Fiscal inspection measures against local public finance violations and the evidentiary weight of judicial expert reports

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

La data de 2.05.2017, prin cererea înregistrată sub nr. x/2017 pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Stângăceaua, în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, a formulat contestaţie împotriva procesului-verbal de inspecţie nr. CRR-AIF x/4.08.2016, încheiat la data de 18.07.2016 de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, Activitatea de Inspecţie Fiscală, Serviciul de Inspecţie Economica Financiară - Compartiment Mehedinţi, precum şi împotriva Deciziei nr. 38/CA din 25.11.2016 emisă de Ministerul Finanţelor Publice - Serviciul de soluţionare a plângerilor prealabile şi a contestaţiilor.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 339 din 20.06. 2018, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea având petitul indicat în punctul I.1. de mai sus, formulată de către reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Stângăceaua, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile menţionate la pct. I.2., a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Stângăceaua, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.. Prin calea de atac sus indicată, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, iar în teza subsidiară, schimbarea în tot a hotărârii recurate, în sensul admiterii acţiunii.

Sub aspectul criticilor subsumate motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta arată că, instanţa de fond, prin hotărârea formulata, a enumerat formal apărările sale din acţiune, limitându-se la reluarea în argumentarea soluţiei, doar la apărările intimatelor din întâmpinare.

În aceasta situaţie, fără o analiza concretă şi efectivă a întregului material probatoriu şi a consecinţelor grave pe care le produc actele fiscale contestate, motivarea instanţei echivalează unei necercetări corespunzătoare a fondului.

Aşa cum se observă în practicaua hotărârii, instanţa a respins cererea sa privind încuviinţarea obiecţiunilor la raportul de expertiză întocmit în cauză, cu motivarea, că acestea privesc chestiuni de drept, ce urmează a fi dezlegate prin hotărâre.

Din considerentele sentinţei, nu rezultă că instanţa s-a pronunţat pe chestiunile de drept, cum a catalogat obiecţiunile sale.

Nici cererea de efectuare a unei noi expertize, instanţa nu a apreciat că este utilă, cu toate ca expertul său asistent a avut opinii separate faţă de expertul desemnat de către instanţa.

Or, în condiţiile unor constatări contradictorii, consideră ca era utilă efectuarea unei noi expertize pentru ca instanţa sa poată aprecia dacă a produs sau nu un prejudiciu bugetului cum pretind intimaţii.

Deşi expertul asistent a depus raportul său cu propria opinie, instanţa nici nu aminteşte despre existenţa raportului acestuia, recurenta considerând că astfel i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenţie, instanţa ignorând aceasta probă încuviinţată şi administrată, iar în soluţia pronunţată, nu se menţionează, cel puţin, de ce este înlăturată aceasta probă.

Recurenta consideră că instanţa de fond a făcut o greşita aplicare a normelor de drept material, în sensul art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., sens în care, reia împrejurările şi circumstanţele în care a luat naştere litigiul.

Deşi perioada de activitate supusă verificării a fost 1.09.2014 - 31.12.2015, inspectorii fiscali au făcut aprecieri şi asupra unor operaţiuni, care erau în afara perioadei de verificare, fără a se dispune extinderea controlului şi fără a fi înştiinţaţi procedural. Pe perioada verificată se afla în derulare contractul de servicii nr. x din 30.06.2014, încheiat anterior perioadei supusă verificării inspecţiei fiscale.

Cu toate acestea, nimic nu i-a împiedicat pe inspectorii fiscali, să facă aprecieri cu depăşirea mandatului şi să aprecieze că s-au constatat deficienţe.

În raport de cele 6 măsuri dispuse de către organul de inspecţie a arătat şi dovedit nelegalitatea şi netemeinicia celor dispuse. Astfel:

Măsura nr. 1, referitor la biblioteca comunală, să se analizeze situaţia fondului de carte a acesteia comparându-se inventarul bunurilor domeniului public al comunei Stângaceaua, secţiunea II anexa 56 şi orice alte documente relevante cu situaţia faptică concluzionându-se dacă există diferenţe şi eventual care sunt acestea. În inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Stângaceaua, secţiunea II anexa 56, sunt prevăzute următoarele - elemente de identificare - nr. volume cărţi: 8012, valoare de inventar = 4.061.486 RON. Întrucât Hotărârea nr. 15 din 15.08.1999, menţiona valori la nivelul acelei perioade, denominarea a avut loc după luna iulie 2005, valoarea totala a fost exprimata în moneda noua RON, împărţită la 10.000 unităţi, rezultând astfel o valoare de 406,15 RON RON.

