Statutory 30% cumulative cap on public sector allowances prevents cumulative application of maximum risk, confidentiality, and hazardous work bonuses.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 16.04.2018, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO. şi PPP. au formulat, în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Oradea, Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Oradea şi Preşedintele Curţii de Apel Oradea, contestaţie împotriva Hotărârii nr. 8 din data de 12.03.2018 emisă de Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Oradea, prin care solicită:

- să se anuleze în parte Hotărârea nr. 8 din data de 12.03.2018 emisă de Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Oradea şi, în consecinţă:

- să se dispună acordarea sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de 25% şi sporul pentru păstrarea confidenţialităţii de 5%, pentru întregul personal auxiliar de specialitate din cadrul Tribunalului Bihor începând cu data de 01.01.2018;

- să se dispună acordarea sporului pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, în cuantum de 15 % aplicat la salariul de bază pentru întregul personal auxiliar de specialitate din cadrul Tribunalului Bihor începând cu data 01.01.2018 şi până la data aplicării Regulamentului - cadru prevăzut de art. 23 din Legea cadru nr. 153/2017 în sensul solicitat (în cuantumul de 15 %, aplicat la salariul de bază şi pentru întreg personalul auxiliar de specialitate).

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4670 din 14 noiembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B., ş.a., ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs QQQ. şi RRR. şi reclamanţii A., B., ş.a., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurenţii-reclamanţi au învederat că tot personalul auxiliar de specialitate şi conex are ca şi ordonator de credite Ministerul Justiţiei care are calitatea de ordonator principal de credite, iar Legea nr. 153/2017 nu precizează că cel care stabileşte salariul personalului auxiliar şi conex este ordonatorul secundar de credite, ceea ce conduce la concluzia că Ministerul de Justiţie este cel care trebuie să stabilească salariile şi sporurile ce se acordă acestora.

Au precizat că dreptul de a beneficia de cele trei sporuri a fost recunoscut prin hotărâri judecătoreşti definitive, fiind inclusiv achitate retroactiv sumele reprezentând cuantumul lor, chiar şi dobânzi legale, iar, pe de altă parte, au fost acordate şi pentru viitor prin legile de salarizare succesive, respectiv Legea nr. 330/2009 şi Legea nr. 284/2010, tot ca efect al hotărârilor judecătoreşti care prevedeau acordarea lor şi pentru viitor.

Au arătat că în urma emiterii hotărârii atacate personalul auxiliar de specialitate din cadrul Tribunalului Bihor se află în situaţia de a beneficia de sporuri care variază între 24% şi 30%, fapt care creează o discriminare între aceştia şi personalul auxiliar din cadrul Curţii de apel Bucureşti, Curţii de Apel Bacău şi Curţii de Apel Ploieşti.

În ceea ce priveşte sporul pentru condiţii de muncă, regulamentul-cadru a fost aprobat de Comisia de Dialog Social din cadrul Ministerului Justiţiei în data de 20.12.2017 şi au apreciat că nu poate fi grevată categoria profesională de acordarea unor drepturi salariate din cauza pasivităţii şi a lipsei de implicare a Ministerului Justiţiei care nu şi-a îndeplinit obligaţiile impuse în sarcina sa de legea-cadru, respectiv emiterea hotărârii de guvern şi a ministrului justiţiei, de emitere a ordinului pentru aprobarea condiţiilor de acordare a acestui spor.

Concluzia care se desprinde din aceste prevederi este că la nivelul fiecărui angajator, curte de apel sau parchet de pe lângă curte de apel, trebuie să existe o decizie administrativă emisă în aplicarea Ordinului nr. 279/C/2010 pentru aprobarea sporului şi, implicit, să fie efectuate buletine de expertizare sau de determinare a condiţiilor de acordare a sporului pentru desfăşurarea activităţii în condiţii grele, vătămătoare sau periculoase.

