost emisă cu încălcarea principiului restrângerii unor drepturi sau al unor libertăţi prevăzut de art. 53 din Constituţia României.

3. II. În ceea ce priveşte consecinţele transferării plăţii contribuţiilor sociale de la angajator la angajat

1. Nelegalitatea deciziei de reîncadrare rezultată din încălcarea dispoziţiilor legale, respectiv a O.U.G. nr. 90/2017 din 6 decembrie 2017, privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea unor acte normative şi prorogarea unor termene

Reclamanţii, în calitate de specialişti IT, ca urmare a încadrării, conform Legii nr. 153/2017, pe grila prevăzută pentru grefieri, se află în situaţia scăderii veniturilor, cu un cuantum de 35 - 40% şi concomitent a plafonării veniturilor astfel reduse, începând cu data de 1.01.2018, prin aprecierea faptului că acestea depăşesc cuantumul stabilit pentru anul 2022. Suplimentar, din venitul astfel redus au suportat şi efectele trecerii obligaţiei de plată a contribuţiilor de la angajator la angajat.

Cronologic, la data intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017, respectiv 1.07.2017, nu erau aprobate modificările Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aduse prin O.U.G. nr. 79/2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 885 din 10.11.2017, privind modalitatea de transferare a obligaţiei de plată a contribuţiilor sociale de la angajator la angajat.

Ulterior adoptării Legii nr. 153/2017, prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial nr. 973 din data de 7.12.2017, s-a dispus prin art. 7 alin. (2) că:

"Sumele aferente contribuţiilor de asigurări sociale sau, după caz, contribuţiilor individuale la bugetul de stat, datorate de personalul plătit din fonduri publice, astfel cum sunt stabilite în aplicarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, sunt avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2018 personalului plătit din fonduri publice potrivit art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017".

Astfel, legiuitorul a avut în vedere că măsurile fiscal bugetare privind trecerea contribuţiilor urmau să fie suportate din majorările acordate conform art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, prin creşterea salariului de bază brut.

În aceste condiţii, deşi contravine raţiunii Legii nr. 153/2017 care presupunea majorări salariale etapizate, până în anul 2022, Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 90/2017, prin reglementarea din art. 7 alin. (2) creează cadrul normativ necesar compensării pierderilor salariale, rezultate prin majorarea cotelor de contribuţii la asigurări sociale stabilite în sarcina angajatului, cu anularea practică a primei majorări ce urma a fi acordată din 1.01.2018.

În primul rând, modalitatea de stabilire a salariului de bază brut, începând cu data de 1.01.2018, nu a avut în vedere modificările referitoare la creşterea cotelor de contribuţii la asigurări sociale (de la 16,5% la 35%), în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (2) din O.U.G. nr. 90/2017, care fac trimitere la art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 153/2017, în sensul stabilirii unui cuantum brut al salariului de bază şi a sporurilor, majorat cu 25%, care să asigure ca şi finalitate aceleaşi venituri nete pe care le-ar fi încasat dacă aceste cote de contribuţii nu erau trecute în sarcina lor.

În al doilea rând, se constată că Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 90/2017, care este ulterioară adoptării Legii nr. 153/2017 şi are în vedere aplicarea unei politici fiscale privind plata contribuţiilor sociale, este diferită ca şi scop de acela prevăzut la adoptarea Legii nr. 153/2017 şi face trimitere în art. 7 alin. (2) doar la art. 38 alin. (2) (pentru suportarea contribuţiilor de către angajat din sumele pe care urmează să le primească ca urmare a majorărilor de 25%, acordate conform art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 153/2017), şi nu şi la art. 38 alin. (6) (care stabileşte plafonarea salariilor pentru cei care au atins cuantumul prevăzut pentru anul 2022). Din acest punct de vedere, trebuia sa se dispună şi în ceea ce îi priveşte majorarea cu 25 % a cuantumului brut a salariilor de bază, precum şi a sporurilor, faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, aşa cum dispune acest text de lege.

2. Nelegalitatea deciziei de reîncadrare rezultată din încălcarea dispoziţiilor privind dreptul la muncă şi a principiilor nediscriminării şi a egalităţii

Instanţa de fond nu a analizat niciunul dintre aceste argumente invocate care vizează aplicarea cronologică a actelor normative, în sensul aplicării prevederilor art. 7 alin. (2) din O.U.G. nr. 90/2017, doar în condiţiile aplicării art. 38 alin. (2) din Legea nr. 153/2017, la care acesta face trimitere, în sensul acordării majorărilor de 25%, conform art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 153/2017, pentru a suporta din acest cuantum transferul contribuţiilor.

