Legality of suspending tax appeal pending criminal investigation: non-fulfillment of requirement that penal findings have decisive impact on administrative decision

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 19.07.2018, reclamanta A.. S.R.L. B. - Sucursala Cluj Napoca România, a formulat cerere de chemare în judecată, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj, solicitând:

I. În principal,

(1) Anularea Deciziei nr. 176/04.04.2018 emisă de către DGSC şi comunicată reclamantei la data de 19.04.2018, prin care s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei fiscale formulată de aceasta şi înregistrată la DGSC sub nr. x/30.01.2018;

(2) Anularea, potrivit dispoziţiilor art. 281 alin. (5) Codul de procedură fiscală, a Deciziei de impunere nr. x/09.11.2017 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/09.11.2017 cu privire la impunerea în sarcina reclamantei a unor obligaţii fiscale suplimentare în sumă totală de 18.644.069 RON, acte emise de către AJFP Cluj;

II. În subsidiar,

(1) Anularea Deciziei DGSC prin care s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei formulată de reclamantă şi înregistrată la DGSC sub nr. x/30.01.2018;

(2) Obligarea pârâtei DGSC la soluţionarea în fond a contestaţiei fiscale, în termen de 10 de zile de la comunicarea hotărârii, în temeiul art. 18 alin. (6) din Legea nr. 554/2004;

(3) Obligarea organelor de soluţionare pârâte, în temeiul art. 18 alin. (1) şi alin. (5) din Legea nr. 554/2004, la plata de penalităţi către reclamantă în cuantum de 1.000 RON pentru fiecare zi de întârziere, în situaţia neîndeplinirii în termen a obligaţiilor stabilite de instanţă în urma admiterii capetelor de cerere de mai sus;

III. Obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate reclamantei de soluţionarea prezentei cauze.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 198 din 21 ianuarie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii în anularea Deciziei de impunere nr. x/09.11.2017 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/09.11.2017; a respins cererea în anularea Deciziei de impunere nr. x/09.11.2017 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/09.11.2017, ca inadmisibilă.

A admis cererea formulată de reclamanta A.. S.R.L. B. - Sucursala Cluj Napoca România în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj; a anulat Decizia DGSC nr. 176/04.04.2018 de suspendare a contestaţiei administrative şi a obligat pârâta ANAF - DGSC la soluţionarea contestaţiei, în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs Agenţia Naţională de Administrare Fiscală solicitând admiterea recursului şi casarea în parte a sentinţei civile recurate în sensul respingerii acţiunii în totalitate, ca neîntemeiată.

În drept, recursul a fost întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., hotărârea instanţei de fond fiind criticată cu privire la anularea deciziei de soluţionare, solicitându-se menţinerea actului administrativ ca fiind temeinic şi legal.

În esenţă, a susţinut că instanţa a pronunţat hotărârea cu încălcarea prevederilor art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015; că raţionamentul în sensul că Decizia nr. 176/04.04.2018 nu probează în ce măsură întrunirea elementelor constitutive ale unei infracţiuni are o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei în contestaţia administrativă este eronat, întrucât decizia privind suspendarea cauzei s-a impus a fi luată pentru a preîntâmpina emiterea unor hotărâri contradictorii, respectiv o contrarietate între hotărârea penală şi cea civilă, având în vedere că soluţionarea laturii penale a cauzei are o înrâurire hotărâtoare asupra dezlegării pricinii.

De asemenea, instanţa de fond a reţinut în mod incorect împrejurarea că, deşi în dispozitivul Deciziei nr. 176/04.04.2018 se dispune suspendarea contestaţiei administrative, în considerente sunt analizate pe fond criticile aduse de reclamantă Deciziei de impunere nr. x/09.11.2017 şi Raportului de inspecţie fiscală nr. x/09.11.2017, fiind apreciate ca neîntemeiate. În acest sens, a menţionat că în considerentele Deciziei nr. 176/04.04.2018 sunt analizate criticile de ordin procedural ale actelor administrativ fiscale contestate şi nu cele referitoare la fondul constatărilor.

