Insurance indemnity capped by guaranty fund's proprietary database violates statutory requirement to base damages on actual repair costs
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the guaranty fund, upholding the Court of Appeal’s partial annulment of the administrative decision and ordering the fund to pay the claimant a specific sum in damages, thereby leaving the first-instance judgment in force. The dispute arose from the claimant’s challenge to the guaranty fund’s refusal to pay the full insurance indemnity for vehicle damage, where the fund had capped the compensation by reducing repair costs to prices from its proprietary database rather than the actual invoices. The Court held that the fund’s action was unlawful because, under Article 51(3), (6), and (7) of ASF Norm 23/2014, the quantum of damages for vehicles must be determined based on actual repair costs documented by authorized specialized units, not on average prices or dealership rates; consequently, the fund exceeded its discretionary power and violated the correct interpretation of material law by applying an uncodified pricing criterion.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 14 din Legea nr. 213/2015, art. 1 din Legea nr. 213/2015, art. 2 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, art. 12 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, art. 486 C. proc. civ; Insurance indemnity capped by guaranty fund's proprietary database violates statutory requirement to base damages on actual repair costs: Din analiza prevederilor art. 12 alin. (1) şi art. 14 din Legea nr. 213/2015, precum ale prevederilor art. 16, 18, art. 20 alin. (3) şi art. 21 alin. (2) din Norma 16/2015 reiese cu evidenţă obligaţia FGA de a proceda el însuşi la verificarea documentelor justificative ce constituie dosarul de daună aferent evenimentului asigurat, FGA neputându-se limita doar la plata sumelor pretinse, fără a efectua o analiză proprie, completă, temeinică şi pertinentă a cererilor depuse de petenţi la FGA.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul cererii de chemare în judecată.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a solicitat anularea în parte a Deciziei nr. 7285/4.07.2017, în ceea ce priveşte soluţia de respingere parţială de la plată a sumei reprezentând cuantumul despăgubirii şi obligarea acestuia la achitarea sumei de 13.583,18 RON reprezentând diferenţă pretenţii de despăgubire, solicitată prin cererea de plată din data de 31.05.2016.
2. Hotărârea instanţei de fond.
Prin sentinţa civilă nr. 991 din data de 6.03.2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a anulat parţial Decizia FGA nr. 7285 din data de 4.07.2017, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de plată pentru suma de 8.444,68 RON, a obligat pârâtul să achite reclamantei suma de 8.444,68 RON şi a menţinut Decizia contestată în ceea ce priveşte respingerea cererii de plată pentru suma de 5.138,50 RON.
3. Recursul exercitat în cauză.
Împotriva sentinţei civile nr. 991 din data de 6.03.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că instanţa de fond a făcut o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 1, art. 2, art. 12 şi art. 14 din Legea nr. 213/2015, a dispoziţiilor art. 16, art. 18, art. 20 şi art. 21 din Norma nr. 16/2015 de aplicare, precum şi a dispoziţiilor art. 51 din Norma ASF nr. 23/2014.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 213/2015, Fondul de Garantare a Asiguraţilor este persoană juridică de drept public, înfiinţată ca schemă de garantare în domeniul asigurărilor, cu scopul protejării creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător.
Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, "Fondul garantează plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate, în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut de prezenta lege şi în limita resurselor financiare disponibile la momentul plaţii, aşa cum sunt definite la art. 5".
Din analiza prevederilor art. 12 alin. (1) şi art. 14 din Legea nr. 213/2015, precum ale prevederilor art. 16, 18, art. 20 alin. (3) şi art. 21 alin. (2) din Norma 16/2015 reiese cu evidenţă obligaţia FGA de a proceda el însuşi la verificarea documentelor justificative ce constituie dosarul de daună aferent evenimentului asigurat, FGA neputându-se limita doar la plata sumelor pretinse, fără a efectua o analiză proprie, completă, temeinică şi pertinentă a cererilor depuse de petenţi la FGA.
Totodată, potrivit art. 12 alin. (2) din Legea nr. 213/2015:
"Instrumentarea dosarelor de daună se va face cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data producerii evenimentului asigurat şi a condiţiilor de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare".
Raportat la aceste dispoziţii, FGA este obligat la a analiza şi instrumenta dosarele de daună conform acestor condiţii şi, pentru a evita discrepanţele dintre sumele solicitate de creditorii de asigurări pentru servicii similare şi pentru a se asigura respectarea principiului echităţii în ce priveşte soluţionarea cererilor de plata, FGA a recurs la modalitatea de calcul prin intermediul sistemului B..
B. este un sistem informatic, acceptat atât de toţi asigurătorii, cât şi de unităţile service, FGA evitând astfel crearea unui mecanism de despăgubire variabil şi diferit de la o situaţie la alta, în funcţie de preţurile practicate de unităţile service care efectuează reparaţia autovehiculelor avariate, pentru ipoteze similare şi daune asemănătoare.
Prin urmare, în mod cu totul neîntemeiat, instanţa de fond a înlăturat modalitatea de determinare de către FGA a cuantumului despăgubirii, înscrisurile existente la dosarul de daună (inclusiv Fişa de calculaţie de reparaţie) demonstrând că a fost făcută o analiză comparativă, ceea ce tocmai reclamanta-intimată nu a depus.