3. Nelegalitatea deciziei de reîncadrare rezultată din încălcarea principiului nediscriminării, raportat la prevederile O.U.G. nr. 3/2018 privind unele măsuri fiscal-bugetare

Prin O.U.G. nr. 3/2018 privind unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial nr. 125 din 8 februarie 2018, s-a apreciat că pentru remedierea unor disfuncţionalităţi în ceea ce priveşte modificările Codul fiscal, este necesară adoptarea acestui act, vizând şi necesitatea asigurării în anul 2018 a aceluiaşi nivel al veniturilor din salarii şi asimilate salariilor realizate în anul 2017 pentru anumite categorii de persoane fizice scutite de plata impozitelor. Astfel, pentru persoanele fizice, din sectorul privat, care desfăşoară activităţi de creare de programe de calculator, prevăzute în art. 60 din Codul fiscal, legiuitorul a ales să suporte o parte de contribuţia de asigurări sociale de sănătate printr-un mecanism simplificat. În nota de fundamentare, se precizează că: persoanele care desfăşoară acelaşi tip de activitate, dar sunt angajate în instituţii publice nu beneficiază de această scutire şi pe cale de consecinţă, prevederile din proiectul de ordonanţă de urgenţă nu le sunt aplicabile, salariile acestora fiind majorate, de la 1 ianuarie 2018, ca urmare a transferului sarcinii fiscale a contribuţiilor sociale de la angajator la angajat. Este evident că un astfel de mecanism creează o soluţie discriminatorie, în condiţiile în care pentru specialiştii IT care îşi desfăşoară activitatea în sistemul judiciar nu s-a dat eficienţă majorării.

3. III. În ceea ce priveşte modalitatea de calculare şi acordare a sporurilor

Principiul priorităţii normelor speciale

Potrivit art. 25 alin. (1) din capitolul III, Secţiunea III-a Legii nr. 153/2017, stabileşte o limitare, în sensul că suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz. Această dispoziţie face parte din partea introductivă a Legii nr. 153/2017, având un caracter de normă generală, în materia drepturilor salariale.

Conform art. 24 din capitolul III, Secţiunea III-a Legii nr. 153/2017, limita maximă a sporurilor, compensaţiilor, indemnizaţiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor şi a altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în prezenta lege şi în anexele nr. 1 - VIII. Astfel, pentru sectorul justiţie, conform Anexei V din Capitolul VIII din Legea nr. 153/2017, suma totală a sporurilor, stabilită prin această normă juridică specială poate ajunge la un maxim total de 45% .

Norma de drept civil generală reprezintă acea normă care se aplică în toate cazurile şi în orice materie dacă o dispoziţie legală nu prevede altfel.

Normele de drept civil sunt speciale dacă îşi găsesc aplicarea numai în cazurile expres stabilite de lege. Fiind derogatorii de la norma generală, rezultă că norma specială se aplică ori de câte ori ne găsim în faţa unui caz ce intră sub incidenţa prevederilor sale, deci norma specială se aplică prioritar de norma generală, chiar şi atunci când norma specială este mai veche decât norma generală (specialia generalibus derogant). Cu atât mai mult, în situaţia Legii nr. 153/2017, cele două norme sunt edictate prin acelaşi act normativ şi deci au prioritate incontestabilă normele speciale.

Din motivarea soluţiei dispusă de instanţa de fond, nu rezultă analizarea argumentelor care vizează prioritatea normelor de drept civil speciale, prevăzute de art. 24 din capitolul III, secţiunea III-a Legii nr. 153/2017, în raport cu cele generale.

De asemenea, se poate constata şi încălcarea principiului securităţii juridice, cu trimitere la art. I alin. (3) şi (5) din Constituţie, în sensul nerespectării condiţiilor de previzibilitate, predictibilitate, claritate şi precizie, conturate în jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale. În acest sens noţiunea de sumă a salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare este lipsită de previzibilitate, predictibilitate, claritate şi precizie, având în vedere mai multe considerente.

În ceea ce priveşte acordarea sporurilor, art. 38 din Legea nr. 153/2017 prevede o majorare a sporurilor acordate în luna decembrie 2017 cu 25%, începând cu data de 1 ianuarie 2018, dar pentru perioada 2019 - 2022 stabileşte doar majorarea salariilor de bază, astfel încât nu se poate identifica în mod concret care va fi evoluţia predictibilă şi clară a sporurilor şi când anume se va face aplicarea art. 4 şi art. 5 din secţiunea I, capitolul VIII a Legii nr. 153/2017, în 2018, în 2019, în 2022 sau niciodată.

