Reimbursement of paraclinical medical investigations for justice system personnel and limits of state budget exclusion under health insurance regulations.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la data de 03.10.2019, sub nr. x/2019, reclamanta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, anularea încheierii nr. 17 din 12 septembrie 2019 pronunţată de Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi a României, admiterea contestaţiei formulate împotriva deciziei nr. 07 din 10.07.2019 emisă de către Departamentul XII al Curţii de Conturi a României şi, în consecinţă, anularea Deciziei sus menţionate precum şi anularea parţială a raportului de audit şi a procesului-verbal de constatare nr. x din 21 iunie 2019 încheiate de către Departamentul XII al Curţii de Conturi a României în urma misiunii de audit asupra situaţiilor financiare întocmite la 31 decembrie 2018 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în ceea ce priveşte cele reţinute la pct. IV.3 din raport.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 444 din data de 17.06.2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 444 din data de 17.06.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea în tot a sentinţei recurate şi admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-reclamantă a susţinut în esenţă că instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile legale care reglementează dreptul la gratuitatea asistenţei şi a serviciilor medicale pentru personalul din justiţie.

A arătat recurenta-reclamantă că, potrivit dispoziţiilor art. 79 alin. (8) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, art. 25 din O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei şi art. 67 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, cerinţa care trebuie îndeplinită de către persoanele enumerate în cuprinsul acestora pentru a beneficia în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, este plata contribuţiei pentru asigurările sociale de sănătate, iar, în condiţiile îndeplinirii acestei cerinţe, prevederile art. 9 lit. q) din H.G. nr. 762/2010 privind condiţiile de acordare, în mod gratuit, a asistenţei medicale, medicamentelor şi protezelor pentru unele categorii de personal din sistemul justiţiei nu pot constitui un impediment de neînlăturat pentru decontarea sumelor plătite pentru serviciile medicale.

În opinia recurentei-reclamante, interpretarea dată de către instanţa de fond prevederilor art. 9 lit. q) din H.G. nr. 762/2010 este una formalistă, de natură a aduce atingere însuşi dreptului la gratuitatea asistenţei medicale prevăzut în favoarea personalului din sistemul justiţiei prin dispoziţiile Legii nr. 303/2004, O.U.G. nr. 27/2006, Legii nr. 567/2004.

A mai învederat recurenta-reclamantă că, în mod greşit instanţa de fond a confirmat argumentele intimatei-pârâte în sensul excluderii de la dreptul de decont a contravalorii investigaţiilor paraclinice, reţinând posibilitatea accesării acestora în mod gratuit în sistemul asigurărilor de sănătate din România, în condiţiile în care personalul din domeniul justiţiei beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, în condiţiile respectării dispoziţiilor legale privind plata contribuţiei la asigurările sociale, iar conform art. 230 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 95/2006 au dreptul de a-şi alege furnizorul de servicii medicale.

Reţinând că asiguraţii nu au făcut dovada faptului că biletul de trimitere a fost utilizat la un furnizor de servicii medicale care se află în relaţii contractuale cu casa de asigurări, interpretarea prevederilor Hotărârea Guvernului nr. 762/2010 a golit de conţinut cadrul legal primar a cărui executare o asigură, ajungându-se la concluzia că personalului din justiţie i se recunosc doar drepturile prevăzute de Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

A mai arătat recurenta-reclamantă că instanţa de fond nu a avut în vedere faptul că investigaţiile medicale de tip RMN/CT urmăreau identificarea şi diagnosticarea rapidă a unor maladii grave, cu consecinţe ireversibile, ţinerea sub observaţie a unor afecţiuni deja instalate sau efectuarea unor controale de natură preventivă, situaţie în care respectivele investigaţii nu beneficiau de gratuitate în sistemul de asigurări sociale de sănătate.

