Jurisdictional conflict over subsequent damages claims for administrative acts previously annulled under Article 19 of Law No. 554/2004
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction by assigning the case to the Bucharest Court of Appeal, Section II of Administrative and Fiscal Contentious, ruling that it possessed competence to hear the claim. The dispute involved a company seeking compensation for unrealized income resulting from a partially annulled fiscal assessment decision and the revocation of its gambling license. The lower courts had reached opposing views: the Court of Appeal declined jurisdiction based on the subsidiary nature of the damages claim relative to the main annulment action, while the Court of First Instance claimed jurisdiction based on the rank of the defendant authority. The High Court determined that the damages action is strictly subsecquent to the annulment action for which the administrative act was already partially canceled by the First Instance Court; therefore, despite the general rule that appeals against central organs are heard by the Court of Appeal, the specific jurisdiction for subsequent damages claims lies with the instance that decided the principal legality challenge. This interpretation relies on Article 19(1) and (2) of Law No. 554/2004, which links the statute of limitations and jurisdiction for damages to the prior annulment proceedings, ensuring the same court that ruled on the act's validity handles the resulting reparations.
Legislator headnote
AI generatedart. 453 din C. proc. civ, art. 19 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 19 din Legea nr. 554/2004, art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004; Jurisdictional conflict over subsequent damages claims for administrative acts previously annulled under Article 19 of Law No. 554/2004: The dispute involved a company seeking compensation for unrealized income resulting from a partially annulled fiscal assessment decision and the revocation of its gambling license. The lower courts had reached opposing views: the Court of Appeal declined jurisdiction based on the subsidiary nature of the damages claim relative to the main annulment action, while the Court of First Instance claimed jurisdiction based on the rank of the defendant authority. The High Court determined that the damages action is strictly subsecquent to the annulment action for which the administrative act was already partially canceled by the First Instance Court; therefore, despite the general rule that appeals against central organs are heard by the Court of Appeal, the specific jurisdiction for subsequent damages claims lies with the instance that decided the principal legality challenge. This interpretation relies on Article 19(1) and (2) of Law No. 554/2004, which links the statute of limitations and jurisdiction for damages to the prior annulment proceedings, ensuring the same court that ruled on the act's validity handles the resulting reparations.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural rule cited in the dispositive to establish the competence of the court for resolving the negative conflict of jurisdiction.
Full text
Asupra conflictului negativ de competenţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 22 iunie 2020, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice - Bucureşti, Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, a solicitat:
- obligarea pârâţilor, în solidar, la plata sumei de 4.206.945 RON, reprezentând prejudiciul cauzat societăţii, reprezentând venit nerealizat în perioada 1.10.2016 - 19.06.2020, ca urmare a emiterii Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale principale aferente diferenţelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei fiscale la persoanele juridice nr. x din data de 23 martie 2016, act administrativ fiscal anulat parţial ca urmare a deciziei Curţii de Apel Bucureşti nr. 1071 din 14.11.2019 şi a deciziei nr. 1582 din 22.09.2016 a Comitetului de Supraveghere al Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc, prin care s-a dispus revocarea licenţei de organizare a jocurilor de noroc seria x, deţinută de societate, ca urmare a debitelor înregistrate de societate;
- obligarea pârâţilor, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentei pricini, în conformitate cu dispoziţiile art. 453 din C. proc. civ.
Prin precizările formulate oral, la termenul de judecată din 15 ianuarie 2021, în faţa Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta a arătat că prejudiciul este solicitat prin raportare la Decizia de impunere nr. x/23.03.2016.
2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă
2.1. Prin sentinţa civilă nr. 25 din 15 ianuarie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenţă materială a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.
În motivarea soluţiei astfel dispuse, curtea de apel a avut în vedere prevederile art. 19 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, precum şi împrejurarea că acţiunea dedusă judecăţii reprezintă o cerere în despăgubiri pentru repararea prejudiciului produs de autoritatea publică pârâtă printr-un act administrativ anulat definitiv, având caracter subsecvent faţă de acţiunea principală.