Invocând prevederile art. (1A1) al Ordonanţei de urgenţă nr. 65/2015 din 30 decembrie 2015 pentru completarea art. 29 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice au apreciat că nu se poate invoca propria culpă a angajatorului la acordarea sporului pentru desfăşurarea activităţii în condiţii grele, vătămătoare sau periculoase pe motivul lipsei regulamentului-cadru care să stabilească aceste locuri, având în vedere că acestea trebuiau să fie deja stabilite şi/sau eventual menţinute până la data de 1 ianuarie 2019.

Acelaşi punct de vedere a fost emis şi de Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale cu privire la Modalitatea de stabilire a salarizării personalului bugetar în anul 2018, inclusiv conform prevederilor O.U.G. nr. 91/2017 pentru modificarea Legii-cadru nr. 153/2017 (anexată prezentei), la pct. 11.

Or, câtă vreme regulamentul-cadru nu există, se aplică vechile buletine de determinare şi expertizare şi nu se poate pune sub semnul întrebării acordarea acestui spor sau acordarea lui într-un alt procent, decât cel de 15%.

Aceeaşi situaţie este aplicabilă şi în cazul sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică şi a sporului de confidenţialitate, care trebuie acordate în procent de 25%, respectiv 5%, neacordarea lor sau acordarea în alte procente ar conduce la situaţia în care am încălca prevederi din hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.

Mai mult decât atât, în textul art. 44 - Abrogarea unor dispoziţii - din Legea nr. 153/2017, nu este enumerată şi Ordonanţă de Urgenţă nr. 65/2015 din 30 decembrie 2015 pentru completarea art. 29 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, deşi enumerarea este exhaustivă şi restrictivă, astfel că această ordonanţă îşi găseşte pe deplin aplicabilitatea.

În acest sens, legiuitorul a constatat existenţa unor inechităţi salariale în instituţiile şi autorităţile publice, statuând prin Legea 71/2015 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice introducerea la articolul 1 din O.U.G. nr. 83/2014, după alin. (5) introducerea unui nou alineat, alin. (5A1), cu următorul cuprins: "(5A1) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

Au invocat şi Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016 privind interpretarea art. 1 alin. (1), (2) şi (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi au susţinut că salarizarea personalului din justiţie ar fi trebuit să fie la "nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii", însă inechităţile în sistem s-au perpetuat.

Au mai arătat că prin art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 20/2016 s-a stabilit că "începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

Intenţia de înlăturare a inechităţilor (deci şi recunoaşterea lor) este explicită şi din nota de fundamentare a O.U.G. nr. 20/2016 prin care se reţine că "... în sectorul public sunt o serie de disfuncţionalităţi, cum ar fi: niveluri diferite de salarizare pentru persoane exercitând aceeaşi funcţie şi aceleaşi atribuţii, în cadrul aceleiaşi instituţii ori în instituţii de acelaşi fel din cadrul unui sector; salarii egale pentru persoane exercitând aceeaşi funcţie şi aceleaşi atribuţii, dar cu vechime în muncă diferită..."

Această interpretare a fost întărită şi de Plenul CSM care a hotărât, în şedinţa din 23 august 2016, că dispoziţiile O.U.G. nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 57/2015 sunt aplicabile şi familiei ocupaţionale "Justiţie", astfel că a adoptat o hotărâre de principiu prin care a recomandat ordonatorilor de credite ca, în interpretarea acestor dispoziţii legale, să aibă în vedere principiul de drept menţionat în nota de fundamentare a O.U.G. nr. 20/2016 şi în cuprinsul art. 31 din O.U.G. nr. 57/2015, aşa cum a fost modificată prin O.U.G nr. 20/2016, în sensul eliminării diferenţelor salariate existente în sistemul judiciar.

Au învederat şi Decizia 794 din 15 decembrie 2016 a Curţii Constituţionale prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din O.U.G. 57 din 2015 astfel cum a fost modificata şi completata prin O.U.G. nr. 20/2016. respectiv O.U.G. nr. 43/2016.

