Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3725/2021 AI generated

Dismissal of education official's appointment and evaluation annulled for unstamped appeal

Case Number Decizia nr. 3725/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice annulled the appeal filed by the respondent Ministry of Education as un-stamped, thereby leaving in force the lower court's decision that partially granted the claimant's relief, including the annulment of the evaluation reports and the dismissal order, and the reinstatement to the position of Deputy Inspector General. The dispute concerned a challenge to the professional performance evaluation and subsequent dismissal from a senior public education management role, where the appellate court had previously ordered the annulment of the administrative acts and the claimant's reintegration. The decisive legal basis for this outcome was the procedural requirement that appeals must be stamped with the judicial fee as evidence of payment attached to the filing; because the appellant failed to cure the deficiency within the statutory period after being formally notified, the court applied the nullity and annulment provisions of the Code of Civil Procedure regarding unstamped requests.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 248 din C. proc. civ, art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013, art. 486 alin. (3) din C. proc. civ, art. 197 din C. proc. civ; Dismissal of education official's appointment and evaluation annulled for unstamped appeal: Împotriva acestei sentinţe, pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi respingerea cererii formulate de reclamant.

Keywords

AI generated
administrative dismissal appointment of a public official civil annulment procedural orders statutory basis request for appointment
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată. Circumstanţele cauzei. Hotărârea instanţei de fond

1.1. Prin acţiunea înregistrată, la data de 18.04.2018, pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale, anularea Hotărârii Comisiei de contestaţii şi a rapoartelor de evaluare întocmite de Comisia de evaluare prin care i-a fost evaluată activitatea profesională ca inspector şcolar general adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean Mehedinţi, precum şi a calificativului acordat.

1.2. Prin acţiunea înregistrată, la data de 21.08.2018, pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale, suspendarea Ordinului MEN nr. 3980 din data de 18.06.2018 prin care s-a dispus eliberarea sa din funcţia de inspector şcolar general adjunct al Inspectoratului Şcolar al Judeţului Mehedinţi, începând cu data de 18.06.2018 şi încetarea, cu aceeaşi dată, a contractului de management nr. x/25.10.2016 încheiat cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, până la soluţionarea cauzei, anularea aceluiaşi ordin şi reîncadrarea pe funcţia de inspector şcolar general adjunct la ISJ Mehedinţi, cu acordarea drepturilor salariale de la data 18.06.2018, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentinţa civilă nr. 503 din 5 noiembrie 2018, Curtea a admis cerea de suspendare formulată de reclamant şi a dispus suspendarea Ordinului nr. 3980/18.06.2018 emis de MEN, până la soluţionarea definitivă a cauzei.

În ceea ce priveşte fondul acţiunii, a dispus conexarea prezentului litigiu la Dosarul nr. x/2018, cu termen de judecată la data de 08.11.2018.

1.3. Prin Sentinţa civilă nr. 331 din 19 septembrie 2019, pronunţată în cauzele conexate nr. x/y/2018 şi nr. x/y/2018, Curtea de Apel Craiova a admis în parte acţiunea reclamantului.

A respins cererile având ca obiect anularea adreselor nr. x/16.02.2018 şi nr. y/27.03.2018.

A dispus anularea fişei de autoevaluare nr. x/22.02.2018, a fişei de evaluare nr. x/30.01.2018, a raportului nr. x din 15.02.2018 şi a Ordinului MEN nr. 3980/18.06.2018.

A dispus reîncadrarea pe funcţie a reclamantului şi acordarea drepturilor salariale cuvenite, începând cu data de 18.06.2018.

A obligat pârâtul către reclamanta la 200 RON cheltuieli de judecată.

2. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi respingerea cererii formulate de reclamant.

3. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant A. a formulat note de şedinţă, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

4. Decizia instanţei de recurs

Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 din C. proc. civ., excepţia netimbrării recursului.

4.1. Recurentului-pârât i s-a pus în vedere, prin adresa instanţei din 21.04.2021, obligaţia de a face dovada timbrării recursului cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 RON, conform art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

4.2. Înalta Curte reţine că potrivit art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013, taxa de timbru se plăteşte anticipat şi, dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, părţii i se pune în vedere obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei.

Or, deşi s-a pus în vedere recurentului obligaţia timbrării recursului, acesta nu a înţeles să se conformeze dispoziţiilor instanţei.

Art. 32 din acelaşi act normativ prevede că taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanţă, cât şi pentru exercitarea căilor de atac, în condiţiile prevăzute de lege.

Conform art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

De asemenea, potrivit art. 197 din C. proc. civ., "În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se ataşează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condiţiile legii."

4.3. Prin urmare, având în vedere că recurentul-pârât nu şi-a îndeplinit obligaţia de timbrare ce-i revenea conform prevederilor legale arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (2) şi (3) şi art. 197 din C. proc. civ., va anula recursul, ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul formulat de recurentul-pârât Ministerul Educaţiei împotriva Sentinţei nr. 331 din 19 septembrie 2019 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 17 iunie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

GGC - OB