Judicial transfer request: appeal allowed, annulment upheld, and obligation to order specific transfer removed

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 22.04.2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, în temeiul art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, coroborat cu prevederile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi ale Regulamentului privind transferul judecătorilor, aprobat prin Hotărârea CSM nr. 1347/17.09.2019, a formulat acţiune în contencios administrativ, solicitând anularea Răspunsului la plângerea prealabila comunicat de Consiliul Superior al Magistraturii prin Adresa nr. x/21.02.2020 precum şi anularea Hotărârii secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1684/19.11.2019 şi, pe cale de consecinţa, admiterea cererii de transfer de la Tribunalul Ilfov la Tribunalul Buzău.

Prin cererea înregistrată la data de 29.09.2020, Tribunalul Ilfov a formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 136 din 25 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii ca neîntemeiată; a fost admisă cererea formulată de reclamantul A.; a fost anulată adresa nr. x/21.02.2020 şi hotărârea nr. 1684/19.11.2019 şi a fost obligat pârâtul Consiliului Superior al Magistraturii să emită o nouă hotărâre prin care să dispună transferul reclamantului de la Tribunalul Ilfov la Tribunalul Buzău; totodată a fost respinsă cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul voluntar accesoriu Tribunalul Ilfov, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 136 din 25 noiembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal atât pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii cât şi intervenientul Tribunalul Ilfov au declarat recurs, criticând hotărârea pentru nelegalitate.

3.1 Recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii, prin recursul întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea, ca inadmisibilă a cererii privind anularea adresei nr. x/21.02.2020 şi respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Sub aspectul inadmisibilităţii cererii de anulare a adresei nr. x/21.02.2020 emise de Direcţia Resurse Umane şi Organizare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, recurentul-pârât a susţinut că hotărârea primei instanţe a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor Legii nr. 554/2004, întrucât această adresă nu este act administrativ aşa cum este acesta definit de prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) din acelaşi act normativ.

Sub aspectul criticilor subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurentul arată că sentinţa atacată cuprinde motive contradictorii. Astfel, pe de o parte se reţin dispoziţiile art. 4 din Regulamentul de transfer aprobat prin Hotărârea nr. 1347/2019 a secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, iar pe de altă parte, se reţine incidenţa Deciziei nr. 454 din data de 24.06.2020 a Curţii Constituţionale şi se constată că actele administrative atacate sunt nelegale deoarece pârâtul a aplicat în analiza cererii de transfer criterii neprevăzute de lege.

Criticile circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. constau în faptul că, în opinia recurentului, instanţa de fond a aplicat în mod greşit dispoziţiile Legii nr. 554/2004, prevederile art. 60 din Legea nr. 303/2004, precum şi dispoziţiile din Regulamentul privind transferul judecătorilor, aprobat prin Hotărârea nr. 1347/2019 a secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, reţinând că actul administrativ atacat este motivat necorespunzător şi că nu ar fi fost analizate toate criteriile prevăzute de art. 4 din Regulament.

În acest sens, recurentul reia argumentele invocate în întâmpinare referitoare la criteriile avute în vedere la respingerea cererii de transfer, considerând că hotărârea prin care s-a respins cererea de transfer este legală şi temeinică, fiind în mod corect analizate şi interpretate toate criteriile prevăzute de lege, neexistând niciun exces de putere în emiterea acesteia şi nicio vătămare adusă reclamantului.

De asemenea, recurentul consideră că în mod greşit instanţa de fond a reţinut incidenţa în cauză a Deciziei nr. 454 din data de 24.06.2020 a Curţii Constituţionale, întrucât, în opinia sa, această decizie se aplică doar pentru viitor, potrivit principiului neretroactivităţii.

Contrar celor reţinute de prima instanţă, recurentul a arătat că Decizia Curţii Constituţionale a avut în vedere doar dispoziţiile art. 60 din Legea nr. 303/2004, în redactarea anterioară Legii nr. 242/2018 şi acestea urmează a fi înlăturate de la aplicare în cauzele aflate în curs de judecată la momentul publicării prezentei decizii, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă întrucât, hotărârea CSM atacată a fost emisă în temeiul art. 60 din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018 şi nu anterioară.

Se mai arată că potrivit art. 40 lit. j) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, secţiei pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii îi revine atribuţia de a aproba transferul judecătorilor şi că efectele admiterii excepţiei de neconstituţionalitate nu pot consta în admiterea acţiunii formulate de intimatul-reclamant, vizând cererea de transfer de la Tribunalul Ilfov la Tribunalul Buzău. Aceasta deoarece declararea ca neconstituţional a textului în discuţie va conduce la înlăturarea acestuia, astfel că nu mai exist temei juridic pentru soluţionarea unei astfel de cereri de transfer.