În ceea ce priveşte Ordonanţa de clasare din 13.12.2018 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj-Napoca, pronunţată în dosarul penal nr. x/2018, a arătat că, până la aceasta data, nici intimata şi nici organele de inspecţie fiscală nu au înştiinţat organul de soluţionare în sensul că motivele care au determinat suspendarea contestaţiei au încetat, astfel cum prevede pct. 10.2 din OPANAF nr. 3741/2015 privind aprobarea Instrucţiunilor pentru aplicarea titlului VIII din Legea nr. 207/2015, nefiind îndeplinite aşadar condiţiile referitoare la reluarea soluţionării contestaţiei; în conformitate cu dispoziţiile art. 277 alin. (3) din Legea nr. 207/2015, procedura administrativă urmează a fi reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea.

A mai susţinut că în condiţiile în care intimatei i-a fost comunicată Ordonanţa de clasare în data de 08.01.2019, aşa cum a reţinut instanţa de fond, aceasta avea posibilitatea şi obligaţia legală de a depune înscrisul la organul de soluţionare, în vederea îndeplinirii condiţiilor pentru reluarea procedurii administrative.

După detalierea situaţiei de fapt cu privire la verificările efectuate în cadrul inspecţiei fiscale, a arătat că organele de control din cadrul AJFP Cluj au stabilit că reclamanta nu poate dovedi realitatea operaţiunilor înregistrate în contabilitate sau că a înregistrat operaţiuni care au condus la diminuarea bazelor de impozitare, cu consecinţe asupra obligaţiilor datorate bugetului de stat, fiind stabilită suplimentar de plată suma de 18.644.069 RON, reprezentând impozit pe profit şi TVA. În acest context, a fost întocmită Sesizarea penală nr. 276/10.11.2017 transmisă Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, împreună cu Procesul-verbal nr. x/04.04.2017, în vederea constatării existenţei sau inexistenţei elementelor constitutive ale infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 4, art. 5, art. 8 alin. (1)-(3) şi art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

A menţionat că între stabilirea obligaţiilor fiscale constatate prin Raportul de inspecţie fiscală nr. x/09.11.2017, în baza căruia s-a emis Decizia de impunere nr. x/09.11.2017 şi stabilirea caracterului infracţional al faptelor săvârşite există o strânsă interdependenţă de care depinde soluţionarea cauzei pe cale administrativă.

Aceasta interdependenţă constă în faptul că în urma verificărilor se pune problema realităţii operaţiunilor înregistrate, în opinia organelor de inspecţie fiscală C. înregistrând în evidenţa contabilă cheltuieli reprezentând plata de penalităţi şi achiziţia de servicii, în realitate inexistente, fapte care au condus la diminuarea bazelor de impozitare şi prejudicierea bugetul de stat cu sume reprezentând impozit pe profit şi TVA.

A făcut referire la Decizia nr. 72/28.05.1996 şi Decizia nr. 401/2016 ale Curţii Constituţionale, la Decizia nr. 1970/25.05.2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la jurisprudenţa CJUE ilustrată prin cazul C-225/02 Halifax-Others şi Decizia nr. 419/2002, la jurisprudenţa CEDO - cauza Lungu şi alţii împotriva României.

A criticat hotărârea instanţei de fond şi cu privire la obligarea ANAF -DGSC la soluţionarea contestaţiei în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, considerând că au fost încălcate prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, întrucât legea specială a instituit un termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii pentru emiterea unui act administrativ sau efectuarea unei operaţiuni administrative.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamanta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare şi, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În esenţă, a arătat că simpla sesizare a organelor penale nu este suficientă pentru suspendarea soluţionării contestaţiei fiscale, întrucât, în cauză, soluţia cu privire la sesizarea penală nu poate avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce ar urma să fie pronunţată în procedura administrativă. Norma dispozitivă incidenţă (art. 277 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) coroborat cu art. 279 alin. (5) Codul de procedură fiscală) nu se poate aplica automat în cazul fiecărei sesizări penale.

