Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3649/2021 AI generated

Judicial recusal: scope of Art. 41 C.Civ. absolute incompatibility for prior interlocutory or ex officio standing review

Case Number Decizia nr. 3649/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s appeal as unfounded, thereby upholding the Court of Appeal’s decision to reject the motion for recusal and ordering the appellant to pay 1,300 RON in court costs to the respondent. The dispute concerned a challenge to the procedural legitimacy of a judge assigned to a labor and public service law case, where the appellant argued that the judge’s prior involvement in a related appeal and the court’s *ex officio* scrutiny of active standing violated absolute incompatibility rules and objective impartiality standards. Applying Articles 41(1) and 42(13) of the Code of Civil Procedure, in conjunction with the constitutional presumption of judicial impartiality and Article 6 of the European Convention on Human Rights, the court held that a judge’s prior participation in interlocutory decisions or the initiation of procedural defenses *ex officio* does not constitute the specific statutory grounds for recusal or incompatibility, as the judge had not rendered a final judgment on the merits in the identical procedural instance.

Legislator headnote

AI generated

art. 41 alin. (1) C. proc. civ, art. 42 pct. 13 din C. proc. civ, art. 41 din C. proc. civ, art. 496 alin. (1) C. proc. civ, art. 453 alin. (1) din C. proc. civ; Judicial recusal: scope of Art. 41 C.Civ. absolute incompatibility for prior interlocutory or ex officio standing review: The dispute concerned a challenge to the procedural legitimacy of a judge assigned to a labor and public service law case, where the appellant argued that the judge’s prior involvement in a related appeal and the court’s *ex officio* scrutiny of active standing violated absolute incompatibility rules and objective impartiality standards. Applying Articles 41(1) and 42(13) of the Code of Civil Procedure, in conjunction with the constitutional presumption of judicial impartiality and Article 6 of the European Convention on Human Rights, the court held that a judge’s prior participation in interlocutory decisions or the initiation of procedural defenses *ex officio* does not constitute the specific statutory grounds for recusal or incompatibility, as the judge had not rendered a final judgment on the merits in the identical procedural instance.

Keywords

AI generated
motion for recusal judicial law statutory ground for exclusion scope of review in cassation interlocutory decision article of civil procedure
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 453 alin. (1) din C. proc. civ.

Cited as the legal basis for the order obliging the appellant to pay court costs.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin sentinţa nr. 345/CA din 09.06.2020, Tribunalul Bihor a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei A., invocată de pârâţii Primarul Municipiului Salonta şi Secretarul Municipiului Salonta, şi, pe cale de consecinţă, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Salonta - prin Primar, Agenţia Naţională A Funcţionarilor Publici, Instituţia Prefectului Judeţului Bihor, Sindicatul Salariaţilor Din Cadrul Primăriei Municipiului Salonta, Primarul Municipiului Salonta şi Secretarul Municipiului Salonta, ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă; a obligat reclamanta să plătească pârâtului Municipiul Salonta, cheltuieli de judecată în sumă totală de 4.380 RON, reprezentând onorarii avocaţiale.

1.2. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs recurenta-reclamantă A..

1.3. Cererea de recuzare

La termenul de judecată din 16 octombrie 2019, recurenta-reclamantă A., a formulat oral o cerere de recuzare a doamnei judecător B., membră a completului de judecată R4CAF, arătând că doamna judecător a fost preşedintele completului de judecată care, la recursul formulat în dosarul nr. x/2019 şi trimis spre rejudecare, a pus în discuţie instanţei de fond să analizeze calitatea sa procesuală activă, dându-se mai mult decât s-a cerut.

În drept, a invocat prevederile art. 41 alin. (1) C. proc. civ.

1.4. Soluţia pronunţată de instanţă asupra cererii de recuzare

Prin încheierea din 5 noiembrie 2020, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de recuzare a doamnei judecător B., membră a completului de judecată R2CAF, formulată de recurenta-reclamantă A., cu privire la soluţionarea recursului care face obiectul dosarului nr. x/2019 al Curţii de Apel Oradea.

1.5. Recursul declarat împotriva acestei încheieri

Împotriva încheierii din 5 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs recurenta-reclamantă, solicitând:

- verificarea legalităţii compunerii completului de judecată învestit cu soluţionarea dosar x/2019-R şi, implicit, verificarea existenţei sau nu a stării de incompatibilitate absolută a judecătoarei B., dată fiind calitatea de membru, chiar Preşedinte a Completului de judecată, învestit cu soluţionarea atât a dosarului nr. x/2019, cât şi a dosarului disjuns din acesta (dosar x/2019), precum şi a dosarului asociat acestuia (dosar x/2020), având aplicabilitate prevederile atât a art. 41 alin. (1), cât şi a art. 42 pct. 13 din C. proc. civ.

- examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii încheierii atacate cu regulile de drept aplicabile, inclusiv sub aspectul pretinderii achitării unei taxe judiciare de timbru în valoare de 100 RON, cu atât mai mult cu cât obiectul dosar x/2019 este incident jurisdicţiei muncii privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, fără a face abstracţie şi de faptul că în prezenta speţa sunt incidente chiar şi prevederile art. 41 din C. proc. civ., precum şi verificarea legalităţii şi temeiniciei unei astfel de încheieri adoptate în "Cameră de Consiliu", la data de 05.11.2020, în dosar nr. x/2019;

- examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii Deciziei Curţii de Apel Oradea nr. 940/CA/16.12.2020 cu regulile de drept aplicabile şi, implicit, verificarea legalităţii şi temeiniciei unei astfel de Decizii, cu atât mai mult cu cât dacă prin Decizia nr. 940/CA/2020 adoptată în dosar x/2019 se consideră, pe bună dreptate, că are calitate procesuală activă, pe când în dosarul disjuns din acesta (dosar x/2019), Completul de judecată coordonat de aceeaşi judecătoare, B., invocă, tocmai din oficiu în calea de recurs excepţia lipsei calităţii sale procesuale active;

- admiterea prezentului recurs, desfiinţarea încheierii adoptate de Curtea de Apel Oradea în "Cameră de Consiliu", la data de 05.11.2020 în dosarul nr. x/2019 - R şi, implicit, admiterea cererii de recuzare formulată în dosarul nr. x/2019 - R, formulată la data de 16.10.2020 şi completată la data de 21.10.2020, împotriva judecătoarei B.;

- dispunerea restituirii sumei achitate cu titlu de taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 RON pretinsă de instanţa de judecată ca urmare a cererii de recuzare ce face obiectul prezentei discuţii.

Recurenta a susţinut, în esenţă, că în mod nelegal a fost respinsă cererea de recuzare, fără a se fi reţinut că doamna judecător B. a dezbătut de trei ori asupra aceleiaşi chestiuni de importanţa majoră în soluţionarea dosarului nr. x/2019 excepţia lipsei calităţii procesuale active, soluţiile adoptate confirmând existenţa unei atitudini de inconsecvenţă juridică şi de nerespectare a principiilor elementare de drept procesual.

De asemenea, doamna judecător B. a fost incompatibilă de a judeca dosar x/2019 şi datorită faptului că îşi exprimase deja părerea cu privire la excepţia lipsei calităţii sale procesuale active, completul de judecată pe care l-a prezidat, în faza de recurs (dosar x/2019), punând din oficiu spre dezbatere o astfel de excepţie, existând, de altfel, şi alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli serioase cu privire la imparţialitatea sa, cu atât mai mult cu cât aceasta nu s-a conformat de bună-voie obligaţiei legale de a se abţine nici de la judecarea recursului formulat în dosar nr. x/2018 şi nici de la judecarea "contestaţiei în anulare" ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2020

1.6. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-pârâţi Municipiul Salonta, Primarul Municipiului Salonta şi Secretarul Municipiului Salonta au formulat întâmpinări, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Hotărârea şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând cererea de recurs prin prisma criticilor dezvoltate de recurentă, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile procedurale incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru argumentele în continuare prezentate.

Cu titlu prealabil, se cuvine a fi menţionat faptul că, în analiza prezentului recurs, instanţa are în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia nr. 558/2014), în care, prin raportare la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, referitor la imparţialitatea judecătorului, s-au reţinut următoarele:

"19. Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa, […], reiterând jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, a stabilit că imparţialitatea magistratului, ca şi garanţie a dreptului la un proces echitabil, poate fi apreciată într-un dublu sens: un demers subiectiv, ce tinde a determina convingerea personală a unui judecător într-o cauză anume, ceea ce semnifică aşa-numita imparţialitate subiectivă, şi un demers obiectiv, cu scopul de a determina dacă acesta a oferit garanţii suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă în privinţa sa, ceea ce semnifică aşa-numita imparţialitate obiectivă (Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 1 octombrie 1982, pronunţată în Cauza Piersack împotriva Belgiei, paragraful 30). De asemenea, Curtea a reţinut că imparţialitatea subiectivă este prezumată până la proba contrară, în schimb, aprecierea obiectivă a imparţialităţii constă în a analiza dacă, independent de conduita personală a judecătorului, anumite împrejurări care pot fi verificate dau naştere unor suspiciuni de lipsă de imparţialitate (Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 24 mai 1989, pronunţată în Cauza Hauschildt împotriva Danemarcei, paragraful 47).