În Lista de inventar întocmită la data de 15.07.2016 la denumirea bunurilor inventariate este menţionat Cărţi - buc. 6.400.

Deci Anexa 56 precizează ca s-au inventariat un nr. de volume cărţi de 8012, dar în Lista de inventariere sunt trecute un număr de 6.400 cărţi, întrucât o carte poate fi compusă din mai multe volume, nu se poate stabili un anumit număr de cărţi lipsă. Deşi a arătat că fosta bibliotecară a decedat, că un număr mare de cărţi prezintă un grad foarte ridicat de uzură fizică şi nu avea cum să le prezinte copiilor, existând riscul îmbolnăvirii, nicio apărare nu i-a fost luata în considerare.

Demersuri pentru găsirea posibilităţilor reorganizării bibliotecii şi asigurarea continuităţii activităţii acesteia a efectuat, fapt ce a permis şi organelor de inspecţie să asiste la numărătoarea cărţilor, de către comisia stabilită de către ea.

Restul avizelor de valorificare a acestora ori înlocuire, sunt aspecte ce ţin de alte instituţii ale statului.

Măsura nr. 2, să se analizeze condiţiile în care au fost încheiate contractul de prestări servicii nr. x/30.06.2014 modificat prin actul adiţional nr. x/24.03.2015 şi contractul nr. x/9.10.2015 cu S.C. A. S.R.L. referitor la existenţa unei note justificative pentru aplicarea procedurii de cumpărare directa, transmiterea unei notificări către SEAP cu privire la achiziţiile directe, includerea lor în programul anual de achiziţii pentru anii 2014 şi 2015 şi existenţa unor prevederi bugetare, aprobarea contractelor de către autorităţile deliberative şi avizarea CFP a acestora.

Cu toate că în Raportul de audit financiar, întocmit de Camera de Conturi Mehedinţi, în data de 8.11.2016, şi înregistrat la UAT Stângăceaua, sub nr. x/8.11.2016 se menţionează că auditorii publici externi nu au constatat nicio abatere de la legalitatea actelor supuse controlului, inspectorii fiscali au propriul punct de vedere iar instanţa de fond a împărtăşit opinia acestora, excesivă şi fără a a respecta principiul proporţionalităţii, stabilind în sarcina sa recuperarea unor sume de bani, pentru care beneficiarii au plătit contribuţii şi impozite la stat. Mai mult, a beneficiat la rândul său de lucrările şi serviciile acestora, încât nu se poate spune că nu se regăsesc în patrimoniul UAT - Stângăceaua lucrările executate.

Consideră că, facturile au fost emise în baza contractului de prestări servicii, în condiţiile stabilite prin contract, în conformitate cu necesităţile UATC Stângăceaua şi că, respectivele facturi întrunesc calitatea de documente justificative pentru a fi înregistrate în contabilitate, aşa cum au fost verificate sub aspectul legalităţii de către Camera de Conturi Mehedinţi.

Măsura nr. 3, să se analizeze condiţiile în care au fost încheiate contractul de prestări servicii nr. x din 20.10.2015 cu II B. referitor la existenta unei note justificative pentru aplicarea procedurii de cumpărare directă, transmiterea unei notificări către SEAP cu privire la achiziţiile directe, includerea lor în programul anual de achiziţie pentru anii 2014 şi 2015 şi existenţa unor prevederi bugetare, aprobarea contractelor de către autorităţile deliberative şi avizarea CFP a acestora.

Conform Notei de fundamentare nr. x/7.09.2015, consemnată de către ANAF în Decizia nr. 38/CA din 25.11.2016., "cu toate că Primăria Stângăceaua deţine utilaje, acestea nu pot fi folosite la capacitatea lor datorita lipsei de personal calificat (conducători auto utilaje)".

Prestatorul II B. a emis facturi în baza contractului de prestări servicii, iar din sumele încasate de la primărie şi-a achitat obligaţiile faţă de salariaţii care au prestat servicii pentru primărie şi contribuţiile aferente acestor salarii.