În contextul în care nu există nicio normă tranzitorie care să se refere la sporuri, iar ceea ce s-a acordat la acest moment reprezintă nişte sume fixe acordate în baza Legii nr. 284/2010 şi plafonate prin acte normative anuale, majorate cu 25%, la 1 ianuarie 2018, practic s-a încălcat principiului imediatei aplicări a legii, care ar impune acordarea în totalitate a acestora, raportat la salariul primit în luna decembrie 2017, pentru argumentele pe care le-am susţinut.

Lipsa de coerenţă a acestei reglementări este evidenţiată prin însăşi interpretarea diferită dată printr-un comunicat de presă din data de 7.02.2018, emis de Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, s-a apreciat că pentru un grefier, după majorarea salariului de bază cu 25% şi plafonarea acestuia, întrucât era mai mare decât cel prevăzut în grilă pentru anul 2022, calculul sporurilor trebuie să se realizeze prin aplicarea procentului plafonat de 30% la salariul individual de bază astfel stabilit şi nu prin limitarea la 25%, conform art. 38 alin. (3) lit. a) (comunicatul a fost ataşat în copie).

Prin modalitatea de acordare a sporurilor stabilită de art. 25 alin. (1) din capitolul III, Secţiunea III-a Legii nr. 153/2017 se încalcă principul nediscriminării prevăzut în art. 6 lit. b) din acest act normativ.

Potrivit art. 25 alin. (1) din capitolul III, Secţiunea III-a Legii nr. 153/2017, suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz.

Se constată că această raportare la fondul de salarii al fiecărui ordonator principal de credite poate de determina o eventuală salarizare diferenţiată a persoanelor care funcţionează în cadrul unor ordonatori diferiţi, şi în consecinţă nu respectă principiul nediscriminării, din perspectiva salariului egal pentru muncă legală, lipsind orice justificare reală privind reglementarea unei astfel de diferenţieri legată de un factor subiectiv şi independent de activitatea personală a fiecărui angajat. Acest principiu este unul care stă la baza dispoziţiilor legii de salarizare, conform art. 6 lit. b) din Legea nr. 153/2017, în sensul eliminării oricăror forme de discriminare şi instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeaşi activitate şi are aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie.

O altă perspectivă a analizei acestei discriminări vizează dispoziţiile deciziei nr. 23 din 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a statuat că personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie va fi salarizat la nivelul maxim, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. La pronunţarea acesteia s-a avut în vedere şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Lipsa de previzibilitate a acestei reglementări a generat deja interpretări diferite din partea celor care o aplică. în acest sens, la 2.02.2018, Curtea de Apel Bacău a stabilit prin Decizia nr. 25 din 2.02.2018, o modalitate de acordare a sporurilor în procent total de 45 %.

Nici poziţia iniţiatorului acestei legi nu a fost una constantă în sensul aplicării acestei limitări, în sensul că în mod discriminatoriu, pentru anumite sectoare de activitate, cum ar fi cel sanitar, care se aflau într-o situaţie similară cu a noastră de reducere a drepturilor salariale după 1.01.2018, să se creeze posibilităţi de depăşire a pragului de 30%, prin excluderea unor sporuri din categoria celor limitate sau acordarea de sume compensatorii pentru cei care au suferi diminuări salariale.

Astfel, modalitatea de reglementare a acordării sporurilor pentru sistemul judiciar, prin raportare la suma salariilor de bază specifică fiecărui ordonator de credite, conduce, inevitabil, la acordarea unor sume diferite, reprezentând drepturi salariale, unor persoane care prestează acelaşi tip de activitate, în funcţie de aceste criteriu aleatoriu şi subiectiv.

În conformitate cu articolul 14 din Convenţia privind interzicerea discriminării şi a art. 1 din Protocolul 1 referitor la protecţia proprietăţii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că noţiunea de bun înglobează orice interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică, astfel încât şi dreptul la salariu poate fi asimilat dreptului de proprietate (cauza Buchen c Cehia).

În aceste condiţii, întrucât prin raportarea la sporurile acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite, fără a depăşi 30% din suma salariilor de bază, nu există nicio justificare obiectivă pentru modificarea lunară a drepturilor salariale aflate în plată. Astfel, prin procedeul utilizat de recalculare a sporurilor în funcţie de modificarea cuantumului salariilor de bază ale fiecărui ordonator se încalcă şi principiul transparenţei mecanismului de stabilire a drepturilor salariale, în sensul asigurării predictibilităţii salariale pentru personalul din sectorul bugetar, al dreptului la muncă, precum şi al securităţii raporturilor juridice.