20. Analizând art. 124 alin. (2) din Constituţie, Curtea constată că judecătorii se bucură de prezumţia constituţională de imparţialitate, aceasta fiind ataşată statutului lor profesional. Această prezumţie poate fi, însă, răsturnată, în mod individual, cu privire la fiecare judecător în parte, în condiţiile în care se demonstrează lipsa imparţialităţii subiective sau obiective a judecătorului."

Totodată, potrivit art. 6 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului "orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege".

În jurisprudenţa Comisiei sau a Curţii Europene a Drepturilor Omului, s-a arătat că existenţa imparţialităţii în sensul art. 6 par. 1 din Convenţie trebuie determinată conform unui test subiectiv, pe baza convingerilor personale ale judecătorului cauzei, dar şi conform unui test obiectiv, vizând să stabilească dacă un judecător a oferit suficiente garanţii pentru a exclude orice îndoială legitimă în aceasta privinţă (cauza Hauschildt c. Danemarcei, hotărârea din 24 mai 1989).

Urmând demersul obiectiv, instanţa reiterează că exigenţa imparţialităţii în sensul art. 6 par. 1 din Convenţie presupune ca încrederea pe care judecătorul trebuie să o inspire părţilor şi publicului este esenţială şi decisivă, important fiind ca îndoielile privitoare la imparţialitate să poată fi justificate în mod rezonabil.

Imparţialitatea subiectivă presupune că niciun membru al instanţei nu trebuie să aibă vreo prejudecată sau predilecţie. Judecătorul nu trebuie să aibă niciun motiv de a favoriza sau a defavoriza vreo parte. Demersul subiectiv de a determina imparţialitatea judecătorului ar însemna, deci, a determina convingerea personală a judecătorului pe parcursul judecăţii şi în modul de soluţionare a unei cauze concrete. Imparţialitatea subiectivă pune în discuţie aşadar "forul interior" al judecătorului.

Ambele criterii trebuie să convingă un observator exterior şi obiectiv că imparţialitatea judecătorului cauzei nu ar putea fi afectată, iar posibilitatea de a formula cerere de abţinere reprezintă un remediu legal pentru astfel de situaţii, pe lângă cele asigurate părţii interesate (recuzarea sau cererea de strămutare).

Cererea de recuzare formulată de recurenta-reclamantă în cadrul soluţionării cererii de recurs împotriva sentinţei nr. 345/CA din 09.06.2020 a Tribunalului Bihor a fost întemeiată, în drept, pe dispoziţiile art. 41 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit art. 41 alin. (1) C. proc. civ., judecătorul care a pronunţat o încheiere interlocutorie sau o hotărâre prin care s-a soluţionat cauza nu mai poate judeca aceeaşi pricină în apel, recurs, contestaţie în anulare sau revizuire şi nici după trimiterea spre rejudecare.

Fundamentul instituţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 41-44 C. proc. civ., incompatibilitatea, abţinerea şi recuzarea, este acela al respectării dreptului la judecată cauzei de către o instanţă independentă şi imparţială, pentru a se asigura părţilor obiectivitate în soluţionarea pricinii.

În cauză, Înalta Curte, analizând susţinerile formulate în cadrul cererii de recuzare, reluate şi prin cererea de recurs, având în vedere şi celelalte aspecte invocate de recurentă, apreciază că în mod legal a fost respinsă cererea de recuzare, completul învestit cu soluţionarea acesteia reţinând că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 41 alin. (1) C. proc. civ., împrejurarea că doamna judecător a fost preşedintele completului de judecată care, la recursul formulat în dosarul nr. x/2019 şi trimis spre rejudecare, a pus în discuţie instanţei de fond să analizeze calitatea sa procesuală activă, dându-se în opinia recurentei mai mult decât s-a cerut, nefiind de natură a conduce la existenţa acestui caz de incompatibilitate.

De asemenea, punerea în dezbaterea părţilor, din oficiu, a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a recurentei, nu îl face pe judecător incompatibil.

În consecinţă, neexistând motive de casare a încheierii din 5 noiembrie 2020 de respingere a cererii de recuzare, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.

În temeiul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., se va dispune obligarea recurentei - reclamante la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1300 RON, reprezentând onorariu de avocat, către intimatul - pârât Primarul Municipiului Salonta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii din 5 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal pronunţate în dosarul nr. x/2019-R, ca nefondat.

Obligă recurenta - reclamantă A. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1300 RON, reprezentând onorariu de avocat, către intimatul - pârât Primarul Municipiului Salonta.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 iunie 2021.

GGC - BR