Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3495/2021 AI generated

EU farm aid forfeited for failing size-eligibility condition; full recovery upheld.

Case Number Decizia nr. 3495/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal by the Rural Investment Financing Agency, partially cassated the lower court's judgment, and, on rehearing, dismissed the claim to annul the administrative act (an irregularity report and recovery order, and the decision rejecting the administrative complaint). The Agency had ordered recovery of the full first tranche of EU co-financed non-repayable aid and termination of the financing contract because the beneficiary failed to meet the mandatory eligibility criterion EG1 (increasing farm size by at least 4 economic size units) under the financing contract and Applicant's Guide. The Court held that the beneficiary, as sole responsible party under the contract, was bound by data in the corrected SI form submitted to APIA and associated IACS records, which showed maize instead of horticultural crops; the beneficiary had not challenged the rejection of the requested business-plan amendment, and the Agency could rely on such documentary checks without its own field control. It also rejected proportionality-based partial recovery, because the irregularity affected the entire project, making full recovery of amounts paid lawful under contract terms and O.U.G. no. 66/2011.

Legislator headnote

AI generated

art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 488 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, Art. 496 alin. (2) C. proc. civ; EU farm aid forfeited for failing size-eligibility condition; full recovery upheld: The Agency had ordered recovery of the full first tranche of EU co-financed non-repayable aid and termination of the financing contract because the beneficiary failed to meet the mandatory eligibility criterion EG1 (increasing farm size by at least 4 economic size units) under the financing contract and Applicant's Guide. The Court held that the beneficiary, as sole responsible party under the contract, was bound by data in the corrected SI form submitted to APIA and associated IACS records, which showed maize instead of horticultural crops; the beneficiary had not challenged the rejection of the requested business-plan amendment, and the Agency could rely on such documentary checks without its own field control. It also rejected proportionality-based partial recovery, because the irregularity affected the entire project, making full recovery of amounts paid lawful under contract terms and O.U.G. no. 66/2011.

Keywords

AI generated
validity of contract european Agricultural Guarantee Fund agricultural law financing plan partial claim annulment of termination

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 496 alin. (2) C. proc. civ.

Legal basis for admitting the appeal and quashing the judgment in part.

Art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Ground for cassation applied, as the judgment was rendered with incorrect application of substantive law.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 17.08.2017, sub nr. x/2017, pe rolul Curţii de Apel Iaşi, reclamanta Persoană Fizică Autorizată A., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, suspendarea efectelor procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/8.05.2017, precum şi anularea acestui proces-verbal şi a deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. x/11.07.2017, întocmite de pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

1.2. La data de 20.11.2017 reclamanta a formulat o cerere precizatoare prin care a învederat că nu mai insistă în judecarea capătului de cerere întemeiat pe prevederile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, privind suspendarea efectelor actului administrativ constând în procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/8.05.2017.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 58 din 3.05.2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a dispus respingerea cererii de suspendare formulată de reclamanta PFA A., a admis cererea acesteia de chemare în judecată, formulată în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi a anulat procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/8.05.2017, precum şi decizia de soluţionare a contestaţiei nr. x/11.07.2017, întocmite de pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile menţionate la pct. I.2., a formulat recurs pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 şi alin. (2) din C. proc. civ., coroborate cu art. 20 din Legea nr. 554/2004. Prin calea de atac astfel formulată, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii şi rejudecarea cauzei, în sensul respingerii acţiunii formulate ca fiind neîntemeiată.

Un prim motiv de casare (prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.) vizează reţinerea nelegală a instanţei potrivit căreia "circumstanţele de fapt ce rezultă din formularul SI completat în data de 17.07.2015 nu constituie, în lipsa altor mijloace de probă care să le confirme, motive substanţiale în procesul de evaluare a îndeplinirii condiţiilor de acordare a celei de-a doua tranşe din finanţarea nerambursabilă" întrucât, instanţa de fond nu a reţinut faptul că dispoziţiile Ghidului solicitantului Măsurii 112 dispun că, "îndeplinirea obiectivelor exploataţiei agricole şi a investiţiilor propuse pentru atingerea acestora, stabilite de beneficiar în Planul de afaceri, constituie condiţie de eligibilitate pentru cea de-a doua transă de plata". În acest sens sunt dispoziţiile şi art. 4 alin. 4 "Modalitatea de plată" din contractul de finanţare nr. x/17.02.2014 dispune că: "A doua cerere de plată se depune în termen de 33 de luni de la data semnării contractului de finanţare după verificarea îndeplinirii tuturor acţiunilor prevăzute în Planul de afaceri, obligatoriu cu implementarea standardelor comunitare şi reprezintă 40% din valoarea prevăzuta la art. 3 alin. 1."Aşadar, beneficiara şi-a asumat obligaţia să îndeplinească planul de afaceri aşa cum l-a întocmit, până la depunerea dosarului pentru obţinerea tranşei a II-a de plată.

Instalarea tinerilor fermieri reprezintă activitatea de înfiinţare şi/sau preluare prin transfer de proprietate şi/sau arendă/concesionare a unei exploataţii agricole între 6 - 40 UDE, care produce în principal produse agricole vegetale şi animale (materie primă) pentru consum uman şi hrana animalelor, pentru prima dată în calitate de conducător (şef) de exploataţie. Înscrierea exploataţiei agricole în Registrul unic de identificare de la APIA şi a parcelelor agricole, mărimea acestora şi culturile aferente se verifica scriptic, iar suprafeţele şi culturile declarate la APIA trebuie să fie identice cu suprafeţele şi culturile completate de solicitant în Cererea de Finanţare, aspect care nu a fost analizat de instanţa de fond.

Reţinerea potrivit căreia întreaga situaţie a fost generată de o simplă eroare nu poate fi întemeiată întrucât din consultarea bazei de date IACS/APIA reiese faptul ca s-au făcut multiple intervenţii cu ocazia cărora neconcordanţele puteau fi semnalate, iar singura persoană care putea semnala aceste erori era A., întrucât era singura care cunoştea situaţia reală din teren.