În consecinţă, s-a solicitat luarea în considerare a dispoziţiilor art. 4, 5 din secţiunea I a Capitolului VIII a Legii nr. 153/2017, până la încetarea raportului de serviciu, în sensul acordării, începând cu data de 1.01.2018, a sporurilor în cuantumul total de 45% raportat la salariul de bază lunar corespondent specialiştilor din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, inclusiv ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, conform capitolului I, lit. B), nr. crt. 4 din Anexa 5 din Legea nr. 153/2017, conform solicitării anterioare.

În drept, au fost invocate prevederile art. 7 alin. (2) din Anexa V, Cap VIII, Secţiunea I din Legea nr. 153/2017, Legea nr. 554/2004, Art. 6 Convenţia CEDO, Constituţia României şi orice alte texte legale invocate.

4. Apărările formulate în cauză

Pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

Reclamanţii consideră că există o situaţie de inechitate şi discriminare în ceea ce priveşte salarizarea specialiştilor IT din cadrul parchetelor, situaţie creată de dispoziţiile Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prin includerea acestora în grila de salarizare prevăzută pentru personalul auxiliar. În motivarea acestor susţineri, se invocă încălcarea unor principii constituţionale precum şi discriminarea în raport cu alte categorii de personal.

La adoptarea Deciziei nr. 11 din data de 31.01.2018, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a avut în vedere Nota nr. x/2017 din 18 decembrie 2017 a secţiei de resurse umane şi documentare din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. La baza emiterii acestei Note au stat dispoziţiile legale, în vigoare, în materia salarizării, respectiv dispoziţiile Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Prin Legea nr. 153/2017 s-a dorit crearea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului, sistem de salarizare care să fie bazat pe echitate şi coerenţă prin crearea de oportunităţi egale şi remuneraţie egală pentru muncă de valoare egală a întregului personal din sectorul bugetar.

Potrivit art. 1 alin. (3) din Legea nr. 153/2017:

"începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile salariate ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt şi rămân, în mod exclusiv, cele prevăzute în prezenta lege."

Prin urmare, ulterior datei de 1 ianuarie, salariile au fost calculate prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 153/2017, astfel că salariile acordate sub imperiul vechilor reglementări sunt relevante în măsura în care, în funcţie de anumite elemente ale acestora, se fac noile încadrări.

Art. 12 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prevede că:

"(1) Salariile de bază, (...), indemnizaţiile de încadrare şi indemnizaţiile lunare se stabilesc potrivit prevederilor prezentei legi şi anexelor nr. 1 - IX, astfel încât, împreună cu celelalte elemente ale sistemului de salarizare, să se încadreze în fondurile aprobate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale şi bugetele fondurilor speciale pentru cheltuielile de personal, în vederea realizării obiectivelor, programelor şi proiectelor stabilite.

(2) începând cu anul 2023, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie şi indemnizaţiile de încadrare se stabilesc prin înmulţirea coeficienţilor prevăzuţi în anexele nr. I - VIII cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată în vigoare."

Capitolul IV "Dispoziţii tranzitorii şi finale" al Legii conţine reglementări privire aplicarea etapizată, articolul 38 fiind sugestiv intitulat "Aplicarea legii". Astfel cum se reţine şi în cererea introductivă de instanţă, pentru a se stabili salariile de bază începând cu ianuarie 2018 au fost avute în vedere dispoziţiile art. 38 alin. (3) lit. a), coroborate cu cele ale art. 38 alin. (6), raportat la Anexa V a legii.

Principiile enunţate anterior au fost avute în vedere de către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la stabilirea salariilor de bază, care au fost transpuse în grile de salarizare comunicate ordonatorilor secundari din structura Ministerului Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Din coroborarea prevederilor Legii nr. 500/2002 cu cele ale Legii nr. 303/2004, s-a concluzionat că obligaţia încadrării în prevederile art. 25 revine ordonatorului principal de credite bugetare, Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a stabilit grilele de salarizare pentru fiecare categorie de personal.

În calitate de ordonator secundar de credite, procurorul general este ţinut să aplice reglementările legale în vigoare referitoare la reîncadrarea şi salarizarea personalului din cadrul parchetelor.

Răspunderea aplicării prevederilor Legii nr. 153/2017 este reglementată expres de art. 42, dispoziţii legale ce au fost avute în vedere la emiterea actelor administrative de stabilire a drepturilor salariale.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 205 şi următoarele din C. proc. civ.

5. Răspunsul la întâmpinare

Recurenţii - reclamanaţi A., B. şi C. nu au formulat răspuns la întâmpinarea depusă de intimatul - pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, deşi aceasta le-a fost comunicată în termenul legal.

