Mootness of judicial salary litigation following subsequent administrative recalculations and legislative payment statutes

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2017, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ. au chemat în judecată pârâţii Consiliul Superior al Magistraturii şi Institutul Naţional al Magistraturii, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună: admiterea contestaţiei formulate împotriva dispoziţiei Secretarului General al CSM nr. 5/11.01.2017 şi modificarea art. 1 din aceasta în sensul stipulării dreptului reclamanţilor de a beneficia de drepturile salariale prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON (care nu include majorarea de 10% prevăzută prin Legea nr. 293/2015), începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015); obligarea pârâtului Institutul Naţional al Magistraturii la plata diferenţei dintre venitul pe care l-ar fi obţinut reclamanţii prin aplicarea unei valori de referinţă sectorială de 405 RON şi venitul efectiv plătit, de la data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015) până la data de 01.10.2016 (data emiterii dispoziţiei nr. 5/11.01.2017 a Secretarului general al CSM), actualizată cu rata inflaţiei; obligarea pârâtului Institutul Naţional al Magistraturii la plata dobânzii legale penalizatoare aferente sumei menţionate la pct. II, calculate de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective a acestui debit.

Reclamantul D. a depus cerere completatoare, invocând argumente suplimentare pentru admiterea plângerii, precum şi practica judiciară recentă în materia stabilirii drepturilor salariale ale magistraţilor şi ale personalului asimilat acestora, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 Iei (care nu include majorarea de 10% prevăzută prin Legea nr. 293/2015), începând cu data de 9 aprilie 2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015).

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4346 din 14 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Institutului Superior al Magistraturii şi a fost admisă cererea reclamanţilor în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Superior al Magistraturii şi Institutul Naţional al Magistraturii. A fost anulată dispoziţia nr. x/2.03.2017, emisă de Secretarul General al Consiliului Superior al Magistraturii, în privinţa reclamanţilor şi dispoziţia nr. x/11.01.2017, emisă de Secretarul General al Consiliului Superior al Magistraturii, în privinţa reclamanţilor.

Totodată s-a dispus obligarea pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii să emită pentru reclamanţi dispoziţie de salarizare prin care să recalculeze indemnizaţia de încadrare, începând cu data de 9.04.2015, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON; a fost obligat pârâtul Institutul Superior al Magistraturii la plata diferenţelor rezultate în urma emiterii noii dispoziţii, începând cu 9.04.2015 până la data de 1.10.2016, actualizate cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală, calculată de la data scadenţei fiecărei obligaţii lunare de plată până la data plăţii efective.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 4346 din 14 noiembrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pârâţii Consiliul Superior al Magistraturii şi Institutul Naţional al Magistraturii au declarat recurs, criticând hotărârea pentru nelegalitate.

3.1 Recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, pe fond, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că reclamanţii au dreptul la o indemnizaţie de încadrare începând cu data de 09.04.2015 prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 405 RON.

Prin raportare la Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curţii Constituţionale s-a arătat că, prin Dispoziţia nr. 5/11.01.2007 a Secretariatului Consiliului Superior al Magistraturii, în mod corect au fost stabilite drepturile salariale având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu data de 01.10.2016, în temeiul dispoziţiilor O.U.G. nr. 57/2015 şi al Ordinelor nr. 283/25.10.2016 şi nr. 350/28.11.2006 emise de Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţi şi Justiţie.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

3.2 Recurentul-pârât Institutul Naţional al Magistraturii, prin recursul formulat, a solicitat, în principal, admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive şi, în consecinţă admiterea recursului, casarea sentinţei şi respingerea acţiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar în subsidiar, admiterea recursului, casarea sentinţei şi respingerea plângerii formulate ca fiind netemeinică şi nelegală şi respingerea capetelor de cerere privind actualizarea sumelor pretinse cu rata inflaţiei şi plata dobânzii legale.

A criticat soluţia instanţei de fond, în ceea ce priveşte respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, prin raportare la dispoziţiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, apreciind că instanţa în mod eronat a respins această excepţie.

Totodată, a susţinut că soluţia primei instanţei este dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, prin raportate la prevederile Legii nr. 83/2014 şi ale Legii nr. 71/2015 şi că, în mod corect CSM a stabilit, prin Dispoziţia nr. 5/11.01.2017 drepturile salariale ale intimaţilor-reclamanţi, prin raportare la un VRS de 405 RON, începând cu data de 01.10.2016.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în recurs

Recurentul-pârât Institutul Naţional al Magistraturii a depus la dosar întâmpinare la recursul promovat de Consiliul Superior al Magistraturii, prin care a solicitat admiterea acestuia.

5. Procedura de soluţionare a recursurilor

În temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din data de 29 noiembrie 2018, s-a fixat termen de judecată la data de 19 noiembrie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, ulterior fiind acordate termene la 4 martie 2021 şi 10 iunie 2021.