În plus, între data completării/semnării formularului SI (17.07.2015) şi data depunerii cererii de plată tranşa 2 (13.12.2016) au trecut 17 luni, timp în care eventualele erori de completare la care s-a făcut referire ar fi putut fi clarificate şi remediate, însă PFA A. nu a întreprins nicio acţiune în vederea remedierii erorilor invocate din cadrul formularului SI nici pe cale amiabilă, nici în instanţa de judecată.

Întreaga situaţie a fost adusă la cunoştinţa instituţiilor în cauză (APIA, AFIR) cu ocazia producerii efectelor financiare, prin prisma faptului că procedura de control A.P.I.A. implică verificarea prin sondaj a fermierilor.

Cu privire la motivarea instanţei de fond, în sensul că "era necesar ca beneficiarului să i se explice clar şi pe înţelesul său de către funcţionarii publici care au pus la dispoziţie formularul SI care sunt consecinţele directe ale modificării ia jumătatea lunii iulie a anului 2015 a culturilor, în sensul că pe 2 ha de teren nu se mai cultivă pepeni ci porumb", recurenta arată că, prin planul de afaceri întocmit şi asumat spre îndeplinire de intimata-reclamantă, aceasta şi-a asumat îndeplinirea unui număr de 4,465 UDE, număr de UDE care a atras implicit cuantumul finanţării ce urma a fi solicitată spre decontare, aspect ce rezultă din pct. VI "Calculul Unităţii de Dimensiune Economică (UDE)" din Planul de Afaceri propus "Pornind de ia calcularea dimensiunii economice a exploataţiilor agricole se calculează valoarea sprijinului în RON".

Aşadar, aceasta avea cunoştinţă de faptul că orice modificare a planului de cultură atrage nerespectarea planului de afaceri propus, plan care devine parte integrantă a contractului de finanţare, iar o eventuală modificare a planului de afaceri putea fi realizată doar la solicitarea expresă a beneficiarului şi doar după acordul autorităţii contractante, acord care nu există în cazul de faţă, iar reţinerea instanţei potrivit căreia "beneficiarul nu a fost informat clar de funcţionarii publici" este netemeinică şi nelegală.

Arată recurenta şi că instanţa reţine o oarecare culpă a funcţionarilor publici din cadrul APIA privind completarea formularului SI, deşi cele consemnate în respectivul formular au fost asumate de către beneficiara PFA A. prin semnătura şi ştampilă, declarând şi acceptând faptul că întreaga suprafaţă de 2.28 ha a fost cultivată cu porumb, neexistând o eroare din partea APIA,

Aşadar, solicitantul este direct răspunzător de corectitudinea datelor cu atât mai mult cu cât acestea au fost asumate prin semnătură şi ştampilă, motiv pentru care apreciază ca fiind netemeinică reţinerea potrivit căreia eroarea a apărut de la expertul APIA, iar din consultarea bazei de date IACS/APIA reiese faptul că reclamanta a făcut multiple intervenţii în baza de date, având astfel posibilitatea/ocazia semnalării neconcordanţelor şi remedierii situaţiei.

În plus, dacă beneficiarul ar fi apreciat că formularul SI întocmit în cadrul APIA nu corespunde realităţii acesta avea posibilitatea îndreptării eventualelor erori de completare sau contestarea acestuia, ori, în condiţiile în care la dosarul cererii de plată s-a depus formularul SI întocmit în cadrul APIA într-o formă agreată de beneficiar, recurenta pârâtă s-a aflat în situaţia în care putea doar să constate realitatea celor rezultate din declaraţiile date de beneficiara, iar conform celor declarate de PFA A. rezulta că în anul 2015 au fost cultivate 2 ha, de teren cu porumb şi nu cu pepeni.

Instanţa de fond a reţinut în mod nelegal că recurenta pârâtă era obligată să realizeze un control pe teren ori prin teledetecţie, întrucât acest tip de control putea fi realizat doar de experţii din cadrul APIA laşi - Centrul Local Târgu-Frumos, aceasta fiind singura instituţie abilitată să realizeze un astfel de control şi să completeze Registrul unic de identificare la APIA, iar nu AFIR care are doar obligaţia de a lua act de situaţia rezultată din înscrisuri, şi de a dispune măsuri în ceea ce priveşte sumele solicitate la plată.

Aşadar, în acest caz, nu se impunea realizarea unui control din partea instituţiei noastre, întrucât în speţă s-au raportat în mod exclusiv la documentele depuse de beneficiară în vederea decontării tranşei de plată, nefiind de contestat realitatea documentelor care provin de la alte instituţii abilitate să confirme realitatea situaţiei din teren a culturilor realizare de solicitantă, în speţă de la APIA laşi - Centrul Local Târgu-Frumos.

Totuşi, urmare verificărilor efectuate în baza de date IACS şi a documentaţiei transmise de către Beneficiar, recurenta a solicitat beneficiarei informaţiile suplimentare, iar în urma analizării acestora s-a constatat ca suprafaţa de 2.28 ha nu a intrat în rotaţie doar cu culturi horticole (2 ha teren fiind cultivate cu porumb şi nu cu pepeni conform celor declarate de Beneficiar).

Se reiterează faptul că, în data de 17.07.2015 beneficiarul a înaintat la A.P.I.A. Târgu-Frumos Formularul SI de corecţie prin care solicita introducerea pachetului de agromediu P4 - motiv pentru care s-au unit două subparcele (5a - 0,3 ha porumb şi 5b - 2,00 ha pepeni) aflate în cadrul aceluiaşi bloc fizic (876), rezultând o singură parcela cultivată cu porumb. Acest formular este asumat de beneficiar prin semnătură şi ştampilă - informaţiile înscrise cu privire la tip cultură, parcele şi suprafaţa fiind lizibile. Având în vedere faptul că Formularul SI de corecţie era lizibil, semnat şi ştampilat de către beneficiar, deci asumat de către acesta, nu se poate accepta reţinerea potrivit căreia "acest formular (...) transpune în mod nereal cele cultivate în teren".

