Suspension of VAT registration cancellation: lack of intrinsic administrative motivation creates serious doubt regarding legality under Law No. 554/2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Reclamanta societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, a solicitat, prin cererea înregistrată la data de 28 septembrie 2020, sub nr. x/2020, pe rolul Curţii de Apel Timişoara, suspendarea executării Deciziei privind anularea, din oficiu, a înregistrării în scopuri de TVA nr. 2267 din data de 10.09.2020, emisă de pârâtă, până la soluţionarea definitivă a contestaţiei înregistrate sub nr. x/25.09.2020, ce a fost formulată de reclamantă împotriva acestui act administrativ fiscal.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 299 din 16 octombrie 2020, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. şi a suspendat executarea actului administrativ reprezentat de Decizia privind anularea din oficiu a înregistrării în scopuri de TVA cu nr. X/10.09.2020 emisă de pârâtă, până la soluţionarea definitivă a contestaţiei formulate împotriva acestui act administrativ fiscal.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 299 din 16 octombrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat, la data de 16 noiembrie 2020 recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, solicitând, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea hotărârii atacate şi, în rejudecarea cauzei, respingerea cererii de suspendare drept neîntemeiată.

A susţinut recurenta - pârâtă că înţelege să critice soluţia pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, întrucât, din perspectiva fondul cererii de suspendare a executării deciziei obligatorii, apreciază eronată reţinerea îndeplinirii condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

În opinia recurentei - pârâte, aşa-zisul caz bine justificat, astfel cum noţiunea în discuţie este reglementată de prevederile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, nu există în speţa dedusă judecăţii de către intimata-reclamantă, Decizia privind anularea din oficiu a înregistrării în scopuri de TVA cu nr. X/10.09.2020, fiind temeinic motivată, conform legislaţiei în vigoare.

Calificând actul administrativ fiscal supus analizei în prezenta cauză, drept anexă a certificatului de cazier fiscal, recurenta apreciază că inclusiv în planul analizei sumare pe care instanţa de judecată este chemată să o realizeze într-un demers judiciar precum cel de faţă, nu se poate reţine teza existenţei unor puternice dubii privind legalitatea sa, întrucât există o sentinţă penală definitivă, având nr. 546 din data de 06.12.2018, pronunţată în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Timiş, prin care, analizându-se săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, conform art. 367 C. pen., se dispune astfel: "în baza art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 5 din C. pen., în baza art. 9 alin. (1), lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, condamna S.C. A. S.R.L., la o pedeapsa de 200.000 RON amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscala în formă continuată (106 facturi fiscale, fără a reţine şi cele 24 de facturi fiscale descrise la cap II secţiunea a II-a pct. 1,7, 1.9, 1.10 şi 1.15 din rechizitoriu)...". De asemenea, susţine recurenta că retragerea codului TVA a reprezentat o măsură legală, societatea reclamantă datorând, în solidar cu ceilalţi inculpaţi, un prejudiciu faţă de bugetul de stat în cuantum total de 10.334.403,41 RON pentru săvârşirea faptei de evaziune fiscală în formă continuată.

A făcut trimitere recurenta - pârâtă la prevederile O.G. nr. 39/2015 privind cazierul fiscal, coroborat cu O.P.A.N.A.F. nr. 2594/2015 privind stabilirea organelor fiscale competente pentru organizarea şi gestionarea cazierului fiscal, apreciind că există o interdependenţă între efectul înscrierii faptei penale în cazierul fiscal şi procedura reglementată de dispoziţiile O.P.A.N.A.F. nr. 2012/2016 privind modificare, din oficiu, a vectorului fiscal cu privire la TVA, precum şi a modelului şi conţinutul unor formulare, cu modificările si completările ulterioare. Menţionează recurenta că înscrierea faptei penale în cazier produce implicit efecte şi asupra deciziei privind anularea codului de TVA, autoritatea fiscală având obligaţia ca lunar, până la data de 10 a fiecărei luni, să selecteze persoanele înregistrate în scopuri de TVA care au înscrise în cazierul fiscal infracţiuni şi/sau fapte prevăzute la art. 4 alin. (4) lit. a) din O.G. nr. x.

