Probation salary discrepancies: statutory validity of administrative debt recognition and cumulative recovery of inflation indexation and legal interest.

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 10.08.2016, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, în calitate de ordonator principal de credite şi Direcţia Naţională de Probaţiune, în calitate de ordonator terţiar de credite, a solicitat instanţei de judecată ca, prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună:

1. Să oblige pârâtul Ministerul Justiţiei la rectificarea OMJ nr. 542/C/2018 şi, în colaborare cu pârâta DNP, în calitate de angajator şi ordonator terţiar de credite, să-i calculeze CORECT salariul pentru luna decembrie a anului 2017 prin rectificarea sumei de 347,109 RON, reprezentând valoarea de referinţă sectorială, pentru personalul de probaţiune în intervalul de referinţă menţionat, şi stabilirea VRS de 445 RON, nivelul maxim existent în plată pentru familia de funcţii bugetare Justiţie, aşa cum indică însăşi CCR prin Decizia nr. 794/2016 invocată în preambulul acestui OMJ.

2. Să oblige pârâţii să reconsidere perioada de acordare a despăgubirilor prevăzute de OMJ nr. 542/2018, aşa cum au fost recunoscute acestea prin Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ, în cazul său după cum urmează:

• începând cu data de 01.08.2017 (data încadrării sale) pentru sume rezultate din aplicarea valorii de 445 RON (VRS 405 RON, majorată cu un procent de 10%) până la 31 decembrie 2017.

3. Să oblige pârâţii la stabilirea unui calendar pentru plata sumelor restante cu titlul de despăgubiri astfel rezultate, a dobânzilor aferente acestora, precum şi a actualizării sumelor rezultate la rata inflaţiei.

4. Să oblige pârâtul MJ să rectifice OMJ nr. 603/C/2018 şi, în colaborare cu pârâta DNP:

• să aplice majorarea salarială de 25% prevăzută de Legea nr. 153/2017 începând cu luna ianuarie 2018 faţă de salariul CORECT calculat pentru luna decembrie 2017, respectiv cu luarea în considerare a valorii de referinţă sectorială de 445 RON şi în acord cu indicaţiile emise în recomandarea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale ca urmare a dialogului purtat cu categoriile profesionale din familia ocupaţională de funcţii bugetare Justiţie;

• să aplice sporurile stabilite pentru categoria profesională a personalului de probaţiune, în acord cu aceeaşi recomandare, şi prin raportare la un salariu calculat CORECT pentru luna decembrie 2017, în procentul şi în condiţiile indicate în cadrul aceleiaşi recomandări, după cum urmează:

- cuantumul brut al sporurilor raportate la salariul stabilit pentru luna decembrie 2017 se majorează cu 25% rezultând cuantumul sporurilor pentru luna ianuarie 2018;

- sporurile de 15% din salariul de bază - spor pentru condiţii de muncă grele, prevăzut în art. 4 alin. (1) din Legea 153/2017; 25% din salariul de bază - spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, prevăzut de art. 5 al aceleiaşi legi; 5% din salariul de bază - pentru păstrarea confidenţialităţii, prevăzut de art. 5 din lege, chiar dacă vor fi plafonate la maximul de 30% în acord cu dispoziţiile normative, să fie CALCULATE ŞI APLICATE ÎN MOD INDIVIDUAL ŞI PROGRESIV, în raport cu clasele de salarizare, nu cumulat.

5. Să oblige pârâţii la plata despăgubirilor rezultate din sumele cumulate ca urmare a calculării necorespunzătoare a VRS stabilite în cuprinsul OMJ nr. 542/2018, cât şi a aplicării eronate a sporurilor şi creşterii salariale de 25% aplicate prin OMJ nr. 603/2018, acordate în lumina Legii nr. 153/2017, începând cu 09.04.2015 până la data plăţii efective.

6. Să oblige pârâtul Ministerul Justiţiei ca, în calitate de ordonator principal de credite, să aloce Direcţiei Naţionale de Probaţiune sumele necesare plăţii despăgubirilor aferente, atât a celor rezultate din rectificarea OMJ nr. 542/C/2018, cât şi a celor rezultate din rectificarea OMJ nr. 603/2018.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 5388 din 17 decembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune.

A respins capetele de cerere privind obligarea Ministerului Justiţiei la plata diferenţelor salariale şi la alocarea de fonduri, ca neîntemeiate. A respins capetele de cerere privind rectificarea Ordinului MJ nr. 542/C/2018 şi a Ordinului MJ nr. 603/C/08.08.2018 referitor la drepturile salariale ale reclamantei, ca ramase fără obiect. A respinge capătul de cerere privind obligarea pârâţilor MJ şi DNP la stabilirea unui calendar de plată a diferenţelor salariale, ca neîntemeiat. A obligat pârâta DNP la plata către reclamantă a diferenţei dintre drepturile salariale cuvenite potrivit Ordinului MJ nr. 3396/C/30.08.2018 şi cele încasate, pe perioada 09.04.2015-30.06.2018.

