Administrative salary order for prosecutors annulled and wage differences ordered paid; principal intervention by other staff ruled inadmissible due to strict personal nature of labor rights

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 10.06.2019, sub nr. x/2019, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N. şi O., procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC. şi DD., procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, EE., FF., GG., procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu, HH., II., procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonţ, JJ., KK., procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişinău Criş, precum şi LL., MM. şi NN., procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova, au formulat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reprezentat prin Procurorul General, Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, cerere de chemare în judecată prin care au solicitat a se dispune:

1. obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să procedeze la:

- anularea ordinului nr. 124 din 01.02.2019, prin care li s-au stabilit drepturile salariale începând cu data de 01.01.2019,

- emiterea unui nou ordin prin care să se dispună reîncadrarea acestora şi recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 440,154 RON începând cu 09.04.2015, respectiv de 484,169 RON (cuantum ce cuprinde majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015) începând cu 01.12.2015, inclusiv pentru viitor,

2. obligarea pârâtului Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad la plata drepturilor restante ca urmare a reîncadrării.

La data de 07.08.2019, petenţii PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE. şi FFF., procurori şi personal de specialitate juridică asimilat, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO. şi PPP., în calitate de personal auxiliar de specialitate, QQQ., RRR. şi SSS., personal IT asimilat personalului auxiliar de specialitate, TTT., UUU. şi VVV., în calitate personal conex, asimilat personalului auxiliar de specialitate au formulat în condiţiile dispoziţiilor art. 61 alin. (1) şi (2) şi art. 62 C. proc. civ., cerere de intervenţie principală în acţiunea civilă din dosarul nr. x/2019 al Curţii de Apel Bucureşti, formulată de reclamanţii A., ş.a, prin care au solicitat admiterea ca fiind întemeiată, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reprezentat prin Procurorul General, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi Ministerul Finanţelor Publice.

Au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

1. Obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să procedeze la:

- anularea ordinului nr. 124 din 01.02.2019, prin care li s-au stabilit drepturile salariale începând cu data de 01.01.2019;

- emiterea unui nou ordin prin care să se dispună reîncadrarea acestora şi recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 440,154 RON începând cu 09.04.2015, respectiv de 484,169 RON (cuantum ce cuprinde majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015) începând cu 01.12.2015, inclusiv pentru viitor,

2. Obligarea pârâtului Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara la plata drepturilor restante ca urmare a reîncadrării.

3. Obligarea Ministerului Finanţelor Publice la alocarea fondurilor necesare plăţilor restante şi alocarea fondurilor pentru plata şi pentru viitor a drepturilor solicitate.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 856 din 27 noiembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de intervenţie principală formulată de petenţii-intervenienţi PP. şi alţii, ca inadmisibilă; a admis acţiunea formulată de reclamanţii A. şi alţii în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad; a anulat Ordinul nr. 124/01.02.2019 şi a obligat pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să emită un nou ordin prin care să realizeze încadrarea salarială a reclamanţilor începând cu data de 09.04.2015 prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON majorată cu 8,5% conform O.U.G. nr. 13/2008, iar începând cu 01.12.2015 o valoare de referinţă sectorială de 405 RON majorată cu 8,5% conform O.U.G. nr. 13/2008 şi aplicarea majorării de 10% prevăzute de Legea 293/2015; de asemenea, a obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad la plata către reclamanţi a diferenţelor salariale rezultate dintre drepturile acordate reclamanţilor şi cele stabilite potrivit prezentei hotărâri.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

1.3.1. Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs petenţii - titulari ai cererii de intervenţie principală: PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU. şi VVV., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de intervenţie ca fiind legală.

Recursul a fost întemeiat în drept pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 62, art. 32 şi art. 33 C. proc. civ.

Au arătat că instanţa de fond nu motivează în fapt şi în drept inadmisibilitatea cererii de intervenţie, reţinând doar faptul că "nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege întrucât raportul de muncă are un caracter personal şi terţul nu poate solicita stabilirea unor drepturi decurgând dintr-un raport de muncă...".

