Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 309/2003 AI generated

Waiver of appeal by notarized declaration in civil commercial retrial proceedings

Case Number Decizia nr. 309/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome struck_off

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice ruled to take note of the appellant's waiver of its appeal, thereby terminating the appellate proceedings and leaving the underlying decision in force. The dispute involved a request for retrial (revizuire) of a commercial court decision, which had previously been the subject of an appeal decided by the Supreme Court of Justice's Commercial Section; the appellant, a joint-stock company, subsequently filed a notarized written declaration waiving the appeal. The court's operative decision was based on Article 246 of the Code of Civil Procedure, which governs the waiver of appeal, finding that the waiver was validly made in a public deed by a party with the capacity to dispose of its rights and that the opposing party did not object to the cessation of proceedings.

Legislator headnote

AI generated

art. 246 C. proc. civ; Waiver of appeal by notarized declaration in civil commercial retrial proceedings: Constatând că recurenta are capacitatea de a dispune, că renunțarea la judecarea recursului a fost făcută în scris prin act autentic și că intimata nu se opune renunțării la judecată, respectiv nu cere continuarea judecății, instanța de judecată va lua act că recurenta a renunțat la judecarea recursului, în condițiile art. 246 C. proc. civ.

Keywords

AI generated
article of civil procedure waiver of right joint stock companies commercial dispute invalidity proceedings and surrender appealability of remand decision
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 1 septembrie 2003, S.C. F. S.A. Bacău a declarat recurs împotriva unei decizii pronunțată de secția comercială a Curții Supreme de Justiție în soluționarea unei cereri de revizuire a unei decizii pronunțate în recurs, de aceeași secție.

La data de 28 august 2003, recurenta a depus declarație scrisă de renunțare la recurs. Anexat acestei declarații, recurenta a depus „declarație de renunțare la recurs” autentificată sub nr. 1251 din 25 august 2003 a Biroului Notarului Public L.O.L.

Constatând că recurenta are capacitatea de a dispune, că renunțarea la judecarea recursului a fost făcută în scris prin act autentic și că intimata nu se opune renunțării la judecată, respectiv nu cere continuarea judecății, instanța de judecată va lua act că recurenta a renunțat la judecarea recursului, în condițiile art. 246 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunțarea la judecata recursului declarat de revizuienta S.C. F. S.A. Bacău împotriva deciziei nr. 2427 din 18 aprilie 2003 pronunțată în dosarul nr. 539/2003 al Curții Supreme de Justiție, secția comercială.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 octombrie 2003.