Mai afirmă recurenta-pârâtă că dispoziţiile O.P.A.N.A.F. nr. 2012/2016, prevăd şi modelul pe care îl îmbracă actul administrativ fiscal emis în condiţiile acestuia, iar Decizia nr. 2267/10.09.2020 prin care s-a dispus anularea, din oficiu a înregistrării în scopuri de TVA a reclamantei este întocmită cu respectarea dispoziţiilor de fond şi formă prevăzute de acest act normativ, conform formularului reglementat, starea de fapt obiectivă fiind stabilită prin sentinţa penală definitivă şi care a avut drept efect înscrierea în cazierul fiscal.

În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, apreciază recurenta că prima instanţă a reţinut în mod eronat îndeplinirea acesteia, apreciind recurenta că o astfel de soluţie nu are un suport legal, prima instanţă încălcând prevederile aferente legalităţii cheltuirii banului public, atunci când judecătorul fondului a constatat existenţa riscului producerii unui prejudiciu material viitor şi previzibil ce ar consta în riscul pierderii partenerilor contractuali ai reclamantei, probabilitate ca, în contextul în care nu vor avea dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată, aceştia să se reorienteze spre alţi furnizori de bunuri/servicii similare, fiind una serioasă.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă societatea A. S.R.L. a formulat, la data de 4 ianuarie 2021 întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a sentinţei civile nr. 299 din 16 octombrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal

5. Procedura în faţa instanţei de recurs

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486, art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 26.02.2021 s-a fixat termen de judecată la data de 09.06.2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili este nefondat, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte observă că recursul promovat de pârâtă vizează motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 este corectă.

Înalta Curte are în vedere, din perspectivă generală, împrejurarea că acţiunea privind suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor reclamantului, atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autorităţile publice. Deşi actul administrativ se bucura de prezumţia de legalitate, care la rândul sau se bazează pe prezumţia autenticităţii si veridicităţii, principiul legalităţii actelor administrative presupune atât ca autorităţile administrative să nu încalce legea, cât şi ca toate deciziile lor să se întemeieze pe lege, el impunând, în egală măsură, ca respectarea acestor exigenţe de către autorităţi sa fie în mod efectiv asigurată. Prin urmare, în procesul executării, din oficiu, a actelor administrative trebuie asigurat un anumit echilibru, precum şi anumite garanţii de echitate pentru particulari, întrucât acţiunile autorităţilor publice nu pot fi discreţionare, iar legea trebuie să furnizeze individului o protecţie adecvată împotriva arbitrariului. În acest context, suspendarea executării actelor administrative reprezintă un eficient instrument procedural menit a asigura respectarea principiului legalităţii, fiind reglementat, în planul contenciosului administrativ, de prevederile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004. Conform art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, incident în prezenta cauză, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.

Îndeplinirea celor două condiţii, respectiv cazul bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube, este lăsată la aprecierea judecătorului, fiind verificată, în funcţie de circumstanţele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza argumentelor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube greu, sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul contestat ar fi anulat de instanţa de judecată.

Noţiunea de caz bine justificat are o definiţie legală reglementată prin dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. t), din Legea nr. 554/2004 care prevăd că, prin caz bine justificat se înţeleg "împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoiala serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ". În concret, pentru a interveni suspendarea pe cale judecătorească a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate, care să creeze o îndoiala rezonabila privind prezumţia de legalitate de care se bucura actul administrativ, fără a fi necesar a răsturna această prezumţie, răsturnare care se poate petrece în faţa instanţei care examinează cererea în anularea actului administrativ. În cazul suspendării actului administrativ fiscal instanţa este chemată să realizeze o analiză de aparenţă a legalităţii, fără a influenţa şi afecta fondul cauzei, dar aceasta nu înseamnă că instanţa este scutită de la analiza tuturor argumentelor de fond care ar putea arunca un dubiu asupra legalităţii actului, încurat aprecierea aparenţei de nelegalitate nu se poate realiza în abstracto, fără o prezentare punctuală a criticilor aduse actului administrativ a cărui suspendare a executării se solicita. Obligaţia instanţei de a analiza, în mare, aspecte de nelegalitate ale actului administrativ fiscal invocate de către contribuabil subzista şi în cazul suspendării actului atacat, pentru a asigura justiţiabilul de faptul că instanţa şi-a creat o imagine de ansamblu asupra actului, cu atât mai mult cu cât, în asemenea situaţii, verificarea legalităţii este doar una aparentă. Pe cale de consecinţă, în pronunţarea unei soluţii într-o speţă de natura celei de faţă judecătorul este îndreptăţit să "pipăie" fondul litigiului, spre a analiza în favoarea cui funcţionează aparenţa de legalitate.

