Appeal against Judicial Inspection resolutions rejecting disciplinary claims rejected as unfounded; damages claim denied.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin acţiunea înregistrată la data de 23.10.2018pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, contestatorul A., în contradictoriu cu intimaţii Ministerul Justiţiei şi Libertăţii Civice, B., Consiliul Superior al Magistraturii, Tribunalul Vâlcea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, C., D., E., F. şi G., a solicitat anularea Rezoluţiei nr. x/2018 şi a Rezoluţiei nr. x/2018 şi exercitarea acţiunea disciplinare împotriva persoanelor menţionate şi obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 200.000 RON, daune morale.

2. Hotărârea primei instanţe.

În şedinţa publică din data de 09.10.2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâţii Ministerul Justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea şi Inspecţia judiciară cu privire la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, B. - inspector judiciar, Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiţiei, Tribunalul Vâlcea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, C., D., E. - judecători la Judecătoria Drăgăşani, F. - judecător la Judecătoria Râmnicu Vâlcea şi G. - procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Drăgăşani şi a respins acţiunea în contradictoriu cu aceste persoane pentru lipsa calităţii procesuale pasive, având în vedere dispoziţiile art. 65 din Legea nr. 317/2004, cu modificările şi completările ulterioare potrivit cărora Inspecţia Judiciară funcţionează ca structură cu personalitate juridică în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii şi acţionează potrivit principiului independenţei operaţionale, îndeplinind, prin inspectori judiciari numiţi în condiţiile legii, atribuţii de analiză, verificare şi control în domeniile specifice de activitate şi, ţinând cont că emitentul actelor în litigiu este Inspecţia Judiciară, calitate procesuală pasivă în cauză şi, deci, parte a raportului juridic dedus judecăţii are/poate fi doar Inspecţia Judiciară.

Prin sentinţa nr. 2380 din data de 09.10.2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia formulată de contestatorul A., împotriva Rezoluţiei nr. x/2018 şi a Rezoluţiei nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei 2380 din data de 09.10.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs contestatorul A., invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că hotărârea primei instanţe este lovită de nulitate, nemenţionându-se motivele pentru care a fost respinsă contestaţia, fiind nemotivată în condiţiile art. 425 C. proc. civ., nemenţionându-se motivele pentru care au fost înlăturate cererile şi susţinerile contestatorului, au fost încălcate normele de procedura prevăzute sub sancţiunea nulităţii şi, de asemenea, este nelegală, cu încălcarea normelor de drept material şi cuprinde motive contradictorii.

S-a menţionat că Inspecţia Judiciară în mod corect a reţinut inexistenţa indiciilor care sa conducă la săvârşirea de abateri disciplinare, în timp ce acestea sunt evidente raportat la disp. art. 99, 991 din Legea nr. 303/2004 privind reaua-credinţă şi grava neglijenţă, respectiv încălcarea cu ştiinţă a normelor de drept material ori procesual şi nesocotirea normelor de drept material ori procesual în mod neîndoielnic şi nescuzabil. Atât timp cât, în dosarul nr. x/2017 era evident că recurentul avea calitatea de persoană vătămată, alături de numita H.., în mod abuziv, prin săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prin interzicerea unor drepturi, atât procurorul G.., cât şi judecătorul F.., i-au interzis acest drept, faptă de o gravitate aproape neîntâlnită şi inegalabilă în sistemul judiciar.

În ce-l priveşte pe numitul C., recurentul arată că mai mulţi ani i-a respins fără niciun temei absolut orice cerere/acţiune formulată, aproape toate cererile de reexaminare/contestaţiile fiind admise, ceea ce dovedeşte săvârşirea abaterilor prevăzute de art. 991 din Legea nr. 303/2004.

În ce le priveşte pe numitele D.. şi E.., acestea înregistrează cele mai mari restanţe în redactarea hotărârilor, hotărârea din dosarul nr. x/2017, despre care se face vorbire, a fost redactată după aproape 1 an şi 10 luni, în ianuarie 2020 (datând 04.07.2018), după ce au fost formulate numeroase cereri, inclusiv mai multe sesizări la Inspecţia Judiciară.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimatul-pârât Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 16 iunie 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 17 martie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea Rezoluţiei nr. x/2018 şi a Rezoluţiei nr. x/2018 şi exercitarea acţiunea disciplinare împotriva persoanelor menţionate şi obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 200.000 RON, daune morale.

Prima instanţă a respins cererea dedusă judecăţii reţinând, în esenţă, că Inspecţia Judiciară nu poate îndeplini rolul unei "suprainstanţe de control judiciar", care să analizeze, în cadrul unor verificări de natură strict administrativă, rezultatul activităţii instanţei de judecată, în ipoteza în care contestatorul este nemulţumit de modalitatea, diferită de a sa, în care magistraţii au interpretat şi aplicat normele legale materiale sau procedurale pe parcursul soluţionării cauzei. A admite altfel, ar însemna, pe de o parte, nesocotirea principiului independenţei judecătorului, iar, pe de altă parte, încălcarea dispoziţiei constituţionale potrivit căreia hotărârile judecătoreşti sunt supuse numai controlului judiciar.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al recursului în privinţa criticilor întemeiate pe motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. potrivit cărora, casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

De fapt, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant îşi exprimă nemulţumirea cu privire la soluţia pronunţată de către prima instanţă, însă nu critică nelegalitatea sentinţei prin încălcarea sau aplicarea greşită a regulilor de procedură, aspect în raport de care apreciază că motivul de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este invocat pur formal.