Au apreciat că deşi actele normative mai sus prezentate privesc discriminarea instituită în urma aplicării Legii cadru nr. 284/2010 privind salarizarea imitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, principiile şi logica din aceste acte de reglementare a inechităţilor poate fi preluată mutatis mutandis la prezenta situaţiei în care persoane exercitând aceeaşi funcţie în cadrul autorităţii judecătoreşti, având acelaşi grad/treaptă/gradaţie şi fiind în aceeaşi transă de vechime în specialitate, au o salarizare diferită cu ocazia aplicării Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

În susţinerea celor de mai sus, au arătat faptul că prin Decizia nr. 25/1/A/l din data de 2 februarie 2018 preşedintele Curţii de Apel Bacău şi prin decizia nr. 160/06.03.2018 preşedintele Curţii de Apel Bucureşti au aplicat întru-totul prevederile Legii-cadru nr. 153/2017 şi au dispus în mod corect încadrarea personalului auxiliar de specialitate şi conex, începând cu data de 01.01.2018, prin stabilirea şi aplicarea salariului de bază şi a sporurilor conform celor anterior menţionate.

Mai mult, prin Adresa nr. x/28.02.2018 emisă de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi prin circulara nr. 6/9604, 1126, 12497/1 martie 2018 emisă de Ministerul Justiţiei, s-au comunicat indicaţii în vederea calculării salariilor în sensul susţinerilor din prezenta contestaţie.

Comparând decizia 25/1/A/l din 02.02.2018 emisă de preşedintele Curţii de Apel Bacău, decizia Curţii de Apel Bucureşti nr. 160/06.03.2018 şi decizia atacată, au apreciat că se instituie o nouă discriminare între persoane din cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale "Justiţie", având aceeaşi funcţie/grad/treaptă/gradaţie şi fiind în aceeaşi transă de vechime în specialitate, astfel cum aceasta a fost constatată şi la aplicarea vechii legi a salarizării nr. 284/2010.

Prin punerea în aplicare a Hotărârii Colegiului de conducere al Curţii de Apel Oradea nr. 8/12.03.2018, acordându-se numai pentru personalul care atinge plafonul aferent anului 2022 începând cu data de 01.01.2018 a sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de 25% şi sporul pentru păstrarea confidenţialităţii de 5%, s-a creat o discriminarea între personalul care începând cu data de 01.01.2018 nu a atins plafonul aferent anului 2022 şi cel care la data de 01.01.2018 a atins plafonul aferent anului 2022 din cadrul aceleiaşi instante.

Ori, urmare a diferenţelor salariale rezultate în urma aplicării Legii nr. 284/2010, legiuitorul a intervenit pentru înlăturarea acestor inechităţi, dispoziţiile art. 6 din Legea - cadru nr. 153/2017 statuând că sistemul de salarizare reglementat prin prezenta lege are la bază principiul nediscriminării şi principiul egalităţii.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Curtea de Apel Oradea a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţie a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 16 iunie 2021, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Soluţia instanţei de recurs

2.1. Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului promovat de recurentele QQQ. şi RRR., invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerentele:

Potrivit art. 458 din C. proc. civ.:

"Căile de atac pot fi exercitate numai de părţile aflate în proces care justifică un interes, în afară de cazul în care, potrivit legii, acest drept îl au şi alte organe sau persoane".

Raportat la cadrul procesual existent la fondul cauzei, Înalta Curte reţine că recurentele QQQ. şi RRR. nu au semnat cererea de chemare în judecată şi nu au figurat drept părţi în cauză, astfel încât nu beneficiază de dreptul de a formula calea de atac a recursului.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 458, raportat la art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentele QQQ. şi RRR..

2.2. Cu privire la recursul declarat de reclamanţi, examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

2.3. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Prin Decizia nr. 5/BRU/2018 din data de 05.02.2018 emisă de Preşedintele Curţii de Apel Oradea s-a dispus în sensul că, începând cu data de 01.01.2018, personalul auxiliar de specialitate din cadrul Tribunalului Bihor beneficiază de drepturile salariate prevăzute în anexele care fac parte integrantă din decizia anterior menţionată.