Prin sentinţa civilă nr. 898 din 11 martie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cerere de completare a sentinţei civile nr. 5388 din 17 decembrie 2018 formulată de reclamanta A., în sensul că a obligat pârâta DNP la plata actualizată cu rata inflaţiei a diferenţei dintre veniturile efectiv încasate şi veniturile calculate conform Ordinului MJ nr. 3396/C/30.08.2018 şi la plata dobânzii legale aferente de la data scadenţei fiecărui venit salarial până la data plăţii efective.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 5388 din 17 decembrie 2018 a formulat recurs pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii primei instanţe şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Cu referire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a susţinut că hotărârea conţine motive contradictorii.

În opinia sa, din cuprinsul dispozitivului rezultă două elemente contradictorii:

"Ordinului MJ nr. 33961/CI/30.08.2018" şi "perioada 09.04.2015-30.06.2018". După cum rezultă din art. 1 al OMJ nr. 3396/C/2018, acest act administrativ a produs efecte începând cu data de 01.01.2018, astfel că se naşte contradicţia cu menţiunea din dispozitiv referitoare la "perioada 09.04.2015-30.06.2018".

Totodată, a invocat o contrarietate între considerente şi dispozitiv care rezultă din faptul că instanţa de fond a reţinut în mod eronat că OMJ nr. 3396/C/2018 a modificat OMJ nr. 2883/C/2018, în condiţiile în care acest din urmă act administrativ a stat la baza emiterii OMJ nr. 3396/C/2018 (a se vedea preambulul OMJ nr. 3396/C/2018), consecinţa acestei greşite constatări fiind ivirea unei contrarietaţi, respectiv OMJ nr. 3396/C/2018 i s-a atribuit perioada la care se referă OMJ nr. 2883/C/2018.

Cu referire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a susţinut că hotărârea este nelegală, fiind pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material aplicabile întrucât pentru a se putea pronunţa asupra acordării acestor drepturi, era necesar să existe un "refuz neiustificat" al pârâţilor DNP şi MJ, în sensul dispoziţiior art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.

Or, această condiţie nu este îndeplinită în cauză, întrucât prin OMJ nr. 2883/C/2018 s-a realizat recunoaşterea de către pârâţii DNP şi MJ a pretenţiilor reclamantei, iar ordonatorul principal de credite şi-a asumat alocarea fondurilor în buget în vederea plăţii sumelor rezultate ca urmare a rectificării OMJ nr. 542/C/2018.

Împotriva sentinţei civile nr. 898 din 11 martie 2019 a formulat recurs pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii primei instanţe şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

A susţinut că hotărârea a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 1357 alin. (1) C. civ., întrucât nu sunt întrunite condiţiile angajării răspunderii civile ca urmare a recunoaşterii de către pârâţi a pretenţiilor reclamantei, conform OMJ nr. 3396/C/2018 şi pe cale de consecinţă, în mod greşit a fost obligată recurenta-pârâtă Direcţia Naţionale de Probaţiune la actualizarea cu indicele de inflaţie la data plăţii a sumelor datorate, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe.

În acest sens, a subliniat că, începând cu data de 01.01.2018, data de la care produce efecte OMJ nr. 3396/C/2018, nu a existat o obligaţie legală a pârâţilor în sensul acordării sporurilor în procent maxim, respectiv în procent total de aproape 30% din salariul de bază.

În ceea ce priveşte acordarea sporurilor potrivit OMJ nr. 3396/C/2018, a invocat caracterul de oportunitate al acestei decizii instituţionale cu are obligaţia de a respecta dispoziţiile art. 25 alin. (1) din Legea - cadru nr. 153/2017 potrivit cărora "Suma sporurilor (...) acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază (...).

A menţionat şi practică judiciară pe care a considerat-o relevantă, respectiv: sentinţa civilă nr. 4197/2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2018; sentinţa civilă nr. 4423/31.10.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2018; sentinţa civilă nr. 4423/31.10.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2018.

Prin urmare, în mod greşit a dispus instanţa de fond actualizarea drepturilor salariale cu rata inflaţiei, fiind nejustificată suportarea de către ordonatorii de credite a efectelor devalorizării monedei, mai ales că actualizarea cu rata inflaţiei are caracterul unor daune compensatorii.