Punctul de vedere formulat de către Centrul Local APIA - Tg. Frumos confirmă faptul că beneficiarul A. a depus Formularul SI în vederea accesării pachetului de agromediu P4, pentru o singura suprafaţa de 2,30 ha cultivată cu porumb (suprafaţa compusă din subparcelele 5a şi 5b), APIA menţionând faptul că informaţiile sunt cele furnizate de declaraţiile fermierului, acesta nefiind selectat pentru controlul pe teren/2015.

Conform verificărilor realizate în baza de date IACS pentru perioada 2014 - 2016, beneficiarul nu figurează cu M 214 - Măsuri de agromediu - justificarea acestuia fiind data de faptul ca sistemul APIA nu a permis efectuarea acestor înscrieri, însă nu fost prezentate şi eventuale sesizări ale beneficiarului privind imposibilitatea înscrierii Măsurilor de agromediu pentru anii 2014 - 2016.

Registrele Agricole, Adeverinţele emise de către Primărie, Declaraţiile de suprafaţa depuse la APIA, Rapoartele de Progres, inclusiv Formularele de corecţie depuse la APIA - toate acestea sunt documente întocmite doar în baza informaţiilor furnizate direct de către beneficiar, astfel că nu se impunea realizarea unui control de instituţia noastră cu privire la realitatea celor declarate la APIA.

Aşadar, în raport de situaţia de fapt reţinută, trebuia constată neglijenţa exclusivă a beneficiarului, iar nu culpa instituţiilor statului (APIA sau AFIR) care nu au făcut altceva decât să i-a act de declaraţiile depuse, semnate şi ştampilate de PFA A., nefiind temeinică reţinerea instanţei potrivit căreia "nu este suficient (...) să se afirme că el (beneficiarul) este cel care şi-a asumat responsabilităţile schimbărilor".

Motivarea instanţei duce la concluzia ca nu s-au analizat şi nu s-au aplicat prevederile Art. 1 "Obiectul contractului" din contractul de finanţare, care dispun astfel: 1(2): Beneficiarului i se va acorda finanţarea nerambursabilă în termenii şi condiţiile stabilite în acest Contract, care este constituit din Contractul Cadru şi anexele acestuia, pe care Beneficiarul declară că le cunoaşte şi i le acceptă. Cererea de finanţare depusă de beneficiar, rezultată în urma verificărilor, modificărilor şi completărilor efectuate pe parcursul etapei de evaluare - selectare devine obligatorie pentru beneficiar.; l(3): Beneficiarul acceptă finanţarea nerambursabilă şi se angajează să desfăşoare Proiectul pe propria răspundere;

De asemenea, nu s-a procedat la aplicarea dispoziţiilor similare ale art. 1 "Obligaţii generale" din Anexa I la contractual de finanţare care dispun că: "1(2): Beneficiarul va fi singurul răspunzător în fata Autorităţii Contractante pentru implementarea obiectivelor din cadrul Planului de afaceri, parte integranta din Cererea de finanţare; 1(3):Beneficiarul trebuie să implementeze obiectivele prevăzute cu maximum de profesionalism, eficienţă şi vigilenţă în conformitate cu cele mai bune practici în domeniul vizat şi în concordanţă cu acest contract

Aşadar, în considerarea prevederilor contractuale sus menţionate, instanţa de fond nu a reţinut faptul că în accepţiunea contractului de finanţare beneficiarul este în mod direct răspunzător de cunoaşterea condiţiilor de acordare a finanţării nerambursabile şi de asumare a acestora, A.F.I.R. având un rol de supraveghere a procesului de implementare a proiectului, cu toate etapele pe care le presupune, prin diferite niveluri de verificare şi proceduri acreditate de Comisia Europeană.

Arată recurenta şi că instanţa de fond a reţinut în mod netemeinic şi nelegal faptul că "beneficiarul a demonstrat că a cultivat pepeni" instanţa neanalizând faptul că Tranşa de plată nu putea fi declarată eligibilă atâta timp cât prin Notificarea C1.11L nr. 1038 din 5.12.2016 nu a fost aprobată modificarea planului de afaceri cu culturi pentru anul 3 şi a dimensiunii economice, nefiind astfel posibilă înlocuirea culturilor.

Potrivit dispoziţiilor Ghidului solicitantului aferent măsurii 112, la verificarea conformităţii Planului de afaceri, solicitantul sprijinului trebuie sa demonstreze ca dimensiunea fermei a crescut cu minimum 4 UDE de la data aprobării deciziei individuale de acordare a acestuia şi a modernizat exploataţia agricola în conformitate cu cele precizate în Planul de afaceri.

Creşterea exploataţiei agricole cu minimum 4 UDE se verifica la cea de-a doua transa de plata de către experţii de la APDRP, cu situaţia existenta în Registrul unic de identificare de la APIA, ce conţine suprafeţele utilizate de fermieri începând cu cel de-al doilea an din Planul de afaceri, iar Beneficiara acestei masuri are obligaţia de a-şi înscrie toate suprafeţele agricole deţinute în Registrul unic de identificare la APIA, în perioada 1.03 - 15.05, odată cu depunerea cererii unice de plata pe suprafaţă.

Calculul dimensiunii economice a exploataţiei agricole se realizează pornind de la numărul de animale, suprafeţele şi culturile declarate în ultima perioada de depunere a cererii unice de plata pe suprafaţa în Registrul unic de identificare de la APIA si/sau în Registrul exploataţiilor ANSVSA/DSVSA/circumscripţia veterinara în nume propriu si/sau al cedentului.

Solicitantul are obligaţia declarării la APIA a tuturor parcelelor agricole eligibile şi neeligibile pe care le utilizează, iar nedeclararea întregii suprafeţe utilizate atrage după sine sancţiuni stabilite de art. 55 din Regulamentul CE nr. 1122/2009 cu modificările şi completările ulterioare.