Împotriva acestei decizii reclamanţii, personal auxiliar de specialitate - grefieri în cadrul Tribunalului Bihor, au formulat contestaţie la Colegiul de conducere al Curţii de Apel Oradea.

Prin Hotărârea nr. 8 din data de 12.03.2018 emisă de Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Oradea s-au admis în parte contestaţiile formulate de personalul auxiliar de specialitate din cadrul Tribunalului Bihor împotriva Deciziei nr. 5/BRU din 05.02.2018, în sensul că s-a dispus modificarea în parte a anexelor la decizia nr. 5/BRU din 05.02.2018 în sensul că pentru personalul care atinge plafonul aferent anului 2022 se va acorda începând cu data de 01.01.2018 sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de 25% şi sporul pentru păstrarea confidenţialităţii de 5%, sporuri care vor fi calculate la nivelul salariului de bază din anul 2022, s-a constatat că pentru acordarea sporului pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase este necesară emiterea regulamentului cadru prevăzut de art. 23 din Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, au fost respinse contestaţiile cu privire la înlăturarea discriminării între persoanele din cadrul aceleaşi autorităţi, în speţă autoritatea judecătorească, având aceeaşi funcţie, grad, treaptă, vechime în muncă şi în specialitate, respectiv între grefierii salarizaţi potrivit deciziei Preşedintelui Curţii de Apel Bacău şi grefierii salarizaţi potrivit deciziei Preşedintelui Curţii de Apel Oradea, decizii emise în aplicarea Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

În acest context, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu acţiunea formulată de reclamanţi împotriva Hotărârii nr. 8 din data de 12.03.2018 emisă de Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Oradea.

Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost respinsă, reclamanţii formulând, în esenţă, critici cu privire la greşita aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 153/2017, cu referire la modul de calcul şi de acordare a sporurilor, la limitarea cuantumului total al sporurilor la 30%, precum şi la încadrarea salariilor în plafonul stabilit pentru anul 2022 şi neacordarea unui cuantum total de sporuri de 45%, critici prin care de altfel se reiterează argumentele prezentate de reclamanţi în faţa primei instanţe şi pe care Înalta Curte la apreciază ca fiind nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar şi să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Astfel, în mod corect, s-a reţinut că ordinul de salarizare contestat a fost emis cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare, respectiv a Legii-cadru nr. 153/2017, fiind acordate toate sporurile în discuţie, chiar dacă reflectarea unora nu s-a făcut diferenţiat, ci cumulat.

În ceea ce priveşte criticile privitoare la stabilirea drepturilor salariale conform Legii nr. 153/2017, Înalta Curte reţine că actele atacate au fost emise în aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (3) lit. a) şi alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, potrivit căruia:

"(3) Începând cu data de 1 ianuarie 2018 se acordă următoarele creşteri salariale:

a) cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul brut al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăşi limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

Totodată, alin. (6) al art. 38 prevede că, "în situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022".

Art. 25 prevede că "(1) Suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz.

(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), pentru instituţiile din sistemul sanitar şi de asistenţă socială şi cele din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator principal de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă şi a indemnizaţiilor lunare, după caz."

Din analiza acestor dispoziţii legale rezultă că, începând cu 1 ianuarie 2018, majorarea cu 25% a cuantumului brut al salariilor de bază şi a sporurilor acordate pentru luna decembrie 2017, este dublu limitată, pe de o parte, de salariul stabilit conform Legii nr. 153/2017 pentru anul 2022, pe de altă parte, trebuie ca suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite respectiv ordonator de credite principal să nu depăşească 30% din suma salariilor de bază şi a indemnizaţiilor de încadrare.

Aşadar, la intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017 era prevăzut în mod expres faptul că suma sporurilor care se cuvin personalului căruia i se adresează actul normativ nu poate depăşi plafonul de 30% raportat la suma indemnizaţiilor de încadrare aferentă ordonatorului de credite - în speţă Curtea de Apel Oradea.

