Disciplinary complaint closure upheld as judges' fine reasoning fell outside inspection purview

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 02.06.2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Inspecţia Judiciară, solicitând anularea rezoluţiei nr. 4529/A/30.12.2019 emisă în lucrarea 19-5538 şi a rezoluţiei inspectorului-şef din 19.03.2020 emisă în lucrarea C20-330 şi dispunerea exercitării acţiunii disciplinare.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 875 din 1 octombrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe, reclamantul A. a formulat recurs, solicitând admiterea, casarea hotărârii atacate, iar pe fond admiterea acţiunii şi reluarea cercetării disciplinare de către Inspecţia Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

După prezentarea situaţiei de fapt, recurentul a criticat sentinţa primei instanţe sub aspectul că, prin dezlegarea dată, instanţa nu s-a pronunţat pe tot ce s-a cerut (nu a dat dezlegare contestaţiei la rezoluţia din 19.03.2020, lucrare C20-330 emisă de inspectorul şef), că a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a Deciziei nr. 73/1995 a Curţii Constituţionale a României şi a normelor de drept material privitoare la obligaţiile magistraţilor de a asigura respectarea şi de a respecta ei înşişi principiile fundamentale ale procesului civil cât şi sancţiunile aplicabile magistraţilor pentru încălcarea acestor obligaţii.

De asemenea, a criticat sentinţa ca fiind netemeinică şi nelegală întrucât: instanţa a analizat cauza şi a soluţionat-o pe o premisă greşită aceea că reclamantul ar fi investit Inspecţia Judiciară să efectueze un control de legalitate inclusiv la soluţia pronunţată de judecător; instanţa fără să fie investită şi fără să pună în discuţia părţilor a analizat cauza sub aspectul că, prin contestaţia la decizia de clasare 4529/A/2019, reclamantul ar fi formulat o nouă contestaţie, fapt ce nu corespunde adevărului întrucât prin contestaţia la decizia de clasare 4529/A/2019 a detaliat aspectele peste care inspectorul care a dispus clasarea a trecut cu superficialitate.

A arătat că sentinţa atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material în raport cu prevederile Legii nr. 317/2004, Legii nr. 303/2004 (inclusiv art. 99) şi a C. proc. civ. (art. 8, art. 14, art. 20, art. 22, art. 41), a Deciziei nr. 73/1995 a Curţii Constituţionale a României, întrucât din înscrisuri rezultă existenţa faptelor semnalate de acesta.

A susţinut că a dovedit reaua credinţă şi nelegalitatea amendării prin încheierea de reexaminare prin care amenda a fost anulată (încheierea din 04.04.2019 pronunţată în dosarul nr. 216l8/281/2013/a5.6.4).

A mai arătat că, deşi amenda a fost anulată, nu i-a fost înlăturat în niciun fel prejudiciul moral, iar prejudiciul material a fost recuperat doar în parte - a putut recupera doar amenda fără a putea recupera însă comisioanele reţinute de bancă pentru blocarea/deblocarea contului aşa cum nu a putut recupera nici celelalte cheltuieli cauzate de amendarea sa abuzivă şi nelegală.

În dovedirea temeiniciei cererii de exercitare a acţiunii disciplinare a precizat că a investit Inspecţia Judiciară cu următoarele aspecte cărora nu le-a fost dată o dezlegare: faptul că magistrata B. a judecat în stare de incompatibilitate, cauzată de situaţia că anterior a făcut parte din completul ce a pronunţat o hotărâre în acelaşi dosar, respectiv Decizia nr. 112/2018; măsura amendării a fost dispusă împotriva sa de către magistraţii criticaţi fără a fi pusă în discuţia părţilor şi fără ca această măsură să fie cerută de partea adversă cu care se judecă în dosarul nr. x/2013; încuviinţarea cererii de amendare fără ca aceasta să fie pusă în discuţia părţilor reprezintă încălcarea de către instanţa a procedurii dispusă prin art. 13, 14, 20, 22 C. proc. civ.

Sub acest aspect, măsura amendării sale, dovedeşte că respectivii magistraţi şi-au pierdut imparţialitatea întrucât, în lipsa părţii adverse, au sprijinit interesul acesteia de a-l descuraja şi a renunţa la apărarea drepturilor şi intereselor legitime.

A arătat că reaua credinţă este dovedită prin faptul că instanţa l-a amendat abuziv şi nelegal, cu încălcarea procedurii, iar existenta prejudiciului este dovedită prin faptul că la cererea expresă a instanţei i-a fost blocat contul înainte de soluţionarea cererii de reexaminare, iar acest lucru i-a afectat copiii şi familia întrucât, câteva zile nu a mai putut accesa banii din cont şi a trebuit să se împrumute atât pentru a plăti amenda (care a fost executată la cererea instanţei deşi nu era definitivă) cât şi comisioanele necesare deblocării contului, timp în care familia sa a suferit ca urmare a abuzului comis împotriva sa de aceşti magistraţi care l-au amendat pentru că a cerut ajutor public judiciar.