Aşa cum rezultă din înregistrările A.P.I.A., pentru anii 2014 - 2016 aferente blocului fizic nr. 876, parcela x deţinută de intimata-reclamantă - suprafeţele cultivate cu legume nu au intrat în rotaţie cu culturile horticole, în anul 2015 fiind realizată o singură cultură de porumb, conform formularului FI de corecţie depus la APIA în data de 17.07.2015.

S-a constatat nerespectarea criteriului de eligibilitate EG1 privind creşterea dimensiunii fermei cu minim 4 UPE având în vedere că, potrivit Notei de Clarificări la calculul UDE pentru Măsurile 112, 121, 141 - din data de 10.01.2012, postată pe site-ul AFIR, diferenţierea între legume proaspete, pepeni şi căpşuni în câmp deschis (D14a) şi legume proaspete, pepeni şi căpşuni în grădini pentru comercializare (D14b) se realizează după modul de rotaţie a culturilor.

Suprafaţa de 2,28 ha cultivată cu legume nu poate fi încadrată în categoria "legume proaspete, pepeni şi căpşuni în grădini pentru comercializare" (5,691 UDE/Ha) - conform calculului dimensiunii economice a fermei propus, ci în categoria "legume proaspete, pepeni şi căpşuni în câmp deschis"(3.940 UDE/Ha).

Datele din Planul de afaceri şi realizările din teren coroborate cu cele din baza de date IACS şi Registrul agricol nu corespund, întrucât datele menţionate în Tabelul privind stabilirea dimensiunii economice a fermei conduc la o creştere de numai 2,467 UDE faţă de minim 4 UDE conform prevederilor Ghidului solicitantului şi fată de 4,465 UDE cât şi-a asumat prin planul de afaceri.

Din cele prezentate mai sus rezultă că nu a fost respectat criteriul de eligibilitate EG 1 - creşterea dimensiunii fermei cu minim 4 UDE, fiind realizată doar o creştere de numai 2.467 UDE fată de 4,465 UDE cât şi-a asumat prin planul de afaceri, ceea ce contravine obligaţiilor contractuale asumate.

Instanţa de fond nu a reţinut obligaţia respectării criteriilor de eligibilitate de către beneficiară, obligaţie care rezultă şi din dispoziţiile art. 3 "Obligaţii" din Anexa I la contractul de finanţare, potrivit cărora: 3(1) Beneficiarul se obliga să respecte pe toată durata contractului, criteriile de eligibilitate şi de selecţie înscrise în Planul de afaceri, parte integranta din Cererea de finanţare. De asemenea, pe o perioadă de 3 ani de la ultima plată efectuată de Agenţie Beneficiarul se obliga să nu modifice substanţial obiectivele prevăzute în Planul de afaceri, parte integrantă din Cererea de finanţare şi să nu îşi înceteze activitatea agricolă.

În plus, instanţa nu a reţinut faptul că beneficiara nu a prezentat nicio factură care să dovedească vânzarea de pepeni în anul 2015, înţelegând să ataşeze la dosarul cererii de plată nişte dispoziţii de încasare pe care le consideră în mod eronat ca fiind documente de comercializare.

Documentul de comercializare se întocmeşte doar în situaţia în care sumele încasate nu sunt aferente activităţii de exploatare, în cazul de faţă fiind vorba de venituri rezultate din vânzarea produselor PFA- ului, iar nu din activitatea exclusivă de vânzare de pepeni.

Se mai susţine de către recurentă că instanţa de fond nu a reţinut incidenţa prevederilor H.G. nr. 224 din 5 martie 2008 privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor cofinanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007 - 2013, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora: "Art. 7 alin. (1) Cheltuielile generale şi specifice necesare pentru realizarea proiectului sunt eligibile dacă sunt realizate şi efectiv plătite de beneficiar după data semnării contractului de finanţare şi dacă îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii: a) sunt necesare pentru desfăşurarea proiectului şi în conformitate cu principiile managementului financiar adecvat, ale economiei şi ale eficienţei costurilor; b) sunt efectuate în conformitate cu prevederile contractului de finanţare încheiat cu APDRP; c) sunt înregistrate în evidenţele contabile ale beneficiarului, sunt identificabile şi verificabile şi sunt susţinute de originalele actelor de plată, precum şi de documente justificative, în condiţiile legii."

Având în vedere prevederile legale sus menţionate, parte din dispoziţiile de încasare (comercializare) nu sunt înregistrate în contabilitatea beneficiarei, respectiv în Registrul jurnal de încasări şi plăţi iar unul dintre documente nu este datat. În plus, dispoziţiile de încasare către casierie prezentate nu pot fi considerate documente justificative ţinând cont de faptul ca acest tip de documente se întocmesc doar în situaţia în care sumele înscrise nu sunt aferente activităţii de exploatare, în cazul de fata fiind vorba de venituri rezultate din vânzarea produselor PFA-ului.

Toate documente emise au fost întocmite exclusiv pe baza informaţiilor declarate şi a documentelor depuse de beneficiar, fiind inacceptabilă o selecţie a documentelor care ar profita intimatei reclamante şi ignorarea celorlalte documente, doar pentru că există neconcordanţe evidente - declarate de însăşi intimata-reclamantă.

Din analiza documentelor avute la dispoziţie rezultă faptul că beneficiara nu a realizat obiectivele specificate în Cererea de Finanţare în baza căruia proiectul finanţat prin Programul FEAPR a fost selectat şi contractat şi, prin urmare, prin fapta reţinută a fost prejudiciat Bugetul Uniunii Europene, în sensul că acesta a folosit o parte din fondurile comunitare puse la dispoziţie prin contractul de finanţare şi nu a atins obiectivele propuse, respectiv acela de creştere a dimensiunii exploataţiei vegetale cu 6,458 UDE, motiv pentru care se impune ca beneficiarul să restituie integral suma plătită, în baza dispoziţiilor art. 11 alin. (3) din contractul de finanţare şi a dispoziţiilor art. 16 alin. (3) din Anexa la contract.