Ca atare, prin decontarea contravalorii investigaţiilor medicale, recurenta-reclamantă nu a făcut decât să respecte dreptul la gratuitatea serviciilor medicale acordate în favoarea personalului care îşi desfăşoară activitatea în sistemul de justiţie (magistraţi şi personal auxiliar de specialitate) în conformitate cu dispoziţiile cuprinse în art. 79 alin. (8) din Legea nr. 303/2004, art. 25 alin. (1) din O.U.G. nr. 27/2006 şi art. 67 alin. (1) din Legea nr. 567/2004, neputându-se reţine încălcarea prevederilor art. 14 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice.

4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinarea depusă la data de 7.01.2021, intimata-pârâtă Curtea de Conturi a României a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea sentinţei nr. 444/17.06.2020 ca fiind legală şi temeinică.

Reiterând circumstanţele esenţiale ale cauzei, intimata-pârâtă a arătat în esenţă că actele administrative contestate, respectiv decizia nr. 7/10.07.2019 emisă de Curtea de Conturi prin Departamentul XII, cât şi încheierea nr. 17/12.09.2019 pronunţată de Comisia de soluţionarea contestaţiilor din cadrul autorităţii intimate au fost emise cu respectarea dispoziţiilor legale incidente în ceea ce priveşte măsura reţinută la pct. IV.3 din Raportului de audit financiar, întrucât nu au fost respectate dispoziţiile legislaţiei secundare care reglementează condiţiile de acordare gratuită a asistenţei medicale, medicamentelor şi protezelor pentru personalul din justiţie.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 4 februarie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererilor de recurs la data de 15 mai 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare şi dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Recurenta-reclamantă a investit instanţa de contencios administrativ şi fiscal pe calea prevăzută de art. 228 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţii specifice Curţii de Conturi, aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 155/2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 547/24.07.2014, cu o acţiune în anularea încheierii nr. 17/12.09.2019 pronunţată de Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi a României prin care a fost respinsă contestaţia formulată de recurenta-reclamantă împotriva deciziei nr. 7/10.07.2019 emisă de Departamentul XII al Curţii de Conturi prin care s-a constatat decontarea unor investigaţii paraclinice fără respectarea prevederilor H.G. nr. 762/2010.

În fapt, în urma misiunii de audit asupra situaţiilor finale încheiate la 31.12.2018 desfăşurată în perioada 22.04.2019-21.06.2019, auditorii publici externi au întocmit Raportul de audit financiar din data de 21.06.2019, în cuprinsul căruia la pct. IV.3 intitulat "Legalitatea angajării, lichidării, ordonanţării şi plăţii cheltuielilor din fonduri publice: cheltuieli de personal, cheltuieli cu bunurile şi serviciile şi cheltuieli de capital" au reţinut existenţa unei abateri de la legalitate constând în decontarea unor investigaţii paraclinice (RMN şi CT) în sumă de 40.584 RON, fără respectarea prevederilor H.G. nr. 762/2010 privind condiţiile de acordare, în mod gratuit, a asistenţei medicale şi protezelor pentru unele categorii de personal din sistemul justiţiei.

Soluţionând cauza, curtea de apel a respins criticile de nelegalitate formulate şi a menţinut actele administrative contestate, reţinând în esenţă că investigaţiile paraclinice supuse verificării nu puteau fi decontate din bugetul recurentei-reclamante, întrucât persoanele beneficiare aveau calitatea de asigurat în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate din România şi aveau dreptul să efectueze respectivele investigaţii în mod gratuit pe baza biletului de trimitere eliberat de medicul specialist, dispoziţiile art. 9 lit. q) din H.G. nr. 762/2010 fiind lipsite de echivoc sub acest aspect.

Răspunzând criticilor formulate în recurs, Înalta Curte reţine următoarele:

Referitor la abaterea de la legalitate din cuprinsul actelor contestate, respectiv decontarea unor investigaţii paraclinice în sumă de 40.584 RON fără respectarea dispoziţiilor art. 9 lit. q) din H.G. nr. 762/2010, criticile recurentei-reclamante au vizat interpretarea greşită a dispoziţiilor legale care reglementează dreptul la gratuitatea asistenţei şi a serviciilor medicale pentru personalul din justiţie.