Interesul petenţilor în formularea cererii de intervenţie este reprezentat de folosul material pe care l-au solicitat şi care nu afectează interesul reclamanţilor din cauza pendinte, având interesul să li se acorde aceleaşi drepturi materiale care ar fi trebuit să fie acordate la data intrării în vigoare a dreptului material.

Au mai precizat că atât ei cât şi reclamanţii sunt salarizaţi de aceiaşi pârâţi, ordinele de salarizare sunt emise de aceiaşi pârâţi, drepturile salariale decurg din aceleaşi raporturi de muncă.

În esenţă, au susţinut că cererea de intervenţie îndeplineşte condiţiile dispoziţiilor art. 33 C. proc. civ., interesul lor fiind determinat, legitim, juridic, personal, născut şi actual.

Interesul este unul personal, în sensul că interesul urmărit de titularii cererii de chemare în judecată nu se răsfrânge şi asupra interesului nostru, până la urmă interesele acestora sunt personale, numai că prin cererea de intervenţie nu s-a urmărit decât evitarea unor litigii care ar putea avea soluţii contradictorii.

1.3.2. Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs şi pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, în nume propriu şi pentru Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de intervenţie formulată, precum şi respingerea excepţiei lipsei calităţii procesual-pasive a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţiei şi Justiţie, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi a Ministerului Finanţelor Publice.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinându-se că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material aplicabile în speţă.

În esenţă, a arătat că raportul de muncă dintre reclamanţi şi intervenienţi este cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi respectiv cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.

Fondurile necesare plăţii drepturilor salariale sunt alocate de Ministerul Finanţelor Publice, respectiv ordonatorului principal de credite - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi respectiv - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.

A apreciat că în mod nelegal instanţa de fond a respins cererea de intervenţie aşa cum a fost formulată, fără să analizeze care sunt drepturile solicitate, dacă obiectul cererii intervenienţilor afectează obiectul cererii de chemare în judecată al reclamanţilor din cererea principală, care sunt raporturile juridice dintre ordonatorii de credite, etc.

Totodată, acordarea drepturilor salariale ale reclamanţilor sunt identice cu drepturile salariale ale intervenienţilor, cadrul juridic de acordare a acestor drepturi este unul singur şi pentru toţi angajaţii ministerului de justiţie şi al ministerului public, respectiv Legea nr. 247/2007, O.U.G. nr. 13/2008, Legea nr. 153/2017, Legea nr. 71/2015, Legea nr. 284/2010, respectiv legislaţia pe care şi instanţa de fond în mod corect a reţinut-o în motivare.

Prin urmare şi intervenienţii au dreptul la aceleaşi majorări salariale pe care reclamanţii le-au solicitat motivat de faptul că ordinul de salarizare pentru procurori este emis de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar deciziile de salarizare pentru personalul auxiliar de specialitate şi conex sunt emise de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.

Şi în fine, a susţinut că instanţa de fond în mod nelegal a admis excepţia lipsei calităţii procesual-pasive a celor doi pârâţi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.

A arătat că Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice are calitate procesuală pasivă în cauzele privitoare la drepturile salariale ale personalului plătit din fondurile publice, motivat de faptul că participă în mod nemijlocit la votarea bugetului de stat şi a bugetului Ministerului Public şi Ministerului Justiţiei.

De asemenea, a apreciat că Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are calitate procesual pasivă în condiţiile în care reclamanţii sunt în relaţie contractuală directă cu Parchetul de pe Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având în vedere că au fost numiţi în funcţia de procurori, respectiv de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor prin ordin al Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat întâmpinare prin care a arătat că în mod corect prima instanţă a respins cererea de intervenţie principală, ca inadmisibilă, deoarece raportul de muncă are caracter personal.

