Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3499/2021 AI generated

Mayor's simultaneous membership on a school board: incompatibility under Law 161/2003 and the non-retroactivity of subsequent education law amendments

Case Number Decizia nr. 3499/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal filed by the National Integrity Agency, set aside the lower court’s judgment that had annulled the Integrity Evaluation Report, and dismissed the plaintiff's lawsuit as groundless, effectively upholding the finding of incompatibility. The dispute arose from a challenge to an integrity evaluation report which established that the plaintiff, a local mayor, was in a state of incompatibility between June 2012 and January 2014 for simultaneously holding the office of mayor and serving as a member of a public school's board of administration. The decisive legal basis was the application of Article 87(1)(d) of Law No. 161/2003, which prohibits mayors from serving on public institution boards, interpreted in conjunction with the pre-2014 version of Article 96(2) of Law No. 1/2011 that required the mayor to designate a representative rather than participate personally; the court rejected the argument that the 2014 amendments to the education law or general local administration statutes derogated from the specific incompatibility rules, applying the principle that the law in force at the time of the concurrent functions governs the situation.

Legislator headnote

AI generated

art. 453 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, art. 96 din Legea nr. 1/2011, art. 6 C. civ, art. 96 alin. (2) din Legea nr. 1/2011; Mayor's simultaneous membership on a school board: incompatibility under Law 161/2003 and the non-retroactivity of subsequent education law amendments: În esenţă, intimatul apreciază drept corecte argumentele primei instanţe referitoare la faptul că Raportul de evaluare nr. x/28.04.2016 a fost emis de Agenţia Naţională de Integritate drept rezultat al interpretării eronate a stării de fapt şi a dispoziţiilor legale referitoare la incompatibilităţi. Arată intimatul că în raport de prevederile art. 96 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, rezultă în mod neechivoc că primarii pot deţine calitatea de membru în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ.

Keywords

AI generated
public administration public-law institution local election appointment of a public official retroactivity of a law rule of law

Cited Legislation

AI generated
art. 453 C. proc. civ
x/28.04.2016,întocmit de pârâtă şi obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecata, în baza art. 453 C. proc. civ.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
220 din 29 septembrie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat, la data de 2 noiembrie 2018, recurs pârâta Agenţia Naţională de Integritate, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin.
art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003
În motivarea recursului, pârâta a susţinut că hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, şi cu aplicarea greşită a prevederilor Legii nr.
art. 96 din Legea nr. 1/2011
62/2013, a art. 96 din Legea nr. 1/2011 şi a O.U.G.
art. 6 C. civ
49/2014, fiind încălcate principiile retroactivităţii şi ultraactivităţii legii civile, prevăzute de art. 6 C.
art. 96 alin. (2) din Legea nr. 1/2011
Arată intimatul că în raport de prevederile art. 96 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, rezultă în mod neechivoc că primarii pot deţine calitatea de membru în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ.
art. 201 C. proc. civ
4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 13 februarie 2019 s-a fixat termen de judecată la data de 9 iunie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
art. 6 din C. civ
În acelaşi sens, potrivit art. 6 din C. civ.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 13 mai 2016, pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună: anularea Raportului de Evaluare nr. x/28.04.2016,întocmit de pârâtă şi obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecata, în baza art. 453 C. proc. civ.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 220 din 29 septembrie 2016, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul A., a anulat raportul de evaluare nr. x/28.04.2016, emis de Agenţia Naţională de Integritate şi a obligat pârâta la plata sumei de 2000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 220 din 29 septembrie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat, la data de 2 noiembrie 2018, recurs pârâta Agenţia Naţională de Integritate, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii.

În motivarea recursului, pârâta a susţinut că hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, şi cu aplicarea greşită a prevederilor Legii nr. 62/2013, a art. 96 din Legea nr. 1/2011 şi a O.U.G. nr. 49/2014, fiind încălcate principiile retroactivităţii şi ultraactivităţii legii civile, prevăzute de art. 6 C. civ., instanţa de fond făcând aplicarea în timp a legii, cu ignorarea legii aplicabile perioadei în care intimatul - reclamant s-a găsit în stare de incompatibilitate, respectiv iunie 2012 - ianuarie 2014.

