Financial corrections upheld in procurement irregularities challenge; appeal dismissed as unfounded

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea înregistrată la data de 26.03.2014, sub numărul x/2014, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic - Organism Intermediar POSDRU (CNDIPT - OIPOSDRU), pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea deciziei nr. 7/27.02.2014, prin care s-a soluţionat contestaţia nr. 28/27.02.2014, formulată împotriva notei nr. x/23.12.2013 de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare pentru programele operaţionale, în cadrul obiectivului convergenţă, pentru proiectul x - "Dialogul social - către o rută flexibilă pentru ocupare şi incluziune" şi anularea notei nr. x/23.12.2013 de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare pentru programele operaţionale, în cadrul obiectivului convergenţă, prin care s-a stabilit în sarcina C.N.S.R.L - Frăţia un debit de 36.492,76 RON.

1.2. Pârâtul Organismul Intermediar Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti, raportat la dispoziţiile art. 101 din Legea nr. 554/2004, precum şi excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, motivat de faptul că actele administrative contestate au fost emise de Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, solicitând, totodată, introducerea în cauză a acestei autorităţi.

1.3. Prin răspunsul la întâmpinare, depus la data de 13.08.2014, reclamanta A. a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârât, a Ministerului Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de Management pentru POSDRU (AMPOSDRU)

1.4. Prin sentinţa civilă nr. 6648 din 20.10.2014, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

1.5. Cauza a fost înaintată Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, care, prin sentinţa civilă nr. 1452 din 22.05.2015, a admis cererea formulată de reclamanta A. şi a anulat decizia nr. 7/27.02.2014 şi nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/23.12.2013.

1.6. Împotriva sentinţei anterior menţionate a declarat recurs pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, ce a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 16.09.2015.

1.7. Prin decizia nr. 417 din 7.02.2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul şi a casat sentinţa civilă nr. 1452 din 22.05. 2015, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleaşi instanţe.

1.8. În rejudecare, la data de 11.04.2018, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub numărul x/2014*.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3474 din 3.09.2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Educaţiei Naţionale - Direcţia Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Capital Uman (fost Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic - Organism Intermediar POSDRU) şi a dispus respingerea acţiunii, în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

De asemenea, a respins pe fond cererea formulată de către reclamantă în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene - AMPOSDRU, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 3474 din 3.09.2018, a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., coroborate cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, solicitând casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii, respectiv anularea deciziei nr. din /27.02.2014 şi a notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/23.12.2013.

În motivarea recursului, reclamanta arată că hotărârea este pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

1. Conform art. 21 alin. (26) din O.U.G. nr. 66/2011, procesul-verbal/nota de constatare a neregulilor se emite în termen de 60 de zile de la data comunicării documentelor de constatare ale Autorităţii de Audit. Instanţa de fond a reţinut că nota de constatare emisă la data de 23.12.2013 nu respectă termenul anterior menţionat, însă a considerat că aceasta nu este o cauză de nelegalitate a actului administrativ, termenul fiind unul de recomandare.

Contrar celor reţinute de instanţa de fond, recurenta apreciază că termenul este imperativ, iar nu supletiv/de recomandare.

2. Instanţa a aplicat greşit şi prevederile H.G. nr. 875/2011 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 66/2011, coroborate cu art. 21 alin. (21) din O.U.G. nr. 66/2011, având în vedere că în conţinutul notei de constatare nu este redat contextul în care s-au produs pretinsele nereguli reţinute în sarcina reclamantei, iar faptele imputate nu reprezintă nereguli, în sensul acestei noţiuni definite prin O.G. nr. 79/2003, H.G. nr. 1306/2007 şi prin clauzele contractului de finanţare.

Era necesară identificarea concretă a faptelor calificate ca nereguli şi descrierea împrejurărilor care au determinat existenţa respectivelor fapte, art. 21 alin. (21) din O.U.G. nr. 66/2011 stabilind că procesul-verbal/nota de constatare trebuie să conţină motivele de fapt pe care se întemeiază. În lipsa descrierii faptei, nu se poate trage o concluzie privind corecta încadrare juridică a acesteia, fiind încălcate principiul legalităţii şi dreptul la apărare al reclamantei.