Având în vedere prevederile legale şi contractuale asumate de intimata-reclamantă, este evident faptul că emiterea actului administrativ a cărui anulare s-a solicitat este doar consecinţa nerespectării acesteia a dispoziţiilor legale şi contractuale asumate, beneficiara fiind singura răspunzătoare în faţa autorităţii contractante pentru implementarea proiectului, iar în cazul încălcării clauzelor contractuale subscrisa îşi rezervă dreptul de a recupera ajutorul financiar acordat.

Aşadar, actele a căror anulare s-a solicitat au fost emise în îndeplinirea unei obligaţii legale şi cu respectarea clauzelor contractuale dar şi a legislaţiei naţionale şi comunitare incidente în cauză.

Prin urmare, cele reţinute de instanţa de fond prin sentinţa recurată ignoră atât prevederile legale mai sus enunţate cât şi situaţia de fapt, sentinţa recurată fiind netemeinică şi nelegală întrucât aceasta a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material (potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 şi alin. (2) Noul C. proc. civ.), precum şi a dispoziţiilor legale care reglementează acordarea fondurilor nerambursabile prin FEADR.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată la data de 10.12.2018, intimata-reclamantă Persoană Fizică Autorizată A. a solicitat respingerea recursului recurentei-pârâte Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) ca fiind nelegal şi netemeinic formulat, invocând următoarele aspecte:

În conformitate cu Manualul Procedura Autorizare Plăţi vers. 36 PNDR 2013, "experţii APIA vor verifica dacă datele menţionate în Tabelul privind stabilirea dimensiunii economice a fermei (nr. de ha) sunt conforme cu datele înscrise în baza de date lACS/Registrul Agricol, după caz (pentru teren)".

De asemenea, se va verifica dacă datele menţionate în Tabelul privind stabilirea dimensiunii economice a fermei (nr. de ha/specia şi nr. de capete de animale/specia şi nr. de păsări/nr. de familii de albine) sunt conforme realizărilor din teren prin verificarea cu datele înscrise în Registrul fermei, cu cele din baza de date IACS/Registrul Agricol, după caz (pentru teren)/Registrul exploataţiilor al ANSVSA (pentru animalele din speciile bovine, ovine, caprine şi suine)/Fişa familiei de albine din Carnetul stupinei (pentru beneficiarii cu profil apicol care sunt membrii ai unei asociaţii cu profil apicol)/Adeverinţa emisă de autoritatea administraţiei publice locale (pentru beneficiarii cu profil apicol care sunt membrii ai unei asociaţii cu profil apicol)/Adeverinţa emisă de autoritatea administraţiei publice locale (pentru speciile de păsări: găini, curci, gâşte etc)."

Conform Declaraţiilor de suprafaţa depuse la APIA în anul 2014, 2015 şi 2016, A.. a cultivat în fiecare an în cadrul blocului fizic 876 doar legume, respectând în acest mod definiţia legumelor încadrate în categoria "legume în grădini pentru comercializare ".

Conform copiilor Registrului Agricol, ataşate la documentaţie, A.. a cultivat în fiecare an, pe suprafaţa de 2,00 ha din cadrul blocului fizic 876 doar culturi horticole. Mai mult decât atât, conform Declaraţiei de suprafaţa depusa iniţial la APIA în anul 2015, reiese faptul că suprafaţa de teren de 2,00 ha a fost cultivată cu pepeni verzi şi galbeni.

Arată intimata că formularul SI de corectare depus la APIA în data de 17.07.2015 a fost depus pentru introducerea pachetului de agromediu P4 şi nu pentru corectarea culturii. În momentul depunerii acestui formular la APIA Tg. Frumos, experţii (în speţa funcţionarul B. de la APIA CL Târgu Frumos), cel care s-a ocupat de dosar a precizat că nu poate să introducă acel formular în sistem fără să modifice şi cultura pentru că sistemul informatic nu permitea doar înregistrarea pachetului de agromediu.

Acest lucru este atestat şi în punctul de vedere solicitat APIA CL Târgu Frumos (document care exista la dosarul cauzei), prin care se confirm faptul că au făcut modificarea parcelelor deoarece solicitările de agromediu nu se acorda pe subparcele. Astfel, s-au unit cele două subparcele 5a şi 5b, rezultând doar o parcelă. Expertul APIA omite să precizeze faptul că nimeni nu i-a spus ca această parcela este cultivată în integralitate cu porumb, deşi acesta aşa a reţinut în declaraţie şi ulterior în sistem. Formularul SI de corecţie nu trebuia să modifice culturile ci trebuia doar să unească cele două subparcele deoarece făceau parte din acelaşi bloc 876.

În teren, pe suprafaţa respectiva de 2,28 ha, A.. a cultivat pepeni. Acest lucru reiese şi din factura pe care beneficiară o are ca urmare a achiziţionării de sămânţă de pepeni, dar şi din documentele de comercializare pe baza cărora aceasta a comercializat producţia de pepeni obţinută în anul 2015. Prin urmare, încadrarea legumelor în categoria "în grădini pentru comercializare " s-a făcut corect, ca urmare a rotaţiei culturilor care au fost efectiv cultivate pe suprafaţa respectivă.

Atât timp cât Manualul Procedura Autorizare Plaţi vers. 36 PNDR 2013 prevede verificarea datelor menţionate în Tabelul privind stabilirea dimensiunii economice a fermei în baza Registrului Agricol în cazul în care beneficiarul nu este înregistrat în IACS, nu există niciun motiv pentru care verificarea să nu se facă şi în baza înregistrărilor din Registrele Agricole pe care beneficiarul le declară în fiecare an, înainte de a declara la APIA. De asemenea, Declaraţia de suprafaţa de la APIA se întocmeşte în baza unei adeverinţe emise de către Primăria unde este înregistrat terenul agricol deţinut de către beneficiar. În cazul de faţă, declararea la APIA a suprafeţelor de teren cultivate de către A.. s-a făcut în baza unei Adeverinţe după Rolul Agricol emise de către Primăria comunei Costeşti.