În perioada efectuării activităţii de evaluare erau în vigoare dispoziţiile art. 96 din Legea nr. 1/2011, în forma anterioară modificării ce a operat prin O.U.G. nr. 49/2014, care prevedeau obligaţia primarului de a desemna un reprezentant al său în consiliile de administraţie a instituţiilor de învăţământ, iar potrivit art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, funcţia de primar este incompatibilă cu funcţia de membru în consiliul de administraţie la instituţiile publice. În opinia recurentei-pârâte, starea de incompatibilitate în care se găseşte intimatul-reclamant trebuie privită prin prisma acestor texte de lege, în forma anterioară modificării. Arată recurenta că Legea nr. 1/2011 prevedea o obligaţie în sarcina primarului de a desemna un reprezentant al său în Consiliul de administraţie al Şcolii Gimnaziale "Prof. Univ. Dr. B." Poiana Vadului, şi anume o altă persoană din aparatul său de specialitate, pentru a nu se genera o incompatibilitate de genul celei prevăzute de art. 87 alin. (1). lit. d) din Legea 161/2003. Reclamantul A., prin exercitarea simultană a funcţie de primar al comunei Poiana Vadului, jud. Alba şi a celei de membru în Consiliul de Administraţie a Şcolii Gimnaziale "Prof Univ. Dr. B." Poiana Vadului, şi-a încălcat obligaţia de a exercita funcţia publică cu respectarea principiilor privind imparţialitatea, integritatea, transparenţa deciziei si supremaţia interesului public pentru a preveni generarea unei eventuale situaţii de incompatibilitate.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată la data de 22 ianuarie 2019 în dosarul instanţei de recurs, intimatul-reclamant A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În esenţă, intimatul apreciază drept corecte argumentele primei instanţe referitoare la faptul că Raportul de evaluare nr. x/28.04.2016 a fost emis de Agenţia Naţională de Integritate drept rezultat al interpretării eronate a stării de fapt şi a dispoziţiilor legale referitoare la incompatibilităţi. Arată intimatul că în raport de prevederile art. 96 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, rezultă în mod neechivoc că primarii pot deţine calitatea de membru în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ.

Reţinerea în Raportul în cauză, de către pârâtă, a prevederilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 ca şi temei de drept este eronată, întrucât deşi textul normativ în discuţie prevede incompatibilitatea primarului cu calitatea de membru în consiliile de administraţie a instituţiilor publice, acesta are caracter general, în sensul că starea de incompatibilitate există în cazurile enumerate de lege.

Apreciază intimatul că atâta vreme cât legiuitorul intervine prin alte acte normative şi reglementează expres obligaţia primarului de a fi membru în consiliile de administraţie ale unor instituţii publice, această din urma dispoziţie are caracter de normă specială, care derogă de la regula generală instituită de art. 87, alin. (1) lit. d). din Legea nr. 161/2003. Or, într-un astfel de context apreciază intimatul că se plasează prevederile Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011.

Susţine intimatul că a făcut parte din consiliul de administraţie a şcolii în calitate de reprezentant desemnat de consiliul local. Chiar legea educaţiei naţionale permite primarului să deţină această calitate, fiind o expresie şi a atribuţiilor ce-i revin potrivit art. 63 alin. (1) lit. d) şi alin. (5) lit. c) din Legea nr. 215/2001. Astfel, art. 36 alin. (1), (2) lit. d) şi alin. (6) lit. a), pct. l din Legea nr. 215/2001 prevede atribuţia consiliului local de gestionare a serviciilor către cetăţeni, respectiv, asigurarea cadrului necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind educaţia. Potrivit art. 63 alin. (1) lit. d) şi alin. (5) lit. c) din Legea nr. 215/2001 primarul ia măsuri pentru organizare şi executare în concret a activităţilor din domeniul educaţiei la nivel local, trimitere la art. 36 alin. (6) lit. a)-d) din lege.

Pe cale de consecinţă, arată intimatul că intenţia legiuitorului, astfel cum aceasta rezultată din prevederile Legii nr. 215/2001 şi Legii educaţiei naţionale, a fost ca primarul să fie membru în consiliul de administraţie a şcolii, fără ca îndeplinirea acestei obligaţii legale să fie considerată o încălcare a regimul incompatibilităţilor prevăzut de Legea nr. 161/2003.

