Tax assessments quashed and remanded for retrial over reasoning that restated parties' arguments without own findings.

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la 15.11.2017, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ialomiţa şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, solicitând:

I. Pentru obligaţiile fiscale aferente anului 2009, reprezentând impozit pe profit stabilit suplimentar:

(i) anularea în parte a Deciziei de soluţionare nr. 57/12.05.2017 (Anexa 1) în ceea ce priveşte obligaţiile fiscale principale suplimentare în sumă de 364.735 RON, reprezentând impozit pe profit stabilit suplimentare pentru anul 2009, emisă de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, ca răspuns la Contestaţia fiscală nr. SSC 1134/21.07.2016 formulată de Societate (Anexa 2), faţă de faptul că pentru aceste obligaţii fiscale s-a împlinit termenul de prescripţie;

(ii) anularea în parte a Deciziei de impunere nr. x/13.05.2016 (Anexa 2.1) şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/12.05.2016 (Anexa 2.2) în ceea ce priveşte obligaţiile fiscale principale suplimentare în sumă de 364.735 RON, reprezentând impozit pe profit stabilit suplimentar pentru anul 2009, faţă de faptul că pentru aceste obligaţii fiscale s-a împlinit termenul de prescripţie;

(iii) Exonerarea Reclamantei de la plata sumei de 364.735 RON, reprezentând obligaţii fiscale prescrise;

II. Pentru obligaţiile fiscale aferente perioadei 2009-2014, reprezentând impozit pe profit şi impozit cu reţinere la sursă stabilit suplimentar:

(i) Anularea în parte a Deciziei de soluţionare, emisă ca răspuns la contestaţia fiscală formulată de societate, în ceea ce priveşte obligaţiile fiscale principale suplimentare în sumă de 1.858.402 RON;

(ii) Anularea în parte a Deciziei de impunere şi constatarea nelegalităţii Raportului de inspecţie fiscală în ceea ce priveşte obligaţiile fiscale principale stabilite suplimentar în sarcina reclamantei în sumă de 1.858.402 RON, reprezentând (a) impozit pe profit în valoare de 1.740.365 RON şi (b) impozit cu reţinere la sursă în valoare de 118.037 RON.

(iii) Exonerarea reclamantei de la plata sumei de 1.858.402 RON, reprezentând impozit pe profit şi impozit cu reţinere la sursă stabilit suplimentar.

III. Obligarea organelor fiscale la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1002 din 15 martie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ialomiţa şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi a anulat în parte Decizia nr. 57/12.05.2017 de soluţionare a contestaţiei reclamantei, Decizia de impunere nr. x/13.05.2016 şi Raportul de inspecţie fiscală nr. x/12.05.2016 în privinţa următoarelor sume de bani:

- 364.735 RON reprezentând impozit pe profit stabilit suplimentar pentru anul 2009;

- 1.740.365 RON reprezentând impozit pe profit;

- 118.037 RON reprezentând impozit cu reţinere la sursă suplimentar.

Totodată, a obligat pârâtele, în solidar, la plata sumei de 41000 RON cheltuieli de judecată către reclamantă din care 22500 RON onorariu expertiză şi 18500 RON onorariu de avocat redus.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1002 din 15 martie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ialomiţa şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, criticând-o pentru nelegalitate.

3.1. Prin recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ialomiţa s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi, pe fondul cauzei, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Într-o amplă expunere, recurenta-pârâta a arătat că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material şi că aceasta nu cuprinde motivele de fapt pe care se sprijină şi care au determinat admiterea cererii reclamantei, instanţa însuşindu-şi concluziile expertului din raportul de expertiză efectuat în cauză.

A criticat soluţia primei instanţe şi în ceea ce priveşte cuantumul cheltuielilor de judecată, apreciind că în raport cu complexitatea cauzei acesta este disproporţionat.

3.2. Prin recursul declarat de pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, cu consecinţa respingerii acţiunii ca neîntemeiată şi menţinerea în totalitate a actelor atacate ca fiind temeinice şi legale.

În motivarea recursului recurenta a arătat, în esenţă, că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

A susţinut că instanţa de fond a interpretat în mod eronat prevederile dispoziţiilor din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură Fiscală, precum cele ale Codul fiscal şi, de asemenea, a criticat faptul că aceasta a preluat susţineri eronate ale expertului din raportul de expertiză.

4. Apărările formulate în recurs

Intimata A. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate, susţinând că hotărârea atacată este legală şi temeinică.

A susţinut, în esenţă, caracterul nefondat al criticilor recurentei-pârâte Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ialomiţa referitoare la pretinsa nemotivare a sentinţei atacate prin raportare la prevederile art. 488 lin. (1) pct. 6 C. proc. civ., apreciind că sentinţa este motivată clar şi complet şi relevă raţionamentul instanţei de fond.

