Public utility status of an association and the scope of the "multiple communities" requirement under O.G. 26/2000

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 22 mai 2018 sub nr. x/2018, pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Asociaţia "A." a chemat în judecată pârâtul Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale - Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, solicitând instanţei constatarea refuzului nejustificat al pârâtului de a propune Guvernului României recunoaşterea statutului de asociaţie de utilitate publică a Asociaţiei "A." din Timişoara, astfel cum acest refuz este explicit exprimat în adresa comunicată sub nr. x/26.04.2018. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului ca, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii instanţei, să propună Guvernului României recunoaşterea statutului de asociaţie de utilitate publică a Asociaţiei "A." din Timişoara, sub sancţiunea aplicării unei amenzi de 300 RON pe fiecare zi de întârziere, în folosul bugetului de stat.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 237 din data de 1 octombrie 2018, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta Asociaţia "A.", a constatat caracterul nejustificat al refuzului pârâtei Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, exprimat prin Adresa nr. x/26.04.2018, de a propune Guvernului României, în raport cu dispoziţiile art. 40 din O.G. nr. 26/2000, recunoaşterea statutului de asociaţie de utilitate publică a Asociaţiei "A." din Timişoara. De asemenea, prima instanţă a dispus obligarea pârâtei ca, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, să propună Guvernului României recunoaşterea statutului de asociaţie de utilitate publică a Asociaţiei "A." din Timişoara, respingând, însă cererea reclamantei de stabilire a unei sancţiuni cu amendă de 300 RON pe fiecare zi de întârziere ulterior expirării termenului stabilit prin hotărâre pentru înaintarea propunerii către Guvernul României.

3. Căile de atac exercitate în cauză

La data de 23 octombrie 2018, împotriva sentinţei civile nr. 237 din data de 1 octombrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale-Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie care, invocând motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii recurate, iar în rejudecarea cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În esenţă, recurentul - pârât critică maniera în care prima instanţă a interpretat şi aplicat prevederile art. 38 alin. (1), lit. a) din O.G. nr. 26/2000, apreciind că un astfel de text de lege vizează necesitatea ca activitatea unei entităţi ce solicită utilitatea publică să se adreseze mai multor colectivităţi, respectiv arii administrativ teritoriale, această situaţie juridică conferind şi anvergură activităţii desfăşurate de entitatea ce solicită utilitatea publică.

Consideră recurentul - pârât că documentaţia ce însoţeşte cererea de utilitate publică formulată de intimata - reclamantă, respectiv probatoriul administrat în cauză de aceasta, nu este în măsură să formeze convingerea că Asociaţia "A." îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 38 din O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, sens în care nu se poate reţine, în cazul solicitării formulate de intimata-reclamantă, îndeplinirea cumulativă a condiţii reglementate de sus indicatul text normativ.

De asemenea, arată recurentul - pârât că Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie ("A.N.P.D.C.A.") are doar competenţa de a elabora proiectul de hotărâre privind recunoaşterea unei asociaţii/fundaţii ca fiind de utilitate publică, iar, în vederea adoptării/aprobării, proiectul este înaintat către Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată la data de 29.11.2018, intimata-reclamantă A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura în faţa instanţei de recurs

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 494, art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 11.01.2019 s-a fixat termen de judecată la data de 09.06.2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale -Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie este nefondat, pentru următoarele considerente:

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Din perspectiva situaţiei de fapt, Înalta Curte are în vedere faptul că, prin cererea formulată la data de 19 octombrie 2016, reclamanta a solicitat Secretariatul General al Guvernului, în conformitate cu prevederile O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, recunoaşterea statutului de utilitate publică a A.. În data de 11 noiembrie 2016, Secretariatul General al Guvernului a comunicat reclamantei faptul că documentaţia depusă de aceasta a fost transmisă Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale în vederea dispunerii măsurilor necesare, cererea fiind, în data de 28 noiembrie 2016, redirecţionată de către minister în atenţia Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (A.N.P.D.C.A.), entitate aflată în subordinea sa. Prin adresa nr. x/26.04.2018 reclamantei i se comunică faptul că din analiza documentelor puse la dispoziţie de către asociaţie, reiese că serviciul social oferit de aceasta se adresează, în cea mai mare parte, copiilor dintr-o singură colectivitate aferentă ariei administrative a judeţului Timiş, autoritatea apreciind, astfel, ca nefiind îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute în art. 38 din O.G. nr. 26/2000, în special în ceea ce priveşte anvergura şi impactul activităţilor desfăşurate la nivelul mai multor colectivităţi. Pe cale de consecinţă, prin sus indicata adresă, pârâtul comunică reclamantei faptul că nu se poate da curs solicitării sale, în sensul că nu se poate propune Guvernului recunoaşterea Asociaţiei "A." ca fiind de utilitate publică.

Prima instanţă a cenzurat soluţia administrativă adoptată de pârât, reţinând caracterul nejustificat al refuzului acestuia de a da curs cererii reclamantei, în contextul în care unicul motiv de refuz invocat de pârât a fost apreciat de judecătorul fondului ca fiind contrar prevederilor de art. 38 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 26/2000.