Instanţa de fond a confirmat că descrierea neregulilor nu se regăseşte la punctul notei de constatare referitor la motivele de fapt, dar a apreciat eronat că alte puncte ale notei de constatare ar prezenta elementele de fapt relevante, suplinind lipsa menţionată. De asemenea, a stabilit că neregularitatea nu ar fi produs reclamantei nicio vătămare, care să impună anularea actului administrativ pentru acest motiv.

Recurenta arată că faptele care i-au fost imputate nu reprezintă nereguli, în sensul definit de art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011. Pentru a exista o abatere de la legalitate este necesară îndeplinirea a două condiţii şi anume: să existe o cheltuială necuvenită şi aceasta să fi prejudiciat bugetul Comunităţii Europene sau pe cel din care provine cofinanţarea aferentă. Or, în cuprinsul notei de constatare nu se menţionează care este prejudiciul cauzat bugetelor amintite şi de ce sumele sunt considerate a fi plătite necuvenit.

Autoritatea de Management a considerat că reclamanta se face vinovată de nerespectarea regulilor privind achiziţiile, prin utilizarea unor factori de evaluare a ofertelor neadecvaţi (în cadrul a două contracte de prestări servicii) şi, respectiv, prin indicarea unor mărci de fabrică fără utilizarea sintagmei "sau echivalent" (în cadrul altor două contracte de furnizare de produse).

Chiar dacă analiza echipei de control ar fi corectă, în condiţiile în care utilizarea factorilor de evaluare respectivi nu a influenţat rezultatul procedurii de achiziţie, situaţie reţinută în chiar proiectul notei de constatare, stabilirea unei corecţii financiare, chiar şi de numai 5%, este neîntemeiată.

Instanţa de fond a considerat eronat că, în speţă, prejudiciul are caracter potenţial.

3. O altă critică priveşte încălcarea prevederilor imperative ale Regulamentului Consiliului nr. 1083/2006 şi a principiului proporţionalităţii.

Potrivit principiului menţionat, pentru aprecierea legalităţii măsurii dispuse, trebuie verificat dacă aceasta este necesară în raport de scopul urmărit şi dacă nu are un efect excesiv. Instanţa a apreciat în mod greşit că principiul proporţionalităţii a fost respectat prin aplicarea celei mai mici corecţii financiare prevăzute în anexa O.U.G. nr. 66/2011.

4. Instanţa a încălcat art. 6 alin. (2) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, coroborat cu art. 20 din Constituţie întrucât procedura de contestare a notei de constatare poate fi asimilată unei proceduri penale, în care trebuie să se ţină cont de prezumţia de nevinovăţie. Instanţa a reţinut eronat că actele administrative contestate nu pot fi asimilate unui proces-verbal de contravenţie şi, drept urmare, nu ar fi aplicabile garanţiile procedurale specifice materiei penale.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, Ministerul Fondurilor Europene, în calitate de succesor al pârâtului MDRAPFE, de la care i s-a transmis funcţia de Autoritate de Management pentru POSDRU, în baza O.U.G. nr. 1/2018 şi a H.G. nr. 52/2018, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

1. Cu privire la prima critică din recurs, arată că instanţa de fond a dat o corectă interpretare dispoziţiilor art. 21 alin. (26) din O.U.G. nr. 66/2011, când a apreciat că termenul prevăzut de norma invocată nu este unul imperativ, ci are caracter de recomandare. Nerespectarea termenului nu este de natură să conducă la anularea notei de constatare întrucât dispoziţiile legale care-l stabilesc nu au caracter imperativ. Având în vedere prevederile art. 60 alin. (1) lit. d) şi alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011, nerespectarea termenului prevăzut de art. 21 alin. (26) reprezintă numai abatere în sarcina emitentului actului administrativ atacat, însă, legiuitorul nu impune decăderea emitentului din dreptul de a emite titlul de creanţă.

Chiar dacă s-ar lua în considerare susţinerile reclamantei, în condiţiile în care norma din art. 21 alin. (26) este una de procedură, reclamata ar fi trebuit nu numai să invoce, ci şi să dovedească vătămarea generată de emiterea întârziată a notei de constatare, ceea ce nu s-a realizat în cauză.