5. Procedura în faţa instanţei de recurs

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486, art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 13 februarie 2019 s-a fixat termen de judecată la data de 9 iunie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate este fondat, pentru următoarele considerente:

Reclamantul A. a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ raportul de evaluare nr. x/28.04.2016, prin care pârâta Agenţia Naţională de Integritate a reţinut că acesta s-a aflat în stare de incompatibilitate şi a încălcat dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 prin deţinerea simultană, în perioada iunie 2012 - ianuarie 2014, a funcţiei de primar al comunei Poiana Vadului, jud. Alba şi a celei de membru în Consiliul de Administraţie a Şcolii Gimnaziale "Prof Univ. Dr. B." Poiana Vadului.

Instanţa a admis acţiunea reclamantului şi a dispus anularea Raportului de evaluare întocmit de pârâtă, în considerarea faptului că deţinerea funcţiei de primar nu este incompatibilă cu exercitarea unei obligaţii legale prevăzute de art. 63 al 1 lit. d) şi alin. (5) lit. c) Legea 215/2001, coroborate cu cele ale Legii nr. 1/2011, apreciind totodată incidente şi prevederile Legii nr. 62/2013 (în vigoare din 29.03.2013), pe care instanţa de fond le apreciază apte a modifica art. 96 alin. (2) din Legea nr. 1/2011.

Criticile de nelegalitate formulate de pârâtă prin recurs privesc, în esenţă, greşita aplicare şi interpretare a efectelor pe care modificările legislative aduse art. 96 alin. (2) din Legea nr. 1/2011 le produc asupra situaţiei de incompatibilitate reţinută prin raportul de evaluare întocmit în cauză, din perspectiva principiului neretroactivităţii legii civile.

Dintr-o primă perspectivă, Înalta Curte constată fondate criticile formulate de recurentă ce susţin teza lipsei de incidenţă, în cauză, a prevederilor Legii nr. 62/2013, invocată de prima instanţă, în contextul în care prin unicul articol al unui astfel de act normativ se prevede astfel:

"Alineatul (3) al articolului 96 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:

"(3) Consiliul de administraţie este organul de conducere al unităţii de învăţământ. La şedinţele consiliului de administraţie participă, de regulă, un lider de sindicat şi un reprezentant al elevilor, cu statut de observatori."

Faţă de obiectul expres al normei sus citate, astfel cum a fosta acesta menţionat în chiar textul Legii nr. 62/2013 (modificarea Alineatul (3) al articolului 96 din Legea nr. 1/2011), precum şi faţă de conţinutul normei, ce reglementează calitatea consiliului de administraţie de organ de conducere al unităţii de învăţământ, respectiv participarea la şedinţele acestuia a categoriilor de observatori indicaţi prin normă, instanţa de control judiciar constată că astfel de prevederile legale nu reglementează aspecte ce ţin de componenţa consiliului de administraţie sau care să producă efecte în planul incompatibilităţilor reglementate de Legea nr. 161/2003.

Fondate sunt şi motivele de recurs prin care recurenta apreciază lipsa de efecte, în cauza de faţă, a modificărilor aduse art. 96 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, prin O.U.G. nr. 49/2014, norme pe care le citează, în realitate, instanţa de fond în fila x a sentinţei civile nr. 220 din 29 septembrie 2016 şi a căror aplicabilitate a fost susţinută de reclamant atât prin cererea de chemare în judecată, cât şi prin întâmpinarea depusă în prezenta fază de judecată a recursului.

Astfel, una dintre chestiunile de drept supuse analizei instanţei de control judiciar este determinarea efectelor în timp a prevederilor punctului 21 al O.U.G. nr. 49/2014 privind instituirea unor măsuri în domeniul educaţiei, cercetării ştiinţifice şi pentru modificarea unor acte normative, în vigoare de la 30 iunie 2014, în contextul în care prin aceste prevederi a fost modificat alin. (2) al art. 96 din Legea nr. 1/2011.