În obiectul de activitate al II B. era declarată activitatea de plasare a forţei de muncă.

Salariaţii deservenţi au prestat servicii în folosul Primăriei Stângăceaua, după programul stabilit de către primărie, neexistând vreun document din care sa reiasă ca aceştia nu şi-ar fi îndeplinit sarcinile de serviciu. Îndeplinirea sarcinilor repartizate reiese din pontaje, care au stat ca şi suport la întocmirea statelor de plată.

Astfel, facturile au fost emise în baza contractului de prestări servicii, în condiţiile stabilite prin contract, în conformitate cu necesităţile UATC Stângăceaua şi respectivele facturi întrunesc calitatea de documente justificative pentru a fi înregistrate în contabilitate.

Măsura nr. 5, să se analizeze facturile emise în executarea contractelor nr. x/14. 10.2014 şi y/12.11.2015 încheiate cu S.C. C. S.R.L. având ca obiect prestări servicii de iluminat public şi să se concluzioneze dacă acestea întrunesc calitatea de documente justificative conform OMF nr. 1792/2002 şi nr. 1917/2005.

Recurenta arată că facturile emise în executarea contractelor nr. x/14. 10.2014 şi x/12.11.2015 încheiate cu S.C. C. S.R.L. având ca obiect prestări servicii de iluminat public, au fost întocmite în baza prevederilor contractuale, iar preţurile bunurilor folosite la întreţinerea reţelelor electrice au fost cele specificate în oferta de preturi, însuşită de către primărie.

De asemenea, facturile au fost emise în baza contractului de prestări servicii, în condiţiile stabilite prin contract, în conformitate cu necesităţile UAT Comuna Stângăceaua şi respectivele facturi întrunesc calitatea de documente justificative pentru a fi înregistrate în contabilitate.

Conform clauzelor cuprinse în cele doua contracte încheiate plăţile înscrise în ofertă şi contract (art. 7 şi art. 5 din contracte), pentru iluminatul public (contractul nr. x/14.10.2014 şi y/12.11.2015), costul materialelor folosite la întreţinere şi intervenţii, se va adaugă la preţul contractului, deci se poate depăşi valoarea lucrărilor de servicii pentru reţeaua electrică şi iluminat public în localitate.

Măsura nr. 6, să se arate dacă, din documentele aflate în dosarul cauzei şi cele care vor fi puse la dispoziţie de către reclamantă rezulta justificarea prelungirii duratei Acordului Cadru de lucrări nr. x/12.10.2010 prin actul adiţional nr. x/26.09.2014. Potrivit notei de relaţii nr. x/19.09.2014, ce a stat la baza prelungirii acordului, s-a impus prelungirea acestuia ca urmare a imposibilităţii UAT Stângăceaua de a procura fondurile necesare realizării şi continuării lucrărilor contractate prin acordul cadru, aspect menţionat de organele de control în decizia ANAF.

În baza acordului cadru de lucrări x/12.10.2010 a fost încheiat contractul subsecvent de lucrări nr. x/12.10.2012. De asemenea, analizând facturile emise de S.C. D. S.R.L. în baza acordului cadru încheiat cuprinzând obiectivul de investiţii modernizare drumul comunal DC 78, intersecţie DN 69 (E70) intersecţie DC80, modificat prin actul adiţional nr. x/26.09.2012 şi actul adiţional nr. x/19.12.2015. Valoarea facturilor emise în baza acordului cadru a fost de 1.215.766,73 RON din care s-a achitat suma de 1.155.396,07 RON.

Lucrările de investiţii parţial au fost aprobate în baza HCL nr. 29/2014, plăţile către D. S.R.L. s-au făcut în baza HCL nr. 12/30.04.2015.

De asemenea, facturile au fost emise în baza contractului de prestări servicii, în condiţiile stabilite prin contract, în conformitate cu necesităţile UATC Stângăceaua şi respectivele facturi întrunesc calitatea de documente justificative pentru a fi înregistrate în contabilitate.

Lucrările reţinute în actele de recepţie au intrat în mod efectiv în patrimonial său iar investiţiile au fost înregistrate în contul de investiţii în curs, până în momentul efectuării recepţiei finale şi înregistrarea în contul de construcţii.