2. Cu privire la cea de-a doua critică a recurentei, intimatul-pârât arată că în cuprinsul notei de constatare nr. x/23.12.2013 (pct. 6 şi 9) sunt prezentate detaliat împrejurările specifice fiecărui contract de achiziţie analizat, instanţa stabilind corect că au fost identificate faptele şi au fost descrise împrejurările săvârşirii abaterilor. Dispoziţiile art. 21 alin. (21) din O.U.G. nr. 66/2011 au fost respectate, nota de constatare cuprinzând (de la fila x la fila x) motivele de fapt, descrierea împrejurărilor, temeiurile de drept ale constatărilor şi aplicării corecţiei, adică toate elementele obligatorii cerute de lege pentru valabila emitere a actului administrativ.

În ceea ce priveşte susţinerea recurentei potrivit căreia faptele ce îi sunt imputate nu ar reprezenta nereguli, acestea sunt nefondate.

Ca observaţie generală care se impune cu privire la ansamblul criticilor invocate prin cererea de recurs, intimatul arată că recurenta nu se raportează la considerentele concrete ale hotărârii instanţei de fond, ci reia susţinerile din cererea de chemare în judecată.

Cât priveşte abaterile de la legalitate, instanţa a reţinut judicios că sunt întemeiate constatările echipei de control raportat la cele patru contracte de achiziţie publică verificate, nefiind respectate principiile care stau la baza achiziţiilor publice.

Neidentificarea unui prejudiciu nu poate invalida corecţia financiară pentru că o astfel de identificare nu este necesară, aşa cum s-a reţinut în jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal. Prejudiciul se produce prin încălcarea de către beneficiar a normelor legale.

3. Referitor la susţinerea potrivit căreia instanţa ar fi încălcat principiul proporţionalităţii, intimatul arată că au fost aplicate corecţii financiare de 5% pentru fiecare contract de achiziţie apreciat a fi afectat de nereguli, valoarea corecţiei fiind stabilită la minimul prevăzut de lege. În mod corect instanţa a stabilit că nu au fost identificate împrejurări care să justifice neaplicarea corecţiei, prevăzută ca atare în anexa O.U.G. nr. 66/2011.

Este de menţionat că, în speţă, cuantumul corecţiei a fost determinat ţinând seama şi de pct. 23 din Ghidul pentru stabilirea corecţiilor financiare COCOF 07/0037/03 - Anexa 5 la Instrucţiunea AMPOSDRU nr. 26/2010.

Contrar opiniei recurentei, măsura administrativă a corecţiei de 5 % este adecvată, necesară şi corespunzătoare scopului urmărit, având în vedere existenţa abaterilor şi potenţialul lor de a produce prejudicii.

4. În legătură cu ultima critică din recurs, intimatul arată că verificarea legalităţii actelor administrative contestate trebuie să aibă loc prin raportare la dispoziţiile O.U.G. nr. 66/2011, O.U.G. nr. 34/2006, H.G. nr. 875/2011, H.G. nr. 925/2006, precum şi la prevederile contractului de finanţare, nefiind incidente normele invocate de recurentă a fi fost încălcate.

5. Alte aspecte procesuale

Prin răspunsul la întâmpinare, formulat la data de 14.12.2018, recurenta-reclamantă A. a precizat că, prin cererea de recurs, a solicitat casarea sentinţei în ce priveşte soluţia pronunţată pe fond, în contradictoriu cu pârâtul care exercită funcţia de Autoritate de Management, nu şi în ceea ce priveşte soluţia pronunţată pe temeiul excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive asupra cererii formulate în contradictoriu cu pârâtul care exercită funcţia de Organism Intermediar.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de nelegalitate invocate, Înalta Curte constată următoarele:

O observaţie prealabilă analizării criticilor din recurs este aceea că s-a recurat exclusiv soluţia pronunţată de Curtea de Apel pe fondul cauzei, în cererea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul MDRAPFE-AMPOSDRU, iar nu şi soluţia de respingere a cererii reclamantei în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale - OIPOCU, pe temeiul lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului.

Motivele de recurs se subsumează cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

1. Printr-o primă critică, recurenta-reclamantă invocă greşita interpretare şi aplicare de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 21 alin. (26) din O.U.G. nr. 66/2011, care stabilesc termenul de emitere a procesului-verbal/notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare. Instanţa a stabilit că termenul de 60 de zile (care curge de la data comunicării documentelor de constatare emise de Autoritatea de Audit) a fost depăşit în cauză, însă aceasta nu constituie un motiv de nelegalitate/anulare a notei de constatare, termenul nefiind unul imperativ, ci de recomandare (unica consecinţă a nerespectării lui fiind aceea a posibilei atrageri a răspunderii disciplinare a funcţionarilor publici responsabili, conform art. 60 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 66/2011).