Observând data intrării în vigoare a anterior menţionatului act normativ (i.e. 30 iunie 2014), raportat la perioada în care, prin raportul de evaluare nr. x/28.04.2016, s-a reţinut că reclamantul s-a aflat în stare de incompatibilitate (iunie 2012 - ianuarie 2014), dincolo de limitele aplicabilităţii unui astfel de act normativ, ce vor fi argumentate de Înalta Curte în paragrafe ulterioare, se reţine că o atare modificare legislativă nu reprezintă legea aplicabilă raportului juridic de drept administrativ supus analizei în prezenta cauză.

Potrivit art. 15 alin. (2) din Constituţie, legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile. În acelaşi sens, potrivit art. 6 din C. civ. - cu care legea de drept administrativ (material şi procesual) se completează, potrivit art. 28 din Legea nr. 554/2004 - legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare, iar aceasta nu are putere retroactivă.

Nu se poate reţine astfel, aplicarea O.U.G. nr. 49/2014 unui moment anterior datei edictării sale, pentru a se reţine astfel a fi incidentă şi situaţiei intimatului- reclamant, cu mult premergătoare apariţiei acestei legi, nefiind vorba, prin excelenţă, despre o lege penală sau contravenţională pentru care Constituţia admite, prin excepţie, retroactivitatea.

Reglementarea incompatibilităţilor, din punct de vedere al existenţei şi efectelor pe care le generează, se raportează la legea în vigoare la momentul cumulării funcţiilor incompatibile, fără a avea relevanţă modificările legislative intervenite ulterior, în cursul, sau după finalizarea activităţii de evaluare.

Chiar dacă la data întocmirii raportului de evaluare cât şi la data pronunţării instanţei de fond, dispoziţiile art. 96 alin. (2) din Legea nr. 1/2011 erau modificate prin O.U.G. nr. 49/26.04.2016, în sensul menţionării primarului ca membru în consiliul de administraţie al unei şcoli, Înalta Curte constată că noua reglementare nu este aplicabilă cauzei, situaţia de incompatibilitate fiind reţinută pentru o perioadă anterioară modificării legislative invocate, căreia îi sunt aplicabile normele de drept material în vigoare la data relevantă din perspectiva situaţiei de fapt.

De altfel, în acest sens, s-a pronunţat şi Curtea Constituţională în deciziile nr. 12 din 19 ianuarie 2016, nr. 71 din 22 februarie 2018 şi nr. 45 din 22 ianuarie 2019, prin care instanţa de contencios constituţional a reţinut astfel:

"prin prevederile art. 87 alin. (1) lit.

d) din Legea nr. 161/2003 se instituie mai multe situaţii de incompatibilitate. Potrivit raportului întocmit de Agenţia Naţională de Integritate, autorul excepţiei se afla în situaţie de incompatibilitate întrucât deţinea atât funcţia de primar, cât şi pe cea de membru al consiliului de administraţie al unei instituţii publice. În perioada în care autorul excepţiei a exercitat şi funcţia de primar şi pe aceea de membru în consiliul de administraţie al şcolii, art. 96 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 prevedea că în componenţa consiliului de administraţie intră, pe lângă cadre didactice, inclusiv directorul, reprezentanţi ai părinţilor, un reprezentant al consiliului local şi un reprezentant al primarului, iar nu primarul însuşi.

Ulterior, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/2014 privind instituirea unor măsuri în domeniul educaţiei, cercetării ştiinţifice şi pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 30 iunie 2014, art. 96 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 a fost modificat, în sensul că din consiliul de administraţie al şcolii fac parte, pe lângă ceilalţi reprezentanţi, şi primarul sau un reprezentant al primarului. Din această perspectivă, a succesiunii legilor în timp, Curtea a observat că autorul critică, în realitate, modul de interpretare şi aplicare a legii de către Agenţia Naţională de Integritate, aspect ce excedează controlului de constituţionalitate.