Reclamanţilor le sunt aplicabile prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, care trebuie coroborate cu dispoziţiile art. 24 din actul normativ, potrivit cărora "Limita maximă a sporurilor, compensaţiilor, indemnizaţiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor şi a altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în prezenta lege şi în anexele nr. 1 - VIII", dar şi cu prevederile art. 4 şi 5 din Anexa V, Cap. VII, respectiv:

"art. 4 - (1) Pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, personalul prevăzut la art. 1 beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizaţia de încadrare, corespunzător timpului lucrat. (2) Condiţiile de acordare a sporului prevăzut la alin. (1) se aprobă de ordonatorul principal de credite în limita prevederilor din regulamentul elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autorităţile abilitate în acest sens".

art. 5 - Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la curţile de apel, tribunale, tribunalele specializate şi judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, personal de specialitate juridică asimilat magistraţilor, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, asistenţii judiciari, inspectorii judiciari, personalul auxiliar de specialitate, personalul de specialitate criminalistică şi personalul auxiliar de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice şi al laboratoarelor de expertize criminalistice, ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară, precum şi specialiştii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, personalul de probaţiune beneficiază şi de un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidenţialităţii de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizaţia lunară de încadrare".

Or, se observă că din interpretarea coroborată a textelor de lege nu rezultă că suma sporurilor cuvenite acestora ar fi de 45% (25%+15%+5%), în condiţiile în care legiuitorul nu a prevăzut acordarea de sporuri în procent fix din indemnizaţie, ci o limită maximă în care trebuie să se încadreze fiecare spor în parte.

Pe cale de consecinţă, independent de aplicarea prevederilor art. 25 alin. (1) sau a art. 25 alin. (2) din Lege, limitarea prevăzută la art. 38 este incidentă, de asemenea, în cauză. Odată atins salariul stabilit conform Legii nr. 153/2017 pentru anul 2022 nu are relevanţă că suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite respectiv ordonator de credite principal nu a depăşit 30% din suma salariilor de bază şi a indemnizaţiilor de încadrare.

În aceste condiţii, reclamanţilor nu le este recunoscut necondiţionat dreptul la acordarea cumulată a celor trei tipuri de sporuri în cuantumul lor maxim, astfel cum au susţinut prin cererea de chemare în judecată, ci doar dreptul la acordarea sporurilor, cuantumul acestora urmând a fi determinat prin aplicarea unei duble condiţionări: încadrarea fiecărui spor în limitele maxime prevăzute în Anexa V (până la 25%, până la 15% şi până la 5%) şi, totodată, interdicţia depăşirii cumulate a pragului prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, de 30% din suma indemnizaţiilor de încadrare aferentă ordonatorului de credite.

Reclamanţii au beneficiat cu ocazia recalculării drepturilor de acordarea celor trei categorii de sporuri, cumulat fiind respectat pragul prevăzut de art. 25 din Legea nr. 153/2017, iar individual fiecare spor încadrându-se în limitele maxime prevăzute de art. 4 şi 5 din Anexa V Cap. VIII la lege.

Instanţa de control judiciar observă că stabilirea, prin prevederile art. 38 alin. (6) din Legea cadru nr. 153/2017, a unei limite a cuantumului salariului de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare care sunt mai mari decât cele stabilite, potrivit acestei legi, la nivelul prevăzut de lege pentru anul 2022 are un caracter tehnic, fără a dispune cu privire la reducerea salariilor de bază ale personalului plătit din fonduri publice sau cu privire la stabilirea acestora într-un cuantum mai mic. Integrate regulilor privind aplicarea etapizată a legii, aceste prevederi legale vizează reglarea în timp a disfuncţionalităţilor existente în domeniu salarizării personalului plătit din fonduri publice, prin limitarea creşterilor salariale la un nivel stabilit prin lege, potrivit scopului urmărit de legiuitor, astfel cum acesta este enunţat în expunerea de motive la Legea-cadru nr. 153/2017, şi anume acela de "eliminare a disfuncţionalităţilor salariale existente în sistemul public de salarizare", şi vizează, în ansamblu, toate categoriile de personal plătit din fonduri publice.