În cauza de faţă, Înalta Curte apreciază că judecătorul fondului a făcut o corectă aplicare a normelor de drept material, reţinând că există împrejurări vădite de fapt şi de drept care indică lipsa unei motivări în fapt a Decizia privind anularea din oficiu a înregistrării în scopuri de TVA cu nr. X/10.09.2020, iar astfel de indicii sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui astfel de act administrativ.

Instanţa de control judiciar subliniază faptul că aspectul reţinerea aparenţei de nelegalitate derivând din lipsa motivării, vizează, în planul unei cauze având drept obiect suspendarea executării actului administrativ, o verificare sumară a condiţiilor de formă necesar a fi îndeplinite pentru valida emitere a actului (iar nu de fond), motiv pentru care, din perspectiva unei astfel de analize relevant este conţinutul formal concret al actului în discuţie, cu toate elementele acestuia.

Astfel cum Înalta Curte a reţinut constant în jurisprudenţa sa, motivarea actelor administrative reprezintă o condiţie de valabilitate a acestora, emitentului unui astfel de act revenindu-i obligaţia de a indica, în chiar corpul actului, în mod neechivoc, expres si punctual elementele de fapt şi de drept care au stat la baza soluţiei adoptate. Lipsa unor astfel de elemente din conţinutul concret al actului administrativ reprezintă un indiciu temeinic de nelegalitate, care creează o îndoiala rezonabila privind prezumţia de legalitate de care acesta se bucură, emitentul actului administrativ neputându-se prevala de motivări sau elemente extrinseci actului administrativ, de alte motivări sau de motivări suplimentare, ori de temeiuri de drept noi, altele decât cele învederate în actul administrativ supus analizei aparentei de nelegalitate. O abordare contrara (i.e. în sensul posibilităţii invocării sau suplinirii obligaţiei de motivare, prin trimiteri, ulterioare momentului emiterii actului. la aspecte extrinseci actului, ori echipolente altor motivări, motivări suplimentare sau temeiuri de drept) ar contraveni principiilor legalităţii, stabilităţii si certitudinii circuitului fiscal.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte nu poate reţine criticile recurentei prin care aceasta, spre a justifica îndeplinirea obligaţiei de motivare, face trimitere la aspectele dezlegate prin sentinţa penală definitivă nr. 546 din data de 06.12.2018, pronunţată în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Timiş sau la conţinutul certificatului de cazier fiscal al reclamantei A. S.R.L., dat fiind caracterul extrinsec conţinutului Deciziei privind anularea din oficiu a înregistrării în scopuri de TVA cu nr. X/10.09.2020 pe care elemente menţionate în astfel de documente îl au.

De asemenea, Înalta Curte apreciază că aspectele învederate de către recurentă, privind interdependenţa dintre efectul înscrierii faptei penale în cazierul fiscal şi procedura reglementată de dispoziţiile O.P.A.N.A.F. nr. 2012/2016 privind modificare, din oficiu, a vectorului fiscal cu privire la TVA sau obligaţia autorităţii fiscale ca lunar, până la data de 10 a fiecărei luni, să selecteze persoanele înregistrate în scopuri de TVA care au înscrise în cazierul fiscal infracţiuni şi/sau fapte prevăzute la art. 4 alin. (4) lit. a) din O.G. nr. x, sunt nefondate în contextul în care vizează elemente de fond, respectiv aspectele concrete de fapt şi de drept care au stat la baza demersului întreprins de organul fiscal (de emitere a actului administrativ fiscal), iar nu considerente legate de existenta sau inexistenta unei motivări, în cuprinsul Deciziei.

Analizând Decizia privind anularea din oficiu a înregistrării în scopuri de TVA cu nr. X/10.09.2020 ce face obiectul cererii de suspendare, instanţa de control judiciar constată că, în mod legal judecătorul fondului a reţinut că şi din analiza sumară a elementelor cauzei rezultă că aceasta este nemotivată, în contextul în care în decizie este menţionat doar temeiul de drept al emiterii actului (art. 316 raportat la art. 316 alin. (11) lit. c) din Codul fiscal), fiind doar bifată rubrica:

"persoana impozabilă/asociaţii/administratorii are/au înscrise în cazierul fiscal infracţiuni şi/sau atragerea răspunderii solidare cu debitorul". Înalta Curte apreciază că argumentele recurentei privind reglementarea, prin actul administrativ cu caracter normativ constând în O.P.A.N.A.F. nr. 2012/2016, a modelului/formularului pe care actul administrativ emis în aplicarea procedurii de modificare, din oficiu, a vectorului fiscal cu privire la TVA, nu sunt suficiente spre a susţine teza aparenţei de legalitate a Deciziei nr. 2267/10.09.2020, câtă vreme prin Anexa 2 a Ordinului nr. 2899/2017 privind modificarea O.P.A.N.A.F. nr. 2012/2016 (fosta anexa 4) este reglementat doar modelul general, abstract al decizie privind anularea, din oficiu, a înregistrării în scopuri de TVA, iar rubricile unui astfel de model prevăd ipoteze alternative, distincte unele de altele.

