Scope of economic-financial inspection jurisdiction over indirect beneficiaries of consolidated budget funds

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia sub dosar nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Craiova anularea Deciziei nr. x/P/5.01.2018 emisă de Ministerul Finanţelor Publice, anularea Dispoziţiei obligatorii nr. CRR-AIF 1587/22.05.2017 şi a Raportului de inspecţie economico-financiară nr. CRR-AIF x/22.05.2017, emise de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, obligarea pârâtei Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova să avizeze decontul justificativ în sumă de 15.835 RON; obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată efectuate de societatea reclamantă.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 270 din 17 decembrie 2018 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a admis acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova şi Ministerul Finanţelor Publice.

S-a dispus anularea Deciziei nr. x/P/05.01.2018, emisă de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice.

S-a dispus anularea Raportului de inspecţie economico-financiară nr. x/22.05.2017 şi Dispoziţiei obligatorii nr. x/22.05.2017, ambele emise de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova.

A fost obligată pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova să avizeze decontul justificativ în sumă de 15.835 RON, întocmit de reclamantă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 au formulat recursuri recurenţii-pârâţi Ministerul Finanţelor prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Alba şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova

4. Apărările formulate în cauză

5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 3 iunie 2019 a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 21 septembrie 2021, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarat de pârâte sunt întemeiate, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt şi de drept relevante

Curtea pe recursurile declarate în cauză de autorităţile pârâte urmează a le analiza prin considerente comune ambelor recursuri ţinând cont de faptul că în ambele căi de atac se invocă motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În raport de dispoziţiile art. 4998 alin. 1) pct. 6 C. proc. civ. se invocă faptul că soluţia de admitere a acţiunii este motivată contradictoriu şi insuficient fiind încălcate dispoziţiile art. 425 alin. 1 lit. b) C. proc. civ.

Astfel se arată că deşi instanţa de fond a anulat actele pe motiv că autoritatea de control nu avea competenţa materială de a efectua controlul înainte de avizarea decontului justificativ pe motiv că reclamanta-intimată nu este beneficiarul nemijlocit al unor sume de la bugetul general consolidat şi nu poate face obiectul inspecţiei economică-financiare realizate în baza O.U.G. nr. 94/2011, s-a pronunţat cu privire la capătul de acţiune privind obligarea DGRFP Craiova de avizare a decontului justificativ în sumă de 15.835 RON.

Se arată că prima instanţă nu a analizat pe fond motivele de nelegalitate invocate şi nu a analizat excepţia inadmisibilităţii anulării procesului-verbal de control, excepţia invocată de recurentele-pârâte în primul ciclu procesual.

În cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. recurenţii invocă greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor O.U.G. nr. 94/2011 de către prima instanţă formulând critici de nelegalitate atât cu privire la motivul de nulitate reţinut de primă instanţă cât şi cu privire la celelalte motive care nu au fost analizate de prima instanţă.

Se arată că prima instanţă a apreciat nelegal în sensul că pârâtele - recurente nu aveau competenţa materială a unui organ de inspecţie economico-financiară de a efectua un control faţă de reclamanta-intimată deoarece această societate nu se încadrează în categoria operatorilor economici prevăzut de art. 3 pct. 5 lit. f) din O.U.G. nr. *4/2011 respectiv art. 2 lit. f) din H.G. nr. 101/2012.

Se critică ca nelegală soluţia dispusă de prima instanţă pe capătul nr. trei al acţiunii privind obligarea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Craiova de a aviza decontul justificativ în sumă de 15.835 RON întocmit de reclamantă.

Aceasta deoarece prima instanţă nu a verificat pe fond legalitatea actelor contestate şi nu au fost verificate îndeplinirea condiţiilor, respectiv verificarea îndeplinirii procedurii de avizare a decontului justificativ în litigiu.

Se solicită în principal admiterea recursurilor casarea sentinţei atacate şi în principal reţinerea spre rejudecare în sensul respingerii acţiunii şi în subsidiar casarea şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe la dosar recurentele-pârâte au depus practică judiciară iar reclamanta-intimată concluzii scrise.

Analizând recursurile declarate, Curtea le apreciază pentru următoarele considerente comune ca fondate în cauză fiind îndeplinite condiţiile motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că pe de o parte prima instanţă nu a respectat dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ. şi nu s-a pronunţat asupra excepţiei inadmisibilităţii anulării procesului-verbal de control şi pe de altă parte a pronunţat hotărârea de admiterea cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 3 pct. 5 din O.G. nr. 94/2011, în cauză fiind îndeplinite condiţiile motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Curtea constată că soluţia de admitere a acţiunii a fost justificată în mod exclusiv pe primul motiv de nulitate invocat de reclamanta-intimată cu privire la actele contestate respectiv lipsa competenţei materiale a recurentelor-pârâte de a efectua controlul asupra reclamantei având în vedere neîncadrarea acestuia în categoriile de operatori economici prevăzute de art. 3 pct. 5 din O.U.G. nr. 94/2011.

