Appeal nullified for failure to state grounds; salary recalculation award stands

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantele A. şi B. au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Justiţiei, prin Ministrul Justiţiei, Tribunalul Bucureşti şi Curtea de Apel Bucureşti, solicitând:

- obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei, prin Ministrul Justiţiei, la emiterea unui ordin de salarizare prin care drepturile salariale să fie stabilite, pentru fiecare reclamantă, pentru perioada 09.04.2015-31.11.2015, prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, iar pentru perioada 01.12.2015-30.09.2016, prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 405 RON majorată cu 10%;

- obligarea pârâtului Tribunalul Bucureşti la plata către reclamanta A. a diferenţelor dintre drepturile salariale recalculate şi drepturile salariale efectiv plătite, începând cu 09.04.2015 şi până la 31.08.2016, actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare, calculate de la data scadenţei diferenţelor salariale până la plata efectivă a acestora;

- obligarea pârâtului Tribunalul Bucureşti la plata către reclamanta B. a diferenţelor dintre drepturile salariale recalculate şi drepturile salariale efectiv plătite, începând cu 09.04.2015 şi până la 30.09.2016, actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare, calculate de la data scadenţei diferenţelor salariale până la plata efectivă a acestora;

- obligarea pârâtei Curtea de Apel Bucureşti la plata către reclamanta A. a diferenţelor dintre drepturile salariale recalculate şi drepturile salariale efectiv plătite, începând cu 01.09.2016 şi până la 30.09.2016, actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare, calculate de la data scadenţei diferenţelor salariale până la plata efectivă a acestora.

Ulterior, la 26.09.2018, reclamanta C. a formulat note scrise, în cadrul cărora şi-a majorat câtimea obiectului cererii, solicitând obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei, prin Ministrul Justiţiei, la emiterea unui ordin de salarizare prin care drepturile salariale să fie stabilite, pentru perioada 09.04.2015 - 31.11.2015, prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 421.36 RON (VRS 405 RON + 4% conform O.G. nr. 13/2008), iar pentru perioada 01.12.2015 - 30.09.2016, prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 463,50 RON (VRS 405 RON + 4% conform O.G. nr. 13/2008 + 10% conform Legii nr. 293/2015).

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 122/F-CONT din 25 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia lipsei de obiect, cu privire la o parte din pretenţiile formulate şi, în consecinţă: a fost admisă în parte cererea formulată de reclamantele C. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, prin Ministrul Justiţiei, Tribunalul Bucureşti şi Curtea de Apel Bucureşti; au fost obligaţi pârâţii Tribunalul Bucureşti, respectiv Curtea de Apel Bucureşti la plata către reclamanta C. a diferenţelor salariale recalculate prin raportare la valoarea de referinţă sectorială 421,36 RON pe perioada 9.04.2015 - 30.11.2015, respectiv 463,5 RON pe perioada 1.12.2015 - 30.09.2016, diferenţe actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare calculate de la data scadenţei până la data plăţii efective; a fost obligat pârâtul Tribunalul Bucureşti la plata către reclamanta B. a diferenţelor salariale recalculate prin raportare la valoarea de referinţă sectorială 405 RON pe perioada 9.04.2015 - 30.11.2015, majorată cu 10% pe perioada 1.12.2015 - 30.09.2016, diferenţe actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare calculate de la data scadenţei până la data plăţii efective; a fost respinsă în rest cererea, ca rămasă fără obiect.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 122/F-CONT din 25 octombrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal pârâtul Tribunalul Bucureşti a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate.

Invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate, în sensul respingerii pretenţiilor formulate de reclamante în contradictoriu cu Tribunalul Bucureşti ca fiind neîntemeiate.

A susţinut, în esenţă, că soluţia instanţei de fond este nejustificată, întrucât Tribunalul Bucureşti, în calitate de ordonator terţiar de credite, nu are posibilitatea legală de a acorda drepturi băneşti în condiţiile solicitate de reclamante, în lipsa fondurilor alocate de Ministerul Justiţiei.