De altfel, fără a se antama sau a se anticipa analiza pe fond a conţinutului şi legalităţii actului administrativ contestat, Înalta Curte observă că inclusiv în cazul rubricii bifate de recurentă, sunt prevăzute mai multe ipoteze, respectiv:

"persoana impozabilă/asociaţii/administratorii are/au înscrise în cazierul fiscal infracţiuni şi/sau atragerea răspunderii solidare cu debitorul". Pe cale de consecinţă, din chiar conţinutul unui astfel de formular rezultă că revine organului fiscal obligaţia de a selecta expres, din totalitatea ipotezelor prevăzute în rubrică, doar pe aceea care corespunde situaţiei de fapt incidentă cauzei. Prin urmare, în mod legal a reţinut instanţa de fond că inclusiv în urma unei analize sumare a actului administrativ, se poate observa că organul fiscal nu a menţionat în concret dacă societatea are înscrise în cazier infracţiuni, sau dacă asociaţii se găsesc într-un astfel de context, ori dacă organul fiscal vizează infracţiuni înscrise în cazierul administratorilor, cum nu menţionează nici despre ce infracţiuni este vorba sau, dacă nu sunt înscrise infracţiuni, aspecte în legătură cu atragerea răspunderii solidare cu debitorul (debitor sau persoană care ar fi răspuns în solidar, de altfel, nemenţionate etc.).

De asemenea, Înalta Curte observă că forma redacţională a rubricii:

"Motivaţia anulării înregistrării în scopuri de TVA, din oficiu (motive de fapt şi de drept): . . . . . . . . . ." din cuprinsul sus indicatului formular subliniază rolul acesteia de a asigura spaţiul necesar realizării unei motivări extensive a actului administrativ, sintagma "motive de fapt" fiind elocventă în sublinierea obligaţiei organului fiscal ca, dincolo de simpla bifare a rubricilor generale, să confere actului administrativ o motivare care sa evidenţieze raţiunile efective si punctuale pentru care măsura în discuţie a fost dispusă.

Se reţinut că, în lipsa motivării explicite a actului administrativ, posibilitatea atacării în justiţie a actului respectiv este iluzorie, de vreme ce judecătorul nu poate specula asupra motivelor care au determinat autoritatea administrativă să ia o anumită măsură şi absenţa acestei motivări favorizează emiterea unor acte administrative abuzive, de vreme ce absenţa motivării lipseşte de orice eficienţă controlul judecătoresc al actelor administrative.

Prin urmare, întrucât motivarea reprezintă o obligaţie generală, aplicabilă oricărui act administrativ şi reprezintă o condiţie de legalitate externă a actului, care face obiectul unei aprecieri în concreto, după natura acestuia şi contextul adoptării sale, iar obiectivul său este prezentarea într-un mod clar şi neechivoc a raţionamentului instituţiei emitente a actului, în mod legal a reţinut prima instanţă că este îndeplinită condiţia cazului bine justificat pentru suspendarea Deciziei nr. 2267/10.09.2020, nemotivarea actului administrativ constituindu-se într-o împrejurare capabilă să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea acesteia, acest aspect rezultând cu uşurinţă, în urma unei cercetări sumare, astfel cum impun dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Un argument în plus reţinut de instanţa de control judiciar în dovedirea condiţiei cazului bine justificat, constă în soluţia data de instanţa de fond învestită cu acţiunea în anularea aceluiaşi act, respectiv a Deciziei nr. 2267/10.09.2020.

Astfel, prin sentinţa civilă nr. 299 din 21.05.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Timişoara a admis acţiunea formulată de reclamanta societatea A. S.R.L, în contradictoriu cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili anulând Decizia privind anularea, din oficiu, a înregistrării în scopuri de TVA nr. 2267 din data de 10.09.2020, emisă de pârâtă.