3.2 Recurentul-intervenient Tribunalul Ilfov, prin recursul întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Recurentul-intervenient a arată că judecătorul fondului a obligat pârâtul la emiterea hotărârii de transfer, fără a aduce argumente în combaterea apărărilor formulate de acesta referitore la analizarea oportunităţilor unei astfel de cereri de transfer şi nici la cele invocate prin cererea de intervenţie, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii. Practic prin obligarea pârâtului la emiterea hotărârii de transfer, judecătorul fondului s-a substituit secţiei de Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, singura cu atribuţii în domeniul aprecierii oportunităţii unei asemenea cereri.

A susţinut că hotărârea contestată în cauză nu este întemeiată pe prevederile art. 60 din Legea nr. 303/2004, ci exclusiv pe dispoziţiile Regulamentului privind transferul Judecătorilor şi Procurorilor aprobat prin Hotărârea nr. 193/2006, Regulament care nu a fost anulat sau abrogat şi care prevede o ordine clară de preferinţă a criteriilor analizate în cadrul unei cereri de transfer, apreciind că pârâtul a analizat cererea reclamantului cu respectarea acestor prevederi legale, păstrând un echilibrului între interesul privat şi interesul public.

Totodată, a criticat sentinţa primei instanţe din perspectiva faptului că aceasta nu a analizat apărarea Tribunalului Ilfov ce viza incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 471 din Legea nr. 303/2004.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare la recursurile promovate de Consiliului Superior al Magistraturii şi Tribunalul Ilfov, prin care a solicitat respingerea acestora ca neîntemeiate şi menţinerea hotărârii primei instanţe.

În ceea ce priveşte inadmisibilitatea cererii de anulare a adresei nr. x/21.02.2020 reprezentând răspunsul la plângerea prealabilă, contrar afirmaţiilor din cererea de recurs, a susţinut că răspunsul la plângerea prealabilă reprezintă un act administrativ individual în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, de natură să producă efecte juridice, în sensul menţineri actului administrativ principal, sau din contră, în sensul revocării acestuia pe cale administrativă.

Pe fondul recursului a arătat că instanţa de fond a reţinut inexistenţa unei analize între criteriile de ordin subiectiv şi de ordin obiectiv şi a situaţiei instanţei unde s-a solicitat transferul, fiind evident că pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii nu a cercetat în concret argumentele din plângerea prealabilă, rezumându-se la o reproducere fidelă a actului contestat.

Totodată, a apreciat că sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de Regulament pentru aprobarea transferului şi că motivele reţinute de secţia pentru Judecători în hotărârea contestată sunt atât nefondate, cât şi arbitrare, fiind analizate în mod selectiv acele criterii care, în opinia recurentului, ar justifica soluţia pronunţată.

5. Răspunsul la întâmpinare

Prin răspunsul la întâmpinare recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a susţinut netemeinicia apărărilor formulate de intimatul-reclamant prin întâmpinare.

Totodată, a solicitat obligarea intimatului-reclamant la plata sumei de 200 RON cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

6. Procedura de soluţionare a recursurilor

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi alin. (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 13 aprilie 2021, s-a fixat termen de judecată la data de 24 noiembrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 26 mai 2021 a fost admisă cererea formulată de intimatul-reclamant A. şi preschimbat termenul de judecată din data de 24 noiembrie 2021 pentru data de 15 septembrie 2021, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererile de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, în următoarele limite, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Reclamantul a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat anularea Hotărârii secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1684/19.11.2019, precum şi a răspunsului la plângerea prealabilă formulată împotriva acestei hotărâri şi comunicat de pârât prin Adresa nr. x/21.02.2020, şi, pe cale de consecinţa, admiterea cererii sale de transfer de la Tribunalul Ilfov la Tribunalul Buzău.

Prima instanţă a respins excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, în ceea ce priveşte cererea de anulare a adresei nr. x/21.02.2020, a admis cererea reclamantului, a anulat adresa nr. x/21.02.2020 şi Hotărârea nr. 1684/19.11.2019 şi a obligat pârâtul să emită hotărâre prin care să dispună transferul reclamantului de la Tribunalul Ilfov la Tribunalul Buzău. Totodată, a respins cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul voluntar accesoriu Tribunalul Ilfov.

Împotriva soluţiei instanţei de fond au declarat recurs pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii şi intervenientul Tribunalul Ilfov, criticând hotărârea pentru nelegalitate, din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este nefondat, în cauză, sentinţa atacată neconţinând motive contradictorii.