Soluţiile de clasare pe care le contestă au fost dispuse greşit, nu au temei şi justificare legală, în condiţiile în care, faptele semnalate se confirmă şi sunt probate de lucrările dosarului, iar folosirea în mod abuziv de către magistrat a prerogativelor funcţiei şi nerespectarea procedurii reprezintă abatere disciplinară.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În esenţă, a arătat că în mod corect s-a reţinut prin sentinţa recurată că, în speţă, soluţia administrativă de clasare a sesizării dispusă prin rezoluţia Inspecţiei Judiciare este legală şi temeinică, nereţinându-se încălcări ale dispoziţiilor legale care să justifice declanşarea procedurii disciplinare împotriva magistraţilor pentru abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia din 11 martie 2021 a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 16 iunie 2021, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Prin sesizarea adresată autorităţii publice intimate, recurentul-reclamant a solicitat cercetarea disciplinară a judecătorilor B., C. şi D. de la Curtea de Apel Ploieşti, pentru comiterea abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi al procurorilor, republicată cu modificările şi completările ulterioare, care, în opinia sa, şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, întrucât, în şedinţa din 21.11.2018 (dosar nr. x/2013.6) au dispus abuziv amendarea sa, prejudiciindu-l material şi moral.

Sesizarea recurentului-reclamantului a fost clasată prin rezoluţia nr. 4529/A/30.12.2019 emisă în lucrarea nr. 19-5538, în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, pe motivul că nu sunt conturate indiciile săvârşirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

Împotriva rezoluţiei de clasare recurentul-reclamant a formulat plângere în temeiul art. 451 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicată şi modificată, aceasta fiind respinsă prin rezoluţia inspectorului şef din 19.03.2020 emisă în lucrarea C20-330.

Recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea rezoluţiei nr. 4529/A/30.12.2019 - lucrarea 19-5538 şi a rezoluţiei inspectorului şef din 19.03.2020 - lucrarea C20-330, cererea fiind respinsă ca neîntemeiată de prima instanţă care a reţinut, în esenţă, că actele administrative nu sunt afectate de vreun motiv de anulabilitate.

Analizând motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest motiv de casare nu este incident în cauză, recurentul-reclamant reluând, în esenţă, susţinerile din sesizare şi plângere, fiind nemulţumit de soluţia de clasare precum şi de cea de respingere a plângerii.

În concret, recurentul-reclamant este nemulţumit de neîmpărtăşirea punctului său de vedere, de către Inspecţia Judiciară, în privinţa întrunirii elementelor constitutive ale faptei de abatere disciplinară prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 în ceea ce îi priveşte pe magistraţii judecători ce au făcut obiectul verificărilor ca urmare a sesizării acestuia.

Potrivit art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 constituie abateri disciplinare:

"exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni. Sancţiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală."

Totodată, la art. 991alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege sunt definite noţiunile de rea credinţă şi gravă neglijenţă.

"(1) Există rea credinţă atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane.

(2) Există gravă neglijenţă atunci când judecătorul sau procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual."

Având în vedere normele speciale incidente în cauză cu privire la răspunderea disciplinară a magistraţilor, pentru existenţa relei credinţe, trebuie să se probeze încălcarea de către magistrat, în mod intenţionat, a normelor de drept material ori procesual în scopul vătămării unei persoane.

De asemenea, pentru existenţa gravei neglijenţe judecătorul trebuie să nesocotească neintenţionat, neurmărind, din culpă, normele de drept material ori procesual însă nesocotirea trebuie să fie într-un mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil.

Din această perspectivă, pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuţie însăşi valabilitatea actelor întocmite de judecător şi pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce nu este cazul de faţă.

Prin motivele de recurs, recurentul-reclamant critică sentinţa pentru aplicarea greşită a legii materiale, întrucât, în opinia sa, instanţa nu s-a pronunţat asupra celui de-al doilea aspect cu care a fost investită, respectiv rezoluţia din 19.03.2020 - lucrarea C20-330 (rezoluţie emisă de inspectorul şef).

Înalta Curte observă că judecătorul fondului, în urma analizării petiţiei iniţiale formulate în procedura administrativă şi a motivelor prezentate prin cererea de chemare în judecată, raportat la dispoziţiile legale relevante, a ajuns la concluzia că rezoluţia din 19.03.2020 - lucrarea C20-330 emisă de inspectorul şef confirmă actul iniţial (rezoluţia litigioasă nr. 4529/A/30.12.2019 - lucrarea 19-5538) şi nu este afectat de vreun motiv de nelegalitate, aşadar, nu poate primi criticile recurentului în sensul că instanţa nu s-a pronunţat cu privire la rezoluţia din 19.03.2020.