Recurentul-reclamant D. a transmis la dosar note scrise prin care a solicitat respingerea recursului promovat de Institutul Naţional al Magistraturii şi menţinerea sentinţei instanţei de fond.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererile de recurs, a actelor dosarului şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Instanţa de contencios administrativ a fost învestită cu o cerere prin care reclamanţii au formulat contestaţie împotriva dispoziţiei Secretarului General al CSM nr. 5/11.01.2017 solicitând modificarea art. 1 din aceasta în sensul stipulării dreptului reclamanţilor de a beneficia de drepturile salariale prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON (care nu include majorarea de 10% prevăzută prin Legea nr. 293/2015), începând cu data de 09 aprilie 2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015); obligarea pârâtului Institutul Naţional al Magistraturii la plata diferenţei dintre venitul pe care l-ar fi obţinut reclamanţii prin aplicarea unei valori de referinţă sectorială de 405 RON şi venitul efectiv plătit, de la data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015) până la data de 01.10.2016 (data emiterii dispoziţiei nr. 5/11.01.2017 a Secretarului general al CSM), actualizată cu rata inflaţiei; obligarea pârâtului Institutul Naţional al Magistraturii la plata dobânzii legale penalizatoare aferente sumei menţionate la pct. II, calculate de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective a acestui debit.

Prin sentinţa recurată a fost admisă cererea reclamanţilor şi anulate dispoziţiile nr. 50/2.03.2017 şi nr. 5/11.01.2017, emise de Secretarul General al Consiliului Superior al Magistraturii, în privinţa reclamanţilor. S-a dispus obligarea pârâtului CSM să emită pentru reclamanţi dispoziţie de salarizare prin care să recalculeze indemnizaţia de încadrare, începând cu data de 9.04.2015, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON şi obligarea pârâtul INM la plata diferenţelor rezultate în urma emiterii noii dispoziţii, începând cu 9.04.2015 până la data de 1.10.2016, actualizate cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală, calculată de la data scadenţei fiecărei obligaţii lunare de plată până la data plăţii efective.

Înalta Curte reţine că, astfel cum rezultă din notele scrise depuse la dosar de Institutul Naţional al Magistraturii, la datele de 13.08.2018 şi respectiv 27.01.2020, au fost emise deciziile directorului INM nr. 170/2018 şi nr. 08/2020.

Prin decizia nr. 170/2018 emisă de Directorul Institutului Naţional al Magistraturii la data de 13.08.2018 s-au stabilit următoarele:

"Art. 1 În perioada 09.04.-30.11.2015 personalul de instruire de specialitate juridică şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor din cadrul Institutului Naţional al Magistraturii este salarizat prin acordarea valorii de referinţă sectorială în sumă de 421,36 RON, respectiv valoarea de referinţă sectorială de 405 RON + 4 %, procent prevăzut de O.G. nr. 13/2008.

Art. 2 Începând cu data de 01.12.2015, personalul de instruire de specialitate juridică şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor din cadrul Institutului Naţional al Magistraturii sunt salarizaţi prin acordarea valorii de referinţă sectorială în sumă de 463,5 RON, respectiv valoarea de referinţă sectorială de 405 RON + 4 %, procent prevăzut de O.G. nr. 13/2008 + 10%, procent prevăzut de Legea nr. 293/2015. (…)"

De asemenea, prin decizia nr. 08/2020 emisă de Directorul Institutului Naţional al Magistraturii la data de 27.01.2021 s-a reţinut că:

"Art. 1 În perioada 01.01.2017 - 31.12.2017 personalul de instruire şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor din cadrul Institutului Naţional al Magistraturii beneficiază de o indemnizaţie de încadrare brută lunară stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 484,18 RON, drepturile salariale ale acestora recalculându-se în mod corespunzător.(...)."

Înalta Curte constată că prin deciziile anterior menţionate s-a dispus recalcularea drepturilor salariale ale intimaţilor-reclamanţi prin raportare la o valoare de referinţă sectorială chiar mai mare decât cea solicitată prin acţiune.

Luând în considerare şi dispoziţiile O.U.G. nr. 3/2019 privind eşalonarea plăţii drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiţiei prin care s-a stabilit plata sumelor reprezentând drepturi de natură salarială restante stabilite în favoarea personalului din sistemul justiţiei aferente perioadei 9 aprilie 2015 - 30 iunie 2018, Înalta Curte constată că acţiunea reclamanţilor a rămas fără obiect, motiv pentru care urmează a fi respinsă ca atare.

Totodată, Înalta Curte are în vedere şi prevederile art. 29 şi art. 32 din C. proc. civ., reţinând că unul dintre elementele acţiunii civile este, alături de părţi şi cauză, obiectul cererii, respectiv pretenţia concretă a reclamantului, condiţie generală care vizează orice cerere în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării şi soluţionării căilor de atac.

1. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursurile declarate de declarate de Consiliul Superior al Magistraturii şi Institutul Naţional al Magistraturii, va casa, în parte, sentinţa recurată şi rejudecând: va respinge acţiunea, ca rămasă fără obiect; va menţine soluţia pronunţată cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Consiliul Superior al Magistraturii şi Institutul Naţional al Magistraturii împotriva sentinţei civile nr. 4346 din 14 noiembrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa atacată şi rejudecând:

Respinge acţiunea ca rămasă fără obiect.

Menţine soluţia pronunţată cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului Superior al Magistraturii.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 10 iunie 2021.

GGC - BR