În acest sens, Curtea a reţinut că, în jurisprudenţa sa în materie, a constatat că susţinerile privind înţelegerea conţinutului normelor juridice criticate, prin corelare cu alte dispoziţii legale, vizează interpretarea şi aplicarea legilor în cauza dedusă judecăţii. Stabilirea în concret a stării de incompatibilitate în cazul funcţiilor publice la care textele de lege criticate fac referire revine instanţei judecătoreşti, care, cu prilejul soluţionării contestaţiei împotriva raportului de evaluare întocmit de Agenţia Naţională de Integritate, analizează particularităţile fiecărei speţe, în lumina dispoziţiilor legale cu incidenţă în materie, astfel încât soluţia dispusă să corespundă scopului de asigurare a imparţialităţii, protejare a interesului public (a se vedea în acest sens Decizia nr. 167 din 17 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 12 iunie 2015, paragraful 27).

De asemenea […] cu privire la succesiunea în timp a soluţiilor legislative criticate, Curtea a reţinut că acestea reprezintă opţiunea legiuitorului, încadrându-se în marja sa de apreciere cu privire la stabilirea regimului incompatibilităţilor, iar instanţa judecătorească analizează aplicarea legii la cazul dedus judecăţii, potrivit principiului tempus regit actum."

În contextul în care la data de 19.06.2012 (data validării mandatului reclamatului de primar al comunei Poiana Vadului, judeţul Alba) reclamantul deţinea şi funcţia de membru în Consiliul de Administraţie a Şcolii Gimnaziale "Prof Univ. Dr. B." Poiana Vadului, funcţie pe care a deţinut-o până în ianuarie 2014 (data desemnării unei alte persoane drept reprezentant al primarului la nivelul Consiliului de Administraţie a Şcolii Gimnaziale "Prof. Univ. Dr. B." Poiana Vadului), iar din analiza celor menţionate mai sus, rezultă că cele două funcţii au fost deţinute simultan către reclamant în perioada iunie 2012- ianuarie 2014, rezultă că, din perspectiva prevederilor Legii nr. 1/2011, nu pot fi reţinute apărările intimatului A., privind incidenţa, în cauză, a formei modificate a art. 96 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, norma aplicabilă perioadei iunie 2012- ianuarie 2014 fiind cea anterioară modificării operate prin O.U.G. nr. 49/26.04.2016, ce a intrat în vigoare la data de 30 iunie 2014.

Or, în perioada sus indicată conţinutul normativ al art. 96 alin. (2) din Legea nr. 1/2011 era următorul:

"(2) În unităţile de învăţământ de stat consiliul de administraţie este organ de conducere şi este constituit din 7, 9 sau 13 membri, astfel:

a) în cazul unităţilor de învăţământ de nivel gimnazial cu un singur rând de clase, consiliul de administraţie este format din 7 membri, cu următoarea componenţă: 3 cadre didactice, inclusiv directorul; 2 reprezentanţi ai părinţilor; un reprezentant al primarului; un reprezentant al consiliului local. Prevederile prezentului articol se aplică în mod corespunzător şi pentru învăţământul preşcolar şi primar;

b) în cazul în care consiliul de administraţie este format din 9 membri, dintre aceştia 4 sunt cadre didactice, un reprezentant al primarului, 2 reprezentanţi ai consiliului local şi 2 reprezentanţi ai părinţilor. Directorul şi directorul adjunct sunt membri de drept ai consiliului de administraţie din cota aferentă cadrelor didactice din unitatea de învăţământ respectivă;

c) în cazul în care consiliul de administraţie este format din 13 membri, dintre aceştia 6 sunt cadre didactice, un reprezentant al primarului, 3 reprezentanţi ai consiliului local şi 3 reprezentanţi ai părinţilor. Directorul şi directorul adjunct sunt membri de drept ai consiliului de administraţie din cota aferentă cadrelor didactice din unitatea de învăţământ respectivă."

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte constată caracterul fondat al criticilor din recurs privitoare la greşita aplicare de către instanţa de fond a dispoziţiilor O.U.G. nr. 49/2014.

Şi motivele de recurs privind intenţia legiuitorului ce rezultată din prevederile normelor ce guvernează materia incompatibilităţii ce face obiectul prezentului dosar, sunt fondate, pentru aceleaşi argumente Înalta Curte urmând a respinge ca neîntemeiate susţinerile intimatului-reclamant, expuse prin întâmpinarea depusă în recurs, dar şi prin cererea de chemare în judecată.

