Nullity of appeal for lack of motivation: failure to articulate specific grounds of annulment beyond mere repetition of merits

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 12.06.2018, reclamanţii A., B., C., D., E., în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au formulat plângere împotriva adreselor nr. x/2018 şi nr. y/2018 (pentru Chicea Mihaela) emise de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Resurse Umane şi Organizare prin care a fost respinsă contestaţia formulată de reclamanţi împotriva Ordinului de salarizare nr. 247 din data de 30 ianuarie 2018 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 21/2019 din 8 ianuarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins acţiunea privind pe reclamanţii A., B., C., D., E. şi pe pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 21/2019 din 8 ianuarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal reclamanţii A., B., C., D., E. au declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi obligarea pârâtului la emiterea de noi ordine de salarizare în care să prevadă acordarea sporului aferent funcţiei de conducere deţinute.

În contextul prezentării situaţiei de fapt, recurenţii-reclamanţi au arătat, în esenţă, că nu le-a fost acordată indemnizaţia aferentă funcţiilor de conducere pe care le deţin în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, iar Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins ca nefondată contestaţia promovată împotriva Ordinului de salarizare nr. 247/2018.

Totodată, au susţinut că sentinţa instanţei de fond este netemeinică şi nelegală întrucât dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Anexa V la Legea nr. 153/2017 stabilesc că persoanele care ocupă funcţii de conducere beneficiază de indemnizaţia maximă de încadrare corespunzătoare nivelului parchetului.

Astfel, au apreciat că nu poate fi reţinută motivarea potrivit căreia, procentele trebuie avute în vedere numai la stabilirea nivelului maxim de încadrare pentru anul 2022.

4. Apărările formulate în recurs

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 2 iulie 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 10 iunie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

În şedinţa publică din 10 iunie 2021, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia nulităţii recursului şi a reţinut cauza spre soluţionare asupra acestei excepţii.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

În temeiul art. 248 C. proc. civ., examinând sentinţa recurată prin prisma susţinerilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nul pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Instanţa de contencios administrativ a fost învestită cu o cerere prin care reclamanţii, procurori cu funcţii de conducere, au solicitat în contradictoriu cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aplicarea, începând cu data de 01.01.2018 a dispoziţiilor art. 10 din capitolul VIII secţiunea I din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Prin sentinţa recurată acţiunea a fost respinsă ca nefondată, reclamanţii înţelegând să exercite calea de atac a recursului.

Înalta Curte reţine că potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 489 alin. (1) din acelaşi act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (3), care statuează că motivele de casare de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbatere părţilor.

Astfel, deşi există formal o declaraţie de recurs, nu se indică explicit care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, analiza de nelegalitate a hotărârii instanţei de fond fiind astfel imposibil de realizat, exprimarea nemulţumirii faţă de soluţia pronunţată, fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate care să poată fi analizate fie şi prin prisma dispoziţiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., neputând echivala cu motivarea recursului.

Înalta Curte constată că în declaraţia scrisă de recurs, înregistrată la dosar, recurenţii-reclamanţi prezintă situaţia de fapt, preluând expunerea din cererea de chemare în judecată, fără însă să evidenţieze care sunt motivele concrete de nelegalitate a deciziei atacate ce ar putea fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Aşa cum s-a arătat elocvent în practica judiciară, pe baza principiului echivalenţei actelor juridice, motivarea recursului nu poate fi făcută prin trimitere/reiterare a susţinerilor de la fond, deoarece, fiind întocmite anterior pronunţării hotărârii atacate, acestea reprezintă poziţia părţii faţă de drepturile şi obligaţiile în discuţie, iar nu critici aduse unei hotărâri, care nu fusese încă pronunţată.

Mai mult, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la prezentarea circumstanţelor factuale ale cauzei, ci condiţia legală a dezvoltării motivelor implică determinarea greşelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept, precum şi indicarea probelor şi raţionamentelor pe care se bazează.

Or, niciuna dintre ipotezele prevăzute de art. 488 C. proc. civ. nu a fost afirmată şi dezvoltată ca atare pentru ca, în mod real, recursul să poată fi încadrat în acest text de lege.

Înalta Curte reţine că sunt date în competenţa instanţei de control judiciar exclusiv chestiunile care ţin de legalitatea soluţiei instanţei de fond, mai precis de corecta aplicare a prevederilor legale incidente.

Conform art. 483 alin. (3) şi (4) C. proc. civ., recursul este o cale extraordinară de atac menită să asaneze eventualele greşeli de judecată anume imputate de către recurent prin prisma motivelor de casare expres şi limitativ prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., per a contrario, aspectele de fapt şi critici în legătură cu stabilirea stării de fapt nu pot face obiectul recursului.

Întrucât recurenţii-reclamanţi nu s-au conformat exigenţelor cerute de lege şi nu au formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs într-unul din cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., rezumându-se la preluarea conţinutului cererii de chemare în judecată, Înalta Curte va aplica sancţiunea nulităţii recursului în conformitate cu dispoziţiile art. 489 C. proc. civ.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor invocate de recurentă, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va admite excepţia nulităţii recursului şi va constata nul recursul declarat de reclamanţi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de A., B., C., D., E. împotriva sentinţei nr. 21/2019 din 8 ianuarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 10 iunie 2021.

GGC - BR