Loss of current interest in appeal after voluntary execution of judgment by the respondent: salary classification for judicial personnel

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea formulată la data de 31.07.2017 şi înregistrată sub nr. x/2017 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE. Şi FF., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Oradea, au solicitat:

- anularea sau modificarea Ordinului 1471/C din 24.05.2017 şi al Ordinului nr. 1479/C din 24.05.2017 emise de Ministerul Justiţiei în ceea ce priveşte drepturile salariale ale reclamanţilor;

- emiterea unor noi ordine de încadrare ale reclamanţilor, în care indemnizaţia de încadrare să fie stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu 9.04.2015, până la data de 1.12.2015 şi de 445,5 RON, începând cu data de 1.12.2015 având în vedere majorarea de 10%, conform Legii nr. 293/2015.

- obligarea pârâţilor să plătească în favoarea reclamanţilor, diferenţele băneşti dintre venitul salarial calculat potrivit valorii de referinţă sectorială de 405 RON pentru perioada 9.04.2015 - 1.12.2015 şi de 445,5 RON pentru perioada 1.12.2015 - 1.10.2016 şi venitul efectiv plătit pentru perioadele respective, actualizate cu indicele de inflaţie precum şi la plata dobânzii legale aferentă de la data scadenţei fiecărui venit salarial până la data plăţii efective.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 929 din 5 martie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile de inadmisibilitate şi prescripţiei, invocate de pârâtul Ministerul Justiţiei. De asemenea, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei relativ la capătul de cerere privind plata diferenţei salariale rezultate, drepturi actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală, şi a respins, în consecinţă, acest capăt de cerere în contradictoriu cu pârâtul menţionat, pentru lipsa calităţii procesuale pasive. A admis, în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE. Şi FF., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei şi cu pârâta Curtea De Apel Oradea. A anulat, în parte, Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 1471/C din 24.05.2017, doar în ceea ce îi priveşte pe reclamanţi. A obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să emită, pentru fiecare dintre reclamanţi, ordin de încadrare salarială producătoare de efecte juridice începând cu data de 9.04.2015, cu luarea în considerare a instanţei cu care s-a aflat în raporturi de serviciu şi a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON, ţinând seama şi de majorarea de 10%, conform Legii nr. 293/2015. A obligat pârâta Curtea de Apel Oradea să plătească fiecărui reclamant, diferenţele salariale rezultate, doar corespunzător perioadei reglementate prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 1471/C din 24.05.2017, în care s-a aflat în raporturi de serviciu cu pârâta menţionată, precum şi actualizarea acestora cu indicele de inflaţie şi dobândă legală aferente perioadei de la data scadenţei fiecărui venit salarial lunar şi până la data plăţii efective. A respins, în rest, cererea de chemare în judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 929 din 5 martie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei, prin care, în temeiul dispoziţiilor art. 496 din C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului şi casarea sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii ca rămasă fără obiect.

Susţine recurentul - pârât Ministrul Justiţiei că, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, acţiunea intimaţilor - reclamanţi ar fi rămas, la acest moment, fără un astfel de obiect, întrucât pretenţiile acestora au fost satisfăcute. În acest sens recurentul arată că la data de 24.05.2018 a fost emis Ordinul nr. 2066/C/2018, în baza dispoziţiilor Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată, cu modificări şi completări prin Lege nr. 71/2015, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, a dispoziţiilor art. 131 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi ale prevederilor art. 74 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ţinând seama de Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale precum şi de Ordinul nr. 75 din 15.03.2018 emis de Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, din care rezultă că judecătorii, magistraţii-asistenţi, personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex din cadrul instanţei supreme sunt salarizaţi, pentru perioada 9.04.2015 - 30.11.2015, prin acordarea valorii de referinţă sectorială (VRS) de 421,36 RON, respectiv VRS 405 RON, la care se adaugă 4%, procent prevăzut de Ordonanţa Guvernului nr. 13/2008 privind creşterile salariale aplicabile judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei pentru anul 2008 şi, pentru perioada 1.12.2015 - 31.12.2017, prin acordarea unei VRS de 463,5 RON, respectiv VRS de 405 RON la care se adaugă 4%, procent prevăzut de Ordonanţa Guvernului nr. 13/2008 şi 10%, procent prevăzut de Legea nr. 293/2015.

Mai afirmă recurentul-pârât că, în aplicarea prevederilor O.M.J. nr. 2066/2018 a fost emis O.M.J. nr. 3078/C/2018, drepturile reclamanţilor fiind stabilite în anexa nr. 18 a unui astfel de ordin.

Prin urmare, consideră recurentul că, întrucât prin O.M.J. nr. 2066/2018 şi nr. 3078/2018, reclamanţilor le-au fost acordate drepturile salariale solicitate, aceştia nu ar mai justifica, în opinia recurentului, un interes în susţinerea pretenţiilor formulate, motiv pentru care s-ar impune respingerea acţiunii ca rămasă fără obiect.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 26.11.2018, intimaţii-reclamanţi au solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea drept temeinică şi legală a sentinţei atacate.

5. Procedura în faţa instanţei de recurs

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 494, art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia din data de 11.01.2019 s-a fixat termen de judecată la data de 9.06.2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepţia este întemeiată, pentru următoarele considerentele:

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi iniţiat şi întreţinut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziţii aplicabile şi în cazul căilor de atac.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmăreşte cel ce învesteşte o instanţă de judecată cu o cerere (acţiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât şi în căile de atac.