Astfel, finalitatea urmărită de legiuitor prin adoptarea Legii nr. 161/2003 constă în asigurarea integrităţii în exercitarea demnităţilor şi funcţiilor publice, precum şi în prevenirea corupţiei, astfel cum se prevede expres în art. 8 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 şi cum a reţinut şi Curtea Constituţională prin pct. 22 al deciziei nr. 45 din 22 ianuarie 2019 .

Obiectul care circumscrie sfera de incidenţă a incompatibilităţilor vizate de Legea nr. 161/2003 îl constituie protejarea integrităţii persoanei ce ocupă o funcţie sau demnitate publică de eventualele ingerinţe determinate de eventuale interese personale ce decurg din desfăşurarea, în paralel, a unor activităţi interzise prin lege.

Conform art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003:

"(1) Funcţia de primar şi primar, primar general şi primar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu: d) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie ori cenzor sau orice funcţie de conducere ori de execuţie la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, la regiile autonome de interes naţional sau local, la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la instituţiile publice;".

Art. 91 alin. (3) din acelaşi act normativ prevede că:

"Alesul local poate renunţa la funcţia deţinută înainte de a fi numit sau ales în funcţia care atrage starea de incompatibilitate sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în funcţie".

De asemenea, Înalta Curte face trimitere şi la prevederile art. 96 alin. (2) lit. a) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, în forma în vigoare a dispoziţiilor până la data de 30 iunie 2014, astfel cum au fost acestea citate anterior.

În raport de conţinutul neechivoc al acestor dispoziţii legale, se constată că starea de incompatibilitate există în ipoteza îndeplinirii simultane a funcţiei de primar cu calitatea de membru în consiliul de administraţie a unei unităţi de învăţământ de nivel gimnazial sau preşcolar - cazul în speţă.

Înalta Curte constată şi materiile diferite reglementate de actele normative în analiză, prin Legea nr. 161/2003 legiuitorul statuând asupra regimului juridic al incompatibilităţilor şi conflictelor de interese, în contextual în care Legea nr. 1/2011 guvernează materia structurii, funcţiilor, organizării şi funcţionării sistemului naţional de învăţământ de stat, particular şi confesional. De asemenea, tot diferită este şi materia ce intră sub incidenţa Legii nr. 215/2001 (la care Înalta Curte va face trimitere ulterior), printr-un astfel de act normativ legiuitorul reglementând regimul general al autonomiei locale, organizarea şi funcţionarea administraţiei publice locale.

Contrar celor susţinute de intimat prin întâmpinare şi cererea de chemare în judecată, instanţa de control judiciar apreciază că dispoziţiile art. 96 alin. (2) lit. a) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 nu obligă primarul să fie membru în consiliul de administraţie a şcolii, ci prevede numai că, în cazul unităţilor de învăţământ de nivel gimnazial, consiliul de administraţie include şi un reprezentant al primarului, dispoziţia normei fiind precis determinată sub aspectul obligaţiei prevăzute în sarcina primarului, aceea privind desemnarea unui astfel de reprezentant în consiliul de administraţie.

Intenţia legiuitorului, aşadar, este clară şi neechivoc exprimată, în sensul stabilirii unei incompatibilităţi între funcţia de primar şi cea de membru în consiliul de administraţie a unei instituţii publice.

Dispoziţiile art. 96 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 1/2011 nu intră în conflict cu prevederea de la art. 87 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003, dimpotrivă, fac posibilă evitarea/înlăturarea situaţiei de incompatibilitate, prin obligaţia de numire a unui reprezentant al primarului în consiliul de administraţiei a unităţii de învăţământ, altul decât primarul.

Or, în speţă, este de observat că, potrivit textului legal mai sus menţionat, existenţa situaţiei de incompatibilitate este întrunită prin simpla realizare cumulativă a celor două condiţii - calitatea de primar şi calitatea, simultană, de membru în consiliul de administraţie într-o instituţie publică- unitate de învăţământ, condiţii pe care este cert că reclamantul A. le-a întrunit, în perioada relevantă cauzei (iunie 2012 - ianuarie 2014).

