Loss of procedural interest due to voluntary performance post-judgment: Insured Guarantee Fund's appeal barred despite voluntary issuance of administrative act

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 22.09.2017 sub nr. x/2017 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, obligarea pârâtului la emiterea actului administrativ fiscal - decizie privind acordarea indemnizaţiei de asigurare (despăgubiri materiale şi morale), urmare a accidentului rutier ce a avut loc în data de 20.07.2015, produs prin intermediul unui vehicul asigurat de S.C. B. S.A, având în vedere cererea de plată formulată de reclamantă la data de 30.05.2017 şi adresată Fondului de Garantare a Asiguraţilor .

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 519 din 9 februarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta A. şi a obligat pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor să procedeze la emiterea unui act administrativ prin care să soluţioneze cererea din data de 30.05.2017, formulată de reclamantă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 519 din 9 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, prin care, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Dintr-o primă perspectivă, susţine recurentul - pârât că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 12 din Legea nr. 213/2015, întrucât evenimentul rutier/faptul prejudiciabil/dreptul de creanţă s-a născut anterior închiderii procedurii de redresare financiară a asiguratorului B. S.A., intimata-reclamantă investind, de altfel, instanţele de judecată cu soluţionarea dosarului nr. x/2016 înregistrat pe rolul Tribunalului Iaşi şi suspendat prin încheierea din data de 17.05.2017 în temeiul art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014.

De asemenea, consideră, în esenţă, recurentul-pârât că termenul de 30 de zile pentru soluţionarea cererii de plată, calculat de la depunere, nu este compatibil cu prevederile Legii nr. 213/2015, apreciind că soluţia recurată este pronunţată cu greşita aplicare a dispoziţiilor art. 2, art. 11 şi art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, care nu prevăd un termen de soluţionare a cererilor de plată. Astfel, susţine recurentul că nerespectarea ordinii de înregistrare a cererilor depuse de solicitanţi şi soluţionarea cu prioritate a cererii formulate de reclamantă este de natură a genera un tratament discriminatoriu faţă de solicitanţii care nu au chemat în judecată Fondul de Garantare a Asiguraţilor. Mai afirmă recurentul- pârât că instanţa de fond a apreciat eronat că a fost depăşit termenul rezonabil de soluţionare a cererii de plată formulată de reclamant, fără a lua în considerare: specificul, complexitatea şi încărcătura activităţii Fondului, necesitatea respectării principiului nediscriminării şi al egalităţii de tratament în soluţionarea cererilor de plată formulate de creditorii de asigurări, numărul foarte ridicat de cereri de plată aflate în soluţionare, prevederile legale, care dispun că soluţionarea cererilor se face în ordinea înregistrării lor.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată la data de 27.11.2018, intimata-reclamantă A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind temeinică şi legală. De asemenea, a solicitat obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

5. Procedura în faţa instanţei de recurs

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 494, art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 11.01.2019 s-a fixat termen de judecată la data de 9.06.2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepţia este întemeiată, pentru următoarele considerentele:

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi iniţiat şi întreţinut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziţii aplicabile şi în cazul căilor de atac.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmăreşte cel ce învesteşte o instanţă de judecată cu o cerere (acţiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât şi în căile de atac.

Întrucât cauza de faţă are drept obiect obligarea pârâtului la soluţionarea cererii de plată formulată de reclamantă, la stabilirea interesului procesual în susţinerea recursului formulat de pârât, se au în vedere şi modificările survenite ulterior pronunţării hotărârii atacate, respectiv actele administrative emise în vederea punerii în aplicare a sentinţei recurate.

Înalta Curte reţine că, potrivit înscrisurilor de la dosar, recurentul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a emis Decizia nr. 21983 din 28.11.2019, prin care a soluţionat cererea de plată formulată de reclamanta A. sub nr. x/21.06.2017.

Aspecte învederate de recurent prin cererea depusă la data de 08.06.2021, privind rămânerea fără obiect a cauzei, nu pot fi primite de către instanţa de control judiciar, întrucât, o soluţie în sensul indicat de recurent este incidentă doar atunci când ceea ce s-a dedus judecăţii a fost executat de pârât, de bună voie, urmare a unei împrejurări intervenite ulterior introducerii cererii de chemare în judecată, însă anterior soluţionării acesteia de către instanţa de judecată. După cum a statuat Înalta Curte în jurisprudenţa sa, respingerea cererii ca rămasă fără obiect nu reprezintă o soluţie consacrată legislativ, dar se justifică sub imperiul noului C. proc. civ., fiind dedusă pe cale de interpretare din dispoziţiile art. 194 lit. c) din C. proc. civ.