Totodată, sunt neîntemeiate şi criticile cu privire la faptul că instanţa a analizat cauza şi a soluţionat-o pe premisa greşită că reclamantul ar fi investit Inspecţia Judiciară să efectuez un control de legalitate inclusiv la soluţia pronunţată de judecători, fără să pună această premiză în discuţia părţilor.

Or, nemulţumirea recurentului-reclamant care s-a materializat prin sesizarea adresată Inspecţiei Judiciare o reprezintă chiar soluţia pronunţată de judecători, respectiv sancţiunea amenzii judiciare ca urmare a aprecierii completului de judecată că cererea de acordare a ajutorului public judiciar a fost formulată cu rea-credinţă, fiind a doua de acest fel, cu aceiaşi motivare, fără să fi intervenit aspecte noi faţă de cea anterioară.

Aşadar, Inspecţia Judiciară a efectuat toate verificările necesare însă, în raport cu atribuţiile sale legale, în limitele şi cu respectarea prevederilor art. 97 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, în raport de dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată şi modificată, potrivit cărora hotărârile judecătoreşti pot fi desfiinţate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege şi exercitate conform dispoziţiilor legale; dar şi ţinând cont de dispoziţiile art. 46 alin. (2) teza finală din aceeaşi Lege nr. 304/2004, în sensul că verificările privind respectarea obligaţiilor statutare şi a regulamentelor de către judecători trebuie să respecte principiile independenţei judecătorilor şi supunerii lor numai legii, precum şi autoritatea de lucru judecat.

Este adevărat că, potrivit art. 97 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, orice persoană interesată poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare, însă, aceste verificării trebuie efectuate doar în limitele mai sus arătate, pentru motivele acolo expuse, iar în măsura în care sesizarea este de esenţa activităţii de judecată, verificările pot fi efectuate doar în situaţiile şi condiţiile cumulative mai sus expuse.

În deplin acord cu menţiunile din rezoluţia de clasare şi cu reţinerile judecătorului fondului, Înalta Curte constată că aprecierea instanţei de judecată cu privire la amenda judiciară care a fost transpusă în cuprinsul încheierii de şedinţă sub forma unui raţionament juridic valid, nu poate fi cenzurată de către Inspecţia Judiciară, ci numai de către instanţa competentă, prin intermediul cererii de reexaminare; de altfel, în acest mod a procedat şi petentul, soluţia pronunţată fiind aceea de anulare a amenzii aplicate.

În plus, diferenţa de apreciere a completului de judecată învestit cu cererea de reexaminare constituie expresia soluţionării căii de atac formulate, fără a se putea conchide că amenda judiciară în discuţie ar fi reprezentat expresia relei credinţe sau a gravei neglijenţe.

Prin urmare, modul în care magistraţii instrumentează, apreciază/califică şi soluţionează cererile, excepţiile, căile de atac dintr-un dosar, nu poate fi susceptibil de sancţiune disciplinară decât în măsura în care aceştia încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane sau atunci când nesocotesc din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual, ceea ce nu s-a confirmat în cazul de faţă.

O altă critică adusă sentinţei recurate este reţinerea eronată a împrejurării că, prin contestaţia la decizia de clasare 4529/A/2019, reclamantul ar fi formulat o nouă contestaţie, fapt ce nu corespunde adevărului întrucât prin contestaţia la decizia de clasare 4529/A/2019 a detaliat aspectele peste care inspectorul care a dispus clasarea a trecut cu superficialitate.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că în mod corect s-a reţinut de către instanţa de fond că Inspecţia Judiciară a analizat criticile menţionate expres şi clar în conţinutul sesizării iniţiale, celelalte aspecte vizând pretinsa stare de incompatibilitate a judecătoarei B., a faptului că măsura amendării judiciare nu a fost pusă în discuţia părţilor şi nu a fost cerută de partea adversă, precum şi pretinsa nerespectare a dispoziţiilor art. 13, art. 14, art. 20 şi art. 22 C. proc. civ. sau a procedurii de repartizare aleatorie a dosarului, fiind detaliate de către petent ulterior emiterii rezoluţiei de clasare.

Având în vedere dispoziţiile art. 190 C. proc. civ. potrivit cărora amenda judiciară se stabileşte prin încheiere executorie, instanţa de control judiciar apreciază ca fiind corect raţionamentul juridic afirmat de judecătorul primei instanţe cu privire la faptul că punerea în executare a încheierii de aplicare amendă judiciară nu constituie un argument de natură a susţine abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, întrucât conduita respectivă avea temei expres în C. proc. civ.

Şi alegaţiile repetate cu privire la prejudiciu moral şi material pretins suferit de către recurentul-reclamant sunt neîntemeiate, câtă vreme acesta nu a înţeles să îl dovedească astfel cum prevăd dispoziţiile art. 194 lit. e) C. proc. civ. potrivit cărora:

"Cererea de chemare în judecată va cuprinde: e) arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere."

Faţă de toate împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situaţia de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

În temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 875 din 1 octombrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 iunie 2021.

GGC - BR