A criticat şi soluţia instanţei privind obligarea DNP la plata dobânzilor legale având în vedere că acestea reprezintă o sancţiune sub forma daunelor moratorii pentru neexecutarea obligaţiei de plată.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. şi intimatul-pârât Ministerul Justiţiei nu au formulat întâmpinări.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţie a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursurilor în şedinţă publică, la data de 16 iunie 2021, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâtă sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Intimata-reclamantă A. a învestit instanţa de contencios cu o cerere vizând rectificarea OMJ nr. 542/C/2018 şi OMJ nr. 603/C/2018, în sensul stabilirii drepturilor salariale cuvenite prin aplicarea corectă a prevederile legale incidente şi obligarea la plata diferenţelor de drepturi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe calculate de la data scadenţei fiecărei indemnizaţii până la data plăţii efective.

Prin sentinţa recurată nr. 5388/17.12.2018 a fost admisă în parte acţiunea reclamantei, pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune fiind obligată la plata către reclamantă a diferenţei dintre drepturile salariale cuvenite potrivit Ordinului MJ nr. 3396/C/30.08.2018 şi cele încasate, pe perioada 09.04.2015-30.06.2018, iar în urma admiterii cererii de completare, prin sentinţa civilă nr. 898/11.03.2019 pârâta a fost obligată la plata actualizată cu rata inflaţiei a diferenţei dintre veniturile efectiv încasate şi veniturile calculate conform Ordinului MJ nr. 3396/C/30.08.2018 şi la plata dobânzii legale aferente de la data scadenţei fiecărui venit salarial până la data plăţii efective.

2.1.1. În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este întemeiat.

Recurenta-pârâtă a invocat două elemente contradictorii care rezultă din cuprinsul dispozitivului, respectiv:

"Ordinului MJ nr. 33961/CI/30.08.2018" şi "perioada 09.04.2015-30.06.2018". După cum rezultă din art. 1 al OMJ nr. 3396/C/2018, acest act administrativ a produs efecte începând cu data de 01.01.2018, astfel că se naşte contradicţia cu menţiunea din dispozitiv referitoare la "perioada 09.04.2015-30.06.2018".

Totodată, a invocat o contrarietate între considerente şi dispozitiv care rezultă din faptul că instanţa de fond a reţinut în mod eronat că OMJ nr. 3396/C/2018 a modificat OMJ nr. 2883/C/2018, în condiţiile în care acest din urmă act administrativ a stat la baza emiterii OMJ nr. 3396/C/2018 (a se vedea preambulul OMJ nr. 3396/C/2018), consecinţa acestei greşite constatări fiind ivirea unei contrarietaţi, respectiv OMJ nr. 3396/C/2018 i s-a atribuit perioada la care se referă OMJ nr. 2883/C/2018.

Înalta Curte observă că aceste critici de nelegalitate vizează dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6, teza a II-a C. proc. civ. care permit casarea unei hotărâri atunci când aceasta cuprinde motive contradictorii.

Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Lecturând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. întrucât, raportat la obiectul cauzei şi limitele în care a fost învestită, prima instanţă a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii.

Recurenta-pârâtă a fost obligată la plata către reclamantă a diferenţei dintre drepturile salariale cuvenite potrivit Ordinului MJ nr. 3396/C/30.08.2018 şi cele încasate, pe perioada 09.04.2015 - 30.06.2018.

A reţinut instanţa de fond că Ordinul nr. 2883/C/19.07.2018 a venit să recunoască caracterul nelegal al actelor administrative de salarizare anterioare, emise începând cu data de 09.04.2015, din perspectiva cuantumului valorii de referinţă sectorială (cu consecinţe implicite şi asupra cuantumului sporurilor), precum şi faptul că subsecvent, a fost emis OMJ nr. 3396/C/30.08.2018, prin care a fost modificat OMJ nr. 2883/C/2018, şi s-au fost stabilit noile drepturi salariale (inclusiv sporurile) pentru personalul de probaţiune, începând cu data de 01 ianuarie 2018.

Ca urmare a faptului că cele două ordinele în discuţie au venit să recunoască caracterul nelegal al actelor administrative de salarizare anterioare, emise începând cu data de 09.04.2015, din perspectiva cuantumului valorii de referinţă sectorială, şi asupra contravalorii sporurilor, instanţa de fond a ajuns la concluzia că reclamanta are dreptul la repararea pagubei cauzate, constând în diferenţa dintre venitul pe care l-ar fi obţinut şi venitul efectiv plătit.

Astfel, judecătorul a explicat în mod clar şi logic raţionamentul pe baza căruia a ajuns la soluţia pronunţată, nu se poate conchide că motivarea hotărârii ar conduce la o altă soluţie, neidentificându-se în cauză, motive contradictorii, astfel cum susţine recurenta-pârâtă.

2.1.2. Referitor la motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanţa de control judiciar constată, de asemenea, că nu fondat.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte nu poate primi susţinerea recurentei-pârâte în sensul că a rămas fără obiect capătul de cerere privind plata diferenţelor de drepturi acordate în temeiul OMJ nr. 3396/C/2018, invocată prin notele scrise aflate la dosar, întrucât înscrisurile depuse drept dovezi de achitare a acestor diferenţe pot reprezenta executarea sentinţei, însă nu există toate elementele probatorii de natură a-i forma convingerea instanţei că a fost executată integral hotărârea în privinţa plăţii respectivelor drepturi salariale.

