Salary reclassification challenge fails as inadmissible; IT specialists' appeal upheld as unfounded

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 20.04.2018, reclamanţii A., B. şi C. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

În principal,

- constatarea neconstituţionalităţii prevederilor art. 38 alin. (6) şi a grilei de la anexa V cap. II din Legea nr. 153/2017 sub aspectul discriminării, şi în ceea ce priveşte încălcarea prevederilor art. 53 din Constituţia României;

- emiterea unei noi dispoziţii de salarizare de încadrare în funcţie şi de stabilire a drepturilor salariale corespunzătoare funcţiei de specialist în domeniul informatic din cadrul instanţelor şi parchetelor, începând cu data de 01.01.2018.

În subsidiar,

- emiterea unei noi decizii de încadrare cu luarea în considerare a nivelului avut în plată la data de 31.12.2017 şi aplicarea la acest salariu brut în plată la 31.12.2017 a majorării salariale de 25% similar majorării aplicate celorlalte categorii de personal existent pe anexa V familia ocupaţională de funcţii bugetare justiţie şi Curtea Constituţională din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice aşa cum s-a aplicat şi în cazul personalului auxiliar de specialitate (grefier, grefier statistician, grefier-dactilograf) şi personalului conex (agent procedural, aprod, şofer), având în vedere că sunt discriminaţi în raport cu personalul din Anexa V funcţii bugetare justiţie şi Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, cu modificările şi completările ulterioare;

- emiterea unei noi decizii de încadrare şi stabilire a drepturilor salariale începând cu 01.01.2018 astfel încât salariul net să rămână la nivelul drepturilor salariale nete plătite specialiştilor IT în luna decembrie 2017 în funcţie de vechimea în muncă şi în funcţie.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 418 din 6 februarie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B. şi C., ca inadmisibilă.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe, reclamanţii A., B. şi C. au formulat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei şi, în rejudecare, anularea Hotărârii 20/06.03.2018 a Colegiului de Conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a Deciziei 31/06.02.2018 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi, pe cale de consecinţă, emiterea unei noi decizii de încadrare şi stabilire a drepturilor salariale începând cu 01.01.2018 astfel încât, salariul net să rămână la nivelul drepturilor salariale nete plătite specialiştilor IT în luna decembrie 2017 luând în considerare vechimea în muncă şi în funcţie.

În fapt, au arătat că sunt nemulţumiţi de Decizia 31/06.02.2018 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, prin care s-au stabilit drepturile salariale începând cu data de 01.01.2018, formulând în termen legal contestaţie.

Prin adresa x/09.03.2018 au fost înştiinţaţi că li s-a respins contestaţia, însă nu li s-a comunicat hotărârea 20/06.03.2018 a Colegiului de Conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, nici cuprinsul, nici motivele, nici argumentele, ci doar adresa menţionată mai sus.

Consideră nelegală hotărârea întrucât, oricare ar fi motivele: faptul că nu au specificat nr. (31) al Deciziei Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, ori că au îndreptat plângerea împotriva deciziei Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi nu împotriva Hotărârii Colegiului de conducere al acestuia, care nu le-a fost comunicată, regularizarea cererii se putea realiza conform art. 200 alin. (3) din C. proc. civ.. Or, prin Comunicarea adresei din 13.11.2018 a Curţii de Apel Bucureşti, nu li s-a comunicat decât să precizeze dacă înainte de a se adresa instanţei s-au adresat pârâţilor cu contestaţie. Prin aceasta nu li s-au solicitat alte modificări/completări pe care să le aducă cererii cu care s-au adresat instanţei, pentru regularizare.

Însă, chiar din cuprinsul Hotărârii civile nr. 418/2019, reiese că instanţa a înţeles că Decizia 31/2018 este cea în cauza. Şi pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a înţeles, având în vedere că a ataşat această decizie la întâmpinarea formulată de acesta, prin urmare cererea ar fi trebuit admisă şi nu respinsă ca inadmisibilă. Iar dacă Hotărârea Colegiului de Conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti este actul care este dedus judecăţii instanţei, aceasta, nu le-a fost comunicată. În plus, dacă obiectul cererii lor nu era corect ori incomplet definit, regularizarea cererii se putea realiza în termen, astfel că instanţa ar fi trebuit, conform art. 200 alin. (2) al C. proc. civ., să le precizeze în mod clar completarea obiectului acesteia ori alte completări.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţie a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 16 iunie 2021, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanţi este nefondat, pentru următoarele considerente:

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Prin Decizia nr. 31 din data de 06.02.2018 emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-a decis în sensul că, începând cu data de 01.01.2018, şi specialiştii IT din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa beneficiază de drepturile salariate prevăzute în anexele care fac parte integrantă din decizia anterior menţionată.

Împotriva acestei decizii reclamanţii, specialiştii IT din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, au formulat contestaţie, în termen legal, la Colegiul de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Prin Hotărârea nr. 20 din data de 06.03.2018 emisă de Colegiul de Conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti au fost respinse contestaţiile formulate.

În acest context, reclamanţii au investit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o acţiune prin care au solicitat:

În principal,

- constatarea neconstituţionalităţii prevederilor art. 38 alin. (6) şi a grilei de la anexa V cap. II din Legea nr. 153/2017 sub aspectul discriminării, şi în ceea ce priveşte încălcarea prevederilor art. 53 din Constituţia României;

- emiterea unei noi dispoziţii de salarizare de încadrare în funcţie şi de stabilire a drepturilor salariale corespunzătoare funcţiei de specialist în domeniul informatic din cadrul instanţelor şi parchetelor, începând cu data de 01.01.2018.