A precizat că din raţionamentul organelor fiscale nu rezultă în ce constă interdependenţa, prevederile art. 277 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală fiind în sensul că suspendarea soluţionării contestaţiei trebuie justificată de motive obiective.

În acest sens, a considerat că instanţa de fond în mod corect a constatat că în speţă nu poate fi reţinută ca fiind îndeplinită condiţia privind existenţa "indiciilor" cu privire la săvârşirea unei fapte de natură penală, câtă vreme pretinsele fapte de natură penală sunt rolul exclusiv al interpretărilor defectuoase pe care organele fiscale le dau dispoziţiilor din legislaţia fiscală şi, de asemenea, al relevanţei (ne)recunoscute de organele fiscale documentelor justificative şi informaţiilor furnizate de Societate în susţinerea poziţiei sale.

În ceea ce priveşte infracţiunile cu privire la săvârşirea cărora a fost formulată sesizarea penală a arătat că acestea nu se circumscriu infracţiunilor în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare, ci fondului fiscal în sine.

A apreciat justă soluţia instanţei de fond care în analiza cererii de chemare în judecată s-a întemeiat inclusiv pe constatările din Ordonanţa de clasare, arătând că "un ultim argument în sensul nelegalităţii Deciziei DGSC nr. 176/04.04.2018 îl reprezintă Ordonanţa de clasare din 13.12.2018 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, comunicată reclamantei la 08.01.2019.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia din data de 26.06.2019 a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 16 iunie 2021, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

1.6. Alte aspecte procesuale

Asupra excepţiei nulităţii recursului, instanţa de control judiciar s-a pronunţat în şedinţă publică, respingând-o ca neîntemeiată, astfel cum reiese din practicaua prezentei decizii, apreciind că argumentele invocate de recurenta-reclamantă, prin memoriul de recurs, se încadrează în cazul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Totodată, s-a respins ca neîntemeiată şi excepţia lipsei de interes în promovarea recursului invocată ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 30/14.02.2020 privind soluţionarea contestaţiei administrative, apreciindu-se că prin promovarea căii de atac, recurenta avea interesul să dovedească legalitatea actului administrativ reprezentat de decizia de suspendare a soluţionării contestaţiei.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor este nefondat, pentru următoarele considerente:

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Ca urmare a inspecţiei fiscale efectuate cu privire la reclamanta A.. S.R.L. B. - Sucursala Cluj Napoca România s- a întocmit Raportul de inspecţie fiscală nr. x/09.11.2017 prin care s-a reţinut, în esenţă, că reclamanta nu poate dovedi realitatea operaţiunilor înregistrate în contabilitate sau că a înregistrat operaţiuni care au condus la diminuarea bazelor de impozitare, cu consecinţe asupra obligaţiilor datorate bugetului de stat.

Prin Decizia de impunere nr. x/09.11.2017 s-au stabilit în sarcina reclamantei obligaţii fiscale suplimentare de plată în cuantum total de 18.644.069 RON, reprezentând impozit pe profit şi TVA.

Reclamanta a formulat contestaţie împotriva Deciziei de impunere nr. x/09.11.2017 şi Raportului de Inspecţie fiscala nr. x/09.11.2017 emise de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj.

Prin Decizia nr. 176/04.04.2018 emisă de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor a fost suspendată soluţionarea contestaţiei administrative, fiind reţinută incidenţa art. 277 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală, ca urmare a Sesizării penale nr. 276/10.11.2017 transmisă Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, în vederea constatării existenţei sau inexistenţei elementelor constitutive ale infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 4, art. 5, art. 8 alin. (1)-(3) şi art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

În dosarul penal nr. x/2018 s-a dispus clasarea cauzei faţă de reclamantă, cu privire la toate faptele pentru care s-a formulat plângerea penală, pentru care s-a dispus suspendarea contestaţiei administrative.

