Inadmissibility of appeal against jurisdictional declination judgment under Article 132(3) CPC

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea la data de 10.08.2020 sub numărul de dosar x/2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, a solicitat instanţei să constate că pârâtul, ca urmare a declinării soluţionării cererii de către Guvernul României, nu a răspuns solicitării sale, pe care a formulat-o în temeiul Legii nr. 554/2004.

2. Hotărârea recurată

Prin sentinţa nr. 99/CA/2020 din 14 octombrie 2020 Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenţă materială invocată de pârât şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne în favoarea Tribunalului Bihor, secţia a III-a, de contencios administrativ şi fiscal.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 99/CA/2020 din 14 octombrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate.

A solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre judecare la Tribunalul Bucureşti, arătând că dispoziţiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public dau posibilitatea justiţiabilului de a opta pentru instanţa care va soluţiona litigiul, între instanţa în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul şi instanţa în a cărei rază teritorială se află sediul autorităţii ori al instituţiei publice.

În opinia sa, declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor fără a fi consultat reprezintă o nerespectare a liberului arbitru şi o îngrădire a accesului la justiţie garantat de Constituţie şi recunoscut de CEDO.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, în raport de dispoziţiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora dacă instanţa se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanţei judecătoreşti competente.

Totodată, a precizat că atâta timp cât cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea este de netăgăduit faptul că reclamantul a înţeles să opteze pentru instanţa în a cărei rază teritorială domiciliază, prin urmare, nu se poate reţine o nerespectare a liberului arbitru sau o îngrădiri a liberului acces la justiţie astfel cum susţine acesta.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 18 ianuarie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 10 iunie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, Înalta Curte urmează a o admite, pentru motivele în continuare arătate.

Potrivit dispoziţiilor art. 132 alin. (3) din C. proc. civ., dacă instanţa se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanţei judecătoreşti competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicţională competent.

În materia excepţiei de necompetenţă, legiuitorul a eliminat calea de atac a recursului care putea fi exercitată împotriva hotărârii prin care instanţa se declară necompetentă, modificarea intervenind prin dispoziţiile Legii nr. 202/2010, fiind menţinută şi în actuala reglementare, ca măsură privind accelerarea soluţionării proceselor.

Fiind învestită cu critici privind neconstituţionalitatea textului de lege, Curtea Constituţională, prin numeroase decizii (Decizia nr. 331 din 12. iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 519 din 11 iulie 2014) a constatat că intenţia legiuitorului prin adoptarea prevederilor de lege a fost aceea de a asigura celeritatea judecării cauzelor, prin împiedicarea tergiversării lor ca urmare a exercitării abuzive a căii de atac a recursului împotriva hotărârilor judecătoreşti de declinare a competenţei, raţiunea eliminării căii de atac a recursului împotriva hotărârii de declinare a competenţei fiind aceea de a permite ajungerea cauzei într-un timp cât mai scurt în faţa instanţei competente să soluţioneze litigiul dedus judecăţii.

Instanţa de contencios constituţional a mai reţinut că procedura instituită prin art. 132 alin. (3) din C. proc. civ. nu priveşte judecarea pe fond a cauzei, ci se referă la soluţionarea unui incident procedural, de stabilire a instanţei competente să judece litigiul, singurul motiv pe care instanţa îl poate reţine în hotărârea de declinare fiind propria necompetenţă materială sau teritorială.

Înalta Curte reţine că prevederile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. stipulează că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei, acestea dând expresie principiului potrivit căruia o cale de atac neprevăzută de lege este inadmisibilă.

Or, judecătorul, în demersul său vizând aflarea adevărului, în primul rând, va soluţiona litigiul aplicând dispoziţiile legale incidente în cauză, respectând astfel unul dintre principiile fundamentale ale procesului civil, respectiv cel al legalităţii, care constituie o cerinţă obiectivă într-un stat de drept şi o garanţie a desfăşurării în condiţii optime a mecanismului de înfăptuire a justiţiei.

Aşadar, reţine instanţa de control judiciar că, sentinţa nr. 99/CA/2020 din 14 octombrie 2020 este pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în condiţiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ., fără cale de atac, urmând a aplica sancţiunea inadmisibilităţii recursului.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) raportat la art. 132 alin. (3) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii recursului şi va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 99/CA/2020 din 14 octombrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 10 iunie 2021.

GGC - BR