Devizul întocmit de către unitatea service C. S.R.L. la secţiunea piese are afişat doar preţul. În acest caz, acestea sunt preţurile maximale recomandate de producător/importator pentru România. Cuantumul real al daunei nu este stabilit pe baza preţurilor maximale care sunt în fapt preţuri recomandate de către producătorii/importatorii din România al mărcilor de autovehicule şi nicidecum preţuri practicate pe piaţa liberă.
4. Apărările formulate în cauză
4.1. Intimata-reclamantă SC "A." SRL nu a formulat întâmpinare.
5. Procedura de soluţionare a recursului.
Cu privire la examinarea recursului în completul filtru
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 1 iulie 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 30 septembrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor este nefondat, pentru următoarele considerente:
Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material este nefondat, iar în acest sens, Înalta Curte are în vedere că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.
Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.
În cauza de faţă acest motiv nu este incident, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.
Înalta Curte constată că, potrivit dispoziţiilor art. 51 din Norma ASF NR. 23/2014:
"(3) Cuantumul pagubei la vehicule este egal cu costul reparaţiilor părţilor componente sau ale pieselor avariate ori cu costul de înlocuire a acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum şi cele de demontare şi montare aferente reparaţiilor şi înlocuirilor necesare ca urmare a pagubelor produse prin respectivul accident de vehicul, stabilite la preţurile practicate de unităţile de specialitate, la care se adaugă cheltuielile cu transportul vehiculului, precum şi cele efectuate pentru limitarea pagubelor, dovedite cu documente justificative, potrivit art. 53.
(...)
(6) Prin unităţi de specialitate se înţelege persoanele juridice legal autorizate, care au în obiectul lor de activitate comercializarea de vehicule, părţi componente, piese înlocuitoare şi de materiale pentru acestea, cu excepţia celor în regim de consignaţie, şi/sau executarea de lucrări de întreţinere şi de reparaţie la vehicule.
(7) Costul reparaţiilor efectuate la vehicule se stabileşte pe baza documentelor eliberate de unităţile de specialitate".
Din interpretarea logică şi sistematică a acestor norme rezultă că valoarea despăgubirilor se stabileşte pe baza documentelor justificative eliberate de unitatea de specialitate care a efectuat reparaţiile necesare şi în raport nu de o medie a preţurilor practicate de unităţile de specialitate, ori de preţurile practicate de unităţile de reprezentanţă.
Aşa fiind, instanţa de control judiciar, în acord cu opinia judecătorului fondului, reţine că în lipsa unui temei legal, instanţa nu poate considera că decizia autorităţii pârâte de a reduce cuantumul despăgubirii la un plafon pe care aceasta îl apreciază rezonabil, chiar şi în contextul în care pentru a efectua această operaţiune ar avea în vedere un criteriu obiectiv, şi anume preţurile practicate de unităţile service de reprezentanţă, utilizate în aplicaţia B..
Mai observă Înalta Curte că diferenţa respinsă la plată, potrivit deciziei atacate şi documentaţiei administrative care a stat la baza emiterii acesteia, rezultă din reducerea contravalorii manoperei, vopsitoriei şi a unor piese, fără ca pârâtul să motiveze în detaliu raţionamentul pentru care a procedat în acest fel, aspect faţă de care apreciază că această măsură nu poate fi considerată ca fiind legală şi temeinică cu atât mai mult cu cât, media preţurilor a fost raportată la sistemul B. de către unitatea de specialitate.
Totodată, reţine Înalta Curte că art. 48 din Norma ASF nr. 23/2014 prevede că, "La stabilirea despăgubirii, în cazul avarierii sau al distrugerii bunurilor, se iau ca bază de calcul pretenţiile formulate de persoanele păgubite, ţinându-se cont de prevederile legale privind acoperirea cuantumului pagubelor aduse bunurilor, fără a se depăşi valoarea acestora din momentul producerii accidentului şi nici limitele de despăgubire stabilite prin poliţa de asigurare RCA".
Prin urmare, limitele despăgubirilor se stabilesc în funcţie de valoarea pagubelor de la momentul producerii accidentului şi de limitele de despăgubire stabilite prin poliţă, iar nu în funcţie de un preţ mediu practicat şi nici de preţurile practicate de unităţile de reprezentanţă.
Înalta Curte apreciază, aşadar, ca fiind nelegală decizia contestată, respectiv refuzul autorităţii de a achita întreaga despăgubire solicitată şi plafonarea despăgubirii în raport de un criteriu care, deşi pare obiectiv, nu este prevăzut de lege şi anume preţurile practicate de unităţile de reprezentanţă.
În cauză dreptul de apreciere al autorităţii pârâte a fost depăşit întrucât în privinţa modului de stabilire a cuantumului pagubei sunt aplicabile dispoziţiile art. 51 alin. (3), (6) şi 7 din Norma ASF nr. 23/2014, iar cuantumul daunei este reprezentat de costul reparaţiilor efectuate la o unitate specialitate şi probat de reclamantă cu documente justificative, nefiind legală diminuarea cuantumului despăgubirii solicitate prin raportare la anumite preţuri de reprezentanţă, verificare care a excedat obligaţiei de diligenţă a Fondului de Garantare în raport de dispoziţiile art. 51 (7) din Norma ASF nr. 23/2014.
În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză.
Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 991 din 6 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 991 din 06 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2021.
GGC - MM