Recepţia finala a investiţiei nu a fost efectuată întrucât prestatorul are de remediat o serie de deficienţe de execuţie, potrivit documentelor prezentate şi inspectorilor fiscali.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată la data de 10.12.2018, intimata-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, în nume propriu, precum şi în numele Ministerului Finanţelor Publice a solicitat anularea recursului, apreciind că motivele indicate în cererea de recurs nu se încadrează în niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.. În ceea ce priveşte fondul recursului, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Se arată astfel că, recurenta a indicat formal art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. (când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei), întrucât în cererea de recurs aceasta nu a indicat şi nici dezvoltat motivele de recurs pentru a putea fi încadrate în una din cele trei ipoteze legale ale normei precitate.

Recurenta invocă faptul ca instanţa de fond i-a respins obiecţiunile pe care le-a formulat la raportul de expertiză judiciară şi totodată, că nu ar rezulta că s-a pronunţat pe aceste obiecţiuni.

Consideră că se impune îndepărtarea acestor motive, pe de o parte pentru ca aceste obiecţiuni privesc fondul cauzei şi nu se referă în mod expres la concluziile expertului, iar pe de alta parte, prin sentinţa atacată, instanţa de fond şi-a îndeplinit obligaţia de a motiva hotărârea, fără ca acest fapt să implice un răspuns detaliat pentru fiecare argument în că, deşi se invocă formal motive de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8, nu se pot identifica în cererea de recurs o dezvoltare concretă a motivelor invocate.

Deşi temeiul de drept în ceea ce priveşte cererea de recurs este indicat ca fiind art. 488 alin. (1) pct. 8, din C. proc. civ., recurenta reclamantă se rezumă la simpla reluare a argumentelor şi apărărilor de fond invocate cu prilejul formulării acţiunii în fata instanţei de fond,

Instanţa de fond în mod corect a apreciat că în speţă, actele contestate sunt legale şi temeinice, sunt motivate pe larg, prezintă deficienţele constatate şi indică actele normative încălcate, reclamanta neaducând argumente legale pentru a combate cele reţinute de organul de control.

Pe calea contenciosului administrativ pot fi anulate actele administrative atacate doar daca se dovedeşte cu certitudine încălcarea dispoziţiilor legale în vigoare ce au servit ca temei al emiterii acestora, ceea ce în cauza nu s-a realizat.

Concluzionând, în raport de cele mai sus indicate, în virtutea principiului rolului activ al judecătorului, instanţa de fond prin hotărârea pronunţată a procedat la verificarea cauzei sub toate aspectele, ca urmare a necesităţii stabilirii, în mod corect, temeinic şi legal, a situaţiei de fapt şi de drept existente în cauză şi în mod corect a dispus respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de nelegalitate invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Stângăceaua este nefondat, pentru următoarele considerente:

Astfel, motivele de recurs invocate de reclamanta recurentă prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., constau în aceea că, prin hotărârea formulata, a enumerat formal apărările sale din acţiune, limitându-se la reluarea în argumentarea soluţiei, doar la apărările intimatelor din întâmpinare

Înalta Curte nu poate reţine aceste susţineri.

În mod necesar, o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro şi contra care au format, în fapt şi în drept, convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, argumente care trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susţinerile şi apărările părţilor şi la probatoriul administrat în litigiu, iar, pe de altă parte, la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii, în caz contrar fiind lipsită de suport probator şi legal şi pronunţată cu nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Motivarea reprezintă un element esenţial al unei hotărâri judecătoreşti, o puternică garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum şi o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanţa superioară a atribuţiilor de control judiciar (în speţă, de legalitate a hotărârii). De altfel, obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti constituie o condiţie a procesului echitabil, exigenţă a art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Orice parte în cadrul unei proceduri are dreptul, în mod evident, să prezinte judecătorului observaţiile şi argumentele sale şi să pretindă organului judiciar să le examineze pe acestea în mod efectiv. Dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă observaţiile părţilor sunt corect examinate de către instanţă care are, în mod necesar, obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor de probă şi al argumentelor invocate de părţi, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

În speţă, sentinţa recurată este motivată conform standardelor de calitate ce au ca reper dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., prima instanţă a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere de instanţă şi nu împiedică exercitarea controlului ierarhic superior asupra hotărârii primei instanţe.