Prin motivele recursului declarat în cauză, recurentul - pârât critică, în esenţă, maniera în care prima instanţă, în raport de aspectele deduse judecăţii în prezenta cauză, a interpretat prevederile sus indicatului text normativ (art. 38 alin. (1), lit. a) din O.G. nr. 26/2000), apreciind hotărârea pronunţată în faza de judecată a fondului ca fiind rezultatul unei eronate dezlegări a normelor de drept material.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte are în vedere împrejurarea că, în cadrul procesual al recursului, instanţa de control judiciar analizează doar motivele de nelegalitate a hotărârii atacate, conform art. 483, coroborat cu art. 488 C. proc. civ., iar nu şi motivele de netemeinicie. Or, în cuprinsul cererii de recurs, recurentul - pârât a făcut trimitere şi la modalitatea de interpretare şi apreciere de către prima instanţă a probatoriilor administrate în cauză, aspecte care reprezintă, însă, critici de netemeinicie, iar nu de nelegalitate a sentinţei recurate. Ca atare, Înalta Curte, cu ocazia analizării recursului, va avea în vedere aceste critici doar în măsura în care sunt de natură a susţine cazul de casare invocat, respectiv cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte chestiunea de drept ce face obiectul criticilor de nelegalitate invocate de recurent, Înalta Curte reţine că textul normativ dezbătut de părţile litigante din prezenta cauză dispune astfel:

"O asociaţie, fundaţie sau federaţie poate fi recunoscută de Guvernul României ca fiind de utilitate publică dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiţii:

a) activitatea acesteia se desfăşoară în interes general sau al unor colectivităţi, după caz"

Instanţa de control judiciar observă că sus indicatul text de lege reglementează, în fapt, două ipoteze distincte, respectiv pe cea a condiţiei ca activitatea asociaţiei, fundaţiei sau federaţiei să se desfăşoare în interes general, iar alternativ, pe cea a condiţiei ca activitatea asociaţiei, fundaţiei sau federaţiei să se desfăşoare în interesul unor colectivităţi. Utilizarea conjuncţiei "sau" este edificatoare în sensul caracterului alternativ al ipotezelor, sens în care condiţia reglementată de lit. a) a alin. (1) al art. 38 din O.G. nr. 26/2000 este îndeplinită dacă activitatea asociaţiei, fundaţiei sau federaţiei vizează oricare dintre cele două tipuri de interes. Astfel, instanţa de control judiciar observă, contrar celor susţinute de recurent, că în categoria condiţiilor reglementate de norma în discuţie nu intră şi vreo condiţie care să vizeze necesitatea unei anverguri a activităţii desfăşurată de entitatea ce solicită utilitatea publică, cu atât mai mult cu cât formularea redacţională a sintagmei "în interes general sau al unor colectivităţi" (din cuprinsul art. 38 alin. (1), lit. a) din O.G. nr. 26/2000) este similară celei cuprinse în art. 1 alin. (1) din O.G. nr. 26/2000, care dispun astfel:

"Persoanele fizice şi persoanele juridice care urmăresc desfăşurarea unor activităţi de interes general sau în interesul unor colectivităţi ori, după caz, în interesul lor personal nepatrimonial pot constitui asociaţii ori fundaţii în condiţiile prezentei ordonanţe"

De asemenea, analizând motivele de recurs, Înalta Curte constată că ceea ce a generat divergenţă este interpretarea şi aplicarea ipotezei desfăşurării activităţii în interesul unor colectivităţi, recurentul apreciind că intimata - reclamantă, ce are statutul de asociaţie, nu îndeplineşte condiţia reglementată de art. 38 alin. (1), lit. a) din O.G. nr. 26/2000, întrucât desfăşoară activitate preponderent în interesul unei unice colectivităţi, respectiv a celei aferente judeţului Timiş.

Înalta Curte observă că, nici în planul legii speciale şi nici în cel al normelor generale aplicabile materiei persoanelor juridice de drept privat fără scop patrimonial, nu este consacrată o definiţie specifică a noţiuni de "colectivitate", cu pluralul "colectivităţi". Astfel, procedând la interpretarea normei pornind de la sensului obişnuit şi natural al cuvintelor, în contextul nemijlocit al frazei (interpretarea gramaticală) instanţa constată, din conţinutul Dicţionarului explicativ al limbii române, că sensul substantivului "colectivitate" este cel reţinut, de altfel şi de instanţa de fond, respectiv de:

"Grup de oameni care trăiesc şi muncesc în comun".