În acest context, reclamanta a investit instanţa de contencios administrativ şi fiscal solicitând, în principal, anularea Deciziei nr. 176/04.04.2018, prin care s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei fiscale, precum şi anularea Deciziei de impunere nr. x/09.11.2017 şi Raportului de Inspecţie fiscală nr. x/09.11.2017. În subsidiar, a solicitat anularea Deciziei nr. 176/04.04.2018, prin care s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei fiscale, obligarea pârâtei la soluţionarea în fond a contestaţiei fiscale, la plata de penalităţi în cuantum de 1.000 RON pentru fiecare zi de întârziere, în situaţia neîndeplinirii în termen a obligaţiilor stabilite de instanţă în urma admiterii capetelor de cerere de mai sus şi la plata cheltuielilor de judecată.

Prima instanţă a respins cererea în anularea Deciziei de impunere nr. x/09.11.2017 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/09.11.2017, ca inadmisibilă.

A admis cererea formulată de reclamanta A.. S.R.L. B. - Sucursala Cluj Napoca România în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj; a anulat Decizia DGSC nr. 176/04.04.2018 de suspendare a contestaţiei administrative şi a obligat pârâta ANAF - DGSC la soluţionarea contestaţiei, în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii.

Pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor a formulat recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticând soluţia cu privire la anularea Decizia nr. 176/04.04.2018 de suspendare a contestaţiei administrative, apreciind că hotărârea a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015.

De asemenea, a criticat şi soluţia prin care a fost obligată la soluţionarea contestaţiei administrative, în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, considerând că au fost încălcate prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Referitor la recursul formulat de recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, instanţa de control judiciar reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, în vigoare la momentul formulării contestaţiei societăţii A.. S.R.L. B. - Sucursala Cluj Napoca România, "Organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când:

a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare şi a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă."

Dispoziţia legală relevată constituie o transpunere în cadrul procedurii administrativ fiscale a principiului de drept "penalul ţine în loc civilul", fiind firesc, aşa cum se susţine şi în jurisprudenţa constituţională (Deciziile nr. 1237/2008, nr. 56/2013 ale Curţii Constituţionale), ca soluţionarea contestaţiei formulate împotriva actelor administrative fiscale să fie suspendată fie până la încetarea motivului care a determinat suspendarea, fie până la un termen stabilit de organul fiscal competent prin decizia de suspendare. Aceasta, deoarece hotărârea definitivă a instanţei penale prin care se soluţionează acţiunea civilă este opozabilă organelor fiscale competente pentru soluţionarea contestaţiei, cu privire la sumele pentru care statul s-a constituit parte civilă.

Rezultă, astfel, că, pentru intervenţia acestei măsuri procesuale, se impune îndeplinirea cumulativă a două condiţii:

- organele penale să fie sesizate de către organul care a efectuat activitatea de control, în situaţia în care în cursul inspecţiei fiscale s-au descoperit indicii privind săvârşirea unei infracţiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare;

- constatarea infracţiunii cu privire la care există indicii să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă.

Pentru îndeplinirea primei condiţii, este necesar ca declanşarea cercetărilor penale să se facă la sesizarea organului fiscal, a manifestării de voinţă a acestuia, concretizată într-o plângere penală, care pe timpul inspecţiei fiscale a descoperit indiciile săvârşirii unei infracţiuni.

Referitor la cea de-a doua condiţie legală, în jurisprudenţa instanţei supreme s-a reţinut constant că instanţa de contencios administrativ învestită cu controlul de legalitate asupra deciziei emise în temeiul art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 poate evalua măsura administrativă, inclusiv în ceea ce priveşte exercitarea dreptului de apreciere al autorităţii fiscale prin raportare la definiţia excesului de putere, cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, a proporţionalităţii şi a celorlalte exigenţe ale dreptului la o bună administrare, pentru că, în caz contrar, s-ar accepta incidenţa acestor prevederi în cazul oricărui demers formal de sesizare a organelor penale, cu consecinţa amânării nepermise a soluţiei în procedura administrativă.

Altfel spus, incidenţa acestui caz de suspendare facultativă a soluţionării contestaţiei fiscale nu poate fi acceptată automat, textul legal instituind o posibilitate, şi nu o obligaţie pentru organul de soluţionare a contestaţiei.