În fapt, la baza dispunerii acestei măsuri, auditorii publici externi au reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 9 lit. q) din H.G. nr. 762/2010, nu se poate realiza decontarea integrală a serviciilor medicale solicitate de personalul din justiţie, ci numai a acelora care nu beneficiază în sistemul asigurărilor sociale din România.

Instanţa de fond a constatat legalitatea măsurii dispuse de auditorii publici externi reţinând că temeiul legal invocat, respectiv art. 9 lit. q) din H.G. nr. 762/2010 este lipsit de echivoc, fiind justă concluzia autorităţii intimate în sensul că doar serviciile medicale profilactice specifice personalului din sistemul justiţiei, altele decât cele prevăzute de Contractul -cadru anual privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pot fi decontate din bugetul recurentei-reclamante.

Înalta Curte reţine că dezlegarea dată de instanţa de fond nu a ţinut seama de împrejurarea că H.G. nr. 762/2020, ca act administrativ emis în vederea punerii în aplicare a dispoziţiilor legale care reglementează dreptul la gratuitatea asistenţei şi a serviciilor medicale pentru personalul din justiţie nu poate primi o interpretare care să conducă la eludarea cadrului legal primar în baza căruia a fost adoptată şi a cărui executare o asigură.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 79 alin. (8) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, "judecătorii şi procurorii în activitate sau pensionari, precum şi soţul sau soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, în condiţiile respectării dispoziţiilor legale privind plata contribuţiei la asigurările sociale."

De asemenea, art. 25 din O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei prevede că: "(1) Judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora şi magistraţii-asistenţi, în activitate sau pensionari, beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, în condiţiile respectării dispoziţiilor legale privind plata contribuţiei pentru asigurările sociale de sănătate. (2) Condiţiile de acordare gratuită a asistenţei medicale, medicamentelor şi protezelor se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. Aceste drepturi nu au caracter salarial şi nu se impozitează."

Dispoziţii similare au fost stabilite de legiuitor şi în favoarea personalului auxiliar şi de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, prin intermediul art. 67 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, potrivit cărora: "Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, în activitate sau pensionari, precum şi soţul/soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestuia beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, în condiţiile respectării dispoziţiilor legale privind plata contribuţiei la asigurările sociale de sănătate".

În raport de dispoziţiile legale sus arătate, Înalta Curte reţine că cerinţa care trebuie îndeplinită de către personalul din justiţie pentru a beneficia în mod gratuit de asistenţă medicală şi proteze este plata contribuţiei pentru asigurările sociale de sănătate.

Trimiterile autorităţii intimate la dispoziţiile art. 9 lit. q) din H.G. nr. 762/2010 nu pot conduce la concluzia excluderii personalului din justiţie de la dreptul de decontare a tuturor serviciilor medicale care beneficiază de gratuitate în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, întrucât prevederile legislaţiei secundare condiţionează excluderea de la dreptul de decontare a contravalorii unui serviciu medical de posibilitatea reală şi efectivă a accesării acestuia în mod gratuit în cadrul sistemului de asigurări de sănătate din România.

Astfel, potrivit art. 9 lit. q) din H.G. nr. 762/2010, serviciile care nu pot fi decontate din bugetul ordonatorilor de credite din sistemul justiţiei sunt:

"serviciile medicale, medicamentele, materialele sanitare şi dispozitivele medicale la care persoanele prevăzute la art. 1 au dreptul, în mod gratuit, în calitatea lor de asiguraţi în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate din România".