Cât priveşte pretinsa discriminare invocată de către recurenţi în raport cu situaţia colegilor de la curţile de apel nominalizate, nu se poate reţine un astfel de tratament, cât timp aplicarea Legii nr. 153/2017 poate comporta particularităţi în ceea ce priveşte cuantumul sporurilor acordate în concret la nivelul fiecărui ordonator de credite, obligatorie fiind limitarea generală prevăzută de art. 25 din legea în discuţie, precum şi limitarea cuantumului fiecărui spor în sensul celor prevăzute de art. 4 şi 5 din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017.

Astfel, în deplin acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte observă că reclamanţii nu au demonstrat niciun element de diferenţiere în acordarea salariului de bază între ordonatorii de credite, întrucât doar salariile de bază sunt vizate de principiul egalităţii prevăzut de art. 6 lit. c) din Legea - cadru nr. 153/2017, nu şi celelalte componente ale dreptului salarial.

În realitate, reclamanţii nu învederează că prevederile legale au fost incorect aplicate, ci că prin aplicarea normelor în vigoare s-au creat situaţii discriminatorii, critică care nu poate fi primită.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că reclamanţii nu pun problema legalităţii actelor contestate, prin cererea de recurs, formulând aceleaşi susţineri ca şi prin cererea de sesizare a primei instanţe, prin care, în realitate, urmăresc să înlăture de la aplicare norme în vigoare.

Fiind formulate critici inclusiv cu privire la efectul textelor legale incidente, eventualul control de "legalitate" implică în principiu un control de constituţionalitate, operaţiune ce nu intră însă în competenţa instanţei de judecată, ci a Curţii Constituţionale în condiţiile art. 146 lit. d) din Constituţia României revizuită.

În acest sens, se impune a reaminti şi Decizia nr. 1325/2008 a Curţii Constituţionale, care, în legătură cu O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, a reţinut că dispoziţiile acelui act normativ "sunt neconstituţionale în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative". A reţinut Curtea Constituţională în considerentele deciziei amintite că "Un asemenea înţeles al dispoziţiilor ordonanţei, prin care se conferă instanţelor judecătoreşti competenţa de a desfiinţa norme juridice instituite prin lege şi de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituţional, întrucât încalcă principiul separaţiei puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituţie, precum şi prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării. În virtutea textelor constituţionale menţionate, Parlamentul şi, prin delegare legislativă, în condiţiile art. 115 din Constituţie, Guvernul au competenţa de a institui, modifica şi abroga norme juridice de aplicare generală. Instanţele judecătoreşti nu au o asemenea competenţă, misiunea lor constituţională fiind aceea de a realiza justiţia, potrivit art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală, adică de a soluţiona, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existenţa, întinderea şi exercitarea drepturilor lor subiective."

În mod corect a observat instanţa de fond că prin acţiunea formulată reclamanţii au urmărit înlăturarea de la aplicare a unor texte de lege în vigoare şi nedeclarate ca fiind neconstituţionale, sub motivul unei pretinse discriminări prin efectul legii, urmată de crearea unei norme pe cale jurisprudenţială. Or, faţă de cele mai sus expuse, lipseşte temeiul legal care să atribuie instanţei competenţa de a proceda de o asemenea manieră.

În fine, instanţa de control judiciar apreciază că nu este relevantă Decizia nr. 23/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi nici Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/21.12.2016 pentru că acestea interpretează norme juridice aplicabile perioadei anterioare celei vizate de decizia contestată şi neaplicabile la data de 01.01.2018, când este incidentă Legea nr. 153/2017.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată, este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat, raportat la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanţi, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentele QQQ. şi RRR. împotriva sentinţei civile nr. 4670 din 14 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Respinge recursul formulat de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., David Noemi (Fostă J.), K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO. şi PPP., împotriva sentinţei civile nr. 4670 din 14 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 iunie 2021.

GGC - BR