Conflict of jurisdiction: Exclusive territorial competence by claimant's domicile when union acts as representative for public official salary claim

Asupra conflictului de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal la data de 30.06.2020, sub nr. x/2020, Sindicatul Naţional "Pro Lex", în numele membrului de sindicat A., a solicitat, în contradictoriu cu Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date şi Primăria Oraşului Rupea, ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună:

- să recalculeze şi să acorde reclamantului salariul de funcţie şi sporurile la nivelul maxim al acestor drepturi acordate în cadrul MAI, 3.364 RON pentru funcţiile de agent de poliţie, care cuprinde şi drepturile salariale recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive;

- obligarea pârâtului să plătească reclamantului diferenţa de drepturi salariale constând în diferenţa dintre sumele primite de reclamant şi cele rezultate în urma recalculării, începând cu trei ani în urmă de la data introducerii acţiunii şi până la data includerii acestuia în salariu, urmând ca sumele să fie actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală aferentă până la data plăţii efective.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa nr. 4582/2020 din 2 octombrie 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale exclusive, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamant A. prin Sindicatul Naţional Pro Lex, în contradictoriu cu pârâţii Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date şi Primăria Oraşului Rupea în favoarea Tribunalului Braşov.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Bucureşti a reţinut că reclamantul A., funcţionar public, care îşi desfăşoară activitatea în cadrul instituţiei pârâte, având domiciliul (şi reşedinţa) în jud. Braşov, a învestit instanţa de judecată cu prezenta cauză, având ca obiect "litigiu funcţionari publici-obligare emitere act-pretenţii-despăgubiri băneşti."

Potrivit art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe.

O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, instituie o competenţă materială specială a instanţelor de contencios administrativ în soluţionarea litigiilor privind raporturile de muncă dintre funcţionarii publici şi autoritatea publică angajatoare, însă nu cuprinde şi dispoziţii referitoare la competenţa teritorială a instanţelor de contencios administrativ, astfel că pentru determinarea instanţei competente din punct de vedere teritorial să soluţioneze un astfel de litigiu, sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Drept urmare, competenţa teritorială a instanţelor de contencios administrativ în soluţionarea litigiilor privind raporturile de muncă dintre funcţionarii publici şi autoritatea publică angajatoare este stabilită de art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 (cu modificările aduse prin Legea nr. 212/2018), potrivit cărora, reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său.

De asemenea, potrivit art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004:

"competenţa teritorială de soluţionare a cauzei se va respecta şi atunci când acţiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces."

Aşadar, normele speciale de competenţă teritorială exclusivă introduse în Legea nr. 554/2004 prin Legea nr. 212/2018, în funcţie de domiciliul/sediul reclamantului, exclud normele de competenţă alternativă, care ar da posibilitatea reclamantului, de a alege între mai multe instanţe deopotrivă competente şi totodată, exclud şi stabilirea competenţei în raport de sediul Sindicatului.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 342 din 14 aprilie 2021, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu şi, în consecinţă, a declinat în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal competenţa de soluţionare a cererii formulate de Sindicatul Naţional Pro Lex în contradictoriu cu pârâţii Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date şi Primăria Oraşului Rupea, dispunând sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

La pronunţarea acestei hotărâri, instanţa a reţinut că, în cauză, calitatea de reclamant o are Sindicatul Naţional Pro Lex căruia legea îi recunoaşte această legitimitate, iar nu persoana fizică în numele căreia acţionează.

A reţinut totodată că, în materia contenciosului administrativ, competenţa se determină potrivit dreptului comun în materie dat de dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea 554/2004, respectiv competenţa instanţei de la sediul reclamantului, sindicatul fiind reclamant.

Ori, în raport cu dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea 554/2004, sediul sindicatului reclamant fiind în Bucureşti, competenţa soluţionării cauzei îi revine Tribunalului Bucureşti.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce urmează:

În ceea ce priveşte cadrul procesual, se constată că obiectul cererii de chemare în judecată constă în obligarea pârâtului la acordarea unor drepturi salariale către reclamanţi, prin raportare la prevederile Legii nr. 71/2015, Deciziei CCR nr. 794/2016 şi legislaţiei specifice politiştilor.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe, îl constituie problema instanţei competente teritorial să soluţioneze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Având în vedere că este vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce priveşte competenţa teritorială de soluţionare a cauzei sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018 (intrată în vigoare la data de 30.07.2018, anterior sesizării primei instanţe - 10.12.2018), care statuează în mod expres că:

"Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său (…)".

Competenţa stabilită de textul de lege mai sus menţionat este una teritorială exclusivă, ceea ce înseamnă că reclamantul trebuie să se adreseze instanţei de la domiciliul sau sediul său, neavând un drept de opţiune între mai multe instanţe.

De asemenea, Înalta Curte constată incidenţa dispoziţiilor art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 modificată potrivit cărora:

"(4) Competenţa teritorială de soluţionare a cauzei se va respecta şi atunci când acţiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces".

Or, în cauza de faţă, deşi prin acţiunea pendinte se urmăreşte plata unor drepturi băneşti în favoarea membrului de sindicat, Sindicatul Naţional PRO LEX nu are calitate de reclamant, ci are calitate de reprezentant al membrului de sindicat (aspect ce rezultă şi din petitul acţiunii deduse judecăţii), iar calitatea de reclamant revine membrului de sindicat, deoarece are calitatea de titular al dreptului pretins, precum şi interesul promovării acţiunii.

În cauză nu este aplicabilă Decizia nr. 1/21.01.2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, deoarece problema de drept dezlegată priveşte interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, republicat, care au caracter special, fiind aplicabile numai jurisdicţiei muncii şi a asigurărilor sociale.

În aceste condiţii, având în vedere că reclamantul a solicitat plata unor drepturi băneşti, izvorâte din raporturi de muncă, precum şi faptul că acesta are domiciliul în raza teritorială a Tribunalului Braşov, Înalta Curte constată că acestei instanţe îi aparţine competenţa de soluţionare a prezentei cauze.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamantul A. prin Sindicatul Naţional Pro Lex în contradictoriu cu pârâţii Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date şi Primăria Oraşului Rupea în favoarea Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 iunie 2021.

GGC - BR