Împrejurarea că Legea învăţământului nr. 1/2011 instituie obligativitatea desemnării de către primar a unui reprezentant în consiliul de administraţie, nu înseamnă că Legea nr. 161/2003 ar putea fi ignorată şi că un atare reprezentant în consilii ar putea fi însuşi primarul, în ciuda dispoziţiei speciale care interzice aceasta în Legea nr. 161/2003.

Contrar celor afirmate de reclamant şi reţinute şi de instanţa de fond, aceasta din urmă lege (Legea nr. 161/2003) este cea specială - definind un aspect particular - relativ la identificarea persoanei ce poate fi desemnată în consiliul de administraţie, faţă de care Legea învăţământului nr. 1/2011 rămâne norma generală în aceasta materie; cele două legi, de altfel, nu intră în conflict, ci se completează: văzând necesitatea desemnării unui reprezentant în consiliul de administraţie, la identificarea acestei persoane fiind necesară observarea prevederilor legii speciale privind incompatibilităţile.

Înalta Curte constată că sunt nelegale şi considerentele primei instanţe, dar şi susţinerile reclamantului referitoare la incidenţa prevederilor art. 63 alin. (1) lit. d) şi alin. (5) lit. c), coroborate cu cele ale art. 36 alin. (1), (2) lit. d) şi alin. (6) lit. a) pct. 1) din Legea nr. 215/2001, acestea fiind norme cu caracter general faţă de dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 şi art. 96 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, care se aplică cu prioritate în cadrul incidentului de integritate.

Aşadar, astfel după cum s-a arătat anterior, starea de incompatibilitate este atrasă prin deţinerea simultan a celor două funcţii, fără a exista o distincţie legată de exercitarea efectivă de activităţi în cadrul consiliului de administraţie.

O demnitate, o funcţie publică sau privată nu sunt caracterizate numai de actul alegerii, numirii, desemnării sau învestirii, ci şi de ansamblul atribuţiilor, prerogativelor, drepturilor şi competenţelor prevăzute de lege care intră în conţinutul lor şi prin a căror exercitare concomitentă şi concurentă în viaţa socială, de către acelaşi subiect, se potenţează situaţiile de conflict pe care legiuitorul tinde a le evita prin instituirea incompatibilităţilor.

Asigurarea integrităţii în exercitarea funcţiei publice şi prevenirea faptelor de corupţie se realizează în situaţia în care există premise reale de natură a ameninţa în mod efectiv valorile sociale apărate, respectiv, atunci când există o suprapunere a exercitării efective a două funcţii vizate de legiuitor, situaţie în care există posibilitatea generării unor interese personale conflictuale cu exercitarea unei funcţii sau demnităţi publice. Doar o atare interpretare dă sens reglementărilor legale privind regimul incompatibilităţilor şi este de natură a justifică limitarea exercitării unor drepturi.

În consecinţă, nu se poate reţine că incompatibilitatea intervine numai în cazul exercitării efective a atribuţiilor aferente funcţiei care atrage starea de incompatibilitate. Legea nr. 161/2003 nu face referire la exercitarea atribuţiilor celor două funcţii deţinute, obţinerea vreunui folos sau a vreunui venit ori o altă condiţie care trebuie îndeplinită pentru a putea fi atrasă starea de incompatibilitate.

Exercitarea simultană a unei funcţii publice şi a funcţiei de membru în consiliul de administraţie într-o unitate de învăţământ conduce la starea de incompatibilitate, aceasta fiind interpretarea care corespunde scopului legii, de înlăturare a cauzelor şi condiţiilor care ar determina corupţia.

Toate aceste aspecte conduc la concluzia că în mod nelegal s-a dispus de către instanţa de fond anularea Raportului de evaluare nr. x/28.04.2016, întocmit de recurenta - pârâtă Agenţia Naţională de Integritate, hotărârea fiind dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material mai sus-arătate.

Faţă de acestea, recursul declarat în cauză urmează a fi admis, cu casarea sentinţei recurate şi, rejudecând: va fi respinsă acţiunea formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată, starea de incompatibilitate reţinută în sarcina reclamantului atrăgând incidenţa prevederilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, în forma în vigoare intervalului temporal pentru care se constatase incidentul de integritate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei civile nr. 220 din 29 septembrie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 iunie 2021.

GGC - BR