Întrucât acţiunea în anulare a fost soluţionată prin sentinţa civilă nr. 2086 din 2.04.2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016, competenţa de soluţionare a acţiunii în despăgubiri revine tot acestei instanţe.
2.2. Prin sentinţa civilă nr. 2691 din 21 aprilie 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenţă materială a acestei instanţe, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestui conflict.
Pentru a dispune în acest fel, tribunalul a apreciat că dispoziţiile art. 19 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, care fac trimitere la "instanţele competente" se referă la competenţa de drept comun în materia contenciosului administrativ, astfel cum este stabilită de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Aplicând criteriul rangului autorităţii chemate în judecată, tribunalul a considerat că, întrucât pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor este organ central, competenţa de soluţionare a cauzei revine Curţii de Apel Bucureşti.
3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cele două instanţe, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte constată că, în cauză, reclamanta Societatea A. S.R.L. a învestit instanţa cu o acţiune în despăgubiri pentru repararea prejudiciului produs de autoritatea publică pârâtă printr-un act administrativ anulat definitiv, respectiv Decizia de impunere nr. x/23.03.2016.
Acţiunea în anularea acestui act administrativ fiscal a făcut obiectul dosarului nr. x/2016, fiind soluţionat în fond prin sentinţa civilă nr. 2086 din 2.04.2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal. Prin decizia civilă nr. 1071 din 14.11.2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de reclamanta Societatea A. S.R.L. împotriva Sentinţei civile nr. 2086 din 2.04.2018, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa atacată şi, în rejudecare, a admis în parte acţiunea, în sensul că a anulat parţial Decizia nr. 467 din 13.07.2016 emisă de DGRFP Bucureşti, parţial RIF din 23.03.2016 şi parţial Decizia de impunere nr. x/23.03.2016, în privinţa impozitului în sumă de 588.115 RON.
Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:
"(1) Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale."
Totodată, potrivit art. 19 din Legea nr. 554/2004:
"(1) Când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în acelaşi timp şi despăgubiri, termenul de prescripţie pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei. (2) Cererile se adresează instanţelor de contencios administrativ competente, în termenul de un an prevăzut la art. 11 alin. (2)."
Aşadar, art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 reglementează o situaţie de excepţie de la regula stabilită prin art. 8 din acelaşi act normativ, respectiv cazul în care reclamantul nu a învestit instanţa care analizează legalitatea actului cu un capăt de cerere prin care să statueze şi asupra măsurilor de acoperire a prejudiciului.
Înalta Curte constată că acţiunea în despăgubiri formulată de reclamantă în cadrul dosarului de faţă are caracter subsecvent faţă de acţiunea prin care s-a statuat asupra legalităţii Deciziei de impunere nr. x/23.03.2016, întrucât cererea de reparare a pagubei este condiţionată de anularea actului administrativ cauzator de prejudicii. Deşi art. 19 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu prevede care este instanţa competentă să soluţioneze acţiunea în despăgubiri, ca o consecinţă a caracterului subsecvent această acţiune este de competenţa aceleiaşi instanţe care soluţionează sau are competenţa să judece acţiunea principală, referitoare la anularea actului vătămător.
Acţiunea în anularea Deciziei de impunere nr. x/23.03.2016 a fost soluţionată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016, fără ca reclamanta să fi solicitat în acelaşi timp şi despăgubiri, astfel încât, competenţa de soluţionare a acţiunii ulterior introduse, prin care se solicită repararea pagubei produse prin actul nelegal, revine în competenţa de soluţionare a aceleiaşi instanţe care s-a pronunţat cu privire la legalitatea actului administrativ prejudiciabil.
Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta Societatea A. S.R.L. şi pe pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice - Bucureşti, Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 septembrie 2021.
GGC - MM