Recurenta-pârâtă a formulat critici cu privire la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004 susţinând că pentru a se putea pronunţa instanţa asupra acestor drepturi salariale era necesar să existe un "refuz justificat" al pârâţilor în acest sens, condiţie neîndeplinită în cauză, precum şi a dispoziţiilor art. 1531 şi art. 1357 alin. (1) C. civ. referitor la actualizarea sumelor cuvenite reclamantei cu indicele de inflaţie şi la acordarea dobânzilor legale, critici pe care Înalta Curte le va analiza în mod unitar şi le va răspunde prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Instanţa de control judiciar constată că prin Ordinul nr. 2883/C/19.07.2018, s-a dispus recalcularea drepturilor personalului de probaţiune pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,36 RON, iar pentru perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 463,5 RON, iar pârâţii au îndeplinit de bunăvoie obligaţiile de majorare a valorii de referinţă sectorială.

Tot astfel, are în vedere că inclusiv Ordinul nr. 603 C/08.02.2018, prin care au fost calculate drepturile începând cu 01.01.2018, a fost modificat benevol de pârâţi, prin Ordinul nr. 3396/C/29.08.2018, prin care s-a dispus recalcularea prin raportare la noua valoare de referinţă sectorială.

În condiţiile în care pârâţii nu au făcut dovada că ar fi achitat efectiv diferenţele de drepturi rezultate din recalculare, Înalta Curte, în acord deplin cu judecătorul fondului constată că reclamanta are dreptul la repararea pagubei cauzate, constând în diferenţa dintre venitul pe care l-ar fi obţinut şi venitul efectiv plătit, având în vedere că ordinele în discuţie (Ordinul nr. 2883/C/19.07.2018 şi Ordinul nr. 3396/C/29.08.2018) au recunoscut caracterul nelegal al actelor administrative de salarizare anterioare, emise începând cu data de 09.04.2015, din perspectiva cuantumului valorii de referinţă şi contravaloarea sporurilor.

Nu în ultimul rând, observă Înalta Curte că emitentul ordinului nu şi-a asumat niciun termen de plată a drepturilor restante, astfel că inserarea menţiunii potrivit cărora plata se va realiza "după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Direcţiei Naţionale de Probaţiune" nu prezintă niciun efect juridic, fiind vorba despre o condiţie pur potestativă în favoarea debitorului obligaţiei de plată.

Referitor la celelalte critici formulate cu referire la O.U.G. nr. 3/2019, se constată că acestea ţin de executarea, respectiv modalitatea de executare a hotărârii, efectuarea plăţii reprezentând o chestiune care priveşte executarea obligaţiei, iar nu stabilirea acesteia, astfel încât nu pot fi reţinute alegaţiile recurentei-pârâte.

În consecinţă, în cauză nu se poate reproşa primei instanţe încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004.

Contrar susţinerilor recurentei, în mod corect prima instanţă a admis capătul de cerere privind actualizarea cu indicele de inflaţie a sumelor datorate şi plata dobânzii legale, având în vedere că prin ordinele emise s-a stabilit acordarea diferenţelor salariale datorate, dar nu şi actualizarea sumelor pretinse cu indicele de inflaţie şi dobânda legală.

Din această perspectivă, în cauză, se impune cumulul dobânzii legale cu actualizarea în temeiul principiului reparării integrale a prejudiciului, fiind mecanisme menite a repara prejudicii distincte, cum corect a apreciat şi judecătorul fondului.

Relevantă în acest sens este Decizia nr. 2/2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, în dosarul nr. x/2013, în care se prevede că:

"În aplicarea dispoziţiilor art. 1082 şi 1088 din C. civ. din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I şi art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condiţiile art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011".

În considerentele acestei decizii, s-a reţinut că "…pierderea efectiv suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, este remediată prin măsura prevăzută de art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, constând în actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele preţurilor de consum (…). Însă principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eşalonate a titlurilor executorii, impune şi remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale".

Aşadar, prin această decizie, aplicabilă în cauză, s-a stabilit atât posibilitatea de acordare, cât şi posibilitatea de cumulare a celor două elemente în discuţie (dobânda şi indicele de inflaţie).

Prin urmare, nu se poate reproşa instanţei de fond nici aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1531 şi art. 1357 alin. (1) C. civ., sentinţa pronunţată fiind temeinică şi legală.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat, raportat la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de pârâtă, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune împotriva sentinţei civile nr. 5388 din 17 decembrie 2018 şi împotriva sentinţei civile nr. 898 din 11 martie 2019 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 iunie 2021.

GGC - BR