Faptul că, prin sentinţa mai sus menţionată instanţa învestită cu acţiunea în anularea Deciziei nr. 2267/10.09.2020 a dispus anularea acestui act administrativ, reprezintă în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, o împrejurare legată de starea de drept, care este de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

Soluţia pronunţată de instanţa de fond învestită cu acţiunea în anularea actului administrativ, ce formează şi obiectul cererii de suspendare a executării întemeiate pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 în prezenta cauză, conferă consistenţă concluziei că este îndeplinită condiţia cazului bine justificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, pentru a fundamenta dispunerea măsurii provizorii de suspendare a executării actului a cărui nelegalitate a fost constatată în fond, în cadrul acţiunii în anulare.

Sentinţa pronunţată în fond de instanţa învestită cu acţiunea în anulare, are o putere de lucru judecat relativă şi constituie un reper în verificarea aparenţei de nelegalitate, pentru că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării şi interpretării unor probe şi efectuării unei evaluări aprofundate pe care mecanismul procesual al suspendării de executare nu o îngăduie.

Înalta Curte apreciază astfel că şi acest aspect este de natură să genereze o aparenţă de nelegalitate a actului administrativ, făcând să planeze în privinţa acestuia o îndoială serioasă.

Prin urmare, pronunţarea unei hotărâri în fond, de anulare a actului administrativ, are aptitudinea de a genera o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ ce face obiectul cererii de suspendare, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, astfel încât este îndeplinită condiţia cazului bine justificat.

În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei existentei unei pagube iminente, astfel cum este aceasta reglementată de prevederile art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004, în mod legal a reţinut prima instanţă că prin anularea din oficiu a înregistrării reclamantei în scopuri de TVA este generat riscul unei pagube iminente, sub forma unui prejudiciu material viitor şi previzibil constând în riscul de perturbare gravă a activităţii reclamantei, mai ales a raporturilor acesteia cu partenerii contractuali, pe care reclamanta riscă să îi piardă, existând o probabilitate serioasă ca, în contextul în care pierd dreptului de a deduce TVA aferentă operaţiunilor desfăşurate cu reclamanta, aceştia să se reorienteze spre alţi furnizori de bunuri/servicii similare.

Astfel, relevanţă, din perspectiva pagubei iminente prezintă prevederile art. 11 alin. (9) prima teză din Codul fiscal, care prevăd că:

(9) Beneficiarii care achiziţionează bunuri şi/sau servicii de la persoane impozabile stabilite în România, cărora li s-a anulat înregistrarea în scopuri de TVA conform prevederilor art. 316 alin. (11) lit. c) -e) şi lit. h) şi au fost înscrişi în Registrul persoanelor impozabile a căror înregistrare în scopuri de TVA conform art. 316 a fost anulată, nu beneficiază de dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferente achiziţiilor respective, cu excepţia achiziţiilor de bunuri efectuate în cadrul procedurii de executare silită şi/sau a achiziţiilor de bunuri de la persoane impozabile aflate în procedura falimentului potrivit Legii nr. 85/2014, cu modificările şi completările ulterioare."

Înalta Curte apreciază că iminenţa producerii pagubei deriva din gradul de conexitate cauzala ce exista între punerea în executare a actului administrativ fiscal şi situaţia de fapt de ordin contractual şi financiar în care se află reclamanta. Sus indicatele aspecte au capacitatea de a produce efecte în cascadă, în sensul că lipsa serviciilor necesare desfăşurării activităţii societăţii, duce la imposibilitatea de a perfecta noi contracte cu viitori clienţi, ceea ce are potenţialul de a genera imposibilitatea obţinerii veniturilor din activitate, aspect ce are potenţialul de a genera sistarea activităţii societăţii. Analiza consecinţelor pe care măsura a cărei suspendare se cere le poate produce nu trebuie realizată doar dintr-o perspectivă statică (i.e. prin analiza exclusiv a efectului lor propriu-zis), dar şi dintr-o perspectivă dinamică (prin punerea lucrurilor în context).

Prin urmare, nu se poate reţine incidenţa motivului de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., invocat de recurenta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, prima instanţă interpretând şi aplicând corect normele de drept material incidente, fiind întrunite cumulativ condiţiile reglementate de art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu aplicarea totodată şi a prevederilor art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva sentinţei civile nr. 299 din 16 octombrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva sentinţei civile nr. 299 din 16 octombrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 iunie 2021.

GGC - BR