În subsidiar,

- emiterea unei noi decizii de încadrare cu luarea în considerare a nivelului avut în plată la data de 31.12.2017 şi aplicarea la acest salariu brut în plată la 31.12.2017 a majorării salariale de 25% similar majorării aplicate celorlalte categorii de personal existent pe anexa V familia ocupaţională de funcţii bugetare justiţie şi Curtea Constituţională din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice aşa cum s-a aplicat şi în cazul personalului auxiliar de specialitate (grefier, grefier statistician, grefier-dactilograf) şi personalului conex (agent procedural, aprod, şofer), având în vedere că sunt discriminaţi în raport cu personalul din Anexa V funcţii bugetare justiţie şi Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, cu modificările şi completările ulterioare;

- emiterea unei noi decizii de încadrare şi stabilire a drepturilor salariale începând cu 01.01.2018 astfel încât salariul net să rămână la nivelul drepturilor salariale nete plătite specialiştilor IT în luna decembrie 2017 în funcţie de vechimea în muncă şi în funcţie.

La solicitările instanţei de fond, reclamanţii au precizat că au formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 31 din data de 06.02.2018 emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, însă nu au înţeles să îşi modifice acţiunea în sensul să solicite anularea vreunui act administrativ prin care li s-au stabilit drepturile salariale.

Instanţa de fond a apreciat acţiunea reclamanţilor ca fiind inadmisibilă, pe de o parte prin prisma dispoziţiilor art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi, pe de altă parte, din perspectiva prevederilor art. 7 alin. (1) şi (2) din cadrul Capitolului VIII - Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei - anexa V - Familia ocupaţională "Justiţie" din Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice.

Înalta Curte constată că sentinţa pronunţată de instanţa de fond este temeinică şi legală, fiind dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente după cum se va arăta în continuare.

Obiectul acţiunii în contencios administrativ este reglementat de dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora:

"Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim."

Or, din modul în care reclamanţii au înţeles să formuleze acţiunea, solicitând, în principal, constatarea neconstituţionalităţii prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea 153/2017 şi emiterea unei noi dispoziţii de salarizare de încadrare în funcţie şi de stabilire a drepturilor salariale la care se consideră îndreptăţiţi, nu reiese că obiectul cererii se circumscrie uneia dintre ipotezele prevăzute de art. 8 din Legea 554/2004 (anularea în tot sau în parte a unui act administrativ sau refuzul de soluţionare a unei cereri în sensul atribuit de legea specială).

Observă Înalta Curte că reclamanţii au ataşat actul administrativ apreciat ca fiind nelegal, respectiv Decizia nr. 31 din data de 06.02.2018 emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi contestaţia formulată împotriva acestuia ca urmare a solicitării instanţei de fond, însă nu au înţeles să îşi modifice acţiunea în sensul solicitării anulării acestuia.

Criticile reclamanţilor cu privire la faptul că instanţa de fond ar fi trebuit, conform art. 200 alin. (2) al C. proc. civ., dacă obiectul cererii lor nu era corect ori incomplet definit, să le precizeze în mod clar completarea obiectului acesteia ori alte completări, nu pot fi primite întrucât, potrivit art. 9 alin. (2) din C. proc. civ. "Obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor", iar potrivit art. 20 alin. (6) din acelaşi act normativ "Judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele investirii, în afară de cazurile când legea ar dispune altfel."

Câtă vreme obiectul acţiunii în contencios administrativ trebuie să se circumscrie exclusiv exigenţelor legii speciale, iar instanţa nu are obligaţia sau aptitudinea de a iniţia modificarea cererii reclamanţilor, în mod corect s-a reţinut inadmisibilitatea cererii din perspectiva dispoziţiilor art. 8 al Legii nr. 554/2004.

Din cealaltă perspectivă de inadmisibilitate a acţiunii, Înalta Curte constată că deşi reclamanţii nemulţumiţi de modul de stabilire a drepturilor salariale, au înţeles să facă contestaţii împotriva actului administrativ, în speţă, Decizia nr. 31 din data de 06.02.2018 emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, astfel cum permit dispoziţiile art. 7 alin. (1) din capitolul VIII al Anexei V la Legea cadru nr. 153/2017, nu au înţeles să respecte şi alin. (2) al art. 7 din acelaşi act normativ care le permitea să formuleze plângere împotriva Hotărârii 20/06.03.2018 a Colegiului de Conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Or, obiectul acţiunii în contencios administrativ astfel cum este configurat de art. 7 din capitolul VIII al Anexei V la Legea cadru nr. 153/2017 îl reprezintă anularea hotărârii colegiului de conducere prin care s-a soluţionat contestaţia împotriva actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, însă reclamanţii, deşi au avut cunoştinţă că prin Hotărârea 20/06.03.2018 a Colegiului de Conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti au fost respinse ca neîntemeiate contestaţiile formulate împotriva Deciziei 31/06.02.2018 emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, nu s-au adresat instanţei cu o cerere în acest sens.

În concluzie, având în vedere că judecătorul este ţinut de cadrul procesual trasat de către părţi şi sub aspectul obiectului, Înalta Curte reţine că judecătorul fondului, în mod corect, a constatat că cererea de chemare în judecată este inadmisibilă, prin raportare la dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 554/2004 şi art. 7 alin. (1) şi (2) Capitolul VIII, Anexa V din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice.

În considerarea tuturor acestor argumente, recursul apare ca fiind nefondat.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanţi, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanţii A., B. şi C. împotriva sentinţei nr. 418 din 6 februarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 iunie 2021.

GGC - BR