Ministry's vaccine funding policy upheld as indirect discrimination; appeal dismissed.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 01.02.2018 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamantul Ministerul Sănătăţii a solicitat anularea hotărârii CNCD nr. 577/11.10.2017 comunicată Ministerului Sănătăţii în data de 26.01.2018, prin care autoritatea de stat autonomă a hotărât că aspectele sesizate prin petiţia nr. 5414/14.09.2016 ce face obiectul dosarului nr. x/2016 intră sub incidenţa prevederilor art. 2 alin. (3) şi art. 10 lit. b) din O.G. nr. 137/2000, republicată, şi a sancţionat Ministerul Sănătăţii cu amendă în cuantum de 2.000 RON. Totodată CNCD a recomandat Ministerului Sănătăţii afişarea pe site-ul instituţiei a hotărârii.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 5125 din data de 07 decembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul Ministerul Sănătăţii, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi A., ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 5125 din data de 07 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul Ministerul Sănătăţii.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, în mod greşit prima instanţă a respins ca neîntemeiată acţiunea Ministerului Sănătăţii împotriva Hotărârii Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării nr. 577/11.10.2017.

Având în vedere că Ordinele Ministerului Sănătăţii nr. 422/2013, nr. 386/2015 şi nr. 219/2016 privind Normele tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate publică sunt acte administrative cu caracter normativ în accepţiunea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi sunt în vigoare de la data publicării în Monitorul Oficial, potrivit prevederilor art. 11 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, ordinele au forţă obligatorie şi aplicabilitate generală.

Ordinele Ministerului Sănătăţii la care face referire reclamanta sunt publicate în Monitorul Oficial şi sunt în vigoare. Pentru anii 2015 şi 2016 sunt aplicabile prevederile Ordinului nr. 386/2015, publicat în M.O. nr. 221 din 1 aprilie 2015, modificat şi completat de Ordinul nr. 219/2016, publicat în M.O. nr. 136 din 22 februarie 2016.

Conform prevederilor Anexei nr. 2 la Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 386/2015 privind aprobarea Normelor tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate publică pentru anii 2015 şi 2016, modificat şi completat, referitoare la programul naţional de vaccinare, respectiv vaccinarea populaţiei la vârstele prevăzute în Calendarul naţional de vaccinare, vaccinul pneumococic conjugat este prevăzut în Calendarul naţional de vaccinare pentru vârstele recomandate, respectiv, 2 luni, 4 luni şi 11 luni.

Aşadar, Ministerul Sănătăţii a creat cadrul legal pentru a putea fi prevăzute fondurile necesare achiziţionării vaccinului şi pentru a se putea demara procedurile de achiziţie publică în vederea încheierii acordului-cadru.

Fără cadru legal de includere în Calendarul naţional de vaccinare a vaccinului pneumococic conjugat şi fără buget prevăzut nu există posibilitatea legală de a desfăşura procedura legală de achiziţie publică.

Din lipsa prevederilor bugetare, Ministerul Sănătăţii a introdus în Ordinul nr. 386/2015 prevederea potrivit căreia vaccinul pneumococic conjugat va fi inclus în calendarul naţional de vaccinare în funcţie de fondurile disponibile.

În concluzie, având în vedere că prin Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 386/2015 au fost stabilite atribuţii clare în sarcina structurii de specialitate responsabilă cu realizarea Programului naţional de vaccinare, lipsa prevederilor bugetare fiind cauza neincluderii în program a vaccinului pneumococic, nu se poate trage concluzia că Ministerul Sănătăţii prin prevederile normative adoptate, criteriile sau practicile sale a dezavantajat persoanele cu posibilităţi materiale reduse.

4. Apărările formulate în cauză.

În prezenta cauză nu s-au formulat întâmpinări.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 06 iunie 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 11 noiembrie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea hotărârii nr. 577/11.10.2017 pronunţată de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Prima instanţă a respins cererea dedusă judecăţii reţinând în esenţă că, neincluderea vaccinului pneumococic în schema de vaccinare poate constitui discriminarea indirectă a petentei întrucât aceasta nu are posibilitatea financiară de a procura vaccinul din cauza importurilor reduse şi a costului ridicat al acestuia.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Astfel, Înalta Curte constată că nu poate fi primită critica recurentului-reclamant în sensul că prin Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 386/2015 s-a creat cadrul legal pentru demararea procedurilor de achiziţie publică a vaccinului pneumococic conjugat, atât timp cât, vaccinul pneumococic a fost introdus în cadrul Calendarului naţional de vaccinare cu menţiunea "în funcţie de fondurile disponibile."

Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.

Dispoziţiile alin. (3) al aceluiaşi articol definesc discriminarea indirectă ca fiind acele prevederi, criterii sau practici aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), faţă de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate şi necesare.

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 2 alin. (2) lit. (b) din Directiva privind egalitatea de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică, care menţionează că:

"se consideră că are loc o discriminare indirectă atunci când o dispoziţie, un criteriu sau o practică aparent neutră pune o persoană de o anumită rasă sau origine etnică într-o situaţie specială dezavantajoasă, în comparaţie cu alte persoane".

CEDO s-a bazat pe această definiţie a discriminării indirecte în unele dintre hotărârile sale, susţinând că "un tratament diferenţiat poate lua forma unor efecte disproporţionat negative ale unei politici sau măsuri generale care, deşi este formulată în termeni neutri, practică discriminarea împotriva unui grup."

Faţă de aceste aspecte, Înalta Curte constată că în mod corect s-a reţinut, atât de către intimatul-pârât cât şi de prima instanţă, incidenţa în cauză a unei situaţii de discriminare indirectă, fapta de discriminare fiind reprezentată de "refuzul de a importa şi distribui în mod gratuit vaccinul antipneumococic, acesta fiind un produs foarte scump, neputând fi accesibil foarte uşor din cauza costurilor foarte mari", prin prisma faptului că petenta "are posibilităţi materiale mici în raport cu alte categorii de persoane care pot să-l achiziţioneze din fonduri proprii din reţeaua de farmacii private".

De asemenea, Înalta Curte constată că practica aparent neutră a recurentului-reclamant care, deşi a recunoscut necesitatea administrării vaccinului pneumococic, nu a recurs la achiziţionarea şi distribuirea acestuia, constituie de fapt o inacţiune a reclamantului, creând premisele unei situaţii de acces în mod diferenţiat la acelaşi serviciu medical, în raport de situaţia financiară a fiecărei familii, element care îmbracă forma unei discriminări indirecte în sensul art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000.

Concluzionând, Înalta Curte constată că nu poate fi primită critica recurentului-reclamant în sensul că din lipsa prevederilor bugetare, Ministerul Sănătăţii a introdus în Ordinul nr. 386/2015 prevederea potrivit căreia vaccinul pneumococic conjugat va fi inclus în calendarul naţional de vaccinare în funcţie de fondurile disponibile şi că acest ordin nu creează o discriminare indirectă a persoanelor cu posibilităţi materiale mici în raport cu alte categorii de persoane care pot să-l achiziţioneze din fonduri proprii din reţeaua de farmacii private.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că motivele de recurs nu sunt întemeiate, iar hotărârea primei instanţe a fost dată cu aplicarea şi interpretarea corectă a normelor de drept material.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant Ministerul Sănătăţii împotriva sentinţei nr. 5125 din 7 decembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 iunie 2021.

GGC - BR