Într-adevăr, instanţa de fond a examinat cererea de chemare în judecată formulată de reclamant şi prin prisma dispoziţiilor art. 4 din Regulamentul privind transferul judecătorilor aprobat prin Hotărârea nr. 1347/2019 a secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, însă faptul că a conchis că excesul de putere în care a fost emis actul administrativ contestat se conturează inclusiv prin aplicarea în analiza cererii de transfer a unor criterii "neprevăzute de lege", în accepţiunea Curţii Constituţionale din decizia nr. 454 din 24 iunie 2020, nu presupune o motivare contradictorie.

În cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., într-o primă critică, recurentul-pârât a invocat inadmisibilitatea cererii de anulare a adresei nr. x/21.02.2020 emise de Direcţia Resurse Umane şi Organizare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, reprezentând răspunsul la plângerea prealabilă formulată de reclamant, pe motiv că nu este act administrativ, aşa cum acest termen este definit de prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 54/2004, iar obiectul acţiunii în contencios administrativ îl poate constitui exclusiv actul administrativ vătămător, nu şi răspunsul la plângerea prealabilă formulată împotriva acestuia.

Instanţa de control judiciar urmează să respingă această critică întrucât, în ceea ce priveşte obiectul cererii de chemare în judecată, se observă că reclamantul a solicitat, printr-un singur capăt de cerere, anularea hotărârii secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii în exercitarea unor atribuţii referitoare la cariera judecătorilor, precum şi a răspunsului aceleiaşi autorităţi la plângerea prealabilă, formulând critici care privesc deopotrivă hotărârea privind transferul şi răspunsul la plângerea prealabilă.

Astfel cum în mod corect a reţinut şi judecătorul fondului, acţiunea în contencios administrativ are ca obiect anularea actului administrativ unilateral sau normativ, pretins vătămător, dar poate privi şi anularea răspunsului la plângerea prealabilă, având în vedere faptul că lipsa plângerii prealabile se sancţionează cu inadmisibilitatea acţiunii, iar prin răspunsul la plângerea prealabilă, autoritatea publică poate să revoce actul administrativ sau poate aduce completări sau precizări ale motivelor pentru care a fost emis actul administrativ.

Pe de altă parte, dispoziţia de anulare a refuzului autorităţii de a admite plângerea prealabilă nu constituie în sine o încălcare a dispoziţiilor de drept material care să atragă incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Reţine Înalta Curte că potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie "Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor".

Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 454 a fost publicată la data de 24 iulie 2020 în Monitorul Oficial al României nr. 655 din 24 iulie 2020.

Susţinerile recurentului-pârât Consiliul Superior al Magistraturii potrivit cărora decizia de mai sus nu are aplicabilitate în speţă nu pot fi reţinute de instanţa de control judiciar, câtă vreme la data publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curţii Constituţionale, prezentul litigiu se afla pe rolul instanţei de fond.

Prin urmare, în raport de prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţie şi de caracterul general obligatoriul al deciziilor Curţii Constituţionale, se reţine că, în speţă, faţă de obiectul acţiunii deduse judecăţii, este incidentă Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 454, constatându-se că la data publicării acesteia în Monitorul Oficial, prezentul litigiu se afla în curs de judecată.

Prin acţiunea formulată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, reclamantul judecător a contestat hotărârea emisă de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători, prin care i-a fost respinsă cererea de transfer, cerere formulată în baza art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 coroborat cu dispoziţiile Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1347/2019, prin care s-a aprobat Regulamentul privind transferul judecătorilor.

Temeiul de drept al hotărârilor, prin care s-a respins cererea de transfer a reclamantului, îl reprezintă dispoziţiile art. 60 din Legea nr. 303/2004.

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 454/24.06.2020 s-a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, în redactarea anterioară Legii nr. 242/2018, şi în art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, care nu precizează condiţiile transferării judecătorilor, precum şi art. 60 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, sunt neconstituţionale.

În esenţă, Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor legale prin care este reglementată instituţia transferului, fără stabilirea condiţiilor în care se realizează transferul şi care au permis adoptarea Regulamentului ce completează legea, cu încălcarea art. 1 alin. (4) şi (5), art. 61 alin. (1), art. 73 alin. (3) lit. l), art. 125 alin. (2) şi art. 133 alin. (1) din Constituţie. Or, aceste dispoziţii legale au stat la baza emiterii hotărârii CSM contestată în prezenta cauză.