6. Procedura de soluţionare a recursului

6.1. În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin Rezoluţia din data de 10 aprilie 2019 s-a fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 18 mai 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6.2. În cadrul cererii de recurs, recurenţii - reclamanţi au invocat şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 alin. (1) Secţiunea a 6-a a Capitolului VIII şi Anexa 5 din Legea nr. 153/2017, art. 24, art. 25 alin. (1), art. 38 din Capitolul III, Secţiunea a III-a a Legii nr. 153/2017, art. 7 alin. (2) din O.U.G. nr. 90/2017 şi O.U.G. nr. 3/2018, prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5), art. 16, art. 41, 44, 47, 53 din Constituţia României, solicitând, în temeiul art. 29 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.

În conformitate cu dispoziţiile art. 148 alin. (12) din Regulamentul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, invocată de recurenţii - reclamanţi prin recursul formulat, a format obiectul dosarului asociat dosarului de bază, dosar asociat ce a fost înregistrat sub nr. x/2018/a1, instanţa pronunţându-se asupra admisibilităţii excepţiei de neconstituţionalitate prin încheierea din data de 18 mai 2021, în sensul că este admisibilă, admiţându-se astfel cererea şi sesizându-se Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 alin. (1) Secţiunea a 6-a a Capitolului VIII şi Anexa 5 din Legea nr. 153/2017, art. 24, art. 25 alin. (1), art. 38 din Capitolul III, Secţiunea a III-a a Legii nr. 153/2017, art. 7 alin. (2) din O.U.G. nr. 90/2017 şi O.U.G. nr. 3/2018.

7. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496 - 499 din C. proc. civ.

7.1. În ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la greşita aplicare a legii prin modalitatea de stabilire a salariului de bază, prin încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 153/2017 şi a dispoziţiilor Constituţiei României

Înalta Curte constată că prezentul litigiu are în vedere salarizarea specialiştilor IT anterior intrării în vigoare a Legii nr. 207/20 iulie 2018, care prin punctul 53 de modificare a a Legii nr. 304/2004, a introdus la articolul 120, după alin. (5) două noi alineate, alin. (6) şi (7), cu următorul cuprins:

"(6) Specialiştii IT din cadrul instanţelor şi parchetelor, din cadrul aparatului propriu al Consiliului Superior al Magistraturii şi al instituţiilor aflate în coordonarea acestuia, al Ministerului Justiţiei şi al Inspecţiei Judiciare beneficiază de aceleaşi drepturi salariale ca specialiştii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabilite potrivit legislaţiei privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

(7) Personalul prevăzut la alin. (2) beneficiază de drepturile salariale prevăzute pentru specialiştii de la art. 116 alin. (5) din prezenta lege."

Astfel, litigiul de faţă nu se încadrează din punct de vedere al aplicării legii în timp sub imperiul acestei modificări, ci sub imperiul formei anterioare a legii, care nu cuprindea astfel de asimilare, salarizarea în cazul reclamanţilor fiind reglementată prin dispoziţiile Capitolului II "Salarii de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor", capitol plasat în anexa V - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" şi Curtea Constituţională.

Referitor la stabilirea salariilor de bază, din cuprinsul deciziei reiese că încadrarea reclamanţilor s-a realizat în conformitate cu prevederile grilei stabilite pentru personalul auxiliar de specialitate.

Reclamanţii consideră că pârâtul le-a stabilit în mod greşit salariile, întrucât ar fi trebuit să se raporteze la prevederile cap. I lit. B) nr. crt. 4 şi art. 22 al cap. VIII din Anexa V a Legii nr. 153/2017 referitoare la specialiştii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, inclusiv al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi al celorlalte parchete.

Or, cu privire la acest aspect, raportat la distincţia de mai sus din punct de vedere al aplicării legii în timp, la momentul emiterii actului contestat (ianuarie 2018), legiuitorul făcea o distincţie clară între modul de salarizare a personalului auxiliar de specialitate şi conex din cadrul instanţelor şi al parchetelor de pe lângă acestea şi modul de salarizare a specialiştilor din cadrul parchetelor.

În ceea ce priveşte situaţia reclamanţilor, aceştia sunt încadrate ca specialişti IT, specialişti ce fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate al instanţelor şi al parchetelor.

Acest aspect rezultă din prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice potrivit cărora "personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentarişti, grefieri arhivari, grefieri registratori şi specialişti IT". De asemenea, specialiştii IT sunt menţionaţi expres în cuprinsul cap. II al Anexa V a Legii nr. 153/2017 la nr. crt. 7.