Recurenta-reclamantă continuă să susţină că termenul stabilit de norma invocată este unul imperativ. Instanţa de recurs va înlătura această critică, constatând că judecătorul fondului a interpretat corect dispoziţiile art. 21 alin. (26) din O.U.G. nr. 66/2011. Termenul menţionat are caracter de recomandare, neimpunându-se decăderea autorităţii din dreptul de a mai emite titlul de creanţă, în cazul nerespectării acestuia. Dimpotrivă, din interpretarea sistematică a dispoziţiilor O.U.G. nr. 66/2011 rezultă că în sarcina autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene stă obligaţia de a întreprinde acţiunile necesare în vederea identificării neregulilor ivite în gestionarea fondurilor nerambursabile şi dispunerii unor măsuri administrative de corecţie proporţionale. Prin stabilirea termenului de emitere a notei de constatare, legiuitorul a urmărit asigurarea bunei gestiuni a fondurilor europene, respectiv eficientizarea activităţii de recuperare a creanţelor bugetare rezultate din nereguli, nicidecum sancţionarea autorităţii cu decăderea din dreptul de a emite procesul-verbal/nota de constatare, în caz de nerespectare a termenului.

Chiar şi în ipoteza în care s-ar considera că nerespectarea termenului de emitere a actului de constatare a neregulii are aptitudinea de a conduce la anularea acestuia, nulitatea este condiţionată de existenţa unei vătămări. Deci ar trebui să se invoce şi să se dovedească o vătămare provocată anume de întârzierea în emiterea actului şi care să nu poată fi înlăturată altfel decât prin anularea actului emis cu nerespectarea termenului. Or, în cauză nu a fost invocată şi dovedită o astfel de vătămare.

2. Cel de-al doilea motiv de recurs se referă la nevalorificarea de către instanţa de fond a motivelor de nelegalitate a notei de constatare prin care s-a invocat lipsa descrierii faptei şi inexistenţa neregulilor.

Instanţa de fond a reţinut că motivele de fapt ale emiterii notei de constatare au fost redate în conţinutul actului administrativ, chiar dacă în secţiuni diferite de cea dedicată descrierii faptelor şi că prin această modalitate de întocmire a actului administrativ nu s-a adus reclamantei nicio vătămare.

Deşi recurenta se referă la argumentele instanţei, nu le combate, ci reia susţinerea potrivit căreia lipsa descrierii faptei ar constitui o încălcare a principiului legalităţii şi a dispoziţiilor art. 21 alin. (21) din O.U.G. nr. 66/2011.

Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă continuă să susţină o neregulă formală lipsită de consecinţe juridice, respectiv descrierea faptelor la alte rubrici ale notei de constatare decât cea dedicată motivelor de fapt. Nu există o încălcare a art. 21 alin. (21) din O.U.G. nr. 66/2011 câtă vreme nota de constatare cuprinde motivele de fapt pe care se întemeiază, aspect reţinut de instanţa de fond şi pe care recurenta nu îl contrazice.

Cât priveşte calificarea faptelor drept nereguli, aceasta a fost corect raportată de către instanţa de fond la dispoziţiile de drept substanţial aplicabile în raport de datele săvârşirii neregulilor, date aflate sub imperiul O.U.G. nr. 79/2003. Art. 2 alin. (1) lit. a) din acest act normativ defineşte neregula ca reprezentând orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile legale naţionale şi/sau comunitare, precum şi cu prevederile contractelor ori ale altor angajamente legale încheiate în baza acestor dispoziţii, care prejudiciază bugetul general al Comunităţii Europene şi/sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum şi bugetele din care provine cofinanţarea aferentă printr-o cheltuială necuvenită.

Ceea ce susţine recurenta-reclamantă este că nu ar fi îndeplinită condiţia prejudicierii bugetului Comunităţii Europene sau a bugetului din care provine cofinanţarea aferentă, printr-o cheltuială necuvenită. Altfel spus, prin recurs este criticată dezlegarea dată de instanţa de fond motivului de nelegalitate de ordin substanţial referitor la calificarea faptelor drept nereguli în lipsa indicării unui prejudiciu cert care să se fi produs la adresa fondurilor europene din care a fost finanţat proiectul.