Totodată, a arătat că sunt nefondate criticile organelor fiscale întemeiate pe dispoziţiile art. 488 lin. (1) pct. 8 C. proc. civ., considerând că instanţa de fond a interpretat probele şi a aplicat prevederile legale incidente în dezlegarea speţei analizate.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 2 iulie 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererilor de recurs la data de 10 iunie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererile de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte reţine că este incident în cauză motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în considerarea celor în continuare arătate.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ialomiţa şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a solicitat anularea, în parte, a Deciziei nr. 57/12.07.2017 privind soluţionarea contestaţiei fiscale nr. SSC 1134/21.07.2016, precum şi anularea Deciziei de impunere nr. x/13.05.2016 şi a Raportul de inspecţie fiscală nr. x/12.05.2016.

Înalta Curte constată că prin sentinţa ce formează obiectul recursurilor, instanţa de fond a admis acţiunea reclamantei reţinând că "este nelegală soluţia organului fiscal de respingerea a contestaţiei fiscale, ca nemotivată, întrucât aceasta a fost contestată şi motivată de reclamantă", fără a explica în concret argumentele care au format, în fapt şi în drept, convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată.

Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., republicat, hotărârea pronunţată de prima instanţă va cuprinde:

"b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Astfel cum s-a interpretat atât în doctrină, cât şi în jurisprudenţa naţională, hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă nu numai împrejurările de fapt ori doar motivele de drept care au format convingerea instanţei, astfel că ea se va referi la toate aceste aspecte, fără a însemna însă că instanţa trebuie să răspundă tuturor argumentelor invocate de părţi pentru susţinerea pretenţiilor şi apărărilor pe care le-au formulat, instanţa putând să grupeze aceste argumente pentru a le răspunde în cuprinsul unui considerent comun.

Prin urmare, instanţa va arăta în concret, în raport cu probele dosarului, situaţia de fapt pe care o reţine în cauză şi va demonstra aplicarea regulii de drept incidente, referirea generică la susţinerile părţilor ori la probele administrate, nefiind suficientă pentru a satisface standardele normei în discuţie, a căror încălcare atrage desfiinţarea hotărârii, întrucât aceasta constituie, în realitate, o lipsă a motivării.

Motivarea hotărârii judecătoreşti, respectiv a soluţiilor pronunţate, trebuie realizată într-o manieră clară şi coerentă, fiind indispensabilă pentru exercitarea controlului judiciar de către instanţa ierarhic superioară şi constituie o garanţie împotriva arbitrariului pentru părţile în proces, întrucât le furnizează dovada, pe de o parte, că solicitările şi mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de instanţă, dar şi că soluţiile adoptate de către instanţele judecătoreşti se întemeiază pe un raţionament logico-juridic menit să confere certitudinea că instanţa a pronunţat o soluţie justă, în raport cu împrejurările de fapt ale cauzei şi temeiurile de drept aplicabile.

În fine, reţine Înalta Curte că respectarea acestei dispoziţii procedurale, cu valoare de principiu, se circumscrie obligaţiei ce revine instanţei de a garanta părţilor exerciţiul efectiv al dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din C. proc. civ., art. 21 din Constituţia României şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, dreptul la un proces echitabil constituie o componentă a principiului preeminenţei dreptului într-o societate democratică, nefiind suficient ca legea să recunoască persoanelor drepturi substanţiale în măsura în care acestea nu sunt însoţite de garanţii fundamentale de ordin procedural, de natură a le pune în valoare.

În acest sens, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că dreptul la un proces echitabil implică în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la "un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa" (Cauza Albina împotriva României, Cauza Gheorghe împotriva României).

Pornind de la aceste aspecte de ordin teoretic, Înalta Curte apreciază că în cauza de faţă soluţia exprimată este nesusţinută, instanţa de fond neindicând motivele care o preced.

Prima instanţă s-a limitat în a reda, în cuprinsul considerentelor hotărârii recurate, toate motivele expuse prin cererea de chemare în judecată de către reclamantă şi apărările formulate de pârâte prin întâmpinare, pentru ca apoi să reia obligaţiile fiscale contestate şi să prezinte concluziile expertului din raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză cu privire la aceste sume.

Aşa fiind, considerentele sentinţei recurate nu cuprind elementele logico-juridice ce au condus instanţa la pronunţarea acestei soluţii, reprezentând o redare fidelă a susţinerilor reclamantei din cererea de chemare în judecată.

Or, lipsa elementelor logico-juridice ce au stat la baza soluţiei pronunţate, echivalează cu nemotivarea sentinţei, crează o restrângere disproporţionată a dreptului la un proces echitabil care nu poate fi compensată prin analiza instanţei de control judiciar.

Întrucât judecătorul fondului nu a expus propriul raţionament într-un mod care să corespundă exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., precum şi exigenţelor art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi care să facă posibil controlul de legalitate a hotărârii recurate de către instanţa de recurs, Înalta Curte constată că, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi asigurarea tuturor garanţiilor procesuale pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor, se impune casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În consecinţă, Înalta Curte apreciază că este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat, împrejurare în raport cu care nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de recurente în cadrul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, acestea urmând a fi examinate de către prima instanţă, cu ocazia rejudecării cauzei.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Constatând că sentinţa recurată este nelegală, fiind incident motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 496 C. proc. civ., va admite recursul şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ialomiţa şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva sentinţei civile nr. 1002 din 15 martie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 10 iunie 2021.

GGC - BR