De asemenea este de menţionat şi faptul că prin art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 762/2010 s-a prevăzut că persoanele enumerate la art. 1 din acelaşi act "beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, în condiţiile prezentei hotărâri, ale Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, ale contractului-cadru anual privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate şi ale normelor de aplicare a acestuia", alin. (2) al aceluiaşi articol făcând trimitere la cerinţa stabilită de dispoziţiile art. 79 alin. (8) din Legea nr. , 303/2004, art. 25 din O.U.G. nr. 27/2006 şi art. 67 alin. (1) din Legea nr. 567/2004, respectiv a plăţii contribuţiei de asigurări sociale de sănătate.

Totodată, în Anexa 17 a Ordinului, care reglementează Condiţiile acordării pachetului de bază de servicii medicale în ambulatoriu de specialitate pentru specialităţile paraclinice, la lit. A). pct. 2 Nota 6 se prevede că "Serviciile medicale de înaltă performanţa (CT, RMN, scintigrafie, angiografie) se decontează numai pe bază de recomandare medicală asiguraţilor în următoarele condiţii:

a) Urgenţe medico-chirurgicale majore nominalizate în anexa nr. 22 la ordin;

b) Afecţiuni în care au fost epuizate toate celelalte posibilităţi de explorare. Investigaţiile menţionate mai sus se efectuează pe baza biletelor de trimitere pentru investigaţii medicale paraclinice; biletele de trimitere se întocmesc în 2 exemplare, din care unul rămâne la furnizorul care a făcut recomandarea şi un exemplar la furnizorul care a efectuat serviciul/serviciile de înaltă performanţă pe care îl va prezenta casei de asigurări de sănătate doar la solicitarea acesteia. La biletul de trimitere se ataşează de către 'medicul trimiţător, acolo unde este cazul, rezultatele celorlalte investigaţii efectuate anterior pentru stabilirea diagnosticului."

Or, în cauză, aşa cum rezultă din documentele puse la dispoziţia echipei de auditori publici externi investigaţiile medicale de tip RMN/CT au urmărit identificarea şi diagnosticarea rapidă a unor boli grave, ţinerea sub observaţie a unor afecţiuni deja instalate sau efectuarea unor controale de natură preventivă, ipoteze care nu se încadrează în prevederile anexei 17 la Ordinul 397/836/2018.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că, în mod corect recurenta-reclamantă, respectând dreptul la gratuitatea serviciilor medicale acordat în favoarea personalului din justiţie reglementat prin dispoziţiile art. 79 alin. (8) din Legea nr. 303/2004, art. 25 alin. (1) din O.U.G. nr. 27/2006 şi art. 67 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 şi apreciind că persoanele cărora li s-a decontat contravaloarea investigaţiilor medicale nu se aflau în niciuna din situaţiile prevăzute de lit. A) pct. 2 Nota x din Ordinul MS/CNAS nr. 397/836/2018, a procedat la decontarea contravalorii investigaţiilor medicale, situaţie în care nu se poate reţine încălcarea prevederilor art. 14 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice.

6. Temeiul de drept al soluţiei pronunţate în recurs

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei nr. 444 din 17 iunie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, va casa în parte sentinţa recurată şi rejudecând, va anula încheierea nr. 17 din 12 septembrie 2019 pronunţată de Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi a României şi decizia nr. 07 din 10.07.2019 emisă de către Departamentul XII al Curţii de Conturi a României şi va anula parţial raportul de audit şi procesul-verbal de constatare nr. x din 21 iunie 2019 încheiate de către Departamentul XII al Curţii de Conturi a României, în privinţa constatărilor reţinute la pct. IV.3 din raport.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei nr. 444 din 17 iunie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi rejudecând:

Anulează încheierea nr. 17 din 12 septembrie 2019 pronunţată de Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi a României şi decizia nr. 07 din 10.07.2019 emisă de către Departamentul XII al Curţii de Conturi a României;

Anulează parţial raportul de audit şi procesul-verbal de constatare nr. x din 21 iunie 2019 încheiate de către Departamentul XII al Curţii de Conturi a României, în privinţa constatărilor reţinute la pct. IV.3 din raport.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09 iunie 2021.

GGC - BR