Înalta Curte reţine şi că, deşi recurenta reclamantă, prin cererea de recurs susţine că instanţa de fond a ignorat susţinerile, se observă că instanţa de fond a avut în vedere în soluţionarea cauzei dedusă judecăţii atât argumentele reclamantei, cât şi apărările formulate de către pârâte.

Din lecturarea sentinţei civile criticate rezultă faptul că aceasta îndeplineşte cerinţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei şi limitele în care a fost învestită, instanţa de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii şi a înlăturat motivat fiecare dintre susţinerile reclamantei.

În acest context critica recurentei la motivării hotărârii instanţei de fond nu poate fi primită.

Faptul că reclamantei nu i s-a încuviinţat o nouă expertiză, nu constituie o nemotivare a hotărârii în condiţiile în care respingerea cererii a fost motivată. În Cauza Mirilashvili împotriva Rusiei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin Hotărârea din 11 decembrie 2008 a arătat că art. 6 din Convenţie nu impune instanţelor interne obligaţia de a solicita opinia unui expert sau orice altă măsură de investigaţie care urmează să fie luată numai pentru că este solicitată de către o parte. Este, în primul rând, de competenţa instanţei naţionale să decidă dacă măsura solicitată este relevantă şi esenţială pentru stabilirea unui caz (a se vedea, mutatis mutandis, Hotărârea din 24 octombrie 1989, pronunţată în Cauza H. împotriva Franţei, paragrafele 60 - 61). Cu toate acestea, în cazul în care instanţa decide că este necesară consultarea unui expert, apărarea trebuie să aibă posibilitatea de a formula întrebări experţilor, să îi conteste şi să îi interogheze în mod direct la proces.

Pe de altă parte, Înalta Curte nu poate reţine nici critica referitoare la faptul că, deşi expertul asistent a depus raportul său cu propria opinie, instanţa nici nu aminteşte despre existenţa raportului acestuia, recurenta considerând că astfel i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenţie, prin ignorarea acestei probe încuviinţată şi administrată, iar în soluţia pronunţată, nu se menţionează, cel puţin, de ce este înlăturată aceasta probă.

Înalta Curte reaminteşte că, potrivit art. 330 alin. (1) din C. proc. civ., efectuarea expertizelor judiciare se încuviinţează sau se dispune, de către instanţa de judecată, la cererea părţilor ori din oficiu, dacă apreciază că, pentru lămurirea unor împrejurări de fapt, este necesar să se cunoască părerea unor specialişti. La efectuarea expertizei pot participa, potrivit art. 330 alin. (5), experţi aleşi de părţi şi încuviinţaţi de instanţă, având calitatea de consilieri ai părţilor, legea procedurală civilă oferindu-le posibilitatea de a da relaţii, de a formula întrebări şi observaţii şi, dacă este cazul, de a întocmi un raport separat cu privire la obiectivele expertizei.

Înalta Curte reţine că, în cadrul procesului, constituie mijloc de probă doar raportul de expertiză întocmit de expertul desemnat de instanţă, observaţiile sau raportul expertului-parte având doar rol de orientare a instanţei, oferindu-i acesteia o perspectivă diferită asupra semnificaţiei rezultatelor raportului de expertiză şi facilitându-i posibilitatea de a evalua corect relevanţa concluziilor expertului desemnat. Aşadar, opinia expertului parte nu are valoare probatorie pentru instanţă iar ca orice mijloc de probă, nici chiar expertiza judiciară nu are valoare probantă absolută, ci este analizată în ansamblul tuturor celorlalte probe administrate.

Expertul parte are rolul de a supraveghea expertul desemnat de instanţă, scopul desemnării sale fiind acela de a conferi părţii încrederea că expertiza a fost realizată în condiţii de profesionalism şi imparţialitate, urmărind activitatea expertului, fără a executa efectiv expertiza, ci doar asigurându-se că modul de efectuare a operaţiunilor specifice expertizei este conform standardelor şi protocoalelor în materie, iar concluziile raportului de expertiză sunt rezultatul unei succesiuni de operaţiuni şi raţionamente realiste şi corect fundamentate ştiinţific. (Decizia CCR nr. 601/2016).

Faţă de cele de mai sus, nu se poate reţine pretinsa nesocotire a dreptului la apărare, invocată de recurenta reclamantă prin faptul că raportul expertului asistent a fost ignorat de către instanţa de fond.