Un alt argument invocat de intimată este şi faptul că porumbul este o cultură care cel mai târziu până în luna mai se poate însămânţa. Aşa încât dacă s-ar fi vrut schimbarea culturilor şi însămânţare în luna iulie 2015 de porumb, timpul nu ar fi permis.

O altă apărare susţinută de intimată vizează demersurile efectuate în scopul aflării procedurii de identificare/de verificare de către APIA, respectiv, ca ceea ce declară fermierul este în concordanţă cu realitatea, în temeiul bazelor de date pe care le deţine instituţia.

În concret, intimata susţine că a identificat pe site-ul APIA mai multe elemente care converg la concluzia că aceasta ar fi putut identifica neconcordanţa (softul administrat de APIA trebuia să identifice automat neconcordanţa) reieşită din Formularul SI şi ar fi putut solicita lămuriri, care nu ar fi condus la consecinţele negative care i se impută în exclusivitate.

Remarcă intimata faptul că APIA nu se referă la Sistemul Integrat de Administrare şi Control(IACS) din România (este administratorul sistemului), iar recurenta-pârâta AFIR face referire la acest sistem, în care afirmă în mod netemeinic că datele din Planul de afaceri al proiectului nu corespund cu datele din IACS şi din registrele agricole. Referirile sunt lacunare şi generale, chiar dacă datele stocate în sistem, dacă ar fi fost depuse la dosar, ar fi putut clarifica situaţia.

Susţine intimata că, în sensul respingerii recursului este şi modalitatea de aplicare în cauza a principiului proporţionalităţii reglementat de O.U.G. nr. 66/2011, considerând prea drastica restituirea în integralitate a tranşei în valoare de 85.843,20 RON.

Concluzionând, solicită respingerea recursului şi menţinerea sentinţei civile recurate.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de nelegalitate invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale este fondat, pentru următoarele considerente:

1. Argumente de fapt şi de drept

Prin contractul de finanţare nr. x/17.02.2014 încheiat între AFIR şi A. a fost acordată finanţare nerambursabilă de către autoritatea contractantă pentru punerea în aplicare a proiectului "Dezvoltarea fermei agricole prin Instalarea ca şef de exploataţie a d-nei A.", 2014 - 2017, cu o valoare totală eligibilă de 143.152 RON, din care au fost efectuate plăţi aferente tranşei 1, în valoare de 85.843,20 RON, reprezentând 60% din valoarea proiectului.

Prin procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/8.05.2017 s-a dispus recuperarea sumei de 85.843,20 RON aferentă tranşei I şi rezilierea contractului de finanţare, motivat de faptul că beneficiara nu a depus în termenul stabilit prin contract, documentele justificative pentru finalizarea proiectului, respectiv a documentelor care atestă îndeplinirea criteriului de eligibilitate EG1 constând în creşterea dimensiunii fermei cu minim 4 UDE.

Se mai reţine faptul că reclamanta nu a contestat decizia de respingere a solicitării formulate la 23.11.2016 privind modificarea Planului de afaceri în sensul modificării planului de cultură pentru anul ţintă şi a dimensiunii economice a fermei. Prin această decizie a fost reţinut faptul că încadrarea culturilor în Tabelul privind stabilirea dimensiunii economice a fermei nu a fost corectă, realizându-se de fapt o creştere cu 2,476 UDE faţă de anul 0 şi nu de 4 UDE conform criteriului de eligibilitate EG1. Reclamanta a formulat ulterior cererea de plată aferentă tranşei 2, cerere declarată neeligibilă, la data de 13.12.2016

Prin decizia nr. 18179/11.07.2017 a fost respinsă contestaţia formulată împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/8.05.2017.

Instanţa de fond a anulat cele două acte administrative apreciind în esenţă că retragerea finanţării şi rezilierea contractului de finanţare au fost dispuse nelegal întrucât emitenta AFIR a apreciat greşit, în baza unor informaţii insuficiente obţinute printr-o investigare incompletă, în lipsa unui control efectuat pe teren, că reclamanta nu ar fi îndeplinit una din condiţiile asumate prin documentele de acordare a finanţării, respective creşterea dimensiunii economice.

Înalta Curte apreciază ca fondate criticile formulate de recurenta AFIR astfel cum au fost subsumate motivului prevăzut de punctul 8 al art. 488 din C. proc. civ.

Astfel, din documentele depuse la dosar rezultă că beneficiara finanţării şi-a asumat atingerea obiectivului constând în creşterea dimensiunii exploataţiei agricole cu minim 4 UDE conform prevederilor Ghidului Solicitantului şi respectiv cu 4, 465 UDE cât era prevăzut prin Planul de afaceri.

Verificarea îndeplinirii acestei condiţii de eligibilitate s-a realizat la momentul soluţionării cererii de plată aferentei celei de-a doua tranşe, prin raportare la situaţia existentă în IACS şi în Registrul unic de identificare de la APIA.

Conform prevederilor art. 55 din Regulamentul CE nr. 1122/2009 beneficiara avea obligaţia înscrierii în acest registru a tuturor parcelelor agricole utilizate, a mărimii acestora şi a culturilor aferente.

Or, din înregistrările APIA pentru anii 2014 - 2016 aferente blocului fizic nr. 876, parcela x deţinută de reclamantă, suprafeţele cultivate cu legume nu au intrat prin rotaţie cu culturile horticole, în anul 2015 fiind realizată o singură cultură de porumb, conform formularului de corecţie S1 depus la APIA la data de 17.07.2015. Menţiunile înscrise în formularul de corecţie S1 prevăd că în blocul fizic 876, parcela x, s-a cultivat în anul 2015 o suprafaţă de 2,30 ha porumb şi nu 0,30 ha astfel cum eronat a fost înscris iniţial.

Rezultă astfel că suprafaţa de 2,28 ha cultivată cu legume nu poate fi încadrată în categoria legume proaspete, pepeni şi căpşuni în grădini pentru comercializare (cu 5,691UDE/ha) aşa cum s-a propus de beneficiară ci în categoria legume proaspete, pepeni şi căpşuni în câmp deschis (cu 3,940 UDE/ha).