Aceşti specialişti IT, care fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, sunt diferiţi de specialiştii din cadrul parchetelor la care se referă art. art. 22 alin. (1) din cap. VIII al Anexei V a Legii nr. 153/2017 (prevăzuţi de art. 116 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 304/2004).

Înalta Curte constată că sunt astfel, neîntemeiate criticile recurenţilor în sensul că s-ar fi creat o discriminare în ceea ce priveşte salarizarea specialiştilor din cadrul parchetelor, cât timp specialiştii IT nu se află în aceeaşi situaţie cu ceilalţi specialiştii ai parchetelor.

De asemenea, restul argumentelor aduse de recurenţi şi dezvoltate exhaustiv prin memoriul de recurs, vizează în esenţă reglementarea ca atare şi implicit constituţionalitatea prevederilor legale puse în aplicare prin actele administrative contestate, astfel că nu pot fi verificate pe calea acţiunii de faţă.

7.2. În ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la consecinţele transferării plăţii contribuţiilor sociale de la angajator la angajat

Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut prima instanţă faptul că toate criticile privind diminuarea salariilor ca urmare a transferării plăţii contribuţiilor sociale de la angajator la angajat nu pot fi analizate de instanţa de contencios administrativ ca şi critici de nelegalitate a actelor administrative, cât timp conţin aspecte ce antamează neconstituţionalitatea normei juridice primare ce a fost aplicată de organul administrativ; or, asupra aspectelor de neconstituţionalitate instanţa nu are competenţa să se pronunţe, ci doar Curtea Constituţională le poate verifica în cadrul soluţionării unei excepţii de neconstituţionalitate, sesizare ce a fost şi efectuată de prezenta instanţă, la cererea recurenţilor-reclamanţi.

În ceea ce priveşte susţinerile reclamanţilor privind încălcarea dreptului la salariu din perspectiva Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, în mod corect a reţinut prima instanţă că nu a existat o astfel de încălcare, în condiţiile în care reglementarea prin care au fost diminuate salariile reclamanţilor s-a aplicat doar pentru viitor. Or, astfel cum s-a reţinut în jurisprudenţa CEDO (hotărârea din cauza Kechko c. Ucrainei, decizia de inadmisibilitate din cauza Felicia Mihăieş şi D. c. României) statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plăţii unor astfel de beneficii prin modificări legislative corespunzătoare.

7.3. În ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la greşita aplicare a legii prin modalitatea de calculare şi acordare a sporurilor

Pe de o parte, recurenţii-reclamanţi au invocat încălcarea principiului priorităţii normelor speciale, pe de altă parte încălcarea principiului securităţii juridice, a principiului nediscriminării, solicitând luarea în considerare a dispoziţiilor art. 4, 5 din secţiunea I a Capitolului VIII a Legii nr. 153/2017, până la încetarea raportului de serviciu, în sensul acordării, începând cu data de 1.01.2018, a sporurilor în cuantumul total de 45 % raportat la salariul de bază lunar corespondent specialiştilor din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, inclusiv ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, conform capitolului I, lit. B), nr. crt. 4 din Anexa 5 din Legea nr. 153/2017.

Înalta Curte constată că problema de drept dedusă judecăţii a fost rezolvată într-un mod obligatoriu prin Decizia nr. 15/2021 din 28 iunie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii şi publicată în Monitorul Oficial nr. 921 din 27 septembrie 202, prin care s-a statuat că:

"În interpretarea unitară a dispoziţiilor art. 38 alin. (3) lit. a) şi alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la art. 4 şi 5 din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V la aceeaşi lege, suma sporurilor acordate personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea nu trebuie să depăşească limita prevăzută de art. 25 din aceeaşi lege, raportată la ordonatorul de credite care stabileşte drepturile salariale."

Prin această decizie obligatorie, s-a stabilit în mod definitiv şi dincolo de orice dubiu că prin sintagma "fără a depăşi limita prevăzută la art. 25", care se regăseşte în cuprinsul art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, se instituie interdicţia stabilirii şi acordării unui cuantum al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, peste limita de 30 % din suma salariilor de bază, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

S-a mai statuat de asemenea că indicarea nivelului maxim nu exclude posibilitatea ca nivelul sporurilor, stabilite şi acordate de fiecare ordonator de credite, să fie inferior nivelului maxim prevăzut de art. 4 şi 5 din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017, ca urmare a aplicării limitei prevăzute de art. 25 alin. (1) din legea-cadru.