Cât priveşte critica referitoare la greşita aplicare a normelor de drept material, în sensul art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurenta reia practic aspectele de fond fără o menţiune expresă a elementelor apreciate, din perspectiva fondului, ca nelegal dezlegate de către prima instanţă.

Din lecturarea sentinţei atacate, se constată că instanţa de fond a reţinut o stare de fapt corectă şi a făcut o corectă aplicare a normelor de drept incidente în cauză.

Recurenta reclamantă invocă depăşirea mandatului de către inspectorii fiscali în sensul că aceştia au făcut aprecieri şi asupra unor operaţiuni, care erau în afara perioadei de verificare, fără a se dispune extinderea controlului şi fără a fi înştiinţaţi procedural. Înalta Curte constată că ceastă critică adusă actelor fiscale atacate nu a fost supusă controlului instanţei de fond, motiv pentru care, având în vedere dispoziţiile art. 478 raportat la art. 494 din C. proc. civ., ea nu va fi analizată.

Cu privire la măsura 1, recurenta reclamantă arată că, deşi a arătat că fosta bibliotecară a decedat, că un număr mare de cărţi prezintă un grad foarte ridicat de uzură fizică şi nu avea cum să le prezinte copiilor, existând riscul îmbolnăvirii, nicio apărare nu i-a fost luata în considerare.

Înalta Curte constată că această apărare a recurentei reclamante nu are legătură cu ceea ce s-a dispus de către organele de control, respectiv, să se analizeze situaţia fondului de carte a acesteia comparându-se inventarul bunurilor domeniului public al comunei Stângăceaua, secţiunea II anexa 56 şi orice alte documente relevante cu situaţia faptică concluzionându-se dacă există diferenţe şi eventual care sunt acestea.

Astfel recurenta nu neagă faptul că un inventar al fondului de carte a bibliotecii comunale nu a mai avut loc din anul 1999 şi că, doar la data controlului a fost desemnată o comisie de inventariere, aspect care nu are legătură cu decesul bibliotecarei. Aşa cum a reţinut instanţa de fond, potrivit art. 40 alin. (1) din Legea bibliotecilor nr. 334/2002, documentele aflate în colecţiile bibliotecilor au statut de bunuri culturale comune, nu sunt active fixe corporale şi sunt evidenţiate în documente de inventar. Evidenţa documentelor se face în sistem tradiţional şi informatizat conform dispoziţiilor alin. (3) şi (4).

Documentele specifice bibliotecilor se inventariază periodic o dată la 4 ani fondul care cuprinde până la 10.000 de documente (art. 40 alin. (8) lit. a) din Legea nr. 334/2002).

Potrivit (2) al aceluiaşi articol, bunurilor culturale comune, uzate fizic sau moral pot fi eliminate din colecţii însă în condiţiile impuse de această dispoziţie legală, respectiv, numai după o perioadă de minimum 6 luni de la achiziţie şi prin hotărârea conducerii bibliotecii.

Alin. (6) al art. 40 din Legea nr. 334/2002 dispune că, documentele, bunuri culturale comune, găsite lipsă din inventar, se recuperează fizic, prin înlocuirea cu documente identice, sau valoric, prin achitarea valorii de inventar a documentelor, actualizată cu aplicarea coeficientului de inflaţie la zi, la care se adaugă o sumă echivalentă cu de 1 - 5 ori faţă de preţul astfel calculat.

Apărarea superfluă a recurentei în sensul că în Anexa 56 se precizează ca s-au inventariat un nr. de volume cărţi de 8012, dar în Lista de inventariere din 18.07.2016 sunt trecute un număr de 6.400 cărţi, organele de control reţinând o lipsă de 1612 volume de carte, în condiţiile în care o carte poate avea mai multe volume, situaţie în care nu se poate şti câte cărţi lipsesc efectiv, nu poate fi reţinută.

Astfel, atât în Anexa 56 a H.G. nr. x care atestă inventarul bunurilor ce aparţin domeniului public al comunei cât şi în lista de inventar din 2016 şi în expertiza efectuată în cauză, se vorbeşte de nr. volume de carte (nr. de cărţi), fără ca reclamanta să exprime vreun dubiu cu referire la numărul acestora în sensul celor de mai sus, în cadrul contestaţiei sau în faţa instanţei de fond.