Din cuprinsul motivării rezultă faptul că prevederile art. 60 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 303/2004 au fost constatate neconstituţionale pentru lipsa de previzibilitate a textului de lege criticat, care nu precizează condiţiile transferării judecătorilor, fapt care generează o stare de impredictibilitate, fiind încălcat art. 1 alin. (5) din Constituţie, deoarece de la caz la caz, în mod arbitrar, se poate decide în mod subiectiv cu privire la cariera judecătorilor.

S-a mai arătat de asemenea că, în ceea ce priveşte statutul judecătorilor şi procurorilor, elementele esenţiale ale raporturilor de muncă al acestora trebuie reglementate prin lege, iar nu printr-un act cu forţă juridică inferioară acestuia, respectiv prin hotărâre cu caracter normativ emisă de autoritatea pârâtă (regulamentul de transfer).

Aşadar, continuă Curtea Constituţională, revine legiuitorului sarcina de a reglementa prin lege, pe de o parte, instituţia transferului şi criteriile care trebuie să fie îndeplinite (în cadrul Legii nr. 303/2004) şi, pe de altă parte, procedura realizării acestuia (în cadrul Legii nr. 317/2004).

În ceea ce priveşte sentinţa atacată, deşi instanţa de fond reţine corect incidenţa Deciziei Curţii Constituţionale nr. 454/24.06.2020, în mod greşit a obligat pârâtul să emită hotărâre prin care să dispună transferul reclamantului de la Tribunalul Ilfov la Tribunalul Buzău.

Consideră Înalta Curte că nu numai în controlul de legalitate al hotărârilor Consiliului Superior al Magistraturii, ci şi în privinţa înseşi cererilor de transfer sunt incidente dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 454/2020.

Astfel, Curtea Constituţională a arătat că dispoziţiile art. 60 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 303/2004 sunt neconstituţionale şi urmează a fi înlăturate de la aplicare în cauzele aflate în curs de judecare la momentul publicării deciziei, dar şi că nu pot fi prevăzute prin Regulament condiţiile transferului, acestea fiind necesar a fi reglementate prin Legea nr. 303/2004.

Aşadar nu se poate apela la alte legi care reglementează instituţia transferului (C. civ., dreptul muncii, etc.) pentru a "împrumuta" de la acestea condiţiile transferului, cu atât mai mult cu cât elementele esenţiale ale raporturilor de muncă ale judecătorilor şi procurorilor sunt reglementate prin lege specială, Legea nr. 303/2004.

Astfel, în respectarea principiului legalităţii, nu se putea dispune de către instanţa de judecată asupra cererii de transfer, în condiţiile declarării neconstituţionalităţii textului de lege care reglementa transferul, fără însă a cuprinde condiţiile de transfer.

Legiuitorul având obligaţia de a pune în acord cu Constituţia prevederile art. 60 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 303/2004, iar Consiliul Superior al Magistraturii păstrând atribuţia de a dispune asupra cererilor de transfer, Înalta Curte consideră că soluţia instanţei de fond trebuia să se limiteze la anularea hotărârii adoptate asupra cererii de transfer, Consiliul Superior al Magistraturii rămânând învestit cu aceasta şi urmând să o soluţioneze după punerea în acord cu Constituţia a dispoziţiilor art. 60 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 303/2004.

Aşa fiind, Înalta Curte consideră întemeiate criticile vizând aplicarea greşită a legii prin obligare Consiliului Superior al Magistraturii la emiterea unei hotărâri prin care să dispună transferul reclamantului de la Tribunalul Ilfov la Tribunalul Buzău.

Faţă de dispoziţiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. potrivit cu care:

"Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", Înalta Curte reţine caracterul întemeiat al cererii formulată de recurentul-pârât, urmând a o încuviinţa, şi a obliga intimatul-reclamant la plata către recurentul-pârât a sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. va admite recursurile declarate de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii şi de intervenientul Tribunalul Ilfov, va casa, în parte, sentinţa recurată şi rejudecând, va înlătura dispoziţia privind obligarea pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii la emiterea hotărârii prin care să dispună transferul reclamantului de la Tribunalul Ilfov la Tribunalul Buzău; va admite cererea de intervenţie accesorie formulată de Tribunalul Ilfov, va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate şi va obliga intimatul-reclamant la plata către recurentul-pârât a sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii şi de recurentul-intervenient Tribunalul Ilfov împotriva sentinţei nr. 136 din 25 noiembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează, în parte, sentinţa recurată şi, rejudecând:

Înlătură dispoziţia privind obligarea pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii la emiterea hotărârii prin care să dispună transferul reclamantului de la Tribunalul Ilfov la Tribunalul Buzău.

Admite cererea de intervenţie accesorie formulată de Tribunalul Ilfov.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Obligă intimatul-reclamant A. la plata către recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 septembrie 2021.

GGC - MM