Administrative dismissal of salary claim for lack of object after subsequent recognition of rights

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 12.06.2018, reclamantul A., specialist în cadrul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, a formulat plângere împotriva Ordinelor Procurorului şef al DNA nr. 50 din 27.02.2018 şi nr. 448 din 25.04.2018 (de respingere a contestaţiei formulate împotriva Ordinului nr. 50 din 27.02.2018), solicitând anularea acestora, recunoaşterea dreptului pretins, acordarea drepturilor salariale începând cu 01.01.2018 în conformitate cu Legea nr. 153/2017 şi obligarea pârâtei la emiterea unui nou Ordin de salarizare care să ţină cont de prevederile legale prin prisma vechimii în funcţie; acordarea dobânzii legale pentru perioada 01.01.2018 şi până la data plăţii efective a diferenţei drepturilor salariale.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 5367 din 14 decembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, acţiunea privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul A. solicitând admiterea, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

A susţinut că instanţa de fond s-a aflat într-o gravă eroare întrucât nu a observat că Ordinul nr. 50/27.02.2018 contestat în cauza de faţă, stabileşte salariul de bază al reclamantului luând în calcul salariul stabilit prin Anexa Ordinului nr. 537/20.12.2017 contestat într-o altă cauză, precum şi faptul că art. 1 al Ordinului nr. 50/27.02.2018 nu rectifica art. 1 al Ordinului nr. 537/20.12.2017.

Pe fond, a susţinut că prin cele două Ordine contestate se stabileşte, în mod greşit, un nivel salarial necorespunzător realităţii de fapt în care se regăseşte reclamantul, împrejurare ce justifică ambele demersuri juridice promovate.

La data de 10.06.2021, reclamantul a depus note de şedinţă la care a ataşat Ordinul nr. 176/17.04.2019 şi Ordinul nr. 20/20.01.2021 şi a precizat faptul că intimata-pârâtă i-a recunoscut dreptul pretins, respectiv vechimea în funcţie în baza hotărârii definitive nr. 5511/2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017.

În acest context, a solicitat admiterea recursului şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată ca rămasă fără obiect.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie nu a formulat întâmpinare, însă a depus precizări prin care a invocat Decizia nr. 31 din 7 mai 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţie a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 16 iunie 2021, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant şi a înscrisurilor depuse la dosar, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele arătate în continuare.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Reclamantul A. a investit instanţa de contencios administrativ cu o plângere împotriva Ordinelor Procurorului Şef al DNA nr. 50 din 27.02.2018 şi nr. 448 din 25.04.2018, solicitând anularea acestora şi emiterea unui nou ordin de salarizare care să ţină cont de prevederile legale prin prisma vechimii în funcţie.

Instanţa de fond a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantului A., în contradictoriu cu pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, reţinând că motivele de nelegalitate invocate nu au legătură cu actul contestat, argumentele invocate privesc un alt act administrativ, a cărei legalitate a fost analizată în altă cauză, respectiv dosarul nr. x/2018 al Curţii de Apel Bucureşti.

Recurentul-reclamant a criticat soluţia primei instanţe şi a susţinut că cele două Ordine contestate nu stabilesc în mod corect drepturile salariale la care este îndreptăţit.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că la data de 10 iunie 2021, recurentul-reclamant a depus la dosar note de şedinţă, prin care a solicitat să se constate că cererea de chemare în judecată a rămas fără obiect, şi a ataşat, în copie, înscrisuri doveditoare, respectiv Ordinul nr. 176 din 17.04.2019 şi Ordinul nr. 20 din 20.01.2021 emise de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie.

Astfel, Înalta Curte aminteşte că potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ., republicat, una din condiţiile necesare pentru existenţa dreptului la acţiune este cea privind obiectul cererii/formularea unei pretenţii, condiţie generală care vizează orice cerere formulată în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării şi soluţionării căilor de atac.

În contextul celor anterior arătate, Înalta Curte constată că deşi condiţia existenţei obiectului acţiunii a fost îndeplinită la data promovării acţiunii, ulterior, ca urmare a emiterii de către intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a Ordinelor nr. 176 din 17.04.2019 şi nr. 20 din 20.01.2021, recurentului-reclamant i-au fost recunoscute drepturile salariale pretinse, fiind realizată pretenţia concretă dedusă judecăţii, astfel că demersul judiciar privind emiterea unui nou ordin de salarizare este la acest moment lipsit de obiect, urmând să fie respins ca atare.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi, rejudecând, va respinge acţiunea ca rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 5367 din 14 decembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată.

Respinge acţiunea ca rămasă fără obiect.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 iunie 2021.

GGC - BR