Deşi recurenta reclamantă arată că a efectuat demersuri pentru găsirea posibilităţilor reorganizării bibliotecii şi asigurarea continuităţii activităţii acesteia fapt ce a permis şi organelor de inspecţie să asiste la numărătoarea cărţilor, de către comisia stabilită de către ea, Înalta Curte constată că susţinerile nu sunt reale.

Aşa cum s-a arătat mai sus, din anul 1999 nu s-a mai efectuat inventarul fondului de carte deşi acesta trebuia efectuat la fiecare 4 ani. Apoi, în anul 2015 biblioteca a fost închisă iar fondul de carte a fost depozitat în clădirea şcolii, fără a exista un proces-verbal de predare primire şi cu încălcarea prevederilor art. 72 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 334/2002 a bibliotecilor, cu modificările şi completările ulterioare, care stipulează că, schimbarea destinaţiei imobilelor în care funcţionează biblioteci se poate face numai în cazul asigurării unor sedii care respecta standardele optime de funcţionare, conform prezentei legi; (2) în situaţia prevăzuta la alin. (1) autorităţile locale au obligaţia sa asigure continuitatea neîntrerupta a activităţii bibliotecii.

În ceea ce priveşte măsura 2 dispusă de organele de control, să se analizeze condiţiile în care au fost încheiate contractul de prestări servicii nr. x/30.06.2014 modificat prin actul adiţional nr. x/24.03.2015 şi contractul nr. x/9.10.2015 cu S.C. A. S.R.L. referitor la existenţa unei note justificative pentru aplicarea procedurii de cumpărare directa, transmiterea unei notificări către SEAP cu privire la achiziţiile directe, includerea lor în programul anual de achiziţii pentru anii 2014 şi 2015 şi existenţa unor prevederi bugetare, aprobarea contractelor de către autorităţile deliberative şi avizarea CFP a acestora, în fapt Măsura nr. 3 din actul contestat, Înalta Curte constată că instanţa de fond a înlăturat motivate fiecare apărare a reclamantei reţinând justeţea măsurii dispuse.

Referirile recurentei reclamante la Raportul de audit financiar, întocmit de Camera de Conturi Mehedinţi în data de 8.11.2016, şi înregistrat la UAT Stângăceaua, sub nr. x/8.11.2016 în care se menţionează că auditorii publici externi nu au constatat nicio abatere de la legalitatea actelor supuse controlului, nu prezintă relevanţă cu atât mai mult cu cât nu s-a făcut dovada existenţei unui asemenea raport iar o astfel de apărare a fost formulate direct în recurs.

Măsura dispusă nu este nici excesivă în condiţiile în care recurenta reclamantă a încheiat cu S.C. A. S.R.L. contractele de prestări servicii nr. x/30.06.2014 şi nr. y/9.10.2015 fără temei legal, efectuându-se astfel plăţi nelegale către executant, fiind încălcate dispoziţiile art. 14, alin. (3) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale potrivit cărora nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetul local al comunei şi nici nu poate fi angajată şi efectuată din acesta dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială.

De precizat că recurenta reclamantă nu contestă nelegalitatea celor două contracte, aşa cum a fost ea reţinută de instanţa de fond.

În ceea ce priveşte măsura nr. 3, să se analizeze condiţiile în care au fost încheiate contractul de prestări servicii nr. x/20.10.2015 cu II B. referitor la existenta unei note justificative pentru aplicarea procedurii de cumpărare directă, transmiterea unei notificări către SEAP cu privire la achiziţiile directe, includerea lor în programul anual de achiziţie pentru anii 2014 şi 2015 şi existenţa unor prevederi bugetare, aprobarea contractelor de către autorităţile deliberative şi avizarea CFP a acestora, (în fapt, măsura nr. 4 din procesul-verbal de control), Înalta Curte constată că în această cale de atac, recurenta reclamantă nu aduce nicio critică motivelor pentru care s-a reţinut nelegalitatea acestui contract de presări servicii, în sensul că reclamanta nu putea încheia în mod legal un contract de servicii prin care în realitate să achiziţioneze forţă de muncă pentru îndeplinirea unor activităţi aferente unor funcţii contractuale vacante atribuţiile din organigrama instituţiei ci era ţinută ca să procedeze la ocuparea posturilor vacante prin concurs sau examen, potrivit legislaţiei incidente în această situaţie.