4. Apărările formulate în recurs

Intimaţii nu au depus întâmpinare la dosar.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 18 martie 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 4 martie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Faţă de lipsa de procedură cu intimata-reclamantă C. constatată la termenul de judecată din 4 martie 2021, cauza a fost amânată pentru 10 iunie 2021 când, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia nulităţii recursului şi a reţinut cauza spre soluţionare asupra acestei excepţii.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

În temeiul art. 248 C. proc. civ., examinând sentinţa recurată prin prisma susţinerilor invocate prin cererea de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nul pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Instanţa de contencios administrativ a fost învestită cu o cerere prin care reclamantele C. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, prin Ministrul Justiţiei, Tribunalul Bucureşti şi Curtea de Apel Bucureşti au solicitat emiterea unui nou ordin de salarizare şi obligarea pârâţilor la plata diferenţelor salariale actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi plata dobânzii legale penalizatoare calculate de la data scadenţei diferenţelor salariale până la plata efectivă a acestora.

Prin sentinţa recurată a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamante.

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., republicat:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Totodată, potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 489 alin. (1) din acelaşi act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (3), care statuează că motivele de casare de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbatere părţilor.

Înalta Curte constată că în prezenta cauză recursul formulat nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care recurentul îşi întemeiază cererea, criticile formulate de acesta neputând fi încadrate în motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Deşi recurentul-pârât a indicat, în mod formal, dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motivele de recurs preiau apărările din întâmpinarea depusă în dosarul de fond, fiind o redare fidelă a conţinutului acesteia, fără a combate în mod efectiv considerentele hotărârii recurate.

Astfel, nu se justifică, într-o manieră convingătoare, respectarea condiţiilor prevăzute de art. 486-489 C. proc. civ., argumentul privind imposibilitatea de acordare a drepturilor băneşti solicitate de reclamante fiind neîntemeiat, în condiţiile în care, astfel cum s-a arătat anterior, recurentul s-a limitat la reluarea apărărilor din faza procesuală a fondului, fără a aduce critici motivate, raportate la conţinutul concret al hotărârii atacate.

Or, astfel cum s-a arătat elocvent în practica judiciară, pe baza principiului echivalenţei actelor juridice, motivarea recursului nu poate fi făcută prin trimitere/reiterare a susţinerilor de la fond, deoarece, fiind întocmite anterior pronunţării hotărârii atacate, acestea reprezintă poziţia părţii faţă de drepturile şi obligaţiile în discuţie, iar nu critici aduse unei hotărâri, care nu fusese încă pronunţată.

Mai mult, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la prezentarea circumstanţelor factuale ale cauzei, ci condiţia legală a dezvoltării motivelor implică determinarea greşelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept, precum şi indicarea probelor şi raţionamentelor pe care se bazează.

Niciuna dintre ipotezele prevăzute de art. 488 C. proc. civ. nu a fost afirmată şi dezvoltată ca atare pentru ca, în mod real, recursul să poată fi încadrat în acest text de lege.

Înalta Curte reţine că sunt date în competenta instanţei de control judiciar exclusiv chestiunile care ţin de legalitatea soluţiei instanţei de fond, mai precis de corecta aplicare a prevederilor legale incidente.

Conform art. 483 alin. (3) şi (4) C. proc. civ., recursul este o cale extraordinară de atac menită să asaneze eventualele greşeli de judecată anume imputate de către recurent prin prisma motivelor de casare expres şi limitativ prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., per a contrario, aspectele de fapt şi critici în legătură cu stabilirea stării de fapt nu pot face obiectul recursului.

Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanţa de recurs fiind învestită cu analiza conformităţii hotărârii recurate în raport cu dispoziţiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 C. proc. civ.. De aceea, simpla indicare formală a încadrării recursului într-unul dintre motivele de casare prevăzute de acest text de lege nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiţia motivării recursului, atât timp cât criticile expuse nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege.

Deoarece recurentul-pârât nu s-a conformat exigenţelor cerute de lege şi nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs într-unul din cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., rezumându-se la preluarea conţinutului întâmpinării depuse la fond, Înalta Curte va aplica sancţiunea nulităţii recursului în conformitate cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor invocate de recurent, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va admite excepţia nulităţii recursului şi va constata nul recursul declarat de pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de Tribunalul Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 122/F-CONT din 25 octombrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 10 iunie 2021.

GGC - BR