Condiţia esenţială impusă de lege se referă la justificarea acestei măsuri de interdependenţa dintre posibilul caracter penal al faptelor investigate şi stabilirea corectă a obligaţiilor bugetare în sarcina contribuabilului contestator.

În cauză, organul de inspecţie fiscală, pentru a motiva suspendarea soluţionării contestaţiei, a reţinut că organele administrative nu se pot pronunţa pe fondul cauzei înainte de a se finaliza soluţionarea laturii penale având în vedere că se ridică problema realităţii operaţiunilor înregistrate în contabilitate de către reclamantă şi diminuarea bazelor de impozitare, cu consecinţa prejudicierii bugetului de stat.

Or, Înalta Curte apreciază că aspectele în privinţa cărora organele fiscale au suspiciuni, verificarea situaţiei de fapt constând în realitatea operaţiunilor şi înregistrărilor efectuate de societate, se pot lămuri de către autoritatea fiscală cu ocazia soluţionării contestaţiei, nefiind influenţate de cercetările pe latură penală sau de pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti de condamnare pentru infracţiunile prevăzute şi pedepsite de art. 4, art. 5, art. 8 alin. (1)-(3) şi art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

Prin urmare, în acord deplin cu judecătorul fondului, observă Înalta Curte că organul fiscal nu invocă, în esenţă, existenţa unor indicii de săvârşire a unei infracţiuni în legătură cu mijloacele de probă, ci aspecte ce ţin de aplicarea normei de drept fiscal, respectiv în legătură cu modul de exercitare a dreptului de deducere şi îndeplinirea condiţiilor legale pentru a solicita deducerea. Astfel, infracţiunile cu privire la săvârşirea cărora a fost formulată sesizarea penală nu se circumscriu infracţiunilor în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare.

În mod corect a reţinut prima instanţă că între faptele care au făcut obiectul sesizării penale şi obligaţia fiscală nu există o legătură de cauzalitate, având în vedere faptul că în considerentele Deciziei de suspendare au fost analizate pe fond criticile aduse de reclamantă Deciziei de impunere şi Raportului de inspecţie fiscală, dar şi Ordonanţa de clasare din 13.12.2018 pronunţată în Dosarul nr. x/2018. Deşi recurenta-reclamantă a susţinut că decizia de suspendare a contestaţiei administrative s-a impus a fi luată pentru a preîntâmpina evitarea unor hotărâri contradictorii, respectiv o contradictorialitate între hotărârea penală şi cea civilă, aceasta nu a fost în măsură să probeze că soluţionarea cauzei penale are o înrâurire hotărâtoare asupra dezlegării pricinii.

Suspendarea sine die a soluţionării contestaţiei societăţii recurente este de natură a întârzia în mod nejustificat accesul părţii la instanţă, ceea ce contravine prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia Drepturilor Omului.

Înalta Curte, constată că nici motivul de nelegalitate invocat de recurenta-pârâtă cu privire la încălcarea prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, nu este de natură să ducă la reformarea sentinţei atacate.

Potrivit acestor dispoziţii legale, "Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii."

Teza a II-a a art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pe care o invocă recurenta-pârâtă are în vedere executarea hotărârii definitive în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii în ipoteza în care instanţa nu a prevăzut un termen pentru executare. Or, aceasta ipoteză nu este incidentă în cauză de vreme ce instanţa de fond a prevăzut, în mod expres, în dispozitivul sentinţei atacate un termen de 30 de zile de la comunicarea acesteia pentru soluţionarea contestaţiei administrative de către pârâtă.

Prin urmare, nu pot fi reţinute argumentele recurentei-pârâte, hotărârea primei instanţe reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat, raportat la dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, ca nefondat.

În temeiul art. 452 C. proc. civ., va obliga partea care a pierdut procesul la plata sumei de 6000 RON către intimata - reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor împotriva sentinţei civile nr. 198 din 21 ianuarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă la plata sumei de 6000 RON către intimata - reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 iunie 2021.

GGC - BR