De asemenea, a invocat excepţia lipsei de obiect a acţiunii pentru perioada ulterioară datei de 01.12.2016 şi a dezvoltat apărări pe fondul acţiunii.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia din 02 iunie 2020 a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursurilor în şedinţă publică, la data de 16 iunie 2021, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursurilor, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate în cererile de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt nefondate, pentru considerentele expuse în continuare.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Reclamanţii A., ş.a., în calitate de procurori, au solicitat anularea Ordinului nr. 124 din 01.02.2019 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care li s-a recalculat indemnizaţia de încadrare brută lunară, fiind nemulţumiţi de valoarea sectorială de referinţă la care s-a făcut raportarea.

Petenţii PP., ş.a., în calitate de procurori şi personal de specialitate juridică asimilat, personal auxiliar de specialitate, personal IT şi personal conex asimilat personalului auxiliar de specialitate au formulat o cerere de intervenţie principală, preluând în integralitate susţinerile din cererea de chemare în judecată a reclamanţilor.

Instanţa de fond a respins cererea de intervenţie principală formulată de petenţii PP., ş.a., ca inadmisibilă. A admis acţiunea formulată de reclamanţii A., ş.a, a anulat Ordinul nr. 124/01.02.2019 şi a obligat pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să emită un nou ordin prin care să realizeze încadrarea salarială a reclamanţilor începând cu data de 09.04.2015 prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON majorată cu 8,5% conform O.U.G. nr. 13/2008, iar începând cu 01.12.2015 o valoare de referinţă sectorială de 405 RON majorată cu 8,5% conform O.U.G. nr. 13/2008 şi aplicarea majorării de 10% prevăzute de Legea 293/2015; de asemenea, a obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad la plata către reclamanţi a diferenţelor salariale rezultate dintre drepturile acordate reclamanţilor şi cele stabilite potrivit prezentei hotărâri.

Împotriva sentinţei au formulat recurs petenţii PP., ş.a. - titulari ai cererii de intervenţie principală şi pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, în nume propriu şi pentru Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad.

2.1.1. Prin cererea de recurs formulată de petenţii PP., ş.a. - titulari ai cererii de intervenţie principală s-au adus critici prin prisma motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. susţinându-se aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 62, art. 32 şi 33 C. proc. civ., precum şi faptul că instanţa de fond nu motivează în fapt şi în drept inadmisibilitatea cererii de intervenţie.

Pentru a răspunde în concret acestor critici, Înalta Curte observă că dispoziţiile art. 62 C. proc. civ. reglementează forma în care va fi făcută cererea de intervenţie principală, termenul de depunere a acesteia, precum şi formularea cererii în calea de atac. Or, instanţa de fond nu a reţinut inadmisibilitatea cererii de intervenţie principală ca urmare a nerespectării acestor dispoziţii, ci a avut în vedere dispoziţiile art. 61 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora "Intervenţia este principală, când intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecăţii sau un drept strâns legat de acesta" apreciind că această condiţie nu este îndeplinită în cauză, deoarece intervenienţii principali nu solicită pentru sine dreptul dedus judecăţii de reclamanţi sau un drept strâns legat de acesta, ci solicită drepturi personale.

Nu pot fi primite nici argumentele cu privire la îndeplinirea condiţiilor art. 32 şi 33 C. proc. civ. în sensul prezentat de petenţi. Aceştia susţin că interesul lor în promovarea cererii de intervenţie principală este unul personal, întrucât interesul urmărit de titularii cererii de chemare în judecată nu se răsfrânge şi asupra interesului intervenienţilor, până la urmă interesele lor sunt personale, numai că prin cererea de intervenţie nu s-a urmărit decât, evitarea unor alte litigii care ar putea avea soluţii contradictorii.