În contextul descris anterior nu pot fi reţinute susţinerile recurentului potrivit cărora prima instanţă a încercat să dea şi o explicaţie noţiunii de "colectivitate", câtă vreme judecătorul fondului, chemat să se pronunţe asupra cauzei cu care a fost învestit, nu a procedat decât la exercitarea prerogativelor sale legale, astfel cum sunt acestea reglementate de art. 9 alin. (3) din C. civ., coroborat cu art. 126 din Constituţia României, interpretând legea în scopul aplicării ei în litigiul dedus judecăţii. Or, obiectivul interpretării este cel de a reda voinţa obiectivizată a legiuitorului, aşa cum rezultă aceasta din normă, în acest scop fiind folosite metodele esenţiale ale interpretării, prima astfel de metodă fiind cea a interpretării normei în sensul textual al acesteia.

De asemenea, Înalta Curte observă că prevederile art. 38 alin. (1), lit. a) din O.G. nr. 26/2000 nu disting între tipurile de colectivităţi, nefiind reglementat niciun criteriu teritorial sau cantitativ, care să restrângă sfera de incidenţă a noţiunii. Pe cale de consecinţă activităţile desfăşurate în interesul unui grup de oameni care trăiesc şi muncesc în comun, reprezintă activităţi desfăşurate în interesul unei colectivităţi.

În plus, dată fiind reglementarea alternativă a celor două ipoteze evocate de legiuitor în conţinutul normativ al art. 38 alin. (1), lit. a) din O.G. nr. 26/2000, interesul general fiind, în mod evident, reglementat cu titlu de criteriu distinct faţă de criteriul interesului unor colectivităţi, norma nu poate fi interpretată în sensul unei suprapuneri perfecte a celor două criterii. Pe cale de consecinţă, nu pot fi reţinute de către instanţa de control judiciar susţinerile recurentului potrivit cărora desfăşurarea unei activităţi, în mod preponderent la nivelul unui judeţ nu ar putea fi calificată drept activitate desfăşurată în interesul unor colectivităţi, întrucât o astfel de activitate nu ar avea anvergura necesară, dat fiind că astfel de susţineri introduc criterii nereglementate prin norma în discuţie.

Pe de altă parte, deşi este adevărat că, în cuprinsul art. 38 alin. (1), lit. a) din O.G. nr. 26/2000, legiuitorul indică forma de plural a substantivului "comunitate", ceea ce este un indicativ al necesităţii desfăşurării activităţii în interesul mai multor comunităţi (iar nu doar a uneia), Înalta Curte apreciază că activitatea desfăşurată de intimata - reclamantă, preponderent la nivelul judeţului Timiş, reprezintă activitate desfăşurată în interesul mai multor comunităţi. Instanţa de control judiciar are în vedere, în acest sens, prevederile art. 3 din Legea nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului (forma în vigoare la data formulării cererii reclamantei de recunoaştere a statutului de asociaţie de utilitate publică), potrivit cărora judeţul este alcătuit din oraşe şi comune, precum şi dispoziţiile art. 1 alin. (2), lit. i), prima teză din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale (norma aplicabilă în raport tot de data formulării cererii reclamantei), conform cărora comunele, oraşele şi judeţele reprezintă unităţi administrativ-teritoriale, prevederi ce se impun a fi coroborate cu cele ale art. 3 alin. (4) din acelaşi act normativ care definesc colectivitatea locală ca fiind totalitatea locuitorilor din unitatea administrativ-teritorială.

Or, din contextul normativ sus indicat rezultă că şi totalitatea locuitorilor unei comune reprezintă o colectivitate, cum în noţiunea de colectivitate se plasează şi totalitatea locuitorilor unui oraş. Întrucât un judeţ este alcătuit dintr-un număr multiplu de oraşe şi comune, respectiv de colectivităţi, rezultă că inclusiv o activitate desfăşurată preponderent la nivelul unui judeţ îndeplineşte condiţia reglementată de art. 38 alin. (1), lit. a) din O.G. nr. 26/2000, respectiv de a fi desfăşurată în interesul unui număr multiplu de colectivităţi.

Astfel, instanţa de control judiciar apreciază că judecătorul fondului a realizat o corectă interpretare a prevederilor art. 38 alin. (1), lit. a) din O.G. nr. 26/2000, ce vizează ipoteza activităţii desfăşurate în interesul unor colectivităţi, apreciind că o astfel de condiţie este îndeplinită câtă vreme sunt vizate mai multe grupuri de persoane care trăiesc şi muncesc în comun.

Cât priveşte susţinerile recurentului - pârât potrivit cărora A.N.P.D.C.A. are doar competenţa de a elabora proiectul de hotărâre privind recunoaşterea unei asociaţii/fundaţii ca fiind de utilitate publică, iar, în vederea adoptării/aprobării, proiectul este înaintat către Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, Înalta Curte observă că cererea de chemare în judecată a fost formulată în contradictoriu cu Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale -Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, A.N.P.D.C.A. fiind o autoritate publică în subordinea Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale.

Prin urmare, nu se poate reţine incidenţa motivului de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., invocat de recurentul-pârât Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale -Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, prima instanţă interpretând şi aplicând corect normele de drept material incidente.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale -Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie împotriva sentinţei civile nr. 237 din data de 01 octombrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale -Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie împotriva sentinţei civile nr. 237 din data de 01 octombrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 iunie 2021.

GGC - BR