Pentru a stabili această încadrare, autoritatea contractantă a avut în vedere Nota de Clarificări la calculul UDE pentru Măsurile 112, 121, 141 din data de 10.01.2012 postată pe site-ul AFIR, diferenţa între legume proaspete, pepeni şi căpşuni în grădini pentru comercializare(D14a) şi legume proaspete, pepeni şi căpşuni în câmp deschis(D14b) se realizează după modul de rotaţie a culturilor, în sensul că dacă suprafeţele cultivate cu legume nu intră în rotaţie cu cele culturile horticole, încadrarea este la D14a iar dacă se realizează o astfel de rotaţie, încadrarea este la D14b.

De altfel, acesta a fost şi motivul pentru care prin Notificarea C1.11L nr. 1038 din 5.12.2016 nu a fost aprobată solicitarea reclamantei de modificare a Planului de afaceri cu culturi pentru anul 3 şi dimensiunii economice, decizie necontestată de către beneficiară.

Ca urmare, încadrând corect realizările din teren, astfel cum sunt menţionate în baza de date IACS şi în Registrul agricol, în Tabelul privind stabilirea dimensiunii economice a fermei, rezultă o creştere de numai 2,467 UDE faţă de minim 4 UDE cât este prevăzut în Ghidul Solicitantului şi respectiv, de 4,465 UDE cât şi-a asumat reclamanta în Planul de afaceri.

Sunt neîntemeiate susţinerile reclamantei intimate însuşite de altfel, în mod greşit, şi de către instanţa de fond, în sensul că menţiunile inserate în formularul de corecţie S1 vizând existenţa pe o suprafaţă de 2,28 ha a unei culturi de porumb şi nu de pepeni, reprezintă o simplă eroare materială a funcţionarului APIA. Aceasta întrucât, pe de o parte, datele înscrise au fost furnizate exclusiv de beneficiară care a şi confirmat prin semnătură şi ştampilă corectitudinea acestora, iar pe de altă parte, aceasta avea posibilitatea corectării lor cu ocazia multiplelor intervenţii pe care rezultă că le-a realizat în baza de date IACS/APIA, neputând fi imputat recurentei pârâte faptul că nu a îndreptat, din oficiu, o eventuală eroare.

Totodată, verificarea îndeplinirii acestui obiectiv asumat prin Planul de afaceri se realizează, în mod obişnuit pe baza documentaţiilor avute la dispoziţie de autoritatea contractantă, nefiind evident posibilă efectuarea unui control pe teren pentru fiecare proiect care a beneficiat de finanţare, având în vedere şi faptul că beneficiarul este cel care trebuie să depună înscrisurile din care să rezulte îndeplinirea obiectivelor asumate. În plus, controlul pe teren sau prin teledetecţie se poate realiza exclusiv de către APIA, aceasta fiind singura instituţie abilitată legal să efectueze asemenea verificări. Or, din informaţiile transmise de APIA beneficiara nu a fost selectată pentru controlul pe teren în anul 2015.

Cât priveşte aplicarea procedurii prevăzută în Manualul de Procedură pentru Autorizare Plăţi, invocată de către intimata reclamantă, se reţine că aceasta este aplicabilă doar în cazul în care beneficiarul nu este înregistrat în IACS, în situaţia intimatei verificările realizându-se în raport de informaţiile înscrise în această bază de date şi furnizate chiar de către aceasta.

În acest context este nefondată şi susţinerea conform căreia formularul de corecţie S1 nu este un mijloc de probă suficient în raport de care să fie circumscrisă starea de fapt întrucât, acesta este un înscris ale cărui menţiuni au fost asumate ca fiind reale şi corecte de către reclamanta intimată la momentul întocmirii, nefiind contrazis de un alt înscris similar. De altfel, chiar titulatura formularului ca fiind "de corecţie" demonstrează faptul că beneficiara a înţeles să înlocuiască date inexacte, greşite cu unele corecte.

Mai mult, documentele invocate ca fiind în măsură să combată formularul de corecţie, respectiv factura pentru achiziţia de sămânţă pepeni din data de 29.05.2015 şi dispoziţiile de încasare pentru vânzarea de pepeni - întocmite începând cu data de 8.08.2015, nu sunt emise într-un interval de timp care să fie şi în acord cu tehnologia de cultivare a pepenilor (aproximativ 90 - 130 de zile durata dintre perioada de semănare şi plantare şi perioada de cultivare a pepenilor), o singura dispoziţie de încasare datată la 10.10.2015 este în acord şi cu perioada de vegetaţie, dar aceasta dispoziţie de încasare nu este înregistrată şi în contabilitate.

În plus, dispoziţiile de încasare nu pot fi considerate documente de comercializare justificative întrucât acestea se întocmesc doar în situaţia în care sumele înscrise nu sunt aferente activităţii de exploatare, în cazul de faţă fiind vorba de venituri rezultate din vânzarea produselor. Or, conform prevederilor art. 7 alin. (1) lit. c) din H.G. nr. 224 din 5 martie 2008 privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor cofinanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007 - 2013: " Cheltuielile generale şi specifice necesare pentru realizarea proiectului sunt eligibile dacă sunt realizate şi efectiv plătite de beneficiar după data semnării contractului de finanţare şi dacă îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii (...) c) sunt înregistrate în evidenţele contabile ale beneficiarului, sunt identificabile şi verificabile şi sunt susţinute de originalele actelor de plată, precum şi de documente justificative, în condiţiile legii."

De altfel, relevant este şi faptul că reclamanta intimată a formulat la data de 23.11.2016 o cerere privind modificarea Planului de afaceri în sensul modificării planului de cultură pentru anul ţintă şi a dimensiunii economice a fermei, solicitare care însă a fost respinsă de către autoritatea contractantă. Decizia de respingere (Notificarea nr. x/5.12.2016) nu a fost contestată de solicitantă deşi prin aceasta s-a reţinut faptul că încadrarea culturilor în Tabelul privind stabilirea dimensiunii economice a fermei nu a fost corectă, realizându-se de fapt o creştere cu 2,476 UDE faţă de anul 0 şi nu de 4 UDE conform criteriului de eligibilitate EG1.