Un alt aspect relevant dezlegat de decizia amintită se referă la identificarea ordonatorului de credite care deţine fondul de salarii la care se raportează limita de 30% a sporurilor acordate personalului auxiliar, respectiv dacă este ordonatorul principal de credite din cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie" (în jurisprudenţa ataşată, Ministerul Justiţiei) sau ordonatorul secundar de credite (curţile de apel), statuându-se următoarele:

"84. Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 25 alin. (1) şi (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 rezultă că legiuitorul nu s-a referit doar la ordonatorul principal de credite atunci când a instituit obligaţia de a limita sporurile acordate angajaţilor în funcţie de anumite elemente de calcul indicate expres în cuprinsul art. 25 alin. (1). Astfel, trimiterea pe care art. 25 alin. (1) din lege o face la ordonatorul de credite nu distinge între categoriile de ordonatori principali, secundari sau terţiari, aşa cum sunt stabilite prin art. 20 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare. Potrivit principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, nici interpretul legii nu trebuie să distingă întrucât, în raport cu nivelul instanţei sau al parchetului de pe lângă aceasta, în cadrul cărora personalul auxiliar de specialitate îşi desfăşoară activitatea, ordonatorul de credite poate fi principal, secundar sau terţiar. Atunci când a dorit să distingă, legiuitorul a indicat în mod expres nivelul ordonatorului, astfel cum a făcut în alin. (2) al art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, când s-a referit explicit la ordonatorul principal de credite din sănătate. Ceea ce prezintă relevanţă este aspectul că plafonul maxim constituit din procentul aplicat sumei salariilor de bază şi celorlalte tipuri de venituri enumerate în cuprinsul art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 este valabil pentru fiecare dintre aceşti ordonatori pentru drepturile salariale pe care le achită. Eventualele diferenţe între sporurile ce se cuvin salariaţilor din aceeaşi categorie profesională, stabilite şi acordate de ordonatori de credite diferiţi, pot proveni din aplicarea legii la situaţii de fapt care nu sunt identice, respectiv fondul salariilor de bază la care se raportează procentul de 30% să nu fie acelaşi. De aceea, este contrară prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 raportarea la sporurile mai mari acordate salariaţilor care fac parte din aceeaşi categorie de personal, dar care sunt angajaţi în cadrul altui ordonator de credite.

85. Responsabilitatea stabilirii şi acordării drepturilor salariale în care sunt incluse şi sporurile revine ordonatorului de credite din cadrul fiecărei instituţii sau autorităţi publice. (...)"

În ceea ce priveşte susţinerea legată de încălcarea principiului priorităţii normelor speciale, reţine instanţa supremă că nu se poate considera că normele care reglementează salarizarea din sistemul justiţiei (anexa nr. V capitolul VIII din Legea-cadru nr. 153/2017) derogă de la dispoziţiile cu caracter de principiu inserate în capitolele I - IV din legea-cadru. Dimpotrivă, anexele care stabilesc sistemul de salarizare pentru fiecare dintre familiile ocupaţionale sunt edictate cu respectarea principiilor generale ale sistemului de salarizare cuprinse în art. 6 din legea-cadru, normele interpretându-se în coerenţa întregii reglementări, în mod coroborat.

Nu poate fi reţinută nici încălcarea principiului nediscriminării sau al plăţii egale pentru munca egală, invocate de recurenţi, raportat la considerentele Deciziei nr. 15/2010 a ICCJ:

"89. Conform jurisprudenţei Curţii Constituţionale, existenţa unor diferenţe de venit lunar între angajaţii care prestează aceeaşi activitate şi au aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie, dar care îşi desfăşoară activitatea în instituţii publice diferite, nu este contrară principiului egalităţii în drepturi, de vreme ce, pe de o parte, legea nu stabileşte diferenţe în ceea ce priveşte salariile de bază/indemnizaţiile de încadrare, iar, pe de altă parte, atribuţiile, competenţele, sarcinile specifice, responsabilităţile şi importanţa activităţii desfăşurate pot fi diferite chiar şi pentru personalul care este încadrat pe funcţii identice sau asemănătoare, dar la autorităţi sau instituţii publice diferite.

90. Prin urmare, instanţa de contencios constituţional nu reţine o încălcare a principiului egalităţii în cazul unor diferenţe de venit lunar, atunci când salariile de bază sunt egale, potrivit legii. În acest cadru, se poate aprecia ca fiind greşită prima orientare jurisprudenţială, minoritară, fundamentată pe constatarea unei situaţii de discriminare pe cale judiciară şi repararea, în consecinţă, a prejudiciului rezultat din discriminare, prin obligarea angajatorului la calcularea sporurilor la nivelul maxim de 45% şi în cazul persoanelor salarizate potrivit art. 1 lit. c) din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017 (personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea), care desfăşoară activitate în condiţii similare, subordonate altui ordonator secundar de credite decât cel care achită sporurile fie în baza unei hotărâri judecătoreşti, fie în baza unei decizii administrative.

