Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3610/2021 AI generated

Suitability of arbitration annulment grounds and suspension of proceedings for failure to specify statutory grounds

Case Number Decizia nr. 3610/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs No costs imposed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, upholding the lower court's interlocutory order to suspend proceedings, and rejected the defendant's request for court costs. The dispute involved an action for the annulment of an arbitral award filed by a health insurance house against a private company, where the appellate court had suspended the trial because the claimant failed to specify which of the three specific statutory grounds for annulment under Article 608(1)(b) of the Code of Civil Procedure applied to the case. The High Court determined that the suspension was legally justified under Article 242(1) of the Code of Civil Procedure due to the claimant's failure to comply with a specific obligation imposed by the court, thereby impeding the normal course of the process, and held that court costs could not be awarded at this stage as the dispute concerned a procedural incident rather than the finalization of the merits.

Legislator headnote

AI generated

art. 242 alin. (1) C. proc. civ, art. 608 lit. b) C. proc. civ, art. 242 alin. (2) C. proc. civ, art. 608 lit. b) din C. proc. civ, art. 496 alin. (1) C. proc. civ, art. 453 alin. (1) C. proc. civ; Suitability of arbitration annulment grounds and suspension of proceedings for failure to specify statutory grounds: Se reţine, astfel, că, pentru termenul de judecată din data de 15.05.2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII -a de contencios administrativ şi fiscal a dispus citarea recurentei-reclamante, Casa de Asigurări de Sănătate, cu menţiunea de a preciza în raport de ipotezele vizate de art. 608 lit. b) C. proc. civ., normă invocată în cuprinsul cererii de chemare în judecată, care dintre cele 3 ipoteze vizează acţiunea în anulare ce face obiectul prezentei cauze.

Keywords

AI generated
arbitration annulment proceedings grounds for cassation article of civil procedure justified grounds course of proceedings
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Soluţia instanţei de fond

Prin încheierea de şedinţă din data de 15 mai 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII -a contencios administrativ şi fiscal a suspendat judecata pentru neîndeplinirea de către reclamantă a obligaţiei stabilite în sarcina sa în cauza privind pe reclamanta Casa de Asigurări de Sănătate Neamţ, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L, conform dispoziţiilor art. 242 alin. (1) C. proc. civ.

2. Recursul exercitat în cauză

Împotriva încheierii din data de 15 mai 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII -a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta Casa de Asigurări de Sănătate Neamţ, fără a indica în drept motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul.

În motivarea căii de atac exercitate, recurenta - reclamantă a făcut referire la motivele de drept pentru care poate fi desfiinţată o hotărâre arbitrală, fără a face precizări cu privire la dispoziţiile art. 608 lit. b) C. proc. civ.

3. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimata - pârâtă A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului.

4. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta Casa de Asigurări de Sănătate Neamţ este nefondat, pentru următoarele considerente:

Se reţine, astfel, că, pentru termenul de judecată din data de 15.05.2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII -a de contencios administrativ şi fiscal a dispus citarea recurentei-reclamante, Casa de Asigurări de Sănătate, cu menţiunea de a preciza în raport de ipotezele vizate de art. 608 lit. b) C. proc. civ., normă invocată în cuprinsul cererii de chemare în judecată, care dintre cele 3 ipoteze vizează acţiunea în anulare ce face obiectul prezentei cauze.

La termenul de judecată din data de 15.05.2020 instanţa de fond, constatând că recurenta - reclamantă nu s-a conformat dispoziţiei comunicate prin citaţie, a suspendat judecata cauzei.

Suspendarea prevăzută de art. 242 alin. (1) C. proc. civ. se poate lua atunci când instanţa se află în imposibilitate de a continua judecata din culpa părţii, constând în neîndeplinirea anumitor obligaţii ce i-au fost puse de vedere prin rezoluţie sau printr-o încheiere anterioară.

În acelaşi timp, potrivit art. 242 alin. (2) C. proc. civ., reluarea judecăţii poate avea loc şi la cererea reclamantului, dacă obligaţiile la care se referă alin. (1) au fost îndeplinite.

Prin urmare, în măsura în care nu contestă legalitatea încheierii de suspendare, reclamantul este îndreptăţit să formuleze cerere de repunere a cauzei pe rol, îndeplinindu-şi obligaţiile a căror nesocotire a condus la suspendarea judecăţii.

În speţa de faţă, instanţa a luat măsura suspendării cauzei reţinând că reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţia de a indica care dintre cele 3 ipoteze prevăzute de art. 608 lit. b) din C. proc. civ. vizează acţiunea în anulare ce face obiectul prezentei cauze.

Înalta Curte constată că că recurenta fost încunoştinţată cu privire la obligaţiile ce îi reveneau prin adresa comunicată la 16.03.2020.

Cu toate acestea, partea nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei, Înalta Curte reţinând că nici prin cererea de recurs nu a făcut precizările solicitate de instanţa de fond cu privire la temeiul juridic al acţiunii.

În aceste condiţii, constatând că recurenta - reclamantă, în mod nejustificat, nu a îndeplinit obligaţiile ce îi reveneau, iar prin această conduită a împiedicat desfăşurarea normală a procesului, Înalta Curte apreciază că măsura suspendării a fost dispusă cu respectarea prevederilor art. 242 alin. (1) C. proc. civ. şi în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

În ceea ce priveşte cererea privind cheltuielile de judecată formulată de intimata - pârâtă, Înalta Curte urmează a o respinge, având în vedere că recursul a privit un incident procedural care nu a condus la finalizarea judecăţii.

În conformitate cu prevederile art. 453 alin. (1) C. proc. civ. "partea care pierde procesul va fi obligată la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuielile de judecată."

Or, în cauză, părţile pot solicita acordarea cheltuielilor de judecată în momentul reluării judecăţii în faţa instanţei de fond.

În acest cadru procesual în care s-a soluţionat recursul formulat împotriva unei încheieri interlocutorii, instanţa nu poate acorda cheltuielile de judecată, neexistând temei legal pentru o astfel de soluţie.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Casa de Asigurări de Sănătate Neamţ împotriva încheierii din 15 mai 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge cererea intimatei - pârâte A. S.R.L. de acordare a cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 iunie 2021.

GGC - BR