În mod nelegal deşi nu a analizat pe fond celelalte aspecte de nelegalitate prima instanţă a soluţionat prin admitere şi capătul nr. trei de cerere şi a obligat pârâta DGRFP Craiova să avizeze decontul justificativ întocmit de reclamantă.

Analizând aspectele de nelegalitate invocate, Curtea constată că în mod greşit prima instanţă a anulat actele contestate pe motiv că reclamanta nu poate fi încadrată în categoria operatorilor economici prevăzută de art. 3 pct. 5 lit. f) din O.U.G. nr. 94/2011 deoarece nu a fost beneficiar nemijlocit al unor sume acordate din bugetul general şi nu putea face obiectul unei inspecţii economice financiare în baza O.U.G. nr. 94/2011.

Contrar celor reţinute de prima instanţă, Înalta Curte reţine că prevederile art. 2 alin. (1) şi art. 6 lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2011, precum şi ale art. 3 alin. (2) lit. d) din H.G. nr. 101/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea inspecţiei economico-financiare, nu fac distincţie între tipul operatorilor economici, respectiv operatori economici la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este acţionar unic, sau la care statul sau o unitate administrativ-teritorială deţine o participaţie majoritară şi operatorii privaţi ce pot face obiectul unei inspecţii economico-financiare, în situaţia în care aceştia au beneficiat direct sau indirect de sume acordate de la bugetul de stat consolidat.

Astfel, chiar legiuitorul a prevăzut în mod expres la lit. f) a art. 3 pct. 5 din O.U.G. nr. 94/2011, că pot face obiectul unei inspecţii economico-financiare şi alţi operatori decât cei definiţi la art. 3 pct. 5 lit. a) - e) din actul normativ referit, în situaţia în care aceştia beneficiază de sume alocate de la bugetul general consolidat.

În ceea ce priveşte această ultimă ipoteză, de a beneficia direct sau indirect de sume acordate de la bugetul de stat consolidat, Înalta Curte constată că reclamanta se încadrează ca beneficiar al acestor sume.

Sub acest aspect, nu poate fi reţinută afirmaţia reclamantei în sensul că nu a fost niciodată beneficiara unor subvenţii, transferuri, alocaţii sau alte sume asimilate acestora acordate de la bugetul general consolidat pentru subvenţionarea unor produse sau susţinerea unor activităţi.

Faptul că reclamanta este beneficiarul indirect al sumelor alocate de la bugetul de stat în baza contractului de prestări servicii încheiat cu B. S.A. nu determină concluzia primei instanţe în sensul că recurentele-pârâte nu aveau competenţă materială a unui organ de inspecţie economico-financiară de a efectua un control nefiind activitatea reclamantei.

Aceasta în condiţiile în care sursa bugetară a achitării sumei cuprinsă în decontul justificativ respins la plată dar faţă de care acţiunea a fost admisă, duce la concluzia că reclamanta îndeplinea condiţia de la art. 3 pct. 5 lit. f) din O.U.G. nr. 94/2011.

Curtea constată că prima instanţă a soluţionat în mod nelegal cauza şi a admis acţiunea pe considerentul că recurentele-pârâte nu aveau competenţa materială de a efectua controlul cu privire la activitatea reclamantei.

În mod greşit prima instanţă nu s-a pronunţat pe excepţia inadmisibilităţii anulării procesului-verbal de control şi a admis capătul de acţiune privind avizarea decontului justificativ deşi nu au fost verificate pe fond aspectele de nelegalitate şi netemeinicie invocate de reclamantă în cuprinsul actelor contestate.

Ca atare se impune ca o consecinţă a admiterii recursurilor în baza art. 497 rap. la 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe pentru pronunţarea asupra excepţiei inadmisibilităţii şi pentru analizarea celorlalte motive de nulitate invocate prin cererea de chemare în judecată rămase necercetate în primul ciclu procesual.

Curtea în baza art. 497 C. proc. civ. va admite recursurile şi va casa sentinţa atacată trimiţând cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurenţii-pârâţi Ministerul Finanţelor prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Alba şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova împotriva sentinţei nr. 270 din 17 decembrie 2018 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 octombrie 2021.

GGC - MM