Procedând la o delimitare a cadrului procesual dedus judecăţii în recurs, Înalta Curte observă că recurentul-pârâtul Ministerul Justiţiei nu a formulat recurs împotriva soluţiei de respingere a excepţiilor inadmisibilitate şi prescripţiei, ridicate de pârât în faţa instanţei de fond, ci, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără a critica, însă, cele reţinute de prima instanţă prin hotărârea recurată, a argumentat doar că acţiunea reclamanţilor ar fi rămas fără obiect.

Lipsa de obiect a acţiunii a fost susţinută de pârât prin raportare la emiterea Ordinului nr. 2066/C din data de 24.05.2018, prin care a fost recunoscut dreptul reclamanţilor la calcularea indemnizaţiei lunare brute prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,63 RON, pe perioada 9.04.2015 - 30.11.2015, respectiv de 463,50 RON, începând cu data de 1.12.2015.

Înalta Curte observă că obiectul acţiunii civile ce face obiectul prezentului dosar este reprezentat, în esenţă, de pretenţia reclamanţilor de a le fi recunoscute drepturile salariale, având în vedere refuzul pârâtului de a răspunde solicitării de emitere a unui nou ordin de salarizare, în conformitate cu textele de lege indicate.

Înalta Curte reţine, în acord cu aspectele învederate de intimaţi prin întâmpinare, că Ordinul colectiv nr. 2066/C/2018, de care se prevalează recurentul-pârât, a fost emis la 24.05.2018, ulterior pronunţării sentinţei recurate.

Prin urmare, obiectul acţiunii exista atât la data introducerii cererii, cât şi la data pronunţării hotărârii de fond, respectiv 27.04.2018, motiv pentru care se impune realizarea unei examinări a efectelor pe care emiterea acestuia le produce.

Aspecte învederate de recurent, privind rămânerea fără obiect a cauzei, nu pot fi primite de către instanţa de control judiciar, întrucât, o soluţie în sensul indicat de recurent este incidentă doar atunci când ceea ce s-a dedus judecăţii a fost executat de pârât, de bună voie, urmare a unei împrejurări intervenite ulterior introducerii cererii de chemare în judecată, însă anterior soluţionării acesteia de către instanţa de judecată. După cum a statuat Înalta Curte în jurisprudenţa sa, respingerea cererii ca rămasă fără obiect nu reprezintă o soluţie consacrată legislativ, dar se justifică sub imperiul noului C. proc. civ., fiind dedusă pe cale de interpretare din dispoziţiile art. 194 lit. c) din C. proc. civ.

Pe de altă parte, ipoteza incidentă materiei unei astfel de soluţii este cea a executării voluntare întreprinse de pârât în faza premergătoare pronunţării unei hotărâri judecătoreşti, întrucât prin intermediul hotărârii pronunţate de instanţă, potrivit prevederilor art. 5 alin. (1), coroborat cu art. 6 alin. (1) şi art. 397 alin. (1) C. proc. civ., cererea reclamantului este soluţionată. Conform art. 430 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., hotărârea judecătorească ce soluţionează în tot sau în parte fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra altui incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată, autoritatea de lucru judecat fiind provizorie când hotărârea este supusă apelului sau recursului. Utilizarea termenului "provizoriu" în cuprinsul alin. (4) al art. 430 din C. proc. civ. indică doar potenţiala posibilitate de reformare a unei astfel de hotărâri, însă caracterul provizoriu nu poate fi interpretat în sensul ignorării efectelor pe care o astfel de hotărâre, până la momentul unei astfel de potenţiale reformări, le produce. Voinţa legiuitorului de a conferi inclusiv unei astfel de hotărâri autoritate de lucru judecat, cu toate efectele pe care aceasta le produce, este lipsită de echivoc. În acest context, actul pârâtului de executare voluntară a obligaţiilor ce, temporal, se poziţionează după soluţionarea cererii de chemare în judecată prin hotărâre judecătorească, nu poate genera rămânerea fără obiect a unei astfel de cereri (ce la momentul respectiv era deja soluţionată), ci reprezintă doar act de executare voluntară a hotărârii judecătoreşte, în sensul art. 622 alin. (1) din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte acţiunea ce face obiectul dosarului de faţă a precizat faptul că Ordinul nr. 2066/C/2018 a fost emis în baza Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, în baza O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată, cu modificări şi completări, prin Legea nr. 71/2015, în baza O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, în baza dispoziţiilor art. 131 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 74 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ţinând seama de Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale precum şi de Ordinul nr. 75 din 15.03.2018 emis de Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Or, dispoziţiile legale în baza cărora a învederat recurentul-pârât că a fost emis ordinul prin care s-a recalculat cuantumul indemnizaţiei de încadrare cuvenită reclamanţilor sunt tocmai cele avute în vedere de instanţa de fond în considerentele hotărârii recurate.

Astfel, Înalta Curte apreciază că emiterea Ordinului nr. 2066/C/2018, după soluţionarea cauzei în primă instanţă, nu reprezintă o împrejurare de natură a lipsi de obiect acţiunea, ci reprezintă o punere în executare a dispoziţiilor instanţei de fond, având efectul unei achiesări tacite.

Pe de altă parte, din perspectiva planului unei căi de atac precum cea care face obiectul prezentului dosar, analizând efectele pe care o astfel de executare voluntară le produce, Înalta Curte reţine că, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, în prezent, interesul procesual al pârâtului Ministerul Justiţiei în susţinerea recursului nu mai este unul actual, în sensul art. 33 din C. proc. civ., având în vedere că recurentul-pârât, ulterior promovării căii de atac, şi-a îndeplinit obligaţiile stabilite în sarcina sa prin sentinţa de fond, aspect recunoscut de către parte în chiar recursul promovat.

Având în vedere că nu mai este îndeplinită condiţia de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului şi va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei, ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 929 din 5 martie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 iunie 2021.

GGC - MM