Faptul că facturile au fost emise în baza contractului de prestări servicii, în condiţiile stabilite prin contract, în conformitate cu necesităţile UATC Stângăceaua şi respectivele facturi întrunesc calitatea de documente justificative pentru a fi înregistrate în contabilitate, nu prezintă relevanţă câtă vreme ele au fost emise iar plăţile au fost efectuate fără a exista vreo bază legală, fiind încălcate fiind încălcate dispoziţiile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale arătate mai sus.

Cu privire la măsura nr. 5, să se analizeze facturile emise în executarea contractelor nr. x/14. 10.2014 şi y/12.11.2015 încheiate cu S.C. C. S.R.L. având ca obiect prestări servicii de iluminat public şi să se concluzioneze dacă acestea întrunesc calitatea de documente justificative conform OMF nr. 1792/2002 şi nr. 1917/2005, recurenta arată că plăţile suplimentare au fost făcute în baza clauzelor contractuale (art. 7 şi art. 5 din contracte) în sensul că, costul materialelor folosite la întreţinere şi intervenţii, se va adaugă la preţul contractului, deci se poate depăşi valoarea lucrărilor de servicii pentru reţeaua electrică şi iluminat public în localitate.

Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, la încheierea celor două contracte, reclamanta a încălcat dispoziţiile art. art. 25 alin. (1), (26) şi 29 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, prevederi care impun autorităţii contractante obligaţia de a estima cât mai riguros valoarea contractului de achiziţie publică, ca element esenţial al acestuia, prin luarea în considerare în cadrul acesteia în cazul contractului de lucrări care impune şi furnizarea de echipamente, instalaţii sau alte dotări şi a valorii acestora din urmă. Aceste reguli nu au fost respectate de către reclamantă ceea ce a condus la încheierea unor contracte ce nu cuprindeau valoarea estimată a materialelor folosite de prestator pentru intervenţii/reparaţii şi s-a ajuns astfel ca valoarea materialelor solicitate la plată de către executant pentru intervenţii/reparaţii să depăşească preţul convenit pentru îndeplinirea contractului, schimbându-se în consecinţă însăşi natura contractului dintr-un contract de lucrări într-un contract de furnizare.

Înalta Curte constată că recurenta reclamantă nu aduce nicio critică referitoare la încheierea contractului în condiţii contrare legislaţiei în domeniu, aşa încât, orice referire la clauzele contractului nu au relevanţă câtă vreme, în ansamblul său contractul este nelegal.

Cu referire la măsura nr. 6, să se arate dacă, din documentele aflate în dosarul cauzei şi cele care vor fi puse la dispoziţie de către reclamantă rezulta justificarea prelungirii duratei Acordului Cadru de lucrări nr. x/12.10.2010 prin actul adiţional nr. x/26.09.2014, Înalta Curte constată că toate susţinerile recurentei reclamante din această cale de atac au fost analizate de către instanţa de fond şi înlăturate în mod justificat.

Reţinerea de către instanţa de fond a faptului că, plăţi în mod legal nu se puteau face de către reclamantă decât în baza unor contracte subsecvente acordului cadru, iar nu direct în baza acestuia, deoarece acesta nu are decât caracterul unei promisiuni bilaterale de a contracta în viitor, iar nu caracterul unui contract prin care să se stabilească drepturi şi obligaţii privind executarea lucrărilor şi plata preţului acestora, nu a fost combătută în vreun fel de către recurentă.

În aceste condiţii în mod temeinic s-a reţinut de către organul de inspecţie economico-financiară că plăţile făcute de reclamantă în perioadele în care între aceasta şi executantul D. S.A. nu s-a încheiat un contract de achiziţie publică subsecvent acordului-cadru, sunt nelegale.

Toate celelalte justificări prezentate de recurenta reclamantă cu privire la prelungirea Acordului-cadru, caracterul real al lucrărilor efectuate, sunt nerelevante în contextul în care s-a reţinut efectuarea plăţilor cu nerespectarea prevederilor legale.

Pentru toate acestea, în baza art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Stângăceaua, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Stângăceaua împotriva sentinţei civile nr. 339 din 20 iunie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 iunie 2021.

GGC - MM