Aşadar, deşi avea cunoştinţă de neconcordanţele apărute şi de faptul că s-a respins solicitarea de modificare a planului de afaceri şi a dimensiunii fermei, intimata reclamantă, fără să conteste vreunul din aceste aspecte, a depus la data de 13.12.2016 cererea de plată aferentă tranşei a 2 a, însoţită de formularul S1. Cererea a fost declarată neeligibilă conform Notificării nr. x/30.12.2016, pe considerentul că nu a fost respectat criteriul de eligibilitate EG1.

În acest context, este neîntemeiată susţinerea intimatei potrivit căreia este imputabil APIA faptul că nu a făcut verificări şi nu a solicitat lămuriri prin care s-ar fi putut identifica eroarea din Formularul S1 întrucât pe de o parte procedura de control APIA implică verificarea prin sondaj a fermierilor iar pe de altă parte, nu se face dovada că beneficiara ar fi sesizat situaţia neconformă la momentul la care a avut cunoştinţă despre aceasta, preîntâmpinând astfel soluţionarea negativă a cererii de plată 2 şi emiterea actelor administrative contestate.

În aceeaşi ordine de idei, se reţine şi faptul că, urmare a documentaţiei transmise, recurenta pârâtă AFIR a realizat verificări în baza de date IACS şi a solicitat informaţii suplimentare beneficiarei, neintrând în competenţa AFIR verificarea din oficiu a veridicităţii documentelor care provin de la instituţii abilitate să confirme realitatea situaţiei din teren.

Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 1 din anexa 1 la contractual de finanţare:"1(2) Beneficiarul va fi singurul răspunzător în fata Autorităţii Contractante pentru implementarea obiectivelor din cadrul Planului de afaceri, parte integranta din Cererea de finanţare; 1(3) Beneficiarul trebuie să implementeze obiectivele prevăzute cu maximum de profesionalism, eficienţă şi vigilenţă în conformitate cu cele mai bune practici în domeniul vizat şi în concordanţă cu acest contract". Totodată, conform dispoziţiilor Ghidului solicitantului aferent Măsurii 112, dacă la verificare se constată neîndeplinirea activităţilor prevăzute în Planul de afaceri, APDRP va proceda la recuperarea sprijinului acordat.

Din analiza documentaţiei aferente proiectului rezultă faptul că beneficiara nu a realizat obiectivul specificat în Cererea de Finanţare şi în Planul de afaceri, respectiv acela de creştere a dimensiunii fermei de peste 10 UDE coroborat cu creşterea de minim 4 UDE faţă de dimensiunile menţionate în planul de afaceri, în anul 0.

Aşadar, fiind obligatoriu de îndeplinit criteriul de eligibilitate EG1 privind creşterea minimă de 4 UDE, în mod legal recurenta pârâtă a emis actele administrative contestate, prin care a făcut aplicarea atât a dispoziţiilor art. 11 alin. (3) din contractul de finanţare cât şi a dispoziţiilor art. 16 alin. (3) din Anexa la contract, dispoziţii care impun restituirea sprijinului acordat şi rezilierea contractului de finanţare.

Totodată, prevederile art. 13 alin. (2) din anexa dispun că: "Sprijinul acordat va fi recuperat dacă obiectivele finanţate nu sunt utilizate/folosite conform scopului destinat rezultat din Planul de afaceri, modifică substanţial obiectivele prevăzute iniţial, în cazul în care acestea îşi modifica destinaţia sau în cazul în care beneficiarul îşi încetează activitatea agricolă într-o perioadă de 3 ani după finalizarea proiectului (data ultimei plăţi) ..."

Prin urmare, în mod legal a fost constatată existenţa unei nereguli, în sensul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din anexa la contractul de finanţare, neregulă ce constă în nerespectarea de către beneficiară a criteriilor de eligibilitate şi selecţie asumate prin cererea de finanţare şi planul de afaceri, pe toată durata contractului de finanţare.

Pentru că neregula astfel identificată afectează întreg proiectul, nu este posibilă recuperarea parţială a sprijinului acordat, proporţional cu gradul de nerealizare a numărului de UDE.

Aplicarea principiului proporţionalităţii cu consecinţa restituirii parţiale a sumelor acordate, astfel cum invocă intimata reclamantă, presupune existenţa unei nereguli care să nu afecteze întreg proiectul, situaţie care în cauză nu subzistă. Aceasta nu echivalează însă cu neaplicarea de către recurenta pârâtă a principiului proporţionalităţii, astfel cum este reglementat de art. 2 şi 17 din O.U.G. nr. 66/2011, în sensul că măsura administrativă adoptată să fie adecvată, necesară şi corespunzătoare scopului urmărit, atât în ceea ce priveşte resursele angajate în în constatarea neregulilor cât şi în ceea ace priveşte stabilirea creanţelor bugetare rezultate din nereguli, ţinând seama de natura şi frecvenţa neregulilor constatate şi de impactul financiar al acestora asupra proiectului. Or, stabilirea cuantumului debitului de recuperat s-a realizat aplicându-se principiul proporţionalităţii, prin raportare la neregula constatată ca afectând întregul proiect, astfel cum a fost asumat de reclamanta intimată.

2. Temeiul legal al soluţiei de adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte admite recursul declarat, casează în parte, sentinţa recurată şi rejudecând, respinge cererea de anulare a procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 8.05.2017 şi Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. x din 11.07.2017, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale împotriva Sentinţei civile nr. 58 din data de 3 mai 2018 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează, în parte, sentinţa recurată şi rejudecând:

Respinge cererea de anulare a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 8.05.2017 şi Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. x din 11.07.2017, formulată de reclamanta PFA A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, ca neîntemeiată.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei atacate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 iunie 2021.

GGC - MM