Pe de altă parte, ipoteza incidentă materiei unei astfel de soluţii este cea a executării voluntare întreprinse de pârât în faza premergătoare pronunţării unei hotărâri judecătoreşti, întrucât prin intermediul hotărârii pronunţate de instanţă, potrivit prevederilor art. 5 alin. (1), coroborat cu art. 6 alin. (1) şi art. 397 alin. (1) C. proc. civ., cererea reclamantului este soluţionată. Conform art. 430 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., hotărârea judecătorească ce soluţionează în tot sau în parte fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra altui incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată, autoritatea de lucru judecat fiind provizorie când hotărârea este supusă apelului sau recursului. Utilizarea termenului "provizoriu" în cuprinsul alin. (4) al art. 430 din C. proc. civ. indică doar potenţiala posibilitate de reformare a unei astfel de hotărâri, însă caracterul provizoriu nu poate fi interpretat în sensul ignorării efectelor pe care o astfel de hotărâre, până la momentul unei astfel de potenţiale reformări, le produce. Astfel, voinţa legiuitorului de a conferi inclusiv unei astfel de hotărâri judecătoreşti autoritate de lucru judecat, cu toate efectele pe care o astfel de autoritate le produce, este lipsită de echivoc. În acest context, actul pârâtului de executare voluntară a obligaţiilor ce, temporal, se poziţionează după soluţionarea cererii de chemare în judecată prin hotărâre judecătorească, nu poate genera rămânerea fără obiect a unei astfel de cereri (ce la momentul respectiv era deja soluţionată), ci reprezintă doar act de executare voluntară a hotărârii judecătoreşte, în sensul art. 622 alin. (1) din C. proc. civ.

Pe de altă parte, din perspectiva planului unei căi de atac precum cea care face obiectul prezentului dosar, analizând efectele pe care o astfel de executare voluntară le produce, Înalta Curte reţine că potrivit prevederilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2001, prin derogare de la regimul de drept comun prevăzut de C. proc. civ., în materia contenciosului administrativ, recursul este suspensiv de executare. Pe cale de consecinţă, întrucât hotărârea primei instanţe, pronunţată într-o astfel de materie (a dreptului administrativ), nu are efect executoriu, actul material al recurentului-pârât, de executare a unei hotărâri care nu era susceptibilă de executare, reprezintă, în esenţă un demers de achiesare tacită a recurentului la soluţia primei instanţe.

Faţă de aceste aspecte, Înalta Curte reţine că, în prezent, interesul procesual al pârâtului în susţinerea recursului nu mai este unul actual, în sensul art. 33 din C. proc. civ., având în vedere că recurentul-pârât, ulterior promovării căii de atac, şi-a îndeplinit obligaţiile stabilite în sarcina sa prin sentinţa de fond, aspect recunoscut de către parte prin notele de şedinţă comunicate prin poştă electronică, în data de 8.06.2021

Având în vedere că nu mai este îndeplinită condiţia de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului şi va respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca lipsit de interes. De asemenea, observând cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata - reclamantă A., instanţa de control judiciar, în temeiul art. 453 alin. (1), coroborat cu art. 451 alin. (2) C. proc. civ., o va admite, în parte şi va dispune obligarea recurentului - pârât la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocaţial parţial în sumă de 500 RON (dovedit prin factura şi extrasul de cont depuse în dosarul de recurs la filele x), apreciind că, în raport de circumstanţele cauzei, aplicabile fazei de judecată a recursului, precum şi de gradul de complexitate a demersului dedus analizei, cuantumul onorariului avocaţial de 1200 RON, solicitat de intimata-reclamantă, este vădit disproporţionat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 519 din 9 februarie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.

Obligă recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor la plata către intimata-reclamantă A. a cheltuielilor de judecată parţiale în cuantum de 500 RON, cu titlu de onorariu avocaţial.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 iunie 2021.

GGC - MM