91. De principiu, pot exista situaţii concrete în care disponibilul bănesc la nivelul unui ordonator secundar de credite permite acordarea pentru fiecare salariat aflat în aceeaşi situaţie a unor sporuri care pot să atingă limita maximă cumulată a sporurilor, cu respectarea încadrării în plafonul impus de lege pentru acel ordonator, pe când în cazul altui ordonator secundar, disponibilul să nu îi permită stabilirea sporurilor acordate până la nivelul maxim de 45% pentru fiecare salariat.

92. Ceea ce prezintă relevanţă este aspectul că limitarea cuantumului sporurilor la care se referă art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 este prevăzută pe total buget aferent salariilor de bază destinat fiecărui ordonator de credite în parte, iar nu individual, prin raportare directă la salariul lunar pe care îl primeşte fiecare salariat aparţinând aceleiaşi categorii profesionale.

93. Într-o astfel de situaţie, legea îngăduie apariţia unor astfel de diferenţe, rezultate dintr-un cuantum procentual diferit al sporurilor acordate, caz în care este evident că se aplică dispoziţiile deciziilor Curţii Constituţionale nr. 818, 819, 820 şi 821 din 3 iulie 2008, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008, şi o atare discriminare nu poate fi constatată pe cale judiciară.

94. Mai mult, în această privinţă, în jurisprudenţa recentă a Curţii Constituţionale s-a statuat că sporurile nu sunt drepturi fundamentale, ci sunt drepturi salariale suplimentare. "Stabilirea cuantumului concret al sporurilor şi al venitului lunar se realizează de către fiecare ordonator de credite, în limitele stabilite de lege, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu. O asemenea soluţie legislativă ţine de dreptul exclusiv al legiuitorului în materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, fără a fi contrară art. 4 şi 16 din Constituţie şi nici art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la interzicerea generală a discriminării." (Decizia nr. 697 din 31 octombrie 2019, pronunţată în soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, paragraful 19)

95. Prin urmare, posibilitatea ca, în cadrul aceleiaşi categorii de personal, angajat la ordonatori secundari de credite diferiţi, să existe diferenţieri în funcţie de sumele de bani aflate la dispoziţia acestora este reală, însă derivă din aplicarea legii la situaţii de fapt concrete, diferite în cadrul fiecărui ordonator de credite, care pot influenţa nivelul de determinare al sporurilor, apariţia unei eventuale situaţii de discriminare în calculul drepturilor salariale, în procesul de aplicare a legii de către angajator, reprezentând o chestiune de fapt care excedează limitelor de soluţionare a recursului în interesul legii."

În fine, un alt argument reţinut de instanţa supremă şi aplicabil speţei de faţă este cel dedus din paragraful 86 al Deciziei nr. 15/2021, care a statuat că principiul egalizării cu venitul maxim în plată pentru persoane din aceeaşi instituţie sau autoritate publică, stabilit prin lege sau prin hotărâri judecătoreşti, astfel cum a fost interpretat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016 şi prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în aplicarea Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului, cu modificările ulterioare, nu poate fi preluat mutatis mutandis în litigiile vizând calculul drepturilor salariale în baza Legii-cadru nr. 153/2017, dat fiind faptul că această lege conţine o reglementare nouă, ce instituie dispoziţii distincte, inclusiv în ceea ce priveşte principiul egalităţii care, potrivit art. 6 lit. c) din lege, se înfăptuieşte "prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală". În plus, decizia Curţii Constituţionale menţionată anterior este pronunţată în legătură cu o componentă a salariului de încadrare şi nu cu un element de salarizare suplimentar acestuia.

Prin urmare, în mod corect a apreciat prima instanţă că interpretarea coroborată a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 şi a art. 5 din capitolul VIII, anexa V a Legii nr. 153/2017 impune concluzia că dispoziţiile art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017 sunt aplicabile în toate situaţiile în care cuantumul salariului de bază astfel majorat este inferior plafonului stabilit pentru anul 2022, iar prevederile art. 5 din capitolul VIII, anexa V a Legii nr. 153/2017 cu privire la cuantumul procentual al sporurilor de care beneficiază personalul IT sunt aplicabile atunci când cuantumul salariului de bază majorat este mai mare sau egal cu plafonul stabilit pentru anul 2022.

7.4. Temeiul procesual al soluţiei date recursului

În temeiul art. 497 raporta la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanţii A., B. şi C. împotriva sentinţei civile nr. 4459 din 2 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 5 octombrie 2021.

GGC - MM