Aminteşte Înalta Curte, că intervenţia principală este o veritabilă cerere de chemare în judecată formulată împotriva părţilor iniţiale. Prin urmare, pentru a fi admisibilă cererea de intervenţie, fie trebuie să existe o identitate de drepturi pretinse, fie între cele două drepturi să existe o strânsă legătură, de natură juridică, şi nu doar factuală, suficientă pentru a justifica rezolvarea împreună a celor două cereri. Atunci când instanţa constată că între pretenţia terţilor şi pretenţia supusă judecăţii de către reclamanţi nu există conexiune, intervenţia voluntară principală este inadmisibilă, deoarece nu ar face altceva decât să tergiverseze soluţionarea cererii de chemare în judecată. Într-un asemenea caz, neexistând niciun risc să se ajungă la pronunţarea a două hotărâri contradictorii, terţii având posibilitatea să declanşeze un proces separat.

Or, aşa cum în mod corect a apreciat prima instanţă, intervenienţii nu cer pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecăţii din acţiunea principală şi nici nu pretind un drept aflat în strânsă legătură cu acesta, ci solicită propriile drepturi salariale restante, care nu au nicio legătură cu drepturile solicitate de reclamanţii din această cauză, având în vedere caracterul strict personal al drepturilor salariale ce decurg din raportul individual de muncă.

Prin urmare, având în vedere considerentele sentinţei atacate, reţine instanţa de control judiciar că instanţa de fond a motivat în fapt şi în drept soluţia de respingerea ca inadmisibilă a cererii de intervenţie principală şi a aplicat în mod corect prevederile legale incidente speţei, art. 61 alin. (2) C. proc. civ.

2.1.1. Prin cererea de recurs formulată de pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, în nume propriu şi pentru Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad sunt formulate critici cu privire la soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenţie principală prin prisma motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nefiind aduse critici şi cu privire la soluţia pronunţată pe fondul acţiunii care a intrat în puterea de lucru judecat.

Totodată, se aduc critici şi cu privire la o soluţie de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice. Lecturând sentinţa recurată şi înscrisurile aflate la dosarul cauzei, instanţa de control judiciar reţine că o astfel de excepţie nu a fost invocată şi nici analizată în faţa instanţei de fond, motiv pentru care analiza recursului se va limita doar la motivelor de casare care vizează soluţia de respingere a cererii de intervenţie principală.

În esenţă, s-a susţinut că acordarea drepturilor salariale ale reclamanţilor sunt identice cu drepturile salariale ale intervenienţilor, cadrul juridic de acordare a acestor drepturi este unul singur şi pentru toţi angajaţii Ministerului de Justiţie şi Ministerului Public, şi prin urmare intervenienţii au dreptul la aceleaşi majorări salariale pe care reclamanţii le-au solicitat.

Instanţa de control judiciar apreciază nefondate aceste susţineri întrucât împrejurarea că terţii intervenienţi se află într-o situaţie juridică similară cu a reclamanţilor, invocând drepturi proprii asemănătoare, nu justifică modificarea cadrului procesual subiectiv în cauza de faţă. Intervenienţii nu pretind pentru sine dreptul dedus judecăţii şi nici un alt drept legat de cel dedus judecăţii prin cererea principală, ci formulează un petit identic cu cel al cererii principale pe care îl poate formula orice persoană interesată, căreia i se aplică actul administrativ normativ. Or, pentru ca intervenţia să fie admisibilă, legătura dintre cererea de intervenţie şi cererea principală trebuia să fie de natură să justifice judecarea lor împreună, să existe interese divergente sau convergente, iar nu exclusiv interese similare pentru anularea actului administrativ normativ.

În consecinţă, prima instanţă a reţinut în mod corect că cererea de intervenţie formulată în cauză nu este admisibilă, întrucât raportul de muncă are un caracter personal şi terţul nu poate solicita stabilirea unor drepturi decurgând dintr-un raport de muncă în care subiect este persoana care are calitatea de reclamant în acţiunea principală, deoarece intervenienţii nu pretind pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecăţii sau un drept strâns legat de acesta, după cum indică dispoziţiile art. 61 alin. (2) C. proc. civ., ci solicită drepturi personale ce derivă tot din raporturi de muncă.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat, raportat la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, în nume propriu şi pentru Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, şi de petenţii PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU. şi VVV. împotriva sentinţei civile nr. 856 din 27 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 iunie 2021.

GGC - BR