În ceea ce priveşte motivul de casare încadrat în art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., invocat în mod distinct şi către recurentul-reclamant, Înalta Curte constată că acesta nu a dezvoltat critici concrete care să vizeze nerespectarea exigenţelor dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, precum şi cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părţile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanţă în pronunţarea soluţiei, iar instanţa ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalităţii şi temeiniciei hotărârii, şi considerentele pentru care s-a pronunţat soluţia respectivă.

Obligaţia legală a instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

Plecând de la aceste coordonate teoretice, instanţa de control judiciar constată că hotărârea pronunţată de prima instanţă satisface cerinţele prevăzute de art. 425, alin. (1), lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei.

Din această perspectivă, recursul este nefondat, considerentele explicând soluţia pronunţată în dispozitiv prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat situaţia de fapt şi susţinerile părţilor, trecându-le prin filtrul propriei sale aprecieri.

De asemenea, Înalta Curte reţine că cerinţa motivării adecvate a unei hotărâri judecătoreşti nu trebuie confundată cu obligaţia de însuşire a argumentelor prezentate de partea reclamantă, ci expunerea clară a raţionamentului care fundamentează soluţia pronunţată.

Prin urmare, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al recursului în privinţa criticilor întemeiate pe motivul de casare reglementat de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ.

Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor legale este corectă.

Înalta Curte constată că potrivit principiului independenţei judecătorilor consacrat de art. 124 alin. (3) din Constituţia României, art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, intimata-pârâtă nu poate cenzura modul de interpretare şi aplicare a normelor de drept material sau procesual de către instanţa de judecată şi nici modul de interpretare a probelor administrate.

Soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti pot fi modificate doar prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, aşa cum rezultă şi din dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată şi modificată.

Potrivit prevederilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 constituie abatere disciplinară:

t) exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni. Sancţiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală.

Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 97 din Legea 303/2004:

"(1) Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanţelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare.

(2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuţie soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti, care sunt supuse căilor legale de atac".

În raport cu prevederile art. 97 alin. (2) din Legea 303/2004 verificările administrative nu pot implica cenzurarea unor raţionamente juridice de drept substanţial sau procedural.

Rezultă, aşadar, că modul de examinare al argumentelor, apărărilor sau susţinerilor părţii reclamante într-o anumită cauză excede competenţelor Inspecţiei Judiciare, fiind nepermis să se realizeze o reanalizare a cauzei sub aspectul legalităţii şi temeiniciei soluţiei pronunţate de instanţă.

Obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raţionamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar încălcarea cu intenţie a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecinţe.

Recurentul-reclamant nu a făcut dovada încălcării normelor de drept material sau procesual, criticile invocate prin sesizarea adresată Inspecţiei Judiciare vizând în concret operaţiunile de stabilire a situaţiei de fapt, interpretare a normelor juridice şi apreciere a probelor administrate în cauză, specifice activităţii de judecată şi care se subsumează tocmai raţionamentului logico-juridic al magistratului.

Cu alte cuvinte, stabilirea situaţiei de fapt, în baza probatoriului administrat, aprecierea şi coroborarea mijloacelor de probă, interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale sunt operaţiuni specifice activităţii de judecată, care fac parte din raţionamentul logico-juridic în temeiul căruia se pronunţă soluţiile judecătoreşti. Aceste elemente esenţiale ale activităţii de judecată nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecţia Judiciară, ci sunt supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulţumită a căilor de atac ordinare şi, după caz, extraordinare prevăzute de lege.

Atributul esenţial al activităţii de judecată îl reprezintă raţionamentul pe care magistratul îl face atunci când transpune în drept situaţia de fapt. Interpretarea normelor de drept, încuviinţarea şi coroborarea probelor administrate reprezintă elemente ale raţionamentului logico-juridic, întrucât interpretarea normelor este o operaţiune raţională şi logică de determinare a înţelesului şi conţinutului acestora, iar coroborarea probelor reprezintă un proces intelectiv de evaluare a acestora, în urma căruia judecătorul stabileşte situaţia de fapt ce urmează să o încadreze în drept. În acest demers, judecătorul trebuie să decidă liber, fără nicio influenţă, presiune sau ameninţare, iar opinia pe care acesta şi-o formează nu poate fi cenzurată decât în căile de atac prevăzute de lege, nu şi în cadrul unei verificări disciplinare. A admite altfel înseamnă, pe de o parte, a nesocoti principiul constituţional privind independenţa judecătorului, iar, pe de altă parte, a încălca dispoziţia constituţională potrivit căreia hotărârile judecătoreşti sunt supuse numai controlului judiciar.

Astfel, pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuţie însăşi valabilitatea actelor întocmite de judecător/procuror şi pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce însă nu este cazul în speţă.

De asemenea, în mod corect s-a apreciat că nu se poate reţine nici încălcarea cu ştiinţă a normelor de drept material ori procesual, nici nesocotirea din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, a normelor de drept material ori procesual, de vreme ce magistraţii reclamaţi au justificat măsurile dispuse.

Înalta Curte constată că toate criticile formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 2380 din 9 octombrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 iunie 2021.

GGC - BR