Asupra acestui aspect, Înalta Curte constată că instanţa de fond a stabilit cu aplicarea corectă a legii că pentru existenţa neregulii nu era necesară indicarea/stabilirea unui prejudiciu cert la adresa bugetului general al Uniunii Europene. Aceasta întrucât, într-o interpretare conformă a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 79/2003 cu prevederile Regulamentului nr. 2988/95 al Consiliului şi cu cele ale Regulamentului nr. 1083/2006 al Consiliului, neregula este reprezentată de orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului Uniunii Europene.

Cu alte cuvinte, şi abaterile fără un impact financiar precis pot afecta interesele Uniunii Europene, definirea neregulii prin raportare şi la prejudiciul potenţial fiind confirmată de jurisprudenţa CJUE (a se vedea hotărârile pronunţate în cauzele C-465/10, C199/03).

3. Cea de-a treia critică se referă la încălcarea principiului proporţionalităţii în aplicarea corecţiei financiare.

Instanţa de fond a stabilit că impunerea corecţiei financiare de 5% pentru fiecare dintre cele patru contracte de achiziţie supuse controlului reflectă o aplicare corectă a principiului proporţionalităţii, reglementat atât la nivelul legislaţiei naţionale, prin art. 2 alin. (1) lit. m) din O.U.G. nr. 66/2011, cât şi la nivel unional prin art. 98 alin. (2) din Regulamentul nr. 1083/2006 al Consiliului.

Recurenta-reclamantă continuă să susţină că nu s-a verificat dacă măsura este necesară şi proporţională cu scopul urmărit, ignorând argumentele instanţei de fond care a arătat că o corecţie financiară de 5% reprezintă procentul minim prevăzut de anexa O.U.G. nr. 66/2011, în raport de abaterile de la legalitate constatate, dar şi de pct. 24 din Ghidul pentru stabilirea corecţiilor financiare COCOF 07/0037/03.

Înalta Curte constată că însuşi legiuitorul a procedat, în cadrul anexei O.U.G. nr. 66/2011, la o estimare a proporţionalităţii măsurii în raport de gravitatea încălcării reglementărilor din materia achiziţiilor publice şi că aplicarea unei corecţii financiare sub minimul prevăzut de norma incidentă ar însemna încălcarea acesteia, motiv pentru care susţinerile recurentei sunt apreciate a fi nefondate.

4. În fine, cea din urmă critică din recurs se referă la asimilarea procedurii de contestare a actelor administrative de aplicare a corecţiilor financiare unei proceduri penale, în sensul art. 6 alin. (2) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care ar presupune aplicarea garanţiilor procesuale corespunzătoare.

Instanţa de fond a stabilit că actele administrative contestate nu pot fi asimilate proceselor-verbale de contravenţie, asimilare pe baza căreia îşi susţine recurenta-reclamantă solicitarea de aplicare a garanţiilor procesuale specifice materiei penale.

Înalta Curte constată că actele administrative contestate au ca obiect constatarea unor nereguli în gestionarea fondurilor europene şi luarea unor măsuri administrative de recuperare a cheltuielilor socotite necuvenite. Aplicarea corecţiei financiare nu reprezintă o sancţiune, ci o măsură administrativă, aspect confirmat în practica CJUE. Obligaţia de a restitui un avantaj primit în mod nejustificat printr-o neregularitate (în materia acordării fondurilor nerambursabile) este o simplă consecinţă a constatării că nu au fost respectate condiţiile necesare pentru obţinerea avantajului care rezultă din reglementarea Uniunii, care face ca avantajul (n.a. contractual) primit să fie necuvenit (§ 50 din hotărârea CJUE din 26 mai 2016 în cauzele conexate C-260/14 şi C-261/14).

Măsura corecţiei financiare neconstituind sancţiune, nici procedura administrativă de emitere a titlului de creanţă şi nici procedura judiciară de contestare a acestuia nu intră în sfera materiei penale, reglementată de dreptul european invocat de recurenta-reclamantă.

Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 3